Decizia civilă nr. 55/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/A/2011
Ședința publică din 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR: M.-C. V.
GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : A.IA S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. a F. publice C., împotriva sentinței civile nr. 276 din 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul G. I.-I., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal se prezintă avocat B. M.-E. în reprezentarea reclamantul-intimat G. I. - I., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța, pune în discuție excepția de neconstituționalitate a art. I și
II din Ordonanța de U. a G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, excepție invocată de reclamantul intimat.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că înțelege să nu mai susțină excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Ordonanța de U. a G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2.. Arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentanta P.ui arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului declarat în cauză.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței civile atacate. Arată că la data la care s-a pronunțat hotărârea atacată, exista un temei legal în baza căruia a fost pronunțată sentința, nu exista Decizia nr. 1. a Curții Constituționale. Arată că, instanța de fond a reținut faptul că L.a nr. 2. nu a stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 998,999 cod civile, întrucât aceste prevederi permit interpretarea extensivă, interpretare aptă a realiza prejudiciul produspersoanei victimă a unei astfel de condamnări. S. obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că întradevăr este reală susținerea că L.a nr. 2. nu avea criterii precise de acordare a daunelor morale, în speță făcându-se referire la prevederile art. 998 și 999 cod civil, însă nu se poate combina o lege specială cu o lege prevăzută de dreptul comun. D. opinia sa Decizia nr. 1. a Curții Constituționale se aplică și acestei hotărâri pronunțate în prima instanță în 25 martie 2010.
Reprezentanta P.ui solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamantului intimat a sumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant arată că acestea sunt justificate.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 276 din 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G. I.-I., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 243.900 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică aplicată reclamantului prin sentința nr.181/1950, pronunțată în dosarul nr.221/1950 al T.ui Militar C..
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 952 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința nr.181/(...) pronunțată în dosarul nr.221/1950 al T.ui Militar C. reclamantul G. I. a fost condamnat la 8 ani temniță grea, 6 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 pct.III C.penal.
Din biletul de eliberare nr.7011/(...) a Formațiunii nr.0622 Aiud rezultă că reclamantul a executat efectiv pedeapsa în perioada (...)-(...).
Din declarațiile martorilor Ș. G. și U. A. a rezultat că reclamantul a fost închis în penitenciarele din P., G. și A. La penitenciarul P. a fost victima fenomenului P., în cadrul căruia deținuții erau bătuți și terorizați de alți deținuți conduși de Ț., condițiile de detenție fiind greu de imaginat pentru o persoană normală. În toamna anului 1951 reclamantul a ajuns la Penitenciarul Gherla, unde a lucrat la fabrică și s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar in anul 1955 a fost mutat la Penitenciarul Aiud.
D. eliberare reclamantul a lucrat ca magazioner și apoi funcționar, fără să poată profesa în domeniul pentru care a făcut facultatea, fiind în continuare urmărit de securitate.
Reclamantul a depus la dosar copii ale diplomei de licență, ale tabelului privind notele obținute și ale mai multor adrese emise de F. de Ș. J. din cadrul Universității Babes-Bolyai și de M. Î., din care rezultă că după eliberare reclamantul a urmat cursurile la secția fără frecvență în perioada
1956-1959, după care a fost exmatriculat, întrucât avea „o situație necorespunzătoare";, fiind reînmatriculat în anul 1966/1967.
De asemenea, a depus copia cărții de muncă din care reiese că după eliberare a lucrat ca strungar, magaziner, merceolog, contabil, șef serviciu aprovizionare, economist.
Din actele comunicate de C. rezultă că reclamantul a fost urmărit permanent de securitate până în anul 1989.
Prin hotărârea nr.156/(...) a Comisiei pentru aplicarea prevederilor
D.ui-L. nr.1. s-a stabilit că perioada de detenție a reclamantului, de 6 ani, 8 luni și 9 zile, reprezintă 10 ani vechime în muncă și s-a acordat reclamantului o indemnizație lunară de 1333 lei.
În lumina dispozițiilor art.1 alin.1 și 2 din L.a nr.2. și art.5 alin.1 lit.a din aceeași lege instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică suferită.
Reglementând dreptul la reparație, prin dispozițiile L. nr. 2. nu a fost stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, drept urmare în soluționarea unor astfel de cereri, devin incidente dispozițiile art. 998, 999
Cod civil, care prin dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza prejudiciul produs persoanei victimă a unei astfel de condamnări.
Totodată, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Inaltei Curți de C. și
Justiție, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speță, instanța a constatat că reclamantul a fost arestat la vârsta de
20 ani, fiind student la drept, executând efectiv pedeapsa închisorii pe o perioadă de 6 ani, 8 luni și 9 zile în penitenciarele din P., G. și A.
În ceea ce privește regimul de detenție, după anul 1990 au apărut multe documente și mărturii din care rezultă că în ceea ce privește condamnările politice, acest regim a fost unul cumplit și a constat în supraaglomerarea celulelor, muncă forțată și deosebit de grea, hrană foarte puțină și de proastă calitate, frig, bătăi și tortură, autoritățile comuniste urmărind exterminarea opozanților și anihilarea oricărei manifestări a nemulțumirii față de regim. În aceste condiții mulți dintre deținuți nu au putut suporta acest regim și au decedat pe parcursul detenției.
Regimul de detenție de la penitenciarul P. s-a evidențiat prin ceea ce a fost denumit ulterior „fenomenul sau experimentul P. ori „reeducarea prin tortură";, care a durat între anii 1949 și 1952 și a constat în bătăi și torturi administrate zilnic deținuților politici, majoritatea studenți, de alți deținuți conduși de E. Ț., astfel încât unele victime au devenit călăi. Scopul acestei metode a fost ca deținuții să renunțe la convingerile și ideile politice și religioase, precum și alterarea personalității lor până la punctul obedienței absolute .
Totodată, instanța a constatat că efectele condamnării politice s-au extins și asupra vieții reclamantului ulterior eliberării sale, în condițiile în care acesta a reușit să termine facultatea de drept abia în anul 1967, fără însă să poată profesa în domeniul juridic, a lucrat o perioadă ca muncitor necalificat și a fost urmărit de securitate până în anul 1989.
Ținând cont de toate aceste aspecte, instanța a reținut că prin condamnarea politică suferită reclamantului i s-a produs un prejudiciu deosebit de grav, consecințele condamnării vizând sănătatea sa fizică și psihică, precum și situația familială, profesională și socială, cursul vieții acestuia fiind schimbat în mod esențial la vârsta de 20 ani datorită condamnării.
În consecință, instanța a considerat că suma solicitată de reclamant cu titlu de daune morale, de 243.900 euro, reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele produse acestuia ca urmare a condamnării sale politice, raportat la toate elementele stării de fapt descrise mai sus.
Instanța nu a putut reține susținerile pârâtului, în sensul că reclamantul a beneficiat de măsurile reparatorii în temeiul D.ui - lege nr.1. republicat și al OUG nr. 2., apreciind că aceste măsuri au reprezentat o reparație infimă, raportat la prejudiciul suferit de reclamant.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței prin respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului a arătat că în acordarea despăgubirilor instanța nu a arătat modalitatea în care a realizat cuantificarea acestora.
La cuantificarea daunelor morale au avut preponderență aprecierile subiective, imposibil de controlat judiciar, ajungându-se la supraevaluarea prejudiciului.
Instanța de fond și-a întemeiat hotărârea, în cea mai mare parte, pe prezumții, reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 Cod civil.
Regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s- a respectat prin sentința criticată.
S-a criticat totodată faptul că instanța nu a ținut cont de măsurile reparatorii acordate reclamantului în baza altor acte normative - D. -lege nr.
1. și OUG nr. 2..
Prin întâmpinarea formulată ( f. 10-12) reclamantul a solicitat respingerea apelului promovat de pârât, ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis în următoarelelimite și pentru următoarele considerente:
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de către reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist dinperioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv
și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr.
169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-L. nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a Curții
Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L.a nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist șimoștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civil.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții Europene a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, însensul jurisprudenței Curții Europene a D. O., mai ales că reclamantul deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-a fundamentat acțiunea, prin care i s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., rezultă că reclamantul avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
C. va menține obligația stabilită prin hotărârea primei instanțe de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu înlăturarea obligației la plata despăgubirilor morale și menținerea dispozițiilor sentinței, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În baza acelorași considerente pentru care dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe va fi menținută, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. apelantul S. R. să plătească intimatului suma de 992 lei, cheltuieli de judecată în apel. reprezentând onorariu avocat ( f. 20).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 276 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură obligația pârâtului să achite reclamantului G. I.-I. echivalentul în lei la data plății, a sumei de câte 243.900 euro,reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a reclamantului.
Menține dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtului S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să achite reclamantului suma de 952 lei cheltuieli de judecată.
Obligă apelantul să plătească intimatului G. I.-I. suma de 992 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER I. D. C. M. C. V. A. B.
Red. MV dact. GC
7 ex. / (...)
Jud. primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 840/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3543/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
