Decizia civilă nr. 5149/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5149/A/2011

Ședința publică din 8 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta C. I., împotriva deciziei civile nr. 418 din 21 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2

C.proc. civ., la data de 2 decembrie 2010, datorită lipsei nejustificate a părților.

La data de 14 noiembrie 2011, reclamanta recurentă a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la data de 7 decembrie 2011, a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului.

Raportat la această situație, Curtea, cu opinie majoritară, respinge cererea de repunere pe rol a cauzei și având în vedere că prin această cerere nu se solicită soluționarea recursului în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 și art. 252 alin. 2 Cod proc. civ., invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 6909/(...) pronunțată de J. C. -N. în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. I., in contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 13.178,81 lei reprezentând valoarea actualizată a prețului achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 32717/(...) încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin aceeași sentință, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului sa restituie prețul de piață al apartamentului nr. 5 din C.-N., str. Baba Novac nr. 19 înscris în CF nr.

1. C., achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare mai sus menționat.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1366,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 418/(...) a T.ui C. , au fost respinse canefondate apelurile declarate de reclamanta C. I. și de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 6909/(...) pronunțate de J. C.-N. în dosarul nr. (...), care a fost păstrată în întregime și a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia a fost ata cată cu recurs de către reclamanta C. I.,

soluționarea acest uia fiind suspend ată la data de (...), în baza

dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.

Dosarul a rămas în nelucrare până în data de (...), când recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului mai sus menționat, cu consecința stabilirii unui termen în ședință publică în vederea soluționării cauzei pe fond.

Prin cererea de repunere pe rol a cauzei, recurenta nu solicită instanței soluționarea recursului în lipsa ei de la dezbateri, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., astfel că instanța a respins cerea de repunere pe rol a cauzei.

La termenul de judecată stabilit pentru data de (...), recurenta nu se prezintă pentru susținerea recursului și nu solicită printr-un alt script soluționarea acestuia în lipsa ei de la dezbateri.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

1 an. P. nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu";.

Conform dispozițiilor art. 249 Cod proc. civ., „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes";.

Din dispozițiile acestui text de lege, rezultă că, dacă pretinsul act de procedură nu are în vedere continuarea judecății, el nu poate întrerupe curgerea termenului de perimare.

În speță, pretinsul act de procedură, cererea de repunere pe rol formulată de recurentă, în condițiile în care aceasta nu solicită judecarea recursului în lipsa ei de la dezbateri și nici nu se prezintă ulterior în cauză, nu are drept scop continuarea judecății, astfel că nu poate întrerupe cursul perimării.

În această situație, curtea apreciază că termenul perimării prev. de art. 248 Cod proc.civ. este îndeplinit în cauză, motiv pentru care, curtea va perima recursul declarat de reclamanta C. I., împotriva deciziei civile nr. 4. din 21 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o va menține.

PENTRU ACESTE M.IVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E :

Perimă recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva deciziei civile nr. 4. din 21 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

ANA I.

A. A. C.

C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. apel: O. C. Tatu, A.F. Doica

Cu opinie separată a judecătoarei A. C. în sensul respingerii excepției perimării.

Problema de drept care s-a impus a fi rezolvata prioritar in cauza, si care a generat practic formularea opiniei separate este aceea a modului de soluționare a cererii de repunere pe rol formulate de către recurenta C. I. la data de (...). Aceasta deoarece într-adevar în cazul respingerii cererii de repunere pe rol in sedinta publica din 0(...), deci după împlinirea termenului de perimare de 1 an prevazut de art.248 C., în principiu nu exista motive care sa împiedice invocarea din oficiu a exceptiei perimarii si admiterea acesteia, judecarea recursului fiind suspendata in temeiul art.242 alin.1 pct.2 C., in sedinta publica din (...). O cerere de repunere a cauzei pe rol respinsă de către instanța investită cu judecarea cauzei nu poate fi apreciată însă ab initio ca nefiind un act de procedură săvârșit în vederea judecării procesului așa cum prevede art.249 C.pr.civ (a se vedea decizia civilă nr. 5. a C. de A. C.), fiind vorba despre o chestiune de fapt, aprecierea intenției părții rămânând la latitudinea instanței de judecată. În practica judiciară ( a se vedea decizia civilă nr.278/2010 a C. de A. C.) și doctrina în materie sunt exprimate și opinii în sensul că are efect întrerupător al termenului de perimare cererea de redeschidere a procesului, fără alte condiționări, deci indiferent de modul de soluționare al acesteia.

În dosar a fost stabilit termen de judecată după suspendarea judecării recursului care face obiectul sau la data de (...), ca urmare a cererii de repunere pe rol formulate de către recurenta C. I. la data de

(...).

Conform pct.1 a art.245 C., judecata reincepe prin cererea de redeschidere facuta de catre una dintre parti cand ea s-a suspendat prin invoirea partilor sau prin lipsa lor.

Admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei suspendate ca urmare a lipsei partilor care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri nu este conditionata, conform textului de lege incident redat mai sus, de altceva decat de formularea unei cereri de redeschidere de catre una dintre parti, evident fiind necesara incadrarea in termenul de 1 an in situatia concreta analizata, termen la care intervine perimarea ca sanctiune pentru lipsa de diligenta si interes a partilor in judecarea cauzei. Spre deosebire de alte situatii in care s-a dispus suspendarea judecarii cauzei( a se vedea cu titlu exemplificativ pct.2 al art.245 C., alin.2 al art.155 1 C.pr.civ), repunerea pe rol dupa suspendarea determinata de lipsa partilor de la dezbateri nu este conditionata de alte obligatii, fiind suficient a se formula o cerere valabilă, cu respectarea prevederilor art.82 C., prin care se solicită redeschiderea procesului suspendat.

Cererea formulata de catre recurenta C. I. personal, fara asistenta juridica calificata, la data de (...), prin care solicita repunerea cauzei pe rol, stabilirea unui termen de judecata si solutionarea recursului care face obiectul dosarului nu este afectata de nici un viciu care sa conduca la respingerea acesteia. Faptul ca intr-adevar nu se solicita nici prin aceasta judecarea cauzei in lipsa recurentei de la dezbateri nu este un motiv prevazut de lege care sa poata conduce la o solutie de respingere a acesteia. Neprezentarea nici uneia dintre parti la dezbateri este o situatie care isi gaseste rezolvarea in art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ, respectiv se impune suspendarea din nou a judecarii cauzei pana la o noua staruinta a partilor.

Apreciez ca nu se poate specula asupra intentiei recurentei de a intrerupe cursul perimarii, acesta fiind singurul scop avut in vedere la formularea cererii de repunere pe rol, in conditiile in care nu a solicitat judecarea cauzei in lipsa, neexistand nici un temei solid in acest sens. Intenția recurentei de a se soluționa recursul declarat rezultă și din concluziile scrise depuse la dosar la data de (...), concluzii prin care solicită în mod expres acest lucru. S-ar putea discuta in acest sens in eventualitatea formularii de cereri succesive in aceste conditii, din perspectiva art.249 C.

O eventuala astfel de intentie a partii poate fi contracarata de altfel

și de catre partea adversa, care are aceleasi obligatii procesuale ca si recurenta, conform art.129 alin.1 C. fiind datoare sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, ori nici aceasta nu s-a manifestat in nici un fel in cursul judecarii recursului, nefiind depusa nici pozitia procesuala a cesteia fata de recursul declarat.

Apreciind deci a nu exista nici un motiv prevazut de lege pentru a se respinge cererea de repunere pe rol formulata de recurenta, solutia care se impunea pronuntata fiind admiterea acesteia si suspendarea cursului judecarii recursului pentru lipsa partilor pana la o noua staruinta a partilor, nu se punea problema invocarii si solutionarii insensul admiterii a exceptiei perimarii, astfel cum a fost pronuntata solutia in opinie majoritara.

Practic cererea de repunere pe rol a fost solutionata prin prisma exceptiei perimarii, in conditiile implinirii termenului de perimare de un an intre momentul formularii cererii de repunere pe rol si momentul stabilirii termenului de judecata pentru solutionarea sa, ori apreciez ca aceasta trebuia solutionata independent, prin raportare la textele de lege care reglementeaza aceasta chestiune, asa cum am aratat anterior.

JUDECĂTOR,

A. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5149/2011, Curtea de Apel Cluj