Decizia civilă nr. 5282/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 5282/2011

Ședința din data de 15 decembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C.

JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. G. și P. V. împotriva deciziei civile nr. 358 din 16 septembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtele intimate C. G. și C. L., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți P. G. și P. V., avocat B. A. din Baroul Cluj, cu delegația la dosar și reprezentanta pârâtelor intimate C. G. și C. L., avocat O. A. B., în substituirea avocatului titular P. O. R., care depune la dosar delegația de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâților intimați și a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de

4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții recurenți au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

De asemenea, tot la data de 05 decembrie 2011, pârâții intimați au depus la dosar întâmpinare și acte anexă prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, fiind anexată împuternicirea avocațială a reprezentantei acestora, avocat P. O. R.

Instanța înmânează reprezentantului reclamanților recurenți, avocat

B. A., un exemplar din întâmpinare.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul pârâților intimați arată că nu are de formulat cereri în probațiune.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului

și schimbării sentinței civile nr. 4861/(...) prin admiterea cererii de chemare în judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs de la dosar, fără cheltuieli de judecată, întrucât le va solicita pe cale separată.

În susținere arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 296 Teza II din Codul de procedură civilă, întrucât apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, și de asemenea s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor OUG nr. 4., întrucât art. 1 din această ordonanță nu sunt aplicate în prezentul litigiu. Dealtfel, câtă vreme pârâții intimați nu au respectat dispozițiile art. 10 din OUG nr. 4., reclamanții recurenți sunt în drept să folosească locuința și să beneficieze de posibilitatea încheierii unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, calculată de la data încheierii acestuia, mai mult proprietarii nu au notificat reclamanții recurenți.

A. că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 din P. P. adițional la C. europeană a drepturilor omului, întrucât prin încheierea contractului de închiriere nu s-ar încălca prevederile reglementate în această convenție.

Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinarea de la dosar. A. că susține motivele invocate în întâmpinarea din apel și concluziile scrise depuse la instanța de fond, apreciind că motivele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate. Solicită obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civila nr. 4861/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. (...), a fost respinsa excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului la acțiune.

A fost respinsa cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. G. și P. V., împotriva pârâtelor C. G. L. și C. L., având ca obiect obligație de a face și au fost obligați reclamanții în solidar să plătească în favoarea pârâtelor, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1500 lei, reprezentând onorariul de avocat.

P. a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul de închiriere nr.2. din (...), ICRAL, în calitate de titular al dreptului de administrare al fondului de locuințe proprietate de stat a pus la dispoziția reclamantului P. G., în calitate de locatar principal, folosința imobilului situat în C.-N., str.B., nr.6, ap.1, jud.C., în schimbul unei chirii lunare calculate conform prevederilor legale în vigoare. Acest contract de închiriere a fost încheiat pentru o durată nedeterminată începând din data de (...), locuința urmând a fi folosită de titularul contractului și familia acestuia compusă din 4 persoane constând în soția sa, reclamanta P. V. și doi copii (f

51-56).

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.30.675 din (...), SC CONSTRUCT ARDEALUL SA în calitate de reprezentant al C. LOCAL A M. C.-

N., a vândut reclamanților P. G. și P. V., imobilul situat în C.-N., str.B., nr.6, ap.1, jud.C. cu anexele indicate în contract.

Prin decizia civilă nr. 912/R/(...), Curtea de A. C. a respins irevocabil recursurile declarate de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 2121/A/(...) a C.i de A. C. prin care au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 2195/(...) a Judecătoriei C.-N. prin care s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului înscris în CF nr.19665 C., nr.top 21315 și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.30675/(...) încheiat între SC CONSTRUCT ARDEALUL SA și reclamanți, având ca obiect imobilul din litigiu, dispunându-se totodată radierea dreptului de proprietate al reclamanților și reînscrierea dreptului de proprietate al S. R.

Prin decizia civilă nr.456/A/(...), Curtea de A. C. a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtelor a imobilului situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C.

și a dispus intabularea acestora asupra imobilului. A. decizie a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.4551 din (...) a Î. C. de C. și Justiție prin care au fost respinse recursurile împotriva deciziei civile nr.456/A/(...), Curtea de A. C.

Din CF nr.2. C.-N. a rezultat că pârâtele sunt proprietarele imobilului situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C.

La data de (...), sub nr.653 al BEJ Stolnean Romeo M., pârâtele au notificat reclamanții să evacueze imobilul din litigiu.

Din considerentele deciziei civile nr.456/A/(...) a C.i de A. C. rezultă că pârâtele au formulat prima cerere de restituire a imobilului din litigiu anterior anului 2002 întrucât în aceste considerente s-a reținut că prin dispoziția nr.3264 din (...) a Primarului municipiului C.-N. a fost respinsă cererea pârâtelor pentru restituirea în natură a imobilului.

Prin protocolul nr.919/45/(...) de predare preluare a imobilului, la data de (...), a fost predat pârâtelor imobilul situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C. și înscris în CF nr.2. C.-N. .

Din toate probele existente la dosarul cauzei a rezultat că în întreg intervalul începând cu data de (...) și până în prezent, imobilul din litigiu a fost locuit de reclamanți.

Coroborând așadar probele anterior menționate, instanța a reținut că de la data la care pârâtele au formulat prima cerere de restituire a imobilului din litigiu, anterior datei de (...) și până în prezent, imobilul a fost locuit de reclamanți, deși imobilul a fost restituit pârâtelor prin decizia civilă nr.456/A/(...) a C.i de A. C., (...), iar reclamanții nu au probat plata vreunei chirii pentru folosința imobilului din discuție.

Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța a reținut că reclamanții au încheiat un contract de vânzare cumpărare, având ca obiect imobilul din litigiu în care locuiau în calitate de chiriași, dar contractul lor de vânzare cumpărare a fost anulat în mod irevocabil. Prin urmare, reclamanții justifică interesul dobândirii unui drept locativ în acest imobil prin obligarea proprietarilor actuali la încheierea unui contract de închiriere. P. aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâte.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit art.10 din OUG nr.4., nașterea dreptului la acțiune pentru încheierea unui contract de închiriere este strâns legată de obligația proprietarului de a notifica chiriașul în acest scop, sancțiunea lipsei notificării fiind prelungirea contractului, or această obligație a proprietarului se naște la intrarea în vigoare a OUG nr.4. sau la deschiderea rolului fiscal.

În speță, nu există nici o dovadă care să ateste deschiderea rolului fiscal al proprietarelor imobilului dar nici de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a restituit imobilul pârâtelor, (...), până la data formulării cererii de chemare în judecată, 2009, nu a trecut un termen mai mare de trei ani așa cum au susținut pârâtele. O., dispozițiile C. prevalează celor ale OUG nr.4. așa cum vom arăta mai jos. P. aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte.

În ce privește excepția inadmisibilității, instanța a reținut că pârâtele au renunțat la judecarea acestei excepții.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că ea privește celelalte capete de cerere care formează obiectul dosarului civil nr.(...) din care s-a disjuns prezenta cerere.

Sub aspectul fondului, instanța a reținut că este real că potrivit dispozițiilor articolului 10, aliniatul 1 din OUG nr.4., în vederea încheierii unui nou contract de închiriere cu chiriașii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau de la deschiderea rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriașului sau fostului chiriaș, prin executorul judecătoresc, data și locul întâlnirii, notificarea urmând a fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar conform aliniatului 2 din același articol, chiriașul sau fostul chiriaș este obligat să comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării, iar potrivit dispozițiilor articolului 11, aliniatul 1 din OUG nr.4., nerespectarea de către proprietar a dispozițiilor articolului 10 aliniatul 1 atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere și conform aliniatului 2 din același articol, lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului sau al fostului chiriaș de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării, îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanței președințiale.

Exclusiv prin prisma acestor dispoziții legale, instanța a reținut că pârâtele nu au notificat reclamanții în vederea încheierii unui contract de închiriere în condițiile OUG nr.4..

Instanța a reținut însă că dreptul de proprietate este un drept fundamental ocrotit prin P. P. adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin L. nr.30/1994 și are prioritate în raport cu normele dreptului intern potrivit articolului 20, aliniatul 2 din Constituția României.

Chiar Constituția României stabilește în articolul 44, aliniatul 2, teza I că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular și orice altă dispoziție legală în vigoare trebuie interpretată și aplicată în consonanță cu legea fundamentală, iar în temeiul articolului 480 din Codul civil, în calitatea lor de proprietare ale imobilului din litigiu, pârâtele beneficiază de toate atributele dreptului de proprietate,inclusiv de dreptul de dispoziție asupra bunului care presupune și libertatea de a stabili condițiile închirierii.

Instanța a mai reținut că menținerea contractelor de închiriere ale chiriașilor din locuințele retrocedate se face în temeiul unui act normativ special, OUG nr.4., care pune problema exercitării de către proprietari a tuturor atributelor dreptului de proprietate.

În acest context, instanța a reținut că în cauza Broniowski contra

Poloniei, Curtea E. a D. O. a reținut că după ce, prin legi speciale, statul a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunurilor preluate anterior de stat, prin anumite măsuri cu caracter dilatoriu și prin inacțiunea sa în plan legislativ, același stat a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a-și valorifica dreptul recunoscut.

Interpretarea dispozițiilor OUG nr.4. în sensul că se dă posibilitatea chiriașilor de a cere mereu prelungirea și reînnoirea contractelor de închiriere echivalează cu astfel de măsuri dilatorii sancționate de C., întrucât împiedică pe proprietar să beneficieze de bunul lui și duc la existența unui drept iluzoriu, fapt inacceptabil.

Instanța europeană s-a pronunțat asupra încălcării dreptului de proprietate al proprietarilor prin aplicarea dispozițiilor OUG nr.4. și în cauze împotriva României cum sunt cauza Spanoche, Robitu, P.escu și Toader, Radovici și Stănescu, stabilind că OUG nr.4. reprezintă o reglementare a folosirii bunurilor care urmărește un scop legitim general, sistemul nefiind criticabil în sine, dar s-a considerat că proprietarii suferă restricții în privința folosirii bunului lor pentru că sancționarea proprietarilor care au omis să se conformeze condițiilor de formă cerute de OUG nr.4., prin acceptarea chiriașilor o perioadă de peste opt ani în imobil, constituie o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă justul echilibru între interesele aflate în joc (Spanoche contra României).

P. 1 la C. reglementează nu doar dreptul oricărei persoane de a se bucura de bunurile pe care le are în proprietate, ci și obligația statului de a lua toate măsurile necesare pentru garantarea exercițiului acestui drept, iar lipsirea de proprietate poate interveni numai în condițiile prevăzute de text, respectiv pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii.

Instanța a reținut că în speță, pârâtele sunt titularele unui drept de proprietate care le-a fost recunoscut în (...), dar nu s-au putut bucura de bunul asupra căruia le-a fost recunoscut acest drept nici până în prezent, deși pe de altă parte, cu toate și-au pierdut atât statutul de chiriași cât și dreptul de proprietate dobândit provizoriu prin contractul de vânzare cumpărare nr.30.675 din (...) anulat irevocabil prin decizia civilă nr.912/R/(...) a C.i de A. C., reclamanții au folosit în continuare același bun până în prezent.

Instanța a apreciat în ansamblul normelor naționale și a celor internaționale incidente în cauză și în consonanță cu practica C., că împiedicarea pârâtelor de a se bucura de bunul lor prin menținerea dreptului reclamanților care nu mai sunt nici măcar chiriași de a folosi imobilul este nelegală întrucât dreptul dobândit de pârâte ar fi iluzoriu, mai ales în condițiile în care acestea nu ar putea pretinde o chirie reală, la nivelul prețurilor practicate pe piața imobiliară, condițiile legale de stabilirea chiriei fiind favorabile chiriașilor.

În plus, sub aspectul echilibrului între interesele protejate, instanța a reținut în fapt că în prezenta cauză, reclamanții au beneficiat deja în fapt de o prelungire a dreptului lor de folosință asupra imobilului mult după data de (...) când s-a recunoscut irevocabil dreptul de proprietate al pârâtelor, iar pârâtele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu mult după intrarea în vigoare a actului normativ invocat de reclamanți OUG nr.4.. Instanța reține așadar că în timp ce interesele reclamanților au fost protejate efectiv în temeiul dispozițiilor OUG nr.4. prin prelungirea în concret a dreptului lor de folosință pentru o perioadă mai mare de 5 ani, interesele pârâtelor nu au beneficiat încă de protecția garantată dreptului de proprietate prin P. 1 la C.

Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtelor, având ca obiect obligație de a face.

Potrivit dispozițiile articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că în această cauză cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost respinsă, instanța a reținut culpa procesuală a reclamanților care au căzut în pretenții. P. că pârâtele au dovedit că au cheltuit cu ocazia procesului obiect al dosarului înregistrat în

2009 din care s-a disjuns în 2011 și prezenta cerere, suma de 2380 lei cu titlul de onorariu de avocat conform contractului de asistență juridică nr.24/2009, așa cum rezultă din chitanța nr.286/(...) eliberată de avocat M. și factura aferentă și a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a obligat reclamanții la plata în favoarea pârâtelor, a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de avocat întrucât procesul pentru care a fost achitat onorariul de avocat integral continuă în dosarul civil nr.(...) sub aspectul ultimelor două capete de cerere.

Prin decizia civilă nr. 358/A/(...) a T.ui C. s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții P. G. și P. V., împotriva sentinței civile nr.

4861/(...), pronunțată în dosar nr. (...), al Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime, iar apelanții au fost obligați să achite intimatelor C. G. și C. G. L., suma de 600 lei cheltuieli de judecată în apel.

P. a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: A.anții au susținut că au un drept de folosință asupra imobilului pe o perioadă de 5 ani, conform OUG nr. 4., dar omit să arate că potrivit art. 1 din OUG nr. 4., prevederile acestei ordonanțe se aplicau pe o perioadă de 5 ani începând de la data intrării în vigoare a ordonanței, adică începând cu data de (...).

Deci, la momentul la care reclamanții apelanți au formulat cererea suspusă judecății în prezentul dosar ((...)), adică la 10 ani după adoptarea ordonanței, nu mai erau îndreptățiți să invoce în favoarea lor măsurile de protecție reglementate de OUG 4.. Așadar, susținerile apelanților că limitarea dreptului de proprietate al intimatelor se face în baza unor dispoziții legale, au rămas fără suport.

Nu au putut fi reținute nici susținerile apelanților că, dat fiind că intimatele nu i-au notificat conform art. 10 din OUG 4., nici termenul în care ei puteau cerere încheierea contractului de închiriere nu s-a scurs, atâta timp cât în speță s-a ajuns, așa cum a rezultat din actele dosarului, caapelanții să folosească imobilul intimatelor pe o perioadă nelimitată de timp, fără a plăti nici o sumă de bani intimatelor. Ori, o asemenea situație echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate, fără ca acest fapt să fie justificat de un interes general.

Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a reglementărilor legale interne

și ale P.ui I al Convenției Europene a D. O..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanții, solicitând modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile nr.

4861/(...) în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și în consecință, obligarea pârâtelor la încheierea unui contract de închiriere cu privire la imobilul în litigiu, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data admiterii acțiunii, pentru o chirie care să nu depășească 15% din veniturile recurenților.

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 296 teza a 2-a din Codul de procedură civilă, constând în aceea că prin considerentele reținute li s-a înrăutățit situația în propria cale de atac. A., instanța de apel le-a respins apelul pe considerentul că prevederile OUG nr. 4. li s-ar aplica doar pe o perioadă de

5 ani, începând cu data de (...), reținere care le înrăutățește situația prin invocarea unui motiv care nu a fost reținut de instanța de fond.

Hotărârea atacată a fost dată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr. 40/199, deoarece ei nu se află în situația reglementată de dispozițiile art. 1 din acest act normativ, ci în ipoteza reglementată de art. 6 din OUG nr. 4.. A. pentru că aceste dispoziții se referă la situația persoanelor cărora li s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar aceste ultime dispoziții sunt aplicabile în cauză și nu cele reținute de instanța de apel, care sunt aplicabile în alte situații decât în cazul persoanelor cărora li s-a au anulat contractele de vânzare-cumpărare. A. ultimă situație a fost reglementată distinct de legiuitor, care a prevăzut prin dispozițiile art. 6, 10 și 11 din OUG nr. 4. că personale ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost anulate beneficiază de drept de prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ni, chiar dacă această perioadă este ulterioară primilor 5 ani de la intrarea în vigoare a OUG nr. 4..

Instanța de apel a încălcat și prev. art. 15 din L. nr.10/2001 și a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 5 din Constituția

României.

Ambele instanțe au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1 alin.

1 și 2 din P. protocol adițional la C. E. a D. O., din coroborarea cărora reiese faptul că nu este încălcat dreptul de proprietate în situația în care, prin dispoziții legale se reglementează folosința bunurilor respective, conform interesului general. Or, prin dispozițiile OUG nr. 4. se reglementează dreptul de folosință al chiriașilor cu privire la imobilele restituite foștilor proprietari, pe o perioadă determinată prin actul normativ, astfel că reclamanții sunt în ipoteza existenței unui temei legal pentru folosirea imobilului în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimații s-au opus admiterii recursului, arătând că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 296 Cod proc.civ., deoarece a analizat în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, respectiv a dispozițiilor OUG nr. 4., invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

În ce privește fondul cauzei, intimatele au arătat că în mod corect cele două instanțe au apreciat că pârâtele, în calitate de proprietare ale imobilului în litigiu nu pot fi sancționate pe motiv că au omis să se conformeze dispozițiilor de formă prev. de OUG nr. 4., cu atât mai mult cu cât acest act normativ cuprinde dispoziții contradictorii în art. 6, 9 și 10.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr.456/A/(...), Curtea de A. C. a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtelor a imobilului situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C.

Din CF nr.2. C.-N. a rezultat că pârâtele sunt proprietarele imobilului situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C.

La data de (...), sub nr.653 al BEJ Stolnean Romeo M., pârâtele au notificat reclamanții să evacueze imobilul din litigiu.

Prin protocolul nr.919/45/(...) de predare preluare a imobilului, la data de (...), a fost predat pârâtelor imobilul situat în C.-N., str.B., nr.6, jud.C. și înscris în CF nr.2. C.-N..

Rezultă așadar că pârâtele au formulat prima cerere de restituire în natură a imobilului la data de 17 iulie 2002, imobilul fiind ocupat în permanență de reclamanți.

Reclamanții au susținut că prin soluția pronunțată în apel, prin considerentele referitoare la faptul că prev. OUG nr. 4. s-ar aplica doar pe o perioadă de 5 ani începând cu 8 aprilie 1999, față de reținerile instanței de fond, li s-a înrăutățit situația în propria cale de atac.

Art. 296 Cod proc.civ., prevede în teza a II-a că apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În speță, acțiunea a fost respinsă în primă instanță, iar instanța de apel nu a făcut decât să păstreze această soluție. Chiar acceptând că instanța de apel a completat motivarea cu noi argumente, situația reclamanților a rămas neschimbată, prin respingerea apelului neagravându- li-se situația în propria cale de atac.

Așadar, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 296 teza a II-a

Cod proc.civ., astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

Recurenții au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr. 4., susținând că în situația lor sunt aplicabile prevederile art. 6 din acest act normativ.

Susținerea lor este nefondată:

Potrivit dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 4., în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 desființate prin hotărâri judecătorești, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza acestei legi și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pe o durată de

5 ani.

Cu toate acestea, încheierea unui contract de închiriere în condițiile OUG nr. 4. înseamnă o impunere forțată a contractului în condițiile refuzului exprimat de proprietar.

În condițiile în care, în speță, a fost formulată cerere de restituire la data de 17 iulie 2002, prin decizia civilă nr. 4. a Î. C. de C. și Justiție s-a dispus în mod irevocabil restituirea în natură în favoarea pârâtelor a imobilului în litigiu, prin decizia civilă nr. 912/R/(...) a C.i de A. C. s-a constatat în mod irevocabil preluarea abuzivă a imobilului în litigiu și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârât, curtea constată că a trecut o perioadă de timp mult prea lungă, fiind depășit și termenul prevăzut de art. 25 din L. nr.10/2001, în care pârâții, în calitate de proprietari ai imobilului în litigiu au fost lipsiți de exercițiul dreptului de folosință asupra acestuia.

Încheierea contractului de închiriere în condițiile OUG nr. 4. ar pune pe pârâți în imposibilitatea de a se bucura de bunul lor, restituit în urma preluării abuzive de către S. Român, aducându-se în acest fel atingere dreptului lor de proprietate.

În concluzia celor reținute, rezultă că pârâții sunt proprietarii imobilului, că titlul reclamanților a fost desființat încă din anul 2006, dar până în prezent pârâții nu și-au putut exercita atribuitele dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. În această situație, instanța va mai analiza dacă susținerile recurenților privind încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituția României și art. 1 din P. P. adițional la C. E. a D. O. sunt fondate, prin raportare la dreptul de proprietate al pârâților.

Având în vedere deciziile pronunțate de C. în mai multe cauze

(Radovici și Stănescu, Cleja și Mihalcea) împotriva României, curtea apreciază că legislația internă privind protecția chiriașilor încalcă dreptul de proprietate pârâților, din perspectiva art. 1 din P. nr. 1, astfel căaplicabilitatea lor trebuie înlăturată. A., pentru că, pe de o parte, legea internă nu este suficient de clară, întrucât dispoziția legală se limitează să indice vag că această prelungire are loc „până la încheierea unui nou contract";, fără a preciza în ce condiții acest nou contract poate fi încheiat.

Pe de altă parte, deși art. 1 din P. 1 permite statelor să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general, curtea europeană a stabilit necesitatea asigurării unui just echilibru între dreptului de proprietate și exigențele interesului general. A., Curtea E. a D. O. a apreciat că acest just echilibru a fost rupt, deoarece „chiar ținând cont de ampla marjă de apreciere lăsată statelor din punct de vedere al art. 1, curtea consideră că a sancționa proprietarii care au omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de ordonanța de urgență a G., impunându-le o obligație atât de grea, ca aceea de a păstra locatarii în imobilul lor timp de 5 ani, fără nicio posibilitate concretă și reală de a încasa o chirie, a făcut să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc.

În cauză, pârâtele au fost lipsite de atribuitele dreptului de folosință de peste 6 ani, deși titlul reclamantelor a fost desființat încă din anul

2004, fapt ce rupe echilibrul dintre dreptului de proprietate și ocrotirea interesului general, acest echilibru neputând fi restabilit decât prin respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâților la încheierea contractului de închiriere și evacuarea reclamanților care nu mai justifică existența niciunui titlu locativ a imobilului în litigiu.

Soluția pronunțată de cele două instanțe de respingere a cererii reclamantelor de obligare a pârâților la încheierea unui nou contract de închiriere în condițiile OUG nr. 4., nu este susținută în drept și din perspectiva dispozițiilor ar. 11 și 20 din Constituția României, care prevăd că în caz de neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate dispozițiile convențiilor internaționale.

Urmare respingerii recursului declarat, în baza art. 274 Cod proc.civ., reclamanții vor fi obligați să plătească intimaților C. G. și C. L. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 19.

P. ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G. și P. V. împotriva deciziei civile numărul 358 din 16 septembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Obligă pe numiții recurenți să plătească intimaților C. G. și C. L. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

A. C. A. A. C. ANA I. A. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud. apel: A.A.M., F.S.Bolchiș

← Decizia civilă nr. 227/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 421/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 5282/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5282/2011, Curtea de Apel Cluj