Decizia civilă nr. 43/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 43/A/2011
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al C. de A.
Judecător : V. M. - președintele C. de A. C. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 7., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanții I. A. C. și I. S. D., având ca obiect pretenții - L. nr.1..
La apelul nominal făcut în ședință publică se reprezentantul reclamanților intimați, avocat O. P. din cadrul Baroului C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanții intimați și reprezentanta pârâtului apelant
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul apelant a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 ianuarie 2011, „concluzii scrise"; ( fila 29 dosar ).
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
1. Prin sentința civilă nr. 115 din 25 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român (prin M. E. și F.), respingându-se pentru acest motiv acțiunea civilă înaintată de reclamanții I. A. C. și I. S. D. prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 390.181,76 Euro prin echivalentul în lei la data plății, conform deciziei civile nr. 1. a C. de A. C., sumă actualizată conform indicelui de inflație la momentul plății efective, cu dobânda legală începând de la momentul plății efective.
2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții I. A. C. și I. S. D., admis prin decizia civilă nr. 1. din 10 iunie 2009 a C. de A. C., cu consecința desființării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
S-a arătat în motivarea deciziei, între altele, că statuarea primei instanțe potrivit căreia S. Român este lipsit de calitate procesuală pasivă apare ca eronată, câtă vreme statul este cel care garantează acordarea de despăgubiri conform L. nr. 1. persoanelor îndreptățite. Or, nefuncționarea sistemului de despăgubire prin intermediul F. „. pune în discuție responsabilitatea statului.
3. Împotriva deciziei date în apel a declarat recurs pârâtul S. Român
(prin Ministerul Finanțelor Publice), respins ca nefondat prin decizia civilă nr.
1029 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curți de C. și J.
Motivând decizia, instanța supremă a precizat că reclamanții, în temeiul deciziei civile nr. 1. a C. de A. C., prin care s-a stabilit în beneficiul lor dreptul la măsuri reparatorii în cuantum de 361.000 Euro, dețin astfel un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., astfel că ei trebuie să se bucure de acest drept revendicabil al lor, fiind necesar a li se oferi garanțiile ce rezultă din art. 1 din Protocolul nr. 1, precum și din art. 13 din
C..
4. În rejudecare, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 781 din
24 septembrie 2010, prin care a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanții I. A. C. și I. S. D. împotriva pârâtului S. R.
În consecință:
A fost obligat pârâtul S. Român (prin M. E. și F.) să plătească reclamanților suma de 390.181,76 Euro în echivalent în lei la data plății la cursul B. cu titlu de despăgubiri stabilite conform deciziei civile nr. 1. a C. de A. C.
A fost obligat pârâtul S. Român (prin M. E. și F.) să plătească reclamanților dobânda legală în materie civilă calculată la suma de
1.402.469,31 lei de la data de (...) și până la data plății efective a despăgubirii indicate în alineatul precedent.
Fără cheltuieli de judecată.
Motivând sentința, T. a arătat, în esență, că prin decizia civilă nr. 1. a
C. de A. C., devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești în valoare de 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la data plății, avându-se în vedere că sistemul de acordare a despăgubirilor prevăzut de T. VII al L. nr. 2. nu funcționa, astfel că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea de drept comun constând în plata unor sume de bani.
Într-adevăr, sistemul de acordare a măsurilor reparatorii instituit prin
T. VII al L. nr. 2. nu este nici în prezent funcțional, Fondul „. nepermițându- le reclamanților din prezentul proces să încaseze conform unei proceduri și unui calendar previzibil despăgubirile la care sunt îndreptățiți.
Este de văzut că în prezent nici posibilitatea de a se obține titluri de plată în limita sumei de 500.000 lei nu mai poate fi reținută, deoarece prin
O. nr. 6. încasarea despăgubirilor bănești a fost suspendată timp de 2 ani.
În consecință, este culpa statului că nu a organizat un sistem care să permită persoanelor îndreptățite să primească despăgubirile stabilite de lege pentru imobilele preluate abuziv, încălcându-se art. 1 din Primul Protocoladițional la C., admiterea acțiunii reclamanților fiind justificată în limitele arătate în dispozitivul sentinței.
5. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. Român (prin
Ministerul Finanțelor Publice), solicitând modificarea ei în sensul respingeriiacțiunii reclamanților, deoarece: a) Prima instanță a rejudecat cauza fără a ține seama de îndrumările instanței de recurs privitoare la necesitatea de a se verifica dacă Fondul „. funcționează, făcându-se referiri doar la cauza M. contra României, cu toate că aceasta nu este incidentă la situația de fapt existentă în procesul de față, reclamanții aflându-se într-o altă situație decât cea întâlnită în cauza M., ei nefiind în situația de a le fi acordate acțiuni. b) Prin decizia civilă nr. 6. noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat obligația de debitor al S. Român, astfel că această chestiune este deja lămurită. c) Reclamanții nu au făcut dovada că au inițiat, pe lângă autoritățile publice prevăzute în legea reparatorie specială, demersuri pentru a obține plata despăgubirii și care puteau fi făcute anterior O. nr. 6.. Instituirea prin legi speciale a unei proceduri reparatorii nu este întâmplătoare, legiuitorul luând în considerare impactul semnificativ pe care plata despăgubirilor îl are asupra bugetului de stat.
Dispozițiile legii speciale au prioritate de aplicare, în acest sens fiind și prevederile art. 46 alin. 4 din L. nr. 1.. d) Câtă vreme reclamanții și-au întemeiat prezenta acțiune pe prevederile dreptului comun, ei datorează plata taxei de timbru la valoarea acestor pretenții.
6. Reclamanții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingereaapelului ca nefondat (f. 14 și urm.).
7. A.antul a depus și concluzii scrise (f. 24), prin care a reiterat uneledintre susținerile făcute prin cererea de apel, totodată mai arătând și că neurmarea procedurii speciale prevăzute de T. VII al L. nr. 2. riscă să pună persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii într-o situație de inegalitate.
8. Cu privire la acest apel, Curtea are în vedere următoarele:
Astfel cum a reținut prima instanță, prin decizia civilă nr. 1. din 25 aprilie 2007 a C. de A. C., devenită irevocabilă (f. 5 dosar Tribunal), s-a stabilit, între altele, dreptul reclamanților I. A. C. și I. S. D. la „. reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru ap. nr. 3, 4, 5, 6 din imobilul situat în str. Eremia Grigorescu nr. 70, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul în lei la data plății";, precum și „… dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,3. din terenul în suprafață de 207 mp. (…), în sumă de 28.781,76 Euro sau echivalentul în lei la data plății";, adică în total suma de 390.181,76 Euro.
În considerentele acestei decizii s-a menționat că „întrucât Fondul „. nu funcționa la data pronunțării deciziei de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizație efectivă, aceasta echivalează cu o absență totală a indemnizației în sensul legislației interne, reglementare incompatibilă cu respectarea dreptului la bunuri garantat prin art. 1 al P. nr. 1.
Prin urmare, în condițiile în care, potrivit art. 20 alin. 3 din
Constituția României, atunci când există o neconcordanță între legislația internă și pactele și tratatele privind drepturile și libertățile fundamentale, au prioritate reglementările internaționale, instanța va înlătura legislația internă ce nu acordă o despăgubire efectivă și, aplicând Protocolul nr. 1,apreciază că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, așa cum rezultă din Capitolul VII Despre efectele obligațiilor, din T. III Despre contracte și convenții al Cărții a III-a Despre diferitele măsuri în care se stabilește proprietatea a Codului civil";.
Prin această decizie s-a stabilit, așadar, cu putere de lucru judecat dreptul reclamanților la despăgubiri bănești în condițiile dreptului comun, instanța precizând în mod expres că acordarea acestei indemnizații s-a dispus, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Constituția României, prin neluarea în considerare a dispozițiilor speciale în materie, adică a acelora din T. VII al L. nr. 2..
Această statuare a instanței este în afara oricărui echivoc, ea având valoarea unei dezlegări care, în mod nemijlocit și necesar, susține dispozitivul deciziei în ce privește dreptul reclamanților la despăgubiri bănești în sumă totală de 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății.
Pe cale de consecință, concluzia de tras este aceea că obligația de a plată trebuie executată în condițiile dreptului comun aplicabil executării obligațiilor bănești în general, ea neintrând sub regimul juridic instituit, derogatoriu, prin L. nr. 1. și, asociat ei, prin T. VII al L. nr. 2..
Este rațiunea pentru care susținerile apelantului privitoare la prevalența legii speciale, în sensul art. 46 alin. 4 din L. nr. 1. (introdus prin L. nr. 1.) nu pot fi primite, căci s-ar ajunge la nesocotirea celor dispuse prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., după cum, pe aceeași linie de gândire, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia prin admiterea acțiunii de față s-ar crea o situație de inegalitate între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii conform L. nr. 1., în condițiile în care, în mod obișnuit, acestea sunt ținute a urma procedura impusă prin T. VII al L. nr. 2..
Deși decizia civilă nr. 1. din 25 aprilie 2007 a C. de A. C. a fost pronunțată în contradictoriu cu Primarul municipiului C.-N., calitatea procesuală pasivă a S. Român în prezentul proces a fost deja stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1. iunie 2009 a C. de A. C., menținută prin decizia civilă nr. 1029 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, ambele pronunțate în primul ciclu procesual.
Prin această din urmă decizie s-a statuat, de altfel, și că „. au un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., precum și că
„dreptul astfel dobândit este un drept actual, pentru că reprezintă o valoare patrimonială nerevocabilă, stabilită prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat";.
Aceste dezlegări ale instanței de recurs, purtând ele asupra unor probleme de drept privitoare la soluționarea prezentului proces, au forță obligatorie în rejudecare, așa cum stabilește art. 315 alin. 1 C.proc.civ.
În ce privește caracterul funcțional al F. „., prezenta instanță are a observa, pe de o parte, că funcționarea cu totul deficitară a acestuia, nesusceptibilă de a asigura o indemnizare efectivă a persoanelor îndreptățite, a fost constatată în mai multe rânduri de Curtea E. a D. O., în acest sens, fiind, între altele, hotărârile pronunțate în cauzele Katz contra României (din 20 ianuarie 2009, paragraful nr. 34 teza a doua și, mai ales, paragraful nr. 23) și Faimblat împotriva României (paragrafele nr. 37, 38).
Cu privire la funcționarea F. „. este însă esențial a se avea în vedere că prin H. din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea E. a D. O. în cauza M.
Atanasiu și alții împotriva României, având valoare de hotărâre-pilot
(paragraful nr. 212) s-a statuat, pe de o parte (paragraful nr. 182), că
„neexecutarea unei hotărâri judecătorești ce recunoaște un drept la despăgubire, chiar dacă suma nu a fost stabilită, constituie o ingerință în dreptul de proprietate în sensul primei faze din primul aliniat al art. 1 din protocolul nr. 1";, iar pe de altă parte (paragraful nr. 216) că „ineficienta mecanismului de despăgubire sau de restituire continuă să fie o problemă recurentă pe scară largă în România";.
Această din urmă constatare, asociată cu numărul mare de cereri care, reclamând încălcarea C.i, se află pe rolul C. de la S. (paragraful nr.
217), a determinat Curtea să decidă suspendarea pentru o perioadă de 18 luni, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, „.. analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, în așteptarea adoptării de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație (paragraful nr. 241).
Se poate, așadar, conchide că funcționarea F. „. nu este încă una optimă, adică aptă să garanteze realizarea efectivă a drepturilor persoanelor îndreptățite, nemaifiind necesar în cauza de față a se face referire și la hotărârea din cauza M. contra României, până la data pronunțării prezentei decizii statul neadoptând măsuri legale sau administrative care să deblocheze în mod real și semnificativ procedurile de acordare a măsurilor reparatorii potrivit legii speciale.
În fine, prezenta instanță înțelege a reafirma că dreptul reclamanților din prezentul proces de a li se plăti suma de 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei al acesteia în condițiile dreptului comun, iar nu prin urmarea procedurii instituite prin L. nr. 2., T. VII, se află deja stabilit, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., evocată mai sus.
Nu poate fi primit nici motivul de apel privitor la obligația reclamanților de a plăti o taxă de timbru la valoarea pretențiilor formulate, câtă vreme dispozițiile art. 15 lit. „r"; din L. nr. 146/1997 scutesc de la plata taxei judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente. Or, prezenta cerere intră în această categorie, ea având ca scop obținerea de măsuri reparatorii aferente unui imobil preluat abuziv în perioada legală de referință.
Astfel fiind, se va respinge, deci, apelul ca nefondat în baza art. 296
C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN împotriva sentinței civile nr.781 din 24 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
5 ex./(...) Jud.fond: A.A.M.
| ← Decizia civilă nr. 1887/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 13/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
