Decizia civilă nr. 3460/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S.
Pentru Minori și Familie
DOSAR nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3460/R/2011
Ședința publică din 6 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții Ș. Ș. ȘI Ș. D. A., împotriva deciziei civile nr. 249 din 19 mai 2011, a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații M. ANA, Z. F. G. și C.
L., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanții recurenți Ș. Ș. și Ș. D. A., asistați de avocat C. A., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtelor intimate M. Ana și Z. F. G., avocat H. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut refratul cauzei, după care, se constată că la data de 28 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtelor intimate M. Ana și Z. F. G., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamanților recurenți.
La data de 20 septembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, un înscris la care au anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar un act de partaj voluntar încheiat între numiții B. A. și M. G. și M. Ana, încheierea nr. 330/1972 din dosarul de C. F. nr. 330 din 17 martie 1972, mai multe schițe, extras CF nr. 1., colectivă și extras CF nr. 2109 individuală. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentantul pârâților intimați arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemafiind cereri sau excepții de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii introductive, în sensul obligării pârâtelor intimate să-și dea acordul, în vedere obținerii de către reclamanții recurenți a autorizației de construire pentru apartamentul proprietate personală situat în G., str. Ș. Cel M., în caz contrar prezenta hotărâre să țină loc de consimțământ, pentru motivele invocate prin concluziile scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
În susținere arată că partajul voluntar încheiat în anul 1972 între coproprietarii de la acea vreme denotă ce anume s-a scos din indiviziune la aceea dată, aspect abordat și de către Tribunalul Cluj în hotărârea atacată. Susține că singura modalitate legală de rezolvarea problemei este o ieșire din indiviziune, lucru pe care recurenții nu vor să-l accepte.
Reprezentantul reclamanților recurenți susține că părțile indivize comune sunt înscrise în CF colectivă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 348/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al
Judecătoriei G., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții
Ș. Ș. și Ș. D. - A., în contradictoriu cu pârâții M. Ana, C. L. Și Z. F.-G., având ca obiect obligarea pârâților să-și dea acordul la repararea și mansardarea imobilului situat în municipiul G., str. Ș. cel M., nr. 21, ap.1, jud.C., înscris în cartea funciară nr. 2107 col. G., ca fiind neîntemeiată, au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei Z. F. G. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Reclamanții în calitate de proprietari ai apartamentului 1 situat în municipiul G., str. Ș. cel M., nr. 21, jud. C., înscris în cartea funciară colectivă nr. 2107 G., nr. top. 421/I, au făcut demersurile pentru obținerea autorizației de construire necesare mansardării imobilului cumpărat, însă nu au obținut acordul tuturor coproprietarilor înscriși în cartea funciară, respectiv al pârâtelor care nu și-au dat acordul în formă autentică pentru ca reclamanții să-și mansardeze apartamentul.
Lucrările prev. de art. 11 din Legea nr. 50/1991 se pot executa fără autorizație de construire și implicit fără acordul vecinilor, însă pentru mansardarea imobilului așa cum doresc de fapt reclamanții este necesară obținerea în prealabil a autorizației de construire, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 50/1991, care se eliberează numai cu acordul tuturor coproprietarilor înscriși în cartea funciară.
Instanța a mai reținut că atât timp cât între părți nu există nici un raport juridic obligațional, instanța nu poate interveni să pronunțe o hotărâre prin care să-i oblige pe pârâți să-și dea vreun acord sau săpronunțe o hotărâre care să suplinească acordul de voință a părților, întrucât pârâții sunt peroane cu capacitate deplină de exercițiu a drepturilor, iar orice intervenție a instanței în acest sens ar însemna o încălcare a dreptului de a dispune liber de proprietatea lor și o îngrădire a libertăților civice, respectiv de a se putea pronunța liber în probleme care îi privesc direct.
Instanța a apreciat că reclamanții trebuiau să probeze reaua credință, respectiv abuzul de drept al pârâților, întrucât buna credință se prezumă și nu trebuie dovedită, iar reclamanții nu au propus nici o probă în dovedirea relei credințe a pârâților.
Potrivit principiului libertății actelor juridice, atât timp cât se respectă legea și morala, subiectele de drept sunt libere ca prin acordul lor să încheie sau nu acte juridice, fără nici o intervenție a statului în procesul decizional.
Intervenția instanțelor în a pronunța hotărâri care să substituie consimțământul de a încheia sau nu un act, ar constitui o ingerință gravă în viața privată a persoanelor și o îngrădire a capacității de exercițiu a acestora, echivalentă cu declararea acestor persoane ca incapabile să-și exprime libere consimțământul.
Pentru a se putea reține un abuz de drept din partea pârâților, în refuzul de a-și da acordul pentru mansardare, trebuia probată de reclamanți existența exercitării cu rea credință a dreptului de a se opune, prin deturnarea acestui drept de la scopul pentru care a fost instituit de lege, respectiv nu pârâții trebuiau să-și justifice refuzul, ci reclamanții trebuiau să justifice că exercitarea dreptului de opoziție a pârâților a fost făcut cu rea credință și în afara limitelor sale create de lege, care ar putea constitui un abuz de drept din partea lor.
Libertatea persoanelor presupune că atât timp cât fiecare acționează cu respectarea normelor impuse de lege și de morală, se prezumă că acționează cu bună credință, pe care nu trebuie să și-o justifice în niciun fel, iar sarcina probei revine celui care invocă reaua credință și exercitarea abuzivă a dreptului.
Având în vedere că pentru repararea imobilului reclamanții nu au nevoie de acordul pârâților, iar pentru mansardarea acestuia nu există nici un temei juridic pentru care instanța să-i oblige pe pârâți să-și de acordul, sau să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământul liber exprimat al acestora, instanța în temeiul art. 480 - 481 din Codul Civil, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții Ș. Ș. și Ș. D. - A. în contradictoriu cu pârâții M. Ana, C. L. și Z. F.-G., având ca obiect obligarea pârâților să-și dea acordul la repararea și mansardarea imobilului situat în municipiul G., str. Ș. cel M., nr. 21, jud.C., înscris în cartea funciară nr. 2107 col. G..
Prin decizia civilă nr. 3. iunie 2010 a T.ui C. a fost admis în parte apelul declarat de reclamanții Ș. S. și Ș. D.-A. împotriva sentinței civile nr. 348/(...) a Judecătoriei G., care a fost anulată și rejudecând cauza pe fond, a fost respinsă acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 1762/R/(...) a Curții de A. C. a fost admis recursul declarat de reclamanții Ș. S. și Ș. D.-A. împotriva deciziei civile nr. 3. iunie 2010 a T.ui C., care a fost casată și cauza trimisă spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți la Tribunalul Cluj.
Prin decizia civilă nr. 2. mai 2011 a T.ui C. fost admis în parte apelul declarat de reclamanții Ș. Ș. și Ș. D.-A., împotriva Sentinței civile nr. 348/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei G., care a fost anulată și rejudecând cauza pe fond a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții Ș. Ș. și Ș. D. A. împotriva pârâților M. Ana, C.
L. și Z. F. G.
A.anții au fost obligați să plătească intimaților M. Ana și Z. F. G. suma de 3500 lei, cheltuieli de judecată în apel și la fond.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamanții Ș. Ș. și Ș. D. A. sunt, conform extrasului CF depus la dosar, proprietari ai apartamentului 1 situat în municipiul G., str. Ș. cel M., nr.
21, jud.C., înscris în CF nr. 50785-C1-U1 G. (provenită din conversia de pe hartie a CF nr.2108), nr. top. 421/I, cu titlu de cumpărare, compus din una cameră, cămară de alimente cu 5% din părțile indivize comune înscrise în CF colectivă nr. 2107 G., iar parații M. Ana, C. L. și Z. F.-G. sunt proprietari tabulari asupra imobilului apartament nr.II cu suprafața totală de 88,40 mp. compus din : 2 camere, bucătărie cămară, sas și baie, anexe gospodărești formate din cotețe de porci și păsări plus o magazie în suprafață totală de 41,30 mp. înscris în CF 2109 G. nr. top
421/II cu 95% din părțile comune indivize înscrise în CF colectivă nr.
2107 G..
Intenționând mansardarea apartamentului lor, apelanții au efectuat demersurile necesare eliberării autorizației de construcție pe care însă nu au obținut-o, în condițiile în care pârâții intimați nu și-au dat acordul în acest sens.
Intimații și-au motivat refuzul de a-și da acordul în vederea efectuării mansardării prin aceea că, pe de o parte, dată fiind vechimea imobilului, aceste lucrări ar afecta peretele comun și implicit, siguranța apartamentului lor, iar pe de altă parte, acoperișul și spațiul de sub acesta fiind în coproprietate forțată, reclamanții nu își pot constitui asupra acestuia un drept de proprietate exclusivă prin mansardare.
Potrivit îndrumărilor din decizia instanței de recurs, tribunalul a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară în construcții, întocmită de expert Ș. B., care a relevat faptul că din punct de vedere tehnic și al rezistenței, chiar dacă imobilul are o vechime de cca. 90 de ani, este posibilă mansardarea, fără ca prin această lucrare să fie afectat apartamentul proprietatea intimaților, apartament ce nu va fi afectat nici prin turnarea unui planșeu de beton peste apartamentul nr.1, aparținând apelanților .
Distinct însă de aceste constatări care confirmă susținerile apelanților privind netemeinicia opoziției intimaților la realizarea lucrărilor de mansardare, tribunalul a reținut că este neîntemeiatăcritica reclamanților referitoare la inexistența stării de coproprietate asupra acoperișului și a spațiului de sub acesta.
Astfel, potrivit înscrierilor din cartea funciară, apelanții sunt proprietarii apartamentului nr. 1 situat, înscris în CF nr. 50785-C1-U1
G. (provenită din conversia CF nr.2108 G.), nr. top. 421/I, compus din una cameră, cămară de alimente cu 5% din părțile indivize comune înscrise în CF colectivă nr. 2107 G., iar parații sunt proprietarii apartamentului nr.II înscris în CF 2109 G. nr. top 421/II compus din : 2 camere, bucătărie cămară, sas și baie, anexe gospodărești formate din cotețe de porci și păsări plus o magazie în suprafață totală de 41,30 mp. cu 95% din părțile comune indivize înscrise în CF colectivă nr. 2107 G..
În CF colectivă nr. 2107 G. sunt înscrise, ca părți comune indivize, curtea și grădina, poarta de intrare, împrejmuirile, instalațiile electrice de gaz, apă, canalizare.
Chiar dacă în cartea funciară colectivă nu este înscris în mod distinct, ca parte comună indiviză, acoperișul și spațiul de sub acesta, aceasta nu poate duce la concluzia că nu există o stare de indiviziune asupra acestora, întrucât potrivit art. 20 și art. 25 din Legea nr. 7/1996 înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi, ci doar rol de publicitate și opozabilitate față de terți, astfel încât starea de indiviziune asupra podului și acoperișului s-a născut la data dobândirii de către părți a dreptului de proprietate asupra apartamentelor lor.
Sub acest aspect este de asemenea semnificativ faptul că inițial, imobilul care în prezent este compus din cele două apartamente, a constituit o singură unitate de proprietate imobiliară, fiind partajat în anul 1972, prin acordul coproprietarilor. La momentul respectiv s-a realizat o sistare parțială a indiviziunii, astfel cum atestă actul autentificat sub nr. 310/1972, copartajanții stabilind exact care sunt părțile din imobil care vor deveni proprietate individuală a fiecăruia dintre ei, acoperișul și spațiul de sub acesta neregăsindu-se între acestea. În consecință, chiar dacă nu au fost evidențiate ca atare în cartea funciară colectivă, ele au rămas în coproprietatea părților.
În condițiile în care acoperișul și spațiul de sub acesta se află în coproprietatea tuturor proprietarilor de apartamente din imobil, în lipsa ieșirii din indiviziune nu se poate reține un abuz de drept sau un refuz nejustificat al intimaților cu privire la realizarea lucrărilor de mansardare. A. ar conduce practic, la ocuparea și folosirea de către apelanți, în mod exclusiv, a unei suprafețe din părțile comune indivize, ceea ce nu poate fi primit în lipsa sistării de indiviziune, întrucât prin aceasta s-ar încălca dreptul de proprietate al intimaților asupra cotei lor de proprietate din aceste părți comune.
Raportat la considerentele, tribunalul a apreciat că acțiunea promovată nu este întemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și în consecință, obligarea pârâților să-și dea acordul în vederea obținerii decătre reclamanți a autorizației de construire pentru apartamentul proprietatea lor, situat în G., str. Ș. cel M. nr. 21, înscris în Cf col 2107, nr. top 412/1, în caz de refuz hotărâre să țină loc de consimțământ.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că instanțele în mod greșit nu rețin că în CF col 2107, nr. top 421 este descris imobilul, în indiviziune menționându-se „casă, curte și grădină în suprafață de 720 mp cu părțile indivize comune compuse din curte și grădină, poartă de intrare, împrejmuirile, instalațiile electrice, de gaz, apă și canalizare";. Starea de fapt stabilită pe baza drepturilor înscrise în cartea funciară impun concluzia că începând din anul 1972 construcția a fost dezmembrată definitiv în două loturi, fiecărui proprietar atribuindu-i-se un corp funciar distinct, părțile indivize comune fiind cele indicate în aliniatul precedent.
Prin urmare, concluzia care se impune este aceea că podul neregăsindu-se în mențiunile cărții funciare ca fiind un bun indiviz comun, intră în proprietatea individuală și exclusivă a fiecăruia dintre proprietarii celor două apartamente începând din anul 1972. Din această perspectivă și a normelor legale în materie, Decretul - lege nr. 115/1938 și Legea nr. 7/1996, soluția instanței de respingerea acțiunii este nelegală.
Prin întâmpinarea depusă, intimații s-au opus admiterii recursului, invocând în primul rând inadmisibilitatea acestuia, întemeiat pe faptul că recursul vizează doar motive de netemeinicie a deciziei nr. 249/2011 a T.ui C., iar în al doilea rând, faptul că este nefondat.
Cu privire la cea de-a doua poziție, intimații au arătat că în CF col. spațiul „pod"; nu este expres precizat, că partajul voluntar din anul 1972 denotă ce anume s-a scos din indiviziune la acea dată, că singura modalitate legală de rezolvare a problemei deduse judecăți ieste ieșirea din indiviziune asupra podului.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit înscrierilor din cartea funciară, reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 1 situat în G., str. S. cel M. nr. 21, înscris în CF 50785- C1-U1 G. (provenită din conversia CF 2108 G.) nr. top 421/1 compus din 1 cameră, cămară de alimente, cu 5% din părțile indivize comune înscrise în Cf colectivă 2107 G..
Pârâții sunt proprietarii tabulari ai apartamentului nr. 2, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, sas și baie, anexe gospodărești formate din cotețe de porci și păsări, plus o magazie înscris în Cf 2109 G., nr. top 421/II cu 95% din părțile indivize comune, înscrise în Cf colectivă
2107 G..
În CF colectivă 2107 G. (f. 25) sunt înscrise ca părți indivize comune curtea și grădina, poarta de intrare, împrejmuirile, instalațiile electrice, de gaz, apă și canalizare. Inițial, imobilul care în prezent estecompus din cele două apartamente a constituit o singură unitate imobiliară, fiind partajat în anul 1972 prin acordul coproprietarilor.
Prin acel act de partaj autentificat sub nr. 310/1972 s-a stabilit care sunt părțile din imobil care revin fiecăruia dintre coproprietari. Este real că acoperișul și podul nu se regăsesc între acestea, dar nici între părțile indivize comune. Prin urmare, nu se poate trage concluzia că nu există o stare de indiviziune asupra podului și acoperișului, stare de indiviziune născută la data dobândirii de către părți a dreptului de proprietate asupra apartamentelor lor.
În dreptul civil român în vigoare sunt reținute câteva cazuri de proprietate comună pe cote părți stabilă și forțată, fiind părți comune în sensul dreptului de proprietate forțată, orice părți ale imobilului care, prin natura lor, se află în folosința comună a tuturor celor care locuiesc în imobil.
În acest sens, art. 56 pct. b lit. b din HG nr. 1275/2000 privind
Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1. prevăd obligația coproprietarilor sa întrețină în bune condiții spațiile și instalațiile comune din interiorul și din exteriorul clădirii - casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, fațade, poduri, acoperișuri, scări exterioare, ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de încălzire centrala și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instalații de colectare a deșeurilor, instalații de antena colectivă, telefonie și altele asemenea - și sa ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranța și de funcționalitate a locuinței și/sau a spațiului cu alta destinație din folosința exclusiva.
Prin urmare, în condițiile în care acoperișul și podul se află în proprietate forțată, nu se poate reține ca reprezentând un abuz de drept opoziția din partea intimaților cu privire la efectuarea lucrărilor de mansardare a apartamentului nr. 1 de către reclamanți. A accepta poziția reclamanților ar echivala cu ocuparea în mod exclusiv a unei suprafețe din părțile indivize comune de către ei și implicit o încălcare a dreptului de proprietate al intimaților.
Practica judiciară a decis că în mod excepțional proprietatea forțată poate să înceteze când nu se mai impune cu necesitate a fi menținută, iar natura și destinația funcțională a lucrului dă posibilitatea împărțirii lui. În acest sens practica judiciară a decis și în sensul posibilității de partajare a podului.
Prin urmare, în lipsa ieșirii din indiviziune cu privire la acest spațiu, intimații nu pot fi obligați să-și dea consimțământul pentru ocuparea unei părți din acest spațiu și pentru efectuarea lucrărilor de mansardare.
În raport de aceste considerente, instanța a pronunțat o decizie legală, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul declarat de reclamanții Ș. Ș. ȘI Ș. D. A., împotriva deciziei civile numărul 249 din 19 mai 2011 a T.ui C. va fi respins ca nefondat.
Urmare respingerii recursului, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimaților M. Ana și Z. F. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanțelor de la fila 43.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Ș. Ș. ȘI Ș. D. A., împotriva deciziei civile numărul 249 din 19 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților M. Ana și Z. F. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: M.O.S., F.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 5149/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1218/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
