Decizia civilă nr. 2398/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE M. ȘI ASIGURARI SOCIALE, P. MINORI ȘI FAMI.

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2398/R/2011

Ședința publică din 29 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

JUDECĂTORI:

T. D. - președintele Secției civile

T.-A. N. M.-C. V.

GREFIER:

M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., precum și recursul declarat de reclamantul D. V., împotriva sentinței civile nr. 426 din 22 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în cauză,

P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată prin memoriul de recurs, pârâtul-recurent a solicitat judecarea cauzei potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de reclamant și solicită admiterea recursului declarat de pârât, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, întrucât din probele administrate la dosar, rezultă faptul că antecesorul reclamantului a fost arestat pentru că a desfășurat activități contra clasei muncitoare, fără a se putea stabili în ce scopul acestora, activități care nu sunt echivalente cu lupta împotriva comunismului, astfel că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de L. nr. 2..

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 426 din 22 aprilie 2011, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată și modificată formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:

S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de D. E., constând în internare în colonie de muncă.

S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 998 cod civil pentru prejudiciul moral suferit de D. E., tatăl reclamantului, și în consecință:

S-a respins acțiunea civilă modificată formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.

S-a admis excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și în consecință:

S-a respins ca tardivă cererea modificată formulată de reclamantul D.

V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.

A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.

P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

I. Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă față de D. E., antecesorul reclamantului, constând în internare în colonie de muncă, instanța constată că potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Din adresa nr. 85416/(...), emisă de S. R. de I., B. de R. cu P., rezultă că D. E. a fost arestat la data de (...) și ulterior, internat în Colonie de M. la data de (...), conform Deciziei nr. 526/1952. D. E. a decedat la data de (...) în Colonia de M. U. nr. 1 C. M., decesul fiind constatat prin procesul verbal nr.

284/(...), încheiat de medicul C. S. N. Prin adresa nr. 5979284/(...), emisă de instituția menționată i s-a comunicat reclamantului că, în urma verificărilor efectuate în arhiva preluată de la fostele organe de securitate, a rezultat că antecesorul său a fost arestat deoarece „a desfășurat activitate intensă contra clasei muncitoare";, fără a fi condamnat printr-o sentință judecătorească.

La solicitarea instanței, S. R. de I. a comunicat faptul că în Arhiva

Centrală a instituției nu a fost identificată Decizia nr. 526/1952 (f. 27).

Ulterior, la dosarul cauzei au fost comunicate următoarele înscrisuri: fișa personală a lui D. E. și copia procesului verbal de constatare a decesului.

În urma coroborării datelor comunicate prin adresele menționate și având în vedere depozițiile martorilor H. T. și O. N. M. (f. 23-24), care au declarat că au cunoștință de faptul că D. E. a fost arestat din motive politice, instanța și-a format convingerea că măsura administrativă dispusă față de antecesorul reclamantului are caracter politic, fiind determinată de atitudinea și manifestările acestuia față regimul comunist instaurat în R..

Față de împrejurarea că măsura administrativă examinată nu a fost dispusă în temeiul unuia dintre actele normative în vigoare la acea dată, T. va da eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., cu modificările ulterioare, și va constata caracterul politic al măsurii administrative suferite de către defunctul D. E., constând în internarea într-o colonie de muncă.

II. Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirii în sumă de 1.500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de antecesorulreclamanților prin măsura administrativă, în temeiul art. 998 C.civ., a fost respinsă ca prescrisă pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Art. 998 și 999 C.civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civilă cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii. A. are un caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive.

În conformitate cu art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.

Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.

În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998 C.civ., precizat de reclamant, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...).

În privința cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506

C.pr.pen., instanța a constatat că art. 506 alin. 2 prevede un termen legal imperativ, nesusceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen ca și termenul de prescripție examinat mai sus, iar sancțiunea nerespectării este decăderea. Chiar dacă se acceptă ideea momentului de început al acestui termen ca fiind data intrării în vigoare a L. nr. 2. - (...) -, față de dispozițiile art. 2 care se referă la înlăturarea de drept a efectelor condamnării, modificarea de acțiune a fost tardiv înregistrată la data de (...).

Constatările expuse se impun și în privința art. 5 paragraf 1 lit. a din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

P. motivele expuse a fost admisă și excepția tardivității formulării cererii având ca obiect despăgubiri în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, și se va respinge ca tardivă cererea precizată formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul

Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.

În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1. Curtea

Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C. nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.

Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 1. și L. nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., art. 504-506 C.pr.pen. sau art.5 paragraf 1 lit. a, în ipoteza acestor temeiuri noi de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că momentul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999

C.civ., sau de 18 luni în ipoteza temeiului constând în art. 504-506

C.pr.pen., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.

În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța depusă la dosarul cauzei (f. 56). La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că L. nr. 2. a prevăzut în mod obligatoriu procedura judiciară în vederea acordării despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada de referință a legii menționate. În conformitate cu jurisprudența CEDO în materie, cheltuielile de judecată se vor acorda în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor. În speță, reclamantul a achitat suma de 400 lei cu titlul menționat pentru a obține serviciul avocatului ca o garanție a succesului său. Modificarea temeiului de drept al acțiunii a intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 1. a C. Constituționale, astfel încât se impune acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atâtreclamantul, cât și pârâtul.

Prin recursul declarat de reclamant, acesta a solicitat modificarea înparte a sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

Reclamantul a expus starea de fapt, suferințele la care a fost supus tatăl său, D. E., decedat la data de (...), în colonia de muncă de la C. M., precum și suferințele îndurate de însuși reclamant, care a crescut privat de ajutorul unuia dintre părinți și suferind pe nedrept urmările arestării tatălui său.

A arătat că pentru daunele morale suferite de către antecesorul său, apreciază că suma de 1.500.000 euro constituie o justă despăgubire.

Respingerea acțiunii ca prescrisă este rezultatul interpretării eronate a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului moral s-a născut la data intrării în vigoare a L. nr. 2., acesta fiind primul act normativ care a stabilit caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada (...) - (...).

Totodată, această lege are ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic și repunerea în drepturi a persoanelor condamnate pentru prima dată, prin art. 2 al L. nr. 2., infracțiunile care au atras condamnare politică fiind dezincriminate și toate efectele hotărârilor judecătorești fiind înlăturate de drept.

Dreptul de a solicita repararea daunelor provocate prin condamnările abuzive s-a născut la data intrării în vigoare a L. nr. 2., efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic fiind înlăturate prin art. 2.

Recunoașterea dreptului la reparație și totodată limitarea exercițiului acestui drept constituie o evidentă disfuncție legislativă, care creează o

„imposibilitate de a beneficia de acest drept în cadrul legal creat și îl face o instituție juridică iluzorie";, astfel că și acest mecanism de despăgubire reglementat devine „un instrument de indemnizație fictiv"; (hotărârea C.

Broniowski contra Poloniei).

Prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat prev. art. 20, 21 din

Constituția R.iei, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., art. 1, art. 4 și art. 16 din Constituție, raportat la art. 14 din C. și art. 3 din Protocolul nr. 7 la C.

Întrucât prin declararea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., ca neconstituțională, s-a creat o disfuncționalitate legislativă, instanțele trebuiau să aplice direct prevederile constituționale, respectiv să facă aplicarea C.

Atât timp cât la momentul edictării legii statul a creat o speranță legitimă la dobândirea unei despăgubiri, adică a unui bun, prin respingerea acțiunii reclamantului, se încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 raportat la art. 14 din C.

Prin recursul promovat de către pârât, acesta a solicitat modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii în totalitate și exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în speță este eronată motivarea tribunalului , atât în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată cât și în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispusă față de antecesorul său, constând în internarea într- o colonie de muncă.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoareleconsiderente:

Critica vizând greșita apreciere a incidenței excepției prescripției dreptului material la acțiunea precizată pe dispozițiile art. 998 C. civil, este nefondată.

Prima instanță a stabilit acest moment ca fiind data intrării în vigoare a D.ui nr. 3., statuând că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990., termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958 împlinindu-se anterior modificării acțiunii - (...).

Reclamantul apreciază că acest moment îl constituie data intrării în vigoare a L. nr. 2., întrucât de la data adoptării acestui act normativ, s-a stabilit caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada (...) - (...) și tot prin același act normativ, art. 2, infracțiunile care au atras condamnări politice au fost dezincriminate, toate efectele hotărârilor judecătorești fiind înlăturate de drept.

Comparând cele două momente - cel reținut de tribunal și cel susținut de către reclamant - curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil este prescrisă.

Odată cu prăbușirea regimului totalitar, produsă la data de 22 decembrie 1989, toate persoanele care s-au considerat victime ale abuzurilor săvârșite de acest regim și care până la acel moment nu au formulat pretenții, având o temere justificată pentru libertatea, securitatea și viața persoanei lor și a familiilor lor, au avut posibilitatea să intenteze acțiuni prin care să solicite repararea abuzurilor ale căror victime au fost.

În materia condamnărilor politice ulterioare instaurării regimului totalitar, legiuitorul român a mai adoptat un act normativ reparator - D. - lege nr. 1., recunoscând dreptul persoanelor care au suferit astfel de condamnări la anumite drepturi constituind despăgubiri : recunoașterea în favoarea persoanelor care intrau sub incidența acestui act normativ a perioadei executate ca vechime în muncă, indemnizație lunară, în funcție de durata executată, anumite facilități, scutiri, reduceri.

În ipoteza în care reclamantul aprecia că pe lângă drepturile conferite de acest act normativ este îndreptățit să beneficieze și de alte daune, avea posibilitatea să promoveze o acțiune în temeiul art. 998 - 999 C. civil.

D. - lege nr. 1. fiind adoptat după înlăturarea regimului totalitar, o eventuală temere nu mai putea exista, existența prejudiciului era cunoscută prin însăși recunoașterea de către legiuitor a faptului că persoanele care au suferit condamnări politice sunt îndreptățite să beneficieze de anumite drepturi, iar în ceea ce privește persoana vinovată, reclamantul avea posibilitatea să cheme în judecată S. R. potrivit prevederilor art. 25 din D. nr.31/1954.

Faptul că L. nr. 2. a stabilit caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada (...) - (...), nu constituia un impediment ca reclamantul să promoveze după adoptarea D.ui - lege nr. 1. o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil.

P. considerentele arătate, curtea nu poate împărtăși opinia reclamantului potrivit căreia cursul termenului de prescripție extinctivă în exercitarea dreptului material la acțiune în baza art. 998 - 999 C. civil a început să curgă la data intrării în vigoare a L. nr. 2., respingerea acțiunii pe acest temei ca prescrisă, de către prima instanță, fiind apreciată ca temeinică

și legală.

În ceea ce privește motivele vizând golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din Convenția E. a D. O., curtea constată că în raport de considerentele deciziei nr. 1. a C. Constituționale, acestea nu sunt fondate.

A. privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..

Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.

1358/(...) a C. Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei, în esență, următoarele:

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.

Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).

În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-lege nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.

C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.

Evocând practica C. în materie și o hotărâre a C. Constituționale a

Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D. - Lege nr. 1. și L. nr. 2..

Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D. - Lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.

C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D. - Lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.

Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,

Lituania), precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „. legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.

Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.

S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.

P. toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.

Reiese din conținutul acestor considerente abordarea de către Curtea

Constituțională că nu se poate reține golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., întrucât prin legislația adoptată de stat după înlăturarea regimului totalitar, acesta, acordând drepturi fostelor victime, a înțeles să repare prejudiciile provocate acestora, iar existența în paralel a două acte normative cu caracter reparator pentru aceeași categorie de prejudiciu încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.

În ce privește prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din Convenția E. a D. O. invocată de către recurent invocată de către recurent, din considerentele aceleiași decizii reiese că Curtea Constituțională a abordat analizarea excepției de neconstituționalitate și din perspectiva normelor comunitare și a C. E. a D. O. M. de recurs invocate atât de către reclamant, nu subzistă în condițiile în care, Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 1. a făcut referire la acestea și chiar ținând seama de aceste reglementări internaționale adoptate de către R. în dreptul său intern, a statuat că nu este posibilă existența în dreptul intern a două acte normative reparatorii, având același scop.

Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.

Față de caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, instanțele nu mai pot face o analiză a regimului juridic al despăgubirilor instituite prin cele două acte normative - D. - lege nr. 1. și L. nr. 2., întrucât prin decizia nr. 1. s-a arătat în mod neechivoc că scopul ambelor legi este același - de a acorda o reparație aceleiași categorii de persoane, ceea ce nu este admisibil.

În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civil .

Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C. E. a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.

În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O.

Această analiză este necesară pentru a stabili dacă, având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.

În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care i s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. Constituționale.

Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.

În considerentele deciziei C. Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos contra Bulgaria.

Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele nu mai sunt abilitate să interpreteze noțiunea de „. legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.

În ceea ce privește hotărârea Broniowski împotriva Poloniei, invocată în cadrul motivelor de recurs, aceasta nu este incidentă, întrucât vizează o cu totul altă situație, respectiv neacordarea unor bunuri compensatorii pentru valoarea bunurilor abandonate dincolo de noile granițe ale Poloniei, în condițiile în care statul polonez s-a obligat să acorde indemnizații categoriilor de persoane care aveau acest drept.

În fine, motivele întemeiate pe prev. art. 21-21 Constituție, art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la C., art. 4, art. 16 din Constituție, raportat la art. 14 din C., art. 3 din Protocolul nr. 7 la C., curtea constată că toate aceste temeiuri de drept au fost invocate pentru prima dată în recurs, fiind inadmisibile, din perspectiva art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 Cod proc.civ.

În fața primei instanțe, la termenul de judecată din (...) (f. 25 dosar fond), reclamantul a formulat o precizare a temeiului de drept al acțiunii, invocând art. 998 C. civil, art. 504-506 Cod proc.pen., raportat la art. 1 alin. 1 și art. 2 din L. nr. 2., art. 5 paragraful 1 lit. a din C. și, totodată, cauza Broniowski contra Poloniei.

Acestea au fost toate temeiurile de drept precizate de reclamant în fața primei instanțe, celelalte anterior arătate fiind invocate pentru prima dată în recurs, inadmisibil, potrivit celor expuse, astfel încât nu vor fi analizate.

P. toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul pârâtului, curtea constată că motiveleinvocate sunt nefondate.

Critica vizând greșita constatare a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului este nefondată.

Din probatoriul administrat în fața primei instanțe - dosarul conținând „ fișa personală „ privind pe D. V. comunicat de SRI precum și dindeclarația martorului audiat, a reieșit că tatăl reclamantului a fost arestat din motive politice în anul 1951 și nu s-a mai întors niciodată la domiciliu. A fost internat o perioadă de 24 luni, decedând în colonia de muncă la data de (...).

Reiese deci cu evidență faptul că antecesorul reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă, din motive politice, a decedat în cursul executării măsurii internării, astfel încât, în mod corect prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse față de antecesorul reclamantului.

Nici critica vizând greșita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe nu este fondată.

A. privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului s-a întemeiat inițial pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..

Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.

1358/(...) a C. Constituționale.

În aceste condiții reclamantul și-a precizat acțiunea pe prev . art. 998-

999 C. civil, acțiunea fiind respinsă ca prescrisă pe acest temei și pe dispozițiile art. 504-506 Cod proc .pen., acțiunea fiind respinsă întrucât aceste prevederi, în lipsa unei hotărâri definitive de achitare a reclamantului, nu sunt aplicabile.

Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională în cadrul deciziei nr. 1., reiese incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.

Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.

Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.

Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea irevocabilă, îi îndreptățește pe cei care aveau încă pe rol litigiul nesoluționat la momentul declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., să solicite obligarea statului - în calitate de emitent al actului normativ declarat ulterior neconstituțional - la plata cheltuielilor de judecată.

Față de aceste considerente curtea reține că nu poate fi primit motivul de recurs al pârâtului ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și înurma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală. Acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată dovedite.

Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.

P. aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D. V. și de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.

426 din 22 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe ca o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. D. T. A. N. M. C. V. M. T.

Red. MV dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: E. L.

← Decizia civilă nr. 4668/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 2487/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 2398/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2398/2011, Curtea de Apel Cluj