Decizia civilă nr. 2887/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2887/R/2011
Ședința de la 8 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul N. S. R. împotriva sentinței civile nr. 357 din 5 aprilie 2011 a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului recurent N. S. R., avocat B. A., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 26 august 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
La data de 31 august s-a depus la dosar un răspuns la adresa efectuată către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului pentru motivele invocate prin memoriul de recurs pe care îl susține în totalitate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 357 din 5 aprilie 2011 a T. C., a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul N. S. R., împotriva pârâtului S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. C.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a pus în discuția părților admisibilitatea petitelor privind folosirea ilegală timp de 40 de ani a 30 ha de teren, livadă-vie, despăgubiri materiale pentru folosirea abuzivă a 50 hapădure, contravaloare chirie pentru casă și anexe gospodărești raportat la prevederile L.(...), respectiv ale art.5 alin.1 lit.b, conform cărora statul poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în temeiul L. 10/2001.
În atare situație, este evident că prin această dispoziție legiuitorul a avut în vedere repararea daunelor materiale aduse prin hotărâri penale de condamnare sau măsuri administrative ca urmare a confiscării unor bunuri, în maniera restituirii acestora prin despăgubiri bănești și nicidecum repararea altor daune cum ar fi acelea privind lipsa de folosință a acestor bunuri sau altele asemenea.
Drept urmare, aceste capete de cerere au fost respinse ca inadmisibile.
Referitor însă la cererile privind restituirea sumei de 30.000 euro plătită de reclamant pentru reconstituirea depozitului subteran de mere care a fost distrus în totalitate de cei care l-au folosit abuziv, a sumei plătită pentru reparația casei și pentru cumpărarea la licitație a casei s-a pus în discuție cu aceeași ocazie și ulterior, la termenul de judecată din (...) faptul că antecesorul reclamantului a fost expropriat prin HCM 3., fiind astfel inadmisibile solicitările respective.
Această împrejurare rezultă în primul rând din procesul-verbal de predare-primire încheiat în (...) între S. P. al comunei C. și G. S. privind inventarul imobil și mobil care a aparținut fostului proprietar dr.N. I. compus din construcții și alte bunuri mobile, printre care și lăzi de mere, depus de către reclamant..
Din cuprinsul adeverinței nr.350/30 martie 1962 emisă de către S. popular al comunei C., depusă tot de către reclamant, prin care la solicitarea sa, această instituție adeverește că antecesorul său a predat statului suprafața de 28,51 ha conform evidenței de aplicare a D. 3., „. categorisit în categoria chiaburilor, motiv pentru care acesta nu figurează în registrele deținute cu nici un fel de avere mobilă sau imobilă";, adeverința fiind necesară în cauze școlare.
La aceasta se adaugă faptul că din selecția de acte comunicată de către C. tribunalului se desprinde aceeași concluzie, astfel:
În raportul datat (...) întocmit de către M. A. I., S. R. Dej se precizează că defunctul a fost moșier și a posedat 67 ha pământ, a exploatat brațe de muncă și în prezent este expropriat, propunându-se trecerea lui în evidența suspecților ca fost moșier exploatator.
Prin adresa nr.11065/(...) întocmită de către S. P. al R. Dej către U.M.
0203 Dej se precizează că defunctul a posedat 29.6 ha teren agricol în satul
S. pe care în 1953 l-a predat sfatului popular (fila 76).
Într-o notă informativă se arată că în luna iulie s-a primit de la chiaburul N. I. o cerere de eliberare casei sale ocupată de către G. din care a fost evacuat printr-o sentință dată de T. Dej și anulată de către Tribunalul Cluj.
Toate acestea au determinat instanța să ajungă la concluzia că această casă și anexele nu pot face obiectul L. 2. în condițiile în care nu au fost confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative politice și nu s-au adus contraprobe în acest sens.
Situația este similară și pentru terenurile solicitate, atât pentru argumentele expuse anterior cât și pentru faptul că au făcut deja obiectul legilor fondului funciar fiind validată propunerea de acordare de despăgubiripentru suprafața de 19,22 ha aprobată, așa cum reiese din adresa nr.3250/(...) comunicată instanței și actele anexe.
Analizând capătul de acțiune privind acordarea daunelor morale, instanța de fond l-a respins, având în vedere următoarele aspecte:
Prin Decizia nr. 1358/(...) a C. Constituționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s- a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L.a nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Având în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, tribunalul a reținut că, așa cum s- a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și
Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. E. a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L.a nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o
<. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia C. Constituționale, S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în întregime.
În motivarea recursului cu privire la cererea principală, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod proc.civ., recurentul a arătat că instanța de fond nu a soluționat cauza pe fond, întrucât în baza art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., a respins ca inadmisibile capetele de acțiune privind acordarea despăgubirilor materiale de către S. R. pentru folosirea ilegală timp de 40 de ani a celor 30 ha de teren, a 50 ha pădure și pentru contravaloarea chiriei casei și anexelor gospodărești, restituirea sumei de
30.000 euro achitată de el pentru reconstituirea depozitului subteran de mere, distrus în totalitate de cei care l-au folosit abuziv, restituirea sumei plătită de el pentru cumpărarea și repararea casei ce a fost confiscată de la familia lui.
În ce privește cererea subsidiară de modificare a recursului în sensul admiterii acțiunii în întregime, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.
9 Cod proc.civ., recurentul a arătat următoarele:
În privința daunelor materiale, recurentul a arătat că la dosarul cauzei se află o serie de acte care dovedesc că antecesorul său a fost supus unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel că-i sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2..
În privința daunelor morale, recurentul a arătat că instanța de fond prin soluția pronunțată a încălcat principiul neretroactivității și prevedrile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., că la data formulării cererii de chemare în judecată a avut în vedere nu numai dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., ci și prevederile art. 1 și 2 din același act normativ, prevederile art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru Apărarea D. O. și a Libertăților
Fundamentale, prev. art. 998 C. civil și prevederile Constituției R.iei.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a opus admiterii recursului, arătând că instanța de fond a soluționat cauza pe fond și în baza probelor din dosarul cauzei, a concluzionat că cererea reclamantului nu este întemeiată, că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei condamnări politice sau a unei măsuri administrative cu caracter politic.
Pârâtul a mai arătat că instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei nr. 1354 și 1. a C. Constituționale, decizii obligatorii, prin care această instanță a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., act normativ pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicitainstanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";, iar conform aceluiași articol, lit. b „ acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din conținutul acestor texte de lege reiese necesitatea ca pentru obținerea de despăgubiri bănești să existe o hotărâre de condamnare sau măsură administrativă prin care s-a dispus confiscarea sau preluarea acestor bunuri.
În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i plătească despăgubiri pentru folosirea ilegală timp de 40 de ani a suprafeței de 30 ha teren, contravaloarea chiriei pentru casa și anexele gospodărești, suma de
30.000 euro reprezentând cheltuielile suportate de el pentru reconstituirea depozitului subteran de mere distrus în totalitate de cei care l-au folosit, pentru reparația casei și pentru răscumpărarea casei la licitație.
Având în vedere dispozițiile legal citate, obiectul cererii reclamantului, curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a respins ca inadmisibile aceste capete de acțiune, ele nefăcând obiect de reglementare a L. nr. 2., în condițiile în care bunurile solicitate nu au fost confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative politice. Legalitatea soluției instanței de fond este întărită și de actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adeverința nr. 350/(...) emisă de S. P. al com. C., din care rezultă că antecesorul reclamantului a predat statului suprafața de 28,51 ha teren în baza D. nr. 3., raportul întocmit la (...) de către M. A. I. în care se precizează că antecesorul reclamantului a fost moșier exploatator, că adresa nr. 11.065/(...) a S.ui P. al R. Dej în care se precizează că defunctul a posedat suprafața de 26,9 ha teren agricol, pe care în anul 1953 l-a predat sfatului popular, precum și de celelalte acte din dosarul instanței de fond (f.
48-72), care dovedesc că terenurile solicitate au făcut obiectul legii fondului funciar și a L. nr. 1/2009.
Cu privire la despăgubirile morale în cuantum de 160.000 euro solicitate de reclamant pentru prejudiciul cauzat ca urmare a strămutării lui și familiei sale în perioada 1953-1961, curtea apreciază soluția instanței de fond ca fiind legală, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...) - (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar înmăsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L.a nr. 18/1991, L.a nr. 169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 2.. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 2. și L.a nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C. în materie, precum și decizii din jurisprudența C.
E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din
L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte
„erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O..
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din
Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L.a nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Rezultă din cele expuse că, în opinia C. Constituționale S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile astfel prev. art. 998 și 999 C. civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. S. R. împotriva sentinței civile nr. 357 din 5 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 125/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 997/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
