Decizia civilă nr. 5159/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5159/R/2011
Ședința cembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul S. H. M. împotriva sentinței civile nr. 1515 din 8 septembrie 2011 a T.ui B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B.-N. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul recurent S. H. M., personal, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu părțile prezente.
Reclamantul recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în declarația de recurs, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 400.000 lei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 1515 din 8 septembrie 2011 pronunțată de T. B.-N.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1515 din 8 septembrie 2011 a T.ui B.-N. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. H. M., împotriva pârâtului S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D. G. a F. P. B.-N.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul S. H.-M. este fiul numiților S. N. și S. M., după cum reiese din copia certificatului de stare civilă. Tatăl acestuia, S. (Szasz) N., a decedat la data de 2 aprilie 1991, că prin sentința penală nr. 1444/23 decembrie 1960, antecesorul lui a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de huliganism, prevăzută și pedepsită de art. 5786 lit. a din Codul penalmodificat prin D. 3., la un an și șase luni închisoare corecțională și un an interdicție corecțională, ce consta în luarea dreptului de a alege și a fi ales. Fundamentat pe această hotărâre de condamnare, reclamantul a introdus prezenta acțiune. Primul capăt de cerere nu a fost admis întrucât condamnarea suferită de antecesor de drept constituie una cu caracter politic, după cum se precizează în art. 1 alin. 2 lit. a din L.a 221/2009, astfel că nu se mai impune ca instanța să facă o asemenea constatare, acest aspect fiind consfințit prin însăși legea în materie. În ce privește daunele morale, dispoziția art. 5 alin. 1 lit. „a"; a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1. a C. C. În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din L.a 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituția R.iei, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în litigiul în care a fost invocată excepția. D. C. C. este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pe viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efecte asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor judeca în viitor. Curtea Constituțională, prin D. nr. 1., a statuat că obligativitatea deciziilor acesteia pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie. Pentru considerentele arătate instanța a considerat că în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi date în continuare numai despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b și c din lege, astfel că și cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins pentru argumentele de până acum. Referitor la despăgubirile materiale, reclamantul a precizat în ședința publică de la acest termen de judecată că ele reprezintă lipsa veniturilor salariale și a altor neajunsuri materiale în legătură cu condamnarea politică suferită. Litera b din articolul 5 stabilește că se acordă despăgubiri materiale cele care reprezintă echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Din examinarea textului legal instanța a apreciat că prejudiciul pretins de reclamant nu s-a urmărit a fi reparat prin dispozițiile legale arătate, așa încât și cel de-al treilea petit a fost respins. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor civile în valoare de 400.000 Ron. În motivarea recursului recurentul a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 5 lit. a și b din L.a nr. 221/2009, iar motivarea adusă de instanța de fond prin invocarea deciziilor C. C. este nelegală, întrucât C. C. nu este organ de legiferare, ea nu poate schimba conținutul și sensul Legii nr. 221/2009. În sprijinul recursului recurentul a mai arătat că practica judiciară din comunitatea europeană nu are prevederi invocate de instanță în numele C. C. a R. Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, invocând deciziile nr. 1354/2010 și 1. ale C. C. a R. Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a și b din L.a nr. 221/2009. Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 221/2009 ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi. Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr. 169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L.a nr. 221/2009. Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei),precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992. În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamantul nu deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ. Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile. În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces. Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă anterior promovării prezentei acțiuni și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L.a nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. De altfel, prin decizia nr. 1. Î. C. de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. (...) și nr. (...), dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din L.a nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Recursul reclamantului privește și faptul că instanța de fond i-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor materiale, despăgubiri compuse din veniturile salariale nerealizate și alte neajunsuri materiale rezultate din condamnarea politică suferită. Recursul este nefondat și sub acest aspect, având în vedere că art. 5 lit. b din L.a nr. 221/2009 prevede dreptul la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. Din examinarea acestui text rezultă că prejudiciul pretins de reclamant nu se încadrează în cerințele art. 5 lit. b din L.a nr. 221/2009. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. H. M. împotriva sentinței civile nr.1515 din 8 septembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B. Red. IA dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 383/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3663/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
