Decizia civilă nr. 5027/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 5027/R/2011
Ședința publică din 02 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. I., împotriva sentinței civile nr. 700 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta D. I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 6 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului, a următoarelor prevederi legale: principiul egalității în drepturi; art. 41 și art. 14 din C. E. a D. O.; R. nr. (...) a A. P. a C. E.; R. A. P. a C. E. nr. 6.615 din (...) adresată C. de M. D. de la V. a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009; P. 1 la C. E. a D. O. și P. 12 la C. E. a D. O., excepție întemeiată pe art. 294 alin. 1 C. raportat la art. 316 C.
De asemenea, C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de
A. C. aplicabilitatea în cauză a D. nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la problema care face obiectul cauzei.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță, precum și la D. nr. 1. a Î. C. de C. și J.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a prevederilor legale menționate în memoriul de recurs și enumerate azi de către instanță și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, având în vedere aplicabilitatea în cauză a D. nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii cu privire la problema care face obiectul cauzei.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 700 din 06 septembrie 2011 a T.ui C. pronunțatăîn dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta D. I.,împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 477 din data de 05 iulie 1950 pronunțată de către T.
M. C. -. I, antecesorul reclamantei din prezentul dosar, tatăl său Mureșan A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni de închisoare corecțională , pentru delictul de instigare publică în temeiul art. 327 alin. 1, art. 157, 158
Cod penal comb. cu art. 292 CJM , aspect care de altfel se regăsește și în cuprinsul dosarului existent pe numele acestei persoane la C. N. pentru
Studierea Arhivelor Securității.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 -
209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350
și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în M. O., Partea I, nr. 48 din
2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelorpersecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin D. nr. 1354/2010 și nr. 1. publicate în MOf al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr. 118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O..
Astfel solicitarea reclamantei de constatare a caracterului politic al condamnării pronunțate față de tatăl său , tribunalul o va respinge ca fiind neîntemeiată deoarece așa cum am evocat anterior constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194,
194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1,
219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261,
267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în M. O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare , or condamnarea antecesorului său a fost pronunțată în temeiul ar. 327 alin 1 Cod penal.
În condiții, în care prin D. nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M.Of al
R. nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale, tribunalul a apreciat că nu există temei de drept în virtutea căruia să fie acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, tribunalul a respins ca neîntemeiată solicitareareclamantei de obligare a S. R. la plata despăgubirilor pentru prejudicial moral suferit prin condamnare în cuantum de 10 000 euro.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de către reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta D. I. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii, iar în urma rejudecării admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2. s-a realizat o repunere a persoanelor îndreptățite în dreptul de a cerere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist.
În ipoteza în care se menține hotărârea primei instanțe, se încalcă principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, ceea ce contravine art. 14 din C.
Legiuitorul nu poate restrânge posibilitatea de a exercita un drept general, formal conferit individului, creând, în mod efectiv, un nudum jus, adică un drept patrimonial vidat de substanța sa și care în practică nu are nicio valoare materială. A se vedea în acest sens cauzele Broniowki c.Polonia și cauza Thorne c.U.K. pronunțate de C.
În opinia recurentei există o discriminare vădită în cazul în care se reține respingerea petitului privind obligarea daunelor morale întrucât statul este obligat să răspundă patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori materiale, astfel că în raport de dispozițiile C., a C. civil și a jurisprudenței C. se impune admiterea acestui capăt de cerere.
L. nr. 2. se referă la victimele regimului totalitar comunist stabilit în R. după (...), regim care a fost condamnat de mai multe texte internaționale și anume: R. nr. 1. a A. P. a C. E. privind măsurile de lichidare a fostelor regimuri totalitare comuniste; R. A. P. a C. E. nr. 6615/(...) adresată C. de M. D. de la V. a A. P. a O. adoptată în 2009.
În speță trebuie reținute și dispozițiile art. 504 și art. 505 C.pr.penală care se referă la repararea de către stat a pagubei suferite.
Recurenta se consideră îndreptățită la acordarea daunelor morale întrucât acestea pot fi calificate ca fiind bunuri în sensul art. 1 din P. nr. 1 al C.i. Cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale sunt lăsate la latitudinea instanței de judecată, în virtutea dreptului suveran al judecătorului de a apreciat, sens în care este și jurisprudența C.
Reclamanta se consideră discriminată față de persoanele care au obținut până în prezent hotărâri definitive în baza Legii nr. 2., în conformitate cu art. 14 din C. și P. nr. 12 al C.i.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
(f.11). În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că susținerile recurentei sunt lipsite de fundament legal în condițiile în care la data comunicări în M. O., deciziei nr. 1. a C. C., aceasta nu se afla în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, iar decizia menționat este opozabilă erga ommnes și este obligatorie inclusiv pentru instanțele de judecată.
Reclamanta nu avea la data intrării în vigoare a Legii nr. 2. un bun în sensul jurisprudenței C., întrucât nu se afla în posesia unei hotărâri judecătorești definitive de obligare a pârâtului la plata unor daune morale.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) sub nr. (...) la Tribunalul Cluj, reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării tatălui său, Mureșan A., la o pedeapsă, executată în total, de 5 luni închisoare ((...) - (...)) precum și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și executarea pedepsei în penitenciar, în cuantum de 10.000 euro.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 și art. 4 alin. 1 și urm. din L. nr. 2..
În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art.316 raportat la art.294 alin.1 C., a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a următoarelor prevederi legale: principiul egalității în drepturi; art. 41 și art. 14 din C. E. a D. O.; R. nr. (...) a A. P. a C. E.; R. A. P. a C. E. nr. 6.615 din
(...) adresată C. de M. D. de la V. a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009; P. 1 la C. E. a D. O. și P. 12 la C. E. a D. O., Conform art. 316 C., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Având în vedere că reclamanta au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului prevederile mai sus menționate, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.
Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea
p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor
mo r ale în su mă de 1 0.000 Euro.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă însusținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.
2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, caurmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanta nu mai este îndreptățită la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) D. C. C. se publica în M. O. al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. O. al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1., dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Cu pr iv ire l a susț in ere a recl aman te i rec uren te, în sensul c ă ave a o „.
leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p re jud ic iul mor al suf e rit.
Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. O. a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O.";.
Așa fiind, raportat la D. C. C. nr. 1358 și 1., coroborat și cu D. în interesul legii nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că ar fi nesocotit dispozițiile art. 129 alin. 5 C.
Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman te i recure n te, conf or m c ăre ia î n c auz ă nu poate fi aplic ată D. nr. 1. a C. C. în truc ât s -ar î nc ălc a pr inc ip iul
nere tro ac tiv ităț ii.
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia, D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. O., dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C..
Cu pr iv ire l a jur ispru denț a C. s tatu ată în H. pronunț ată în c au z a B. con tr a
Cro aț ie i.
Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele:
În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.
Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva T.iei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).
Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :
Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea Legii nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigiivizând aplicarea Legii nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..
P. egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la
C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";
Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.
Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza Legii nr. 2..
Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2., în patrimoniul reclamantului s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
P. neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale denatură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Cu pr iv ire l a celel al te te me iur i invoc ate de recl aman tă în susținereacererii sale și a recursului său, respectiv, diferite hotărâri din jurisprudența C., D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de A. G. O., prin R. nr. 40/34/(...), etc., C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantei de acordare a daunelor morale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii.
De asemenea, dispozițiile art.504-505 C.pr.penală nu sunt aplicabile în speță deoarece nu s-a dovedit că antecesorul reclamantei a fost condamnat pe nedrept prin sentința penală nr. 477/(...) a T.ui M. C..
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva sentinței civile nr. 700 din 06 septembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva sentinței civile nr. 700 din 06 septembrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A.-A. M. GREFIER Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: A.F. D..
| ← Decizia civilă nr. 33/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4668/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
