Decizia civilă nr. 5117/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5117/R/2011
Ședința publică din data de 7 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul P. M. C.-N., și respectiv de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 618 din 12 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții M. D., P. N., P. D.-N., precum și pe pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, SC S. I. SA, SC B.-V. SA (FOSTĂ S. SA) și C. L. NR. 1. A M. C.-N. având ca obiect plângere în baza L. nr. 1..
Se constată că la data de 6 decembrie 2011, reclamanta-intimată M.
D. a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
30 noiembrie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 618 din 12 iulie 2011 a T.ui C., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. B. V. SA fostă S. SA și a P. M. C.-N. și în consecință, s-a respins acțiunea față de acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanții M. D., P.
D.-N. și P. N. în contradictoriu cu pârâții P. M. C.-N. și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și în consecință:
S-a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii constând din despăgubiri pentru imobilul înscris inițial în C.F. nr. 1326, nr. top 3815 constând din casă din piatră cu două camere, o bucătărie și dependințe, iar în curte grajd din lemn și magazie, apoi grădină și pășune în suprafață de
844 stjp., despăgubiri care se vor stabili și achita în condițiile T. VII al L. nr.
247/2005, ținând cont de despăgubirile încasate în baza L. nr. 112/1995, actualizate.
S-a respins cererea de restituire în natură precum și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
A fost obligat pârâtul P. municipiului C.-N. să plătească reclamanților
2.045 lei, iar pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B.
2.045 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în CF nr. 1326 C., nr. top 3815 casă din piatră cu două camere, bucătărie și dependințe, iar în curte 1 grajd din lemn și magazie, apoi grădină și pășune în suprafață de 844 stjp, au fost proprietari C. I. și soția născută R. Ana.
În baza Decretului nr. 45/1951 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, imobilul a trecut în proprietatea S. Român și în folosința M. A. I., construcția existentă fiind demolată ulterior demolării.
În baza certificatului de atestare nr. 0034 din 26 mai 1995 a C.ui J. C., imobilul cu nr. top 3185 a fost comasat cu nr. top 3184 și împărțit în 8 imobile, din care imobilul cu nr. top (...)/8 în suprafață de 370 mp a fost reînscris în aceeași carte funciară în favoarea S. Român, iar restul imobilelor au fost înscrise în favoarea S. S. SA, iar apoi în proprietatea S. S. I. SA, ca urmare a divizării societății inițiale.
S. S. SA anterior divizării, a cumpărat acțiunile deținute de stat la S.
S. SA, iar ca urmare a acestui proces, a fost integral privatizată în anul
1996. Ulterior, S. S. SA și-a schimbat denumirea în S. B. V. SA.
Numiților P. D.-S. și M. D., li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând din despăgubiri în sumă de
156.153.840 lei conform Hotărârii nr. 453 din (...) a C.ui J. C., pentru imobilul situat în C.-N. str. D. nr. 112, înscris în CF nr.1236, nr. top 3815.
Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc Stolnean M. sub nr. 732/2001, M. D. și P. N. au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 1326 nr. top 3185, notificare asupra căreia nu s-a pronunțat P. municipiului C.-N., dar pe care a comunicat-o M. A. și I., S. S. SA și A.
D. expertiza topografică efectuată în cauză, a rezultat că imobilul cu nr. top (...)/8 în suprafață de 370 mp, este ocupat de construcția unui bloc
și de detalii de sistematizare, nefiind posibilă restituirea lui în natură.
Contrar susținerilor pârâtei A., față de dispozițiile art. 20 alin. (1) - (2) din L. nr. 1., reclamanții au dreptul de a formula notificare în condițiile acestei legi, pentru diferența de valoare dintre despăgubirile încasate și valoarea de circulație a imobilului, competența soluționării aparținând instituției implicate în procesul de privatizare.
Întrucât imobilul nu a fost vândut în baza L. nr. 112/1995, în cauză sunt aplicabile dispozițiilor art. 29 din L. nr. 1..
D. analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că pentru terenul în suprafață de 370 mp cu nr. top (...)/8 și construcția demolată, competența de soluționare aparține P. municipiului C.-N., potrivit art. 26 coroborat cu art. 10 alin. (2) din L. nr. 1., întrucât terenul nu este liber, iar construcția a fost demolată, cererea reclamanților de acordare a despăgubirilor este întemeiată.
D. probele administrate în cauză a rezultat că Ministerul
Administrației și Internelor nu folosește terenul în litigiu, care este ocupat de detalii de sistematizare.
În ceea ce privește diferența de teren din imobilul în suprafață de 844 stj care a intrat în patrimoniul actualei S. B. V. SA, competența aparține instituției implicate în procesul de privatizare, respectiv A.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții P. municipiului
C.-N. și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B.
În recursul declarat de pârâtul P. municipiului C.-N., s-a susținut că sentința recurată este motivată contradictoriu, existând vădite contradicții între considerente și dispozitiv, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Astfel, prin dispozitivul hotărârii, prima instanță a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu P. municipiului C.-N. și Ministerul
Administrației și Internelor, stabilind dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale, în timp ce în considerente se arată că pentru suprafața de 370 mp teren și construcția demolată, competența de soluționare a notificării aparține P. municipiului C.-N., iar pentru diferența până la 844 stj teren aflat în patrimoniul SC B.-V. SA, competența soluționării aparține Autorității pentru V. A. S., fără să se fi pronunțat și cu privire la aceasta în dispozitivul sentinței.
Prima instanță și-a motivat hotărârea pe temeiul art. 29, art. 26 și art. 21 din L. nr. 1., astfel că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar dintr-o altă parte că este neîntemeiată, situație în care nu se știe ce anume a decis instanța.
Pârâtul a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ., susținând că sentința este nelegală, deoarece instanța de fond a reținut în motivare că pentru terenul în suprafață de 370 mp aferent nr. top
(...)/8 și construcția demolată, competența de soluționare a notificării aparține P. municipiului C.-N., iar pe de altă parte că deși acest teren de 370 mp apare înscris în cartea funciară ca fiind în folosința M. A. și I., acest minister nu folosește terenul.
Conform CF nr. 1326 C., asupra imobilului situat pe C. D. nr. 112 în suprafață de 3038 mp, casă de piatră și dependințe, proprietatea lui C. I. și soția născută R. Ana, în baza Decretului nr. 45/1951 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea S. Român, în folosința M. A. I.
În urma eliberării de către C. J. C. a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0034 din 26 mai 1995, au avut loc dezlipiri, unificări și dezmembrări, în urma cărora imobilul cu nr. top (...)/8 s-a transmis în CF nr. 6834 în favoarea S. Român și în administrarea operativă a M. A. I., iar asupra celorlalte imobile s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea S. S. SA.
Cum terenul cu nr. top 3814/8 și 3815/8 nu s-a aflat niciodată în proprietatea municipiului C.-N., raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din L. nr. 213/1998, Ministerul Administrației și Internelor avea obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor
Codului de procedură civilă.
Terenul în suprafață de 370 mp nu se află în patrimoniul municipiului, astfel că P. municipiului C.-N. nu are competența de a soluționa notificarea, iar în privința casei existente pe acest teren, nu s-a făcut dovada împrejurărilor în care a fost demolată.
În recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul înlăturării obligației A. de plată a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului său, pârâta a susținut că prin sentința recurată, prima instanță a admis acțiunea reclamanților numai în contradictoriu cu P. municipiului C.-N. și Ministerul Administrației și Internelor, dar cu toate acestea, a obligat-o pe A. să le plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 2.045 lei.
Obligarea pârâtei A. la plata cheltuielilor de judecată este nelegală față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C.pr.civ., câtă vreme această pârâtă nu a căzut în pretenții.
Pârâta-recurentă a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din L. nr. 10/2011, întrucât intimații-reclamanți au primit despăgubiri în baza L. nr. 247/2005.
În cauză, competența de soluționare a notificării pentru întreg imobilul, îi revine P. municipiului C.-N.
Întrucât reclamanții au primit despăgubiri în baza L. nr. 112/1995, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din L. nr. 1..
Prin L. nr. 247/2005, s-a instituit o procedură necontencioasă, la finalizarea căreia să se definească statutul juridic al unor astfel de imobile.
Competența instanței poate interveni numai în măsura în care se emitea o decizie sau dispoziție motivată prin finalizarea procedurii administrative și era atacată în baza art. 26 alin. (3) din L. nr. 1..
Intimații M. D., P. D. N. și P. N. prin întâmpinare depusă la dosar f.
21-24, au solicitat respingerea recursului Autorității pentru V. A. S. ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
1.100 lei, împreună cu P. municipiului C.-N., iar prin întâmpinarea depusă la dosar f. 27-30 a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul P. municipiului C.-N. și obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.100 lei împreună cu A.
Intimata S. S. I. SA C.-N. prin întâmpinare depusă la dosar f. 45-46, a lăsat soluția ce urmează a fi pronunțată ca urmare a soluționării celor două recursuri, la dispoziția instanței.
Intimații M. D., P. D.-N. și P. N., au depus și concluzii scrise la dosar.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., acela ca hotărârea recurată să cuprindă motive contradictorii, respectiv să existe contradicție între considerente și dispozitiv.
În minuta sentinței civile nr. 6128 din 12 iulie 2011 a T.ui C., acțiunea reclamanților a fost admisă față de 3 (trei) pârâți și anume P. municipiului C.-N., Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dar cu ocazia redactării sentinței, cuvântul
„A."; nu a mai fost copiat, reprodus, preluat în dispozitivul hotărârii.
Aceasta este explicația de ce în considerentele sentinței se arată că acțiunea reclamanților urmează să fie admisă și față de A., în timp ce în dispozitivul hotărârii nu mai figurează această pârâtă.
Soluționarea acestei aparente contradicții dintre considerente și dispozitiv, se poate face printr-o îndreptare a erorii materiale, la cerereaoricăreia dintre părțile interesate, sau de către instanță din oficiu, conform dispozițiilor art. 281 C.pr.civ.
Reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 844 stj (3.038 mp) și casă cu anexe gospodărești, preluat de la antecesorii lor C. I. și soția Ana, în baza Decretului nr. 45/1951 al Prezidiului Marii Adunări Naționale și trecut în proprietatea S. Român, în administrația M. A. și I..
După preluarea imobilului de către stat, au avut loc mai multe modificări ale parcelei cu nr. top 3815 din CF nr. 1326 C.-N., prin alipirea de parcela cu nr. top 3814, după care a fost dezmembrat, astfel că parcela cu nr. top (...)/8 în suprafață de 370 mp, este ocupată în prezent de un bloc și de detalii de sistematizare, motiv pentru care nu poate fi restituită în natură.
Întrucât în cartea funciară figurează înscriși ca titular al dreptului de proprietate S. Român, iar ca titular al dreptului de administrare M. A. de I.
(actualul Minister al A. și I.), acțiunea a fost admisă față de pârâtul P. municipiului C.-N. și față de Ministerul Administrației și Internelor cu privire la parcela în suprafață de 370 mp.
Fiindcă că terenul în suprafață de 370 mp pe care este construit blocul de locuințe se află în proprietatea privată a municipiului C.-N., iar art. 21 alin. (4) din L. nr. 1., republicată, prevede că „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B., după caz, a președintelui consiliului județean";, în mod corect prima instanță a reținut că referitor la acest teren, entitatea învestită cu soluționarea notificării, este P. municipiului C.-N.
L. nr. 213/1998 invocată de pârâtul-recurent, reglementează proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, iar nu proprietatea privată a S. sau a unităților administrativ-teritoriale.
În speță, a fost identificată unitatea deținătoare a terenului în suprafață de 370 mp ca fiind municipiul C.-N., astfel că nu erau incidente dispozițiile art. 28 alin. (3) din L. nr. 1., privind chemarea în judecată a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Câtă vreme de la antecesorii reclamanților s-a preluat terenul în suprafață de 844 stjp, sau 3.038 mp, pe care erau construite o casă din piatră cu 2 camere, bucătărie și dependințe, iar în curte 1 grajd din lemn și
1 magazie, iar în prezent aceste construcții nu mai există, nu este sarcina reclamanților să dovedească cine și când a demolat aceste construcții preluate de stat, deoarece există prezumția că lucrările respective au fost efectuate de către cei care aveau în proprietate și administrare imobilul trecut în proprietatea statului, astfel că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (8) și cele ale alin. (3) și (4) din L. nr. 1., republicată.
Administrarea acțiunii și în contradictoriu cu Ministerul Administrației
și Internelor, s-a făcut doar pentru opozabilitate, având în vedere că asupra terenului în suprafață de 370 mp, în cartea funciară figurează ca având un drept de administrare, M. A. I.
Este lipsit de relevanță dacă acest pârât folosește sau nu efectiv terenul în litigiu, câtă vreme el figurează în cartea funciară ca având undrept de administrare asupra lui; oricum, P. municipiului C.-N. nici nu are interes să critice soluția primei instanțe în privința admiterii acțiunii reclamanților și față de Ministerul Administrației și Internelor, câtă vreme acest minister nu a atacat sentința, achiesând la soluția pronunțată.
Pentru diferența de 2.668 mp, aflată în proprietatea S.B. V. SA, fostă
S. S. SA C.-N., societate comercială privatizată, în mod just prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (3) din L. nr. 1., republicată, potrivit cărora „în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Susținerea pârâtei-recurente A., că dacă reclamanții au primit despăgubiri în temeiul L. nr. 112/1995, nu ar mai beneficia de dispozițiile L. nr. 1., este nefondată față de prevederile art. 29 din acest din urmă act normativ, care sunt incidente în speță, respectiv pentru partea din imobilul proprietatea antecesorilor reclamanților preluat de stat în mod abuziv și
„evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate";, aceasta fiind
S. B. V. SA, situație în care măsurile reparatorii se propun de instituția publică implicată care a efectuat privatizarea, aceasta fiind A., potrivit art. 29 alin. (3), iar nu P. municipiului C.-N. în temeiul art. 20 alin. (5) așa cum susține în mod nejustificat pârâta-recurentă.
Numai dintr-o necunoaștere a legii și a jurisprudenței cristalizate în materie, pârâta-recurentă A. B. poate susține că instanța sesizată nu ar putea stabili în cadrul plângerii la L. nr. 1., îndreptățirea recurenților la despăgubiri, fiind necesară emiterea mai întâi a dispoziției sau a deciziei care să fie trimisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceasta să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanților în baza art. art. 16 și următoarele din Titlul VII al L. nr. 275/2005.
Este adevărat că L. nr. 1. a stabilit o procedură prealabilă administrativă, pe care persoana îndreptățită era obligată să o urmeze prin formularea unei notificări în termenul legal, la care să anexeze documentație trebuitoare, documentație pe care o putea completa și în fața instanței de judecată.
Numai că în speță reclamanții au formulat notificarea în termenul legal imperativ, pe care au adresat-o P. municipiului C.-N., iar acesta a trimis-o M. A. și I., precum și la A. B.
Pârâta-recurentă ar trebui să știe că potrivit art. 25 alin. (1) din L. nr.
1., republicată, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură";.
Cum niciuna dintre unitățile deținătoare, respectiv entitățile învestite nu au catadicsit să soluționeze notificarea reclamanților nici după trecerea unui deceniu de la formulare, în mod corect aceștia s-au adresat instanței competente cu plângere împotriva refuzului entităților învestite, de a soluționa notificarea.
Tocmai pentru a pune capăt acestor practici anacronice, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție prin decizia nr. XX din 19 martie 1997, au stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din L. nr. 1., republicată,instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În baza acestei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii de instanța supremă, prima instanță avea îndreptățirea și obligația de a soluționa notificarea reclamanților pe fond, chiar în lipsa deciziei/dispoziției de soluționare a notificării de către pârâții-recurenți, după expirarea cu foarte mulți ani a termenului legal în care aveau obligația să o soluționeze, dar nu au făcut-o.
Desigur că în final, cuantumul despăgubirilor concrete la care sunt îndreptățiți reclamanții, va fi stabilit în baza dispozițiilor legii speciale, respectiv a T. VII din L. nr. 247/2005.
Întrucât prin minuta sentinței recurate, acțiunea reclamanților a fost admisă și față de A. B., în mod legal, în baza culpei procesuale, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.pr.civ., prima instanță a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. municipiului C.-N. și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B., împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută în întregime.
Fiind căzuți în pretenții, recurenții vor fi obligați în baza art. 274 alin. (1) C.pr.civ., să le plătească intimaților-reclamanți cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1.100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și
AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B., împotriva sentinței civile nr. 618 din 12 iulie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să le plătească intimaților M. D., P. D.-N. și
P. N. suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. M.-C. V.
GREFIER M.-L. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...) Jud.fond:S. Ana S.
| ← Decizia civilă nr. 2457/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 302/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
