Decizia civilă nr. 4903/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4903/R/2011
Ședința publică din 25 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul I. C. și, respectiv, de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 110 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul I. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că prin cererea de redeschidere a judecării, înregistrată la dosar în data de (...) (f. 14 din dosar), pârâtul recurent S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a solicitat judecarea recursului în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. și, totodată, constată că la data de (...), reclamantul recurent a înregistrat la dosar un înscris la care a anexat atât împuternicirea avocațială care atestă că l-a împuternicit pe domnul avocat L. R. pentru a-l reprezenta în fața T. C., cât și împuternicirea avocațială, care atestă că l-a împuternicit pe domnul avocat
L. R. pentru a-l reprezenta în fața C. de A. C., în dosarul nr. (...).
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În privința recursului declarat de reclamant C., din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a următoarelor prevederi legale: D. L. nr. 1.; art. 998, 999 C.; R. 1096 din 1996 a A. P. a C. E.; R. 1481 din
2006 a A. P. a C. E.; D. asupra Principiilor de B. ale Justiției privind
Victimele Infracțiunilor și ale Abuzului de P., adoptată de A. G. a O. prin R. nr. 4. din 29 noiembrie 1985; art. 5 din Convenția Europeană a D. O..
Totodată, pune în discuție publicarea în Monitorul Oficial al R. nr. 789 din (...) a Deciziei nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la problema de drept care face obiectul prezentei judecăți.
De asemenea, invocă excepția lipsei de interes a pârâtului recurent în a critica soluția primei instanțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță, precum și la D. nr. 1. a Î. C. de C. și J.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a prevederilor legale menționate în memoriul de recurs și enumerate azi de către instanță și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamant, având în vedere că potrivit prevederilor Deciziei nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, daunele morale nu mai pot fi acordate.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., având în vedere că, deși în fața instanței de fond a fost formulat un petit în sensul constatării caracterului politic al condamnării tatălui reclamantului, din probele dosarului rezultă că tatăl reclamantului a fost condamnat pentru o infracțiune prevăzută de art. 209 C. pen., iar prin recurs pârâtul critică faptul că nu suntem în prezența unei infracțiuni cu caracter politic, însă infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen. are caracter politic.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 110/(...), pronunțată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al măsurii arestării pe perioada (...) -
(...) a numitului I. I., fiul lui I. și I., născut la data de (...), în satul M., com. Deuș, jud. C.
Au fost respinse cererile privind despăgubiri și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele.
„În ceea ce privește cererea reclamantului de a se constata caracterul politic al condamnării numitului I. I., instanța constată că rezultă din actele depuse în copie certificată de către C. la dosar că numitul I. I., fiul lui I. și I., născut la data de (...), în satul M., com. Deuș, jud. C., a fost arestat la data de (...) de către organele de securitate ale regimului comunist, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 447/(...), pentru că "a desfășurat activitate de agitație contrarevoluționară și a instigat împotriva socializării agriculturii";, faptă ce constituia infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct. 2 lit. a C. La data de (...), a fost pus în libertate, conform Ordonanței de încetare a procesului penal, confirmată de P. C.
Potrivit art. 1 alin. 2 al L. nr. 2., condamnarea pronunțată în regimul comunist pentru fapta prevăzută de art. 209 C. constituie de drept condamnare cu caracter politic, fapt ce îndreptățește instanța să considere că arestarea abuzivă de către organele de securitate, pentru o faptă considerată ca împotrivire față de regimul comunist și prevăzută de art. 209
C., constituie o măsură cu caracter politic.
Așadar, văzând și prevederile art. 4 alin. 2, coroborate cu art. 1 alin 3, din L. nr. 2., instanța va admite primul petit din acțiunea reclamantului și va constata caracterul politic al măsurii arestării în perioada (...) - (...) a numitului I. I., fiul lui I. și I., născut la data de (...), în satul M., com. Deuș, jud. C.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea S.ui R. la plata de despăgubiri, ca urmare a condamnării politice suferite de C. G., instanța reține următoarele:
Prin D. nr. 1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă, și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Ori, capătul de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri a fost întemeiat tocmai pe disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., care prevedea posibilitatea acordării de daune morale către persoana sau moștenitorii persoanei care a suferit o condamnare cu caracter politic sau a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Temeiurile de drept invocate în completare nu pot duce la schimbarea soluției.
Prin D. nr. 1354 din (...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial din data de (...), a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 6..
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În motivarea Deciziei nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a arătat că
„nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, iar „C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
S-a mai reținut că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român dedupă 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o speranță legitimă, astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O., la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o speranță legitimă în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o speranță legitimă în obținerea compensațiilor respective.
Totodată, Curtea Constituțională a considerat că „despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-L. nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă";.
Un alt aspect reținut pe către Curtea Constituțională a fost nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacrate de L. nr. 2., din punctul de vedere al paralelismului, în sensul că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, în procesul de legiferare fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor asemenea neconcordanțe, vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice, conform art. 14 și 16 din legea menționată. Ori, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există D. L. nr. 1., OUG nr. 2. pe de o parte și L. nr. 2. pe de altă parte.
De asemenea, aceeași lege prevede în art. 6 alin. 1 că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, însă aceste despăgubiri au fost acordate cu motivația că pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D. L. nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii. Însă, în opinia C., aceste despăgubiri au menirea de a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, iar nu de a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
S-a mai constatat faptul că textul de lege criticat nu este clar și precis, ducând la aplicarea incoerentă a acestuia, instanțele de judecată acordând despăgubiri extrem de mari, de până la 600.000 euro, ceea ce constituie o aplicare excesivă și nerezonabilă, chiar și criteriile introduse prin OUG nr. 6.fiind insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală din perspectiva clarității și previzibilității.
Față de cele statuate de Curtea Constituțională în D. nr. 1358/(...) și arătate anterior, tribunalul constată că cererea formulată de reclamantul I. C., privind acordarea de despăgubiri ca urmare a condamnării cu caracter politic a antecesorului său de către regimul comunist, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În consecință, va fi respinsă și cererea privind cheltuielile de judecată, pârâtul nefiind în culpă procesuală";.
Împ o tr iv a aces te i s en tințe au decl ar at recurs, în ter men leg al, atât
recl aman tul I. C., c ât ș i p âr âtul S. R., pr in M in is terul F in anțelor Publ ice .
Prin propriul recurs, reclamantul recurent a solicitat, în principal, în temeiul art. 3041, coroborat cu art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost inițial formulată, cu consecința obligării S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 45.000
Euro daune morale, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că, inițial, temeiul juridic al acțiuni sale l-a constituit L. nr. 2., însă, după declararea ca neconstituțional a textului art. 5 alin. 1 lit. a teza I, acesta și-a precizat temeiul juridic ca fiind art. 998 - 999 C., art. 504 C.pr.pen. și art. 5 C.E.D.O.
În mod greșit prima instanță a considerat că acțiunea întemeiată pe art. 998 - 999 C. ar fi prescrisă, în condițiile D.ui-lege nr. 167/1958, având în vedere că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut și a început să curgă la data intrării în vigoare a L. nr. 2., adică în iunie 2009, iar D.-lege nr.
1. nu înlătură de drept efectele hotărârilor de condamnare.
În mod greșit Tribunalul Cluj a respins petitul de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor solicitate, pe motiv că textul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional întrucât are același scop ca și art. 4 din D.-lege nr. 1.. Această susținere a instanței de fond este eronată, fiind reprezentată de o eroare a tehnicii legislative, conținută în expunerea de motive a L. nr. 2., cu trimitere imprecisă și incoerentă la D.-lege nr. 1., decret care nu califică indemnizația ca fiind o despăgubire pentru daune morale.
Tot în motivarea recursului reclamantul a invocat R. nr. 1. și nr. 1. a
A. P. a C. E., D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de A. G. a O. prin R. nr.
4./(...) și art. 5 C.E.D.O.
Prin propriul recurs, pârâtul a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9
C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, inclusiv a petitului privind constatarea caracterului politic al măsurii arestării antecesorului reclamantului în perioada (...) - (...).
În motivarea recursului pârâtul a invocat faptul că, potrivit art. 1 alin.
2 din L. nr. 2., condamnarea suferită de antecesorul reclamantului intră de drept în categoria celor cu caracter politic, nemaifiind necesară o nouă constatare în acest sens. În plus, măsura arestării și reținerii pentru aceeași faptă constituie o măsură administrativă cu caracter politic, însă această pretenție nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, nici prin acțiunea principală și nici printr-o precizare ulterioară.
Obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 Euro daune morale se impune a fi respinsă, raportat la D. C. C. nr. 1..
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, trebuie respinsă, întrucât pârâtul nu se află în culpă procesuală.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la constatarea caracterului politic al măsur ii ad min is tr ative aplicate antecesorului reclamantului, I. I.
Prin Ordonanța de pornire a procesului penal din (...), emisă de M. -
D. R. C., s-a dispus pornirea procesului penal împotriva lui I. I., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C. (f. 21 dosar fond).
La data de (...) a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.
447/1959, prin care antecesorul reclamantului recurent a fost arestat preventiv pentru aceleași motive, reținute în ordonanța de reținere (f. 22 dosar fond), respectiv, a desfășurat activitate de agitație contrarevoluționară și a instigat împotriva socializării agriculturii.
Ulterior, prin O. nr. 11/943/(...) a Procuraturii Militare C., s-a aprobat prelungirea termenului de anchetă penală și de arestare preventivă pe intervalul de timp de la data de (...) - (...) (f. 22 dosar fond).
Prin Ordonanța din (...), a M. - D. R. C., s-a dispus punerea sub învinuire a numitului I. I., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale, prin agitație, prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C. (f. 24 dosar fond).
Prin Ordonanța din (...), dată de M. - D. R. C., s-a dispus încetarea procesului penal privindu-l pe I. I., și punerea sa în libertate, pe motiv că faptele sale nu constituie și nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni (f. 25 dosar fond).
Prin Nota datată (...), eliberată de M. - R. C. - Secția C, se atestă faptul că I. I., arestat la data de (...), a fost pus în libertate la data de (...) (f. 26 dosar fond).
Rezultă, așadar, cu evidență, că în perioada (...) - (...), antecesorul reclamantului a fost arestat preventiv pentru acuzația de săvârșire a infracțiunii prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C. pen., aceea de uneltire contra ordinii sociale.
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Se circumscrie, așadar, obiectului L. nr. 2., situația persoanelor
care au suferit con damnări cu caract er politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
L. nr. 2. definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
A.. 1 - „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de
6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
A.. 2 - „ Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197,
207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și
578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947; d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare R.e, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968";.
A.. 3 - „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., astfel cum a fost modificat prin L. nr.
5., de aprobare a ordonanței, prevede următoarele:
„Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.
Potrivit art. 1 alin. 4 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că
„persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)";.
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din L. nr.
2. rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
Tot L. nr. 2. definește ce anume se înțelege prin măsură administrativă cu caracter politic, precizând în art. 3:
„Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) D. nr. 6 din 14 ianuarie 1950, D. nr. 60 din 10 martie 1950, D. nr.
257 din 3 iulie 1952, D. nr. 258 din 22 august 1952, D. nr. 77 din 11 martie
1954 și D. nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie
1950, Hotărârea C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea C. de M. nr.
3., C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea C. de M. nr. 337 din
11 martie 1954, Hotărârea C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea C. de M. nr.
1.108 din 2 august 1960; c) O. nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a
Securității P.orului; d) O. nr. 5/Cabinet/1948, O. nr. 26.500/Cabinet/1948, O. nr.
490/Cabinet/1952 și O. nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) O. nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui";.
Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile L. nr. 2., să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar decătre legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.
Astfel, art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. prevede că : „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Prin prisma dispozițiilor legale mai sus citate, coroborat și cu faptul că toate condamnările pentru săvârșirea faptelor prev. de art. 209 C. pen., au de drept caracter politic, este evident că și măsura arestării preventive (și implicit a reținerii) a antecesorului reclamantului recurent, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 209 pct. 2 lit. a C. pen., aceea de uneltire contra ordinii sociale, constituie o măsură administrativă cu caracter vădit politic, în sensul art. 3 și 4 din L. nr. 2..
Drept urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, C. constată că este nefondat motivul din recursul pârâtului, prin care se critică soluția primei instanțe, sub aspectul soluției date petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a arestării antecesorului reclamantului în perioada (...) - (...).
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata
desp ăgub ir ilor mor al e în su mă de 45.000 EURO, în te me iul L. nr. 2..
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
2., reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
De altfel, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temi juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata
desp ăgub ir ilor mor al e în su mă de 45.000 EURO, în te me iul ar t. 998 - 999 C.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamantul și-a întemeiatulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul dejudecată din (...), după închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare de către prima instanță, C. constată următoarele:
Această precizare de acțiune, fiind depusă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor, cu nesocotirea evidentă a prevederilor art. 134 rap.
La art. 132 C.pr.civ., nu a învestit în mod legal și procedural instanța cu soluționarea respectivei cereri, astfel încât, în mod legal, cu respectarea întrutotul a dispozițiilor art. 129 alin. final C.pr.civ., instanța de fond s-a pronunțat dosar asupra petitelor cu care a fost legal învestită prin cererea introductivă de instanță.
De altfel, în privința temeiurilor juridice noi invocate de reclamant prin motivele de recurs, respectiv, art. 5 C.E.D.O., art. 504 alin. 4 C.pr.pen., art. 998 - 999 C. - și care reprezintă practic o reiterare a temeiurilor invocate prin precizarea de acțiune depusă la dosarul de fond după închiderea dezbaterilor și lăsarea cauzei în pronunțare -, C. a invocat la termenul de judecată din (...) excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 316
C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Oricum, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. este prescrisă extinctiv, raportat la prevederile art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 167/1958, termenul de prescripție începând să curgă cel mai târziu la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 1..
Este vădit nefondată susținerea recurentului reclamant, în sensul că termenul de prescripție extinctivă ar începe să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 2., dat fiind că această lege a operat o repunere în termen exclusiv cu privire la acțiunile întemeiate strict pe dispozițiile L. nr. 2., iar nu și cu privire la acțiunile întemeiate pe dreptul comun.
De asemenea, intră sub incidența inadmisibilități schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs toate temeiurile juridice noi, invocate pentru prima dată de recurent prin memoriul de recurs, respectiv, R. nr. 1. și nr. 1. a A. P. a C. E., D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de A. G. a O. prin R. nr.
4./(...) și art. 5 C.E.D.O., excepție întemeiată pe prevederile art. 294 alin. 1
C.pr.civ., coroborat cu art. 316 C.pr.civ.
Cu pr iv ire l a mo tivu l d in recursul p âr âtulu i pr in c are se cr itic ă greș ita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judec ată în f aț a ins tanțe i de f ond .
C. constată că în mod eronat pârâtul recurent a criticat soluția primei instanței sub aspectul obligării sale la cheltuieli de judecată, câtă vreme, prin sentința fondului, a fost respinsă solicitarea reclamantului, de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Drept urmare, C. constată că în privința acestui motiv din recursul pârâtului, este incidentă excepția lipsei de interes a pârâtului în a critica soluția primei instanțe cu privire la ceva ce nu s-a acordat prin aceasta.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., C. urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri.
Față de soluția de respingere a ambelor recursuri, în recurs nu vor fi acordate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I. C. și, respectiv, de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile numărul 110 din 04 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: O.R. G.
| ← Decizia civilă nr. 116/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 297/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
