Decizia civilă nr. 3455/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3455/R/2011
Ședința publică din 6 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 553 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 30 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți P. M. G. E. și P. M. D. R., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A:
Prin cererea de chemare in judecata modificata si precizata (f. 2-3, f. 38) reclamanții P. M. G. E. si P. M. D. R. au solicitat tribunalului in contradictoriu cu paratul S. R. reprezentat prin M. F. ca prin hotărârea ce o va pronunța sa constate caracterul politic al actului administrativ prin care tatăl lor P. V. a fost privat in locuri de deținere in perioada (...)-(...), sa oblige paratul la plata despăgubirii de 200.000 EURO pentru fiecare reclamant pentru propriile suferințe ale reclamanților datorate acestei măsurii administrative,cu cheltuieli de judecata .
Prin sentința civilă nr. 553 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea de chemare în judecata precizată și modificată formulată de către reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R., împotrivapârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la D.
G. a F. P. C. în C.-N.
S-a constatat caracterul politic al actului administrativ prin care tatălreclamanților defunctul P. V. a fost privat de libertate in locuri de deținere înperioada (...)-(...).
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru petitul 2precizat si modificat.
S-a respins petitul 2 ca urmare a admiterii acestei excepții si canefondat.
A fost obligat pârâtul sa plătească reclamanților suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In ce privește excepția lipsei calității procesual pasive tribunalul a apreciat ca analiza acestei excepții presupune verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale astfel ca a unit aceasta excepție cu fondul in temeiul art. 137 C.pr.civ .
Conform actelor aflate la f. 6,33,34,61-101 antecesorul reclamanților a fost supus unei masuri administrative cu caracter politic .
Astfel in intervalul de timp (...)-(...) el a fost reținut si internat administrativ in colonie de munca .Caracterul politic al acestei sancțiuni administrative deriva din faptul ca aceasta măsura a fost dispusa pentru ca a lansat zvonuri alarmiste contra reformei bănești si masurilor economice luate de G. (f. 98-100)
In consecința in temeiul art. 4 din L. 2. tribunalul a admis petitul 1 si a constatat caracterul politic al măsurii administrative sus menționate .
Din depozițiile martorilor aflate la f. 49,50 rezulta ca familia reclamanților si reclamanții personal au fost profund afectați de cele mai sus indicate .Astfel tatăl lor care a fost preot catolic, după perioada sus menționata a putut lucra doar ca si muncitor necalificat pe șantier .Pentru ca mama lor sa poată rămâne sa lucreze in învățământ a divorțat de tatăl reclamanților ,părinții acestora recăsătorindu-se in anul 1993. Reclamanții au fost lipsiți astfel de posibilitățile materiale cit si de posibilitatea de a urma mai departe cursurile unei facultăți .
Raportat la aceasta stare de fapt este necesar a se preciza ca după căderea regimului comunist noul stat democratic a înțeles sa reparare prejudiciul suferit ca urmare a acestor condamnări prin D. L. 1. .In speța antecesorul reclamanților si după decesul acestuia in anul 1998 mama reclamanților au beneficiat de o asemenea reparație (f. 7,8,24)
La 19 ani de la adoptarea acestui act normativ legiuitorul a înțeles a emită un nou act normativ cu caracter reparatoriu respectiv L. 2. care insa sub aspectul posibilității acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 /. a C. C.
Declararea acestui text de lege ca fiind neconstituțional in anul 2010 anterior soluționării prezentei acțiuni in prima instanța face ca acordarea de daune morale la data de 10 iunie 2011 sa nu mai fie posibila .Astfel introducerea cererii de chemare in judecata nu a dat naștere unui raport de drept material in baza căruia statul sa fie obligat la plata de despăgubiri .In realitate acest raport de drept material se naște doar la data pronunțării unei hotărâri definitive întrucât instanța a verificat daca a existat o condamnare ,care au fost suferințele de ordin moral etc. Ca atare aplicarea in speța a deciziei nr. 1358/. sus menționata nu reprezintă o aplicare retroactiva ci reprezintă aplicarea legii in vigoare la data la care instanțastabilește daca exista sau nu in speța un raport juridic de drept material intre reclamanți si parat .
Oricum reclamanții si-au modificat acțiunea renunțând la temeiul de drept inițial si si-au întemeiat pretențiile pe prevederile art. 998 C.civ
T. a apreciat ca repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibila nici pe calea dreptului comun in baza art. 998 C.civ având in vedere considerentele cuprinse in Decizia nr. 1358/. a C. C. si ca paratul nu întrunește in persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.
Astfel in aceasta decizie se arata următoarele :";Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi ".
In privința daunelor acordate pentru suferințele morale s-a arătat ca";scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei";.
In justificarea existentei obligației de reparare a acestor daune s-a arătat "că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largămarjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Prin urmare, C. constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda"; .
Pornind de la aceste considerente rezulta așadar ca răspunderea civila delictuala a paratului nu poate fi antrenata nici in temeiul dreptului comun pentru suferințele produse de regimul comunist .
Totodată se poate retine ca o asemenea obligație nu exista nici din perspectiva CEDO care nu obliga statele sa repare nedreptățile produse de antecesorii lor altfel spus CEDO si jurisprudența create in baza sa nu se aplica pentru încălcări ale drepturilor pe care le reglementează anterioare ratificării acestei convenții de către statul membru .
Aceeași obligație nu poate fi reținuta nici in temeiul Declarației
Universale a Drepturilor Omului câta vreme noul stat democratic nu este culpabil de nedreptățile produse in timpul regimului comunist .
In ce privește rezoluțiile adoptate in anul 1996 respectiv 2006 ele nu au valoare obligatorie ci doar o valoare de recomandare,transformarea cuprinsului lor intr-un act normativ obligatoriu pentru parat presupunând adoptarea unei legi speciale.
In consecința se poate retine ca in speța nu sunt întrunite cerințele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale întrucât nu exista obligația paratului de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodată inaplicabilitatea in speța a textelor CEDO ,inaplicabile unei condamnări anterioare anului 1994 cum este cea din speța .
Ca atare in baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a apreciat ca in speța nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale neexistând o fapta ilicita a paratului săvârșită de acesta cu vinovăție care sa impună acordarea de daune morale in temeiul dreptului comun astfel ca in baza art. 998 C.civ , si a tuturor textelor de lege invocate de câtre reclamanți tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive pentru petitul 2 modificat si s-a respins petitul privind daunele morale pe aceasta excepție si ca nefondat .
In temeiul art. 274 ,276 C.pr.civ si având in vedere ca in baza art. 4 alin. 2 din L. 2. pentru constatarea caracterului politic al unei masuri administrative sau condamnări altele decât cele de drept formularea unei acțiuni este obligatorie ,iar aceasta formulare atrage cheltuieli de judecata a obligat paratul sa plătească reclamanților suma de 400 lei cheltuieli de judecata aferente acestui petit,cheltuieli constând in onorar avocațial (f.
103).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R. și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C.
1. Prin recursul declarat de reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R. s-a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, în cazul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 cod civil obligația reparării prejudiciului fiind una legală și nu doar morală.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic se poate naște numai după ce respectivele condamnări au fost anulate ca nedrepte prin lege sau prin hotărâri judecătorești, ori numai L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor acestor măsuri.
Motivația conform căreia S. R. nu are calitate procesuală nu poate fi acceptată întrucât atât condamnările, cât și măsurile administrative au fost măsuri luate de către organele S. R.
Curtea Constituțională nu se poate substitui aprecierilor instanțelor de judecată în nici o situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi, instanțele interne care alcătuiesc puterea judecătorească fiind singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate dacă pretențiile formulate sunt întemeiate sau nu.
A nega prerogativa instanțelor de a aprecia ele însele în mod independent și imparțial asupra modului de aplicare și interpretare a unei legi sub motivul că o anumită interpretare a fost făcută de către Curtea Constituțională înseamnă a le nega acestora puterea și obligativitatea de a soluționa cererea dedusă judecății. Aceasta ar însemna un regretabil regres în evoluția statului de drept din perspectiva cerințelor primului paragraf al art. 6 din C..
Instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâtul la plata integrală a cheltuielilor de judecată pe care reclamanții le-au solicitat, chiar și în situația în care s-a respins petitul privind daunele morale, culpa procesuală aparținând în mod evident S. R. care prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a dat dovadă de o inconsecvență vădită și regretabilă care nu poate fi imputată reclamanților.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de către reclamanți.
2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. s-a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, cu exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative prin care tatăl reclamanților a fost privat de libertate s-a arătat că în mod greșit a fost admis atâta timp cât din probele existente la dosar a rezultat că măsura luată împotriva antecesorului reclamanților a fost luată ca urmare a sprijinului pe care acesta l-a acordat cultului greco-catolic. Aceasta nu se circumscrie dispozițiilor OUG nr.
214/1999 neavând drept scop lit. a-e ale textului.
Pe de altă parte, atâta timp cât reclamanții nu-și pot valorifica dreptul de a le fi recunoscut caracterul politic al măsurii luate prin obținerea unor despăgubiri materiale, cererea lor se impunea a fi respinsă ca lipsită de interes. În acest sens sunt dispozițiile art. 111 C.
De altfel, pentru măsura luată împotriva antecesorului reclamanților au fost acordate deja despăgubiri în temeiul D.ui-L. nr. 118/1991.
Se impunea așadar respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, nejustificându-se nici acordarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., nefiind vorba despre o măsură administrativă cucaracter politic de drept, HCM nr. 1. intrând în vigoare ulterior luării măsurii.
Împrejurarea că cererea de despăgubiri materiale a fost respinsă nu poate duce la concluzia că solicitarea de constatare a caracterului politic a măsurii administrative este lipsită de interes. L. nr. 2. nu condiționează formularea unei cereri de constatare a caracterului politic a unei măsuri administrative sau a unei condamnări de solicitarea de despăgubiri, interesul putând fi nu numai material, ci și unul moral.
Acordarea cheltuielilor de judecată este justificată prin admiterea unui capăt de cerere și prin inconsecvența S. R. în reglementarea dreptului de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale.
Analizând recursurile declarate de reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 553 din (...) a T.ui C., C. reține următoarele:
1.Recursul declarat de către reclamanți este nefondat, în ceea ce privește soluția petitului de acordare a daunelor materiale.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu pot fi reținute ca îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art.998.999 C.civ. în sarcina statului.
Pentru a decide în acest sens instanța de fond a avut într-adevăr în vedere considerentele C. C. din decizia nr.1358/., considerente care nu vor fi reluate în prezenta decizie. Aceste considerente însă nu au fost însușite automat ci apreciate ca fiind pertinente, aprecierea C. fiind în același sens, adică că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a repara prejudiciile de genul celor invocate de reclamanți.
De asemenea instanța de fond a analizat acțiunea și din perspectiva actelor internaționale, concluzionând în același sens, adică că nu se poate reține în sarcina statului vreo obligație de reparare a prejudiciilor cauzate în perioada regimului comunist, sentința nefiind criticată din această perspectivă.
Obligația statului nu poate fi decât una morală, rămânând la latitudinea sa modalitatea pe care înțelege să o aleagă în vederea reparării acestor prejudicii. Ori, în condițiile în care după anul 1989 a fost adoptat în acest sens D.-L. nr.1., se poate aprecia că statul a acționat deja în ceea ce privește repararea prejudiciilor cauzate de fostul regim comunist, acesta fiind motivul pentru care noua lege care se referă la aceeași problemă, L. nr.2., a fost declarată neconstituțională în partea referitoare la repararea prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri bănești.
Stabilindu-se în sens contrar, adică al existenței unei obligații a statului de reparare a acestor prejudicii cauzate de fostul regim comunist având în vedere principiile răspunderii civile delictuale, indiferent de opțiunea statului, s-ar ajunge la situația în care statul democrat ar fi considerat răspunzător de toate faptele organelor statului comunist săvârșite anterior anului 1989, trebuind să răspundă material, deși practic este vorba despre un întreg context istoric, context istoric de care nu poate fi pus în sarcina statului.
Într-adevăr este discutabilă excepția lipsei calității procesuale pasive a
S. R. având în vedere cele reținute mai sus, acțiunea fiind nefondată în lipsa întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Ținând însă cont de faptul că instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, deși a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. se apreciază că nu se impune modificarea soluției pronunțate de tribunal.
2.Recursul declarat de către pârât este nefondat.
Interesul reclamanților de a solicita constarea caracterului politic al măsurii luate împotriva antecesorului lor rezultă din chiar cuprinsul Legii nr.2., art.4, lege în vigoare și în prezent în condițiile declarării neconstituționalității doar a art.5 alin.1 lit. a din aceasta. Din moment ce legea dă dreptul de a se solicita constatarea caracterului politic al acestor măsuri, ca formă de reparație cu caracter nepatrimonial a prejudiciului moral suferit prin măsurile luate de organele statului comunist, nu se poate pune problema lipsei de interes în formularea acestui petit raportat la art.111 C.
De altfel, și anterior declarării neconstituționalității art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., rămânea la latitudinea persoanelor interesate dacă înțeleg să solicite acordarea de daune materiale pentru prejudiciul moral conform acestui text de lege sau nu.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor art.2 din O.U.G. nr.
214/1999, pentru a fi aplicabil alin.2 al art.4 din L. nr.2. se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că acestea sunt îndeplinite, măsura fiind luată împotriva antecesorului reclamanților pentru că a lansat zvonuri alarmiste contra reformei bănești și măsurile economice luate de guvern, iar nu pentru că și-ar fi apărat convingerile religioase, astfel cum rezultă din dosarul comunicat de C.
Modul de soluționare a petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost criticat prin ambele recursuri.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S. R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Acesta a fost motivul pentru care reclamanții au fost nevoiți să-și precizeze acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, în aceste condiții culpa statului putând fi reținută independent de soluția pronunțată pe fond.
În consecință, având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art.312 alin.3 C. C. va admite în parte recursul declarat de reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R. împotriva sentinței civile numărul 553 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifica în sensul că în temeiul art.274 C. va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial,menținând restul dispozițiilor.
Recursul declarat de pârâtul S. R. va fi respins ca nefondat raportat la aceleași considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanții P. M. G. E. și P. M. D. R. împotriva sentinței civile numărul 553 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 3625/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3179/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
