Decizia civilă nr. 4761/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 4761/R/2011

Ședința publică din 18 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. F. și B. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. B.-N., împotriva sentinței civile nr.

1121/F/(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent B. F. asistat de avocat C. T. M., care arată că o reprezintă și pe reclamanta recurentă B. M. și, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtu-lui recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții B. F. și B. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. B.-N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că reclamanții recurenți, prin intermediul doamnei avocat C. T. M., au expediat prin fax o întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care solicită respingerea recursului, în principal ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar ca fiind nefondat, întâmpinare care a fost înregistrată la dosar în data de (...) și la care s-a anexat împuternicirea avocațială nr. 23/(...), care atestă că reclamanții recurenți, au împuternicit-o pe doamna avocat C. T. M. pentru a-i reprezenta în fața instanței de recurs.

De asemenea, constată că pârâtul recurent a expediat prin fax o întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2

C., iar această întâmpinare a fost înregistrată la dosar în data de (...).

Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar exemplarul original al împuternicirii avocațiale și exemplarul original al întâmpinării, pe care le-a expediat prin fax, iar cu titlu de practică judiciară depune la dosar decizia nr. 5260/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul civil nr. (...).

În privința recursului declarat de reclamanți, C. din oficiu, invocă și pune în discuția reprezentantei reclamanților recurenți și a reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, având în vedere că temeiurile de drept invocate în recurs nu au fost expuse și nici analizate de către instanța de fond, în recurs fiind invocate pentru prima dată următoarele prevederi legale: art. 1

C.civ., art. 15 alin. 2 din Constituția R., art. 6 din C. E. a D. O., art. 11 și 20 din Constituția R., art. 1 din P. 1 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O. și art. 1 din P. 12 la C. E. a D. O.

Reprezentanta reclamanților recurenți lasă la aprecierea instanței excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, invocată din oficiu de către instanță și solicită acordarea unui termen de judecată pentru studierea întâmpinării pârâtului, care a fost depusă la dosar doar în data de (...).

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs.

C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamanților recurenți.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare formulată de reprezentanta reclamanților recurenți.

Reprezentanta reclamanților recurenți insistă pentru acordarea unui termen de judecată, având în vedere că întâmpinarea pârâtului recurent nu a fost depusă la dosar în termen procedural și nici nu i s-a comunicat un exemplar din această întâmpinare.

C. lasă cauza la a doua strigare pentru a da reprezentantei reclamanților recurenți posibilitatea de a studia întâmpinarea pârâtului recurent, având în vedere că nedepunerea întâmpinării la dosar în termenul procedural, atrage sancțiunea neluării ei în seamă, cu excepția situației când prin întâmpinare se invocă excepții sau motive de ordine publică.

Instanța înmânează reprezentantei reclamanților recurenți dosarul, pentru a da acesteia posibilitatea de a studia întâmpinarea pârâtului recurent, care a fost depusă la dosar într-un singur exemplar.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent B. F. asistat de avocat C. T. M., care arată că o reprezintă și pe reclamanta recurentă B. M. și, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtu-lui recurent.

Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar un tabel cu situația comparativă privind actualizarea sumelor înscrise în raportul suplimentar de expertiză contabilă.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Reprezentanta reclamanților recurenți solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise.

C. după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentanta reclamanților recurenți, privind amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise, având în vedere că prezenta cauză nu este atât de complexă încât să fie necesară amânarea pronunțării hotărârii în cauză.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți pentru susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.

Reprezentanta reclamanților recurenți susține recursul declarat de reclamanți și cu privire la daunele materiale care nu au fost acordate de către instanța de fond și arată că soluția dată de către instanța de fond este nelegală cu privire la daunele materiale.

De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți, arată că după probatoriul administrat în fața instanței de fond, aceasta s-a oprit la cea mai mică valoare, respectiv la suma de 77.944 lei, deși valoarea bunurilor confiscate de la antecesorii reclamanților, indicată în varianta I-a din raportul de expertiză inițial este de 109,725 lei, în varianta II-a din același raport de expertiză valoarea bunurilor este de 427.636 lei, iar în ultima variantă, cea din raportul suplimentar de expertiză contabilă, valoarea totală a bunurilor este de 265.415 lei, dar instanța de fond s-a oprit doar la valoarea de 77.944 lei, însă dacă instanța de recurs va analiza valoarea tuturor bunurilor confiscate de la antecesorii reclamanților, respectiv dacă va avea în vedere valoarea animalelor, a echipamentului agricol, a mobilierului și a veselei, va constata că de la antecesorii reclamanților s-a confiscat practic o întreagă gospodărie.

De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că în cauză a fost dovedită legătura dintre măsura administrativă luată împotriva antecesorilor reclamanților și condamnarea politică a acestora, precum și faptul că această măsură administrativă a fost una abuzivă, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..

În privința recursului declarat de pârât, reprezentanta reclamanților recurenți arată că a citit conținutul celor două legi menționate de către pârât în memoriul de recurs, însă în aceste legi se prevăd despăgubiri pentru bunurile imobile confiscate, dar în speță este vorba de bunurile mobile confiscate de la antecesorii reclamanților recurenți.

De asemenea, reprezentanta reclamanților recurenți arată că recursul declarat de pârât este inadmisibil pentru că prin memoriul de recurs acesta și-a schimbat complet motivele față de cele invocate în fața instanței de fond, astfel încât, apreciază că în temeiul art. 292 C. raportat la art. 316 C. recursul declarat de pârât este inadmisibil, iar în subsidiar este nefondat.

În privința daunelor morale, C. pune în discuție aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C.

Reprezentanta reclamanților recurenți lasă la aprecierea instanței aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat, având în vedere că în privința daunelor materiale, pârâtul susține în primul rând că nu există o legătură între condamnarea politică a antecesorilor reclamanților și daunele materiale, însă la dosarul cauzei există un proces-verbal de inventariere, în care s-a stabilit suma de 2101 lei, sumă la care expertul care a întocmit raportul de expertiză contabilă în cauză, a aplicat rata inflației, astfel încât, nu se impune diminuarea cuantumului sumei ce reprezintă daunele materiale.

De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamanți și aplicarea D. nr. 12/2011 a

Înaltei Curți de C. și Justiție, în privința daunelor morale.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că în privința daunelor materiale instanța de fond s-a pronunțat cu privire la raportul suplimentar de expertiza contabilă și a stabilit suma de 77.944 lei.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1121/F/(...) a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea precizată și modificată a reclamanților B. F. și B. M., împotriva pârâtului S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin D. B. și, în consecință s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative de trimitere a antecesorului reclamanților B. F. într-o unitate de muncă pentru 24 de luni și de stabilire a domiciliuluiobligatoriu al bunicilor reclamanților B. F. și B. M. în comuna S. prin dislocarea de la domiciliul din localitatea V. comuna M. de C.

S-a admis în parte cererea de acordare de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de la antecesorii reclamanților și obligă pârâtul S. R. să plătească reclamanților suma de 77.944 lei și s-a respins cererea de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit prin luarea măsurilor administrative.

Cu privire la legitimarea procesuală activă tribunalul a reținut că reclamanții au o asemenea legitimare, fiind îndeplinite dispozițiile art. 5 alin.

1 coroborate cu dispozițiile art. 6 și 1 din L. 2..

Astfel, reclamanții sunt nepoți, respectiv descendenți de gr. II, ai persoanelor care au făcut obiectul măsurilor administrative cu caracter politic, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, respectiv reiese din aceste acte că reclamanții sunt fiii def. B. T. care a fost fiul def. B. F. și B. M. care au făcut obiectul măsurilor administrative cu caracter politic.

Sub aspectul caracterului politic al măsurilor luate față de numiții B. F. și B. M., tribunalul a reținut că în privința def. B. F., din D. nr. 26 din 18 mai 1950 a M. A. Interne rezultă că împotriva acestuia a fost luată măsura administrativă a trimiterii într-o unitate de muncă în baza art. 3 din Decretului nr. 6/1950.

În conformitate cu art. 3 alin. 1 lit. a din L. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative printre care și Decretul nr. 6/1950.

În consecință, măsura luată împotriva def. B., fiind prin lege ca având caracter politic, s-a apreciat ca întemeiată cererea sub acest aspect.

În privința cererii reclamanților de constatare a caracterului politic al măsurii luate față de def. B. M., care a avut domiciliul în satul V., județul C., aceea de stabilire a domiciliului obligatoriu în localitatea S., instanța de fond a constatat că este întemeiată.

Concluzia se bazează pe conținutul D. nr. 6424 a M. A. E. și a conținutului adresei nr. 345903/22 octombrie 1956 a aceluiași minister, din care rezultă ridicarea restricțiilor domiciliare, respectiv a domiciliului obligatoriu față de familia def. B. F., între care s-a regăsit și def. B. M. ca soție.

Rezultă implicit concluzia că def. B. M. i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu prin dislocarea de la domiciliul avut în satul V., județul C.. De altfel, întreaga familie a def. B. F. a fost dislocată cu stabilirea domiciliului în localitatea S., așa cum rezultă din adresa nr. 75908/1990 a M. de I.

Concluziile instanței se coroborează și cu declarațiile martorilor N. T. și P. M., aceștia confirmând mutarea forțată a întregii familii a def. B. F., inclusiv a def. B. M.

În raport de cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 1 alin. 3 din L. 2. coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. „a"; din O.U.G.

214/1999, dislocarea de la domiciliu a def. B. M. a constituit o măsură administrativă cu caracter politic fiind consecința faptelor comise de def. B.

F., respectiv aceea de a fi fost membru al P.N.Ț. M. și că a fost implicat în organizația subversivă Garda Albă, al cărei scop era exprimarea protestului față de puterea politică de la acea vreme, precum și faptul că au fost considerați chiaburi, cererea urmează a fi admisă așa cum s-a arătat.

În privința despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca urmare a măsurilor administrative luate față de cei doi defuncți, instanța de fond a reținut că cererea este admisibilă doar în parte pentru motivele ce se vor arăta.

Din procesul-verbal de inventariere din 13 iulie 1950, referatul fostului Sfat P.ular al raionului B., adeverința nr. 389 din 31 mai 1990, certificatul de la arhivele statului (f. 31), rezultă că o dată cu dislocarea de la domiciliul def. B. F., bunurile mobile și imobile ce i-au aparținut au fost trecute la stat în baza Decretului 111/1941. Este evident că măsura este abuziv luată și este efectul măsurii administrative, fapt ce face ca să fie îndeplinită cerința art. 5 alin. 1 lit. b a Legii 2..

În privința cuantumului despăgubirilor instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului suplimentar de expertiză întocmit de expertul M. T., care stabilesc că valoarea bunurilor confiscate este de 77.944 lei, aceasta întrucât stabilirea valorii bunurilor s-a făcut la valoarea pieței prin aplicarea coeficientului de inflație prevăzut de O. BNR nr. 3. și a avut în vedere intenția legiuitorului, exprimată prin sintagma „. bunurilor confiscate";.

Pentru a se fi putut da eficiență cererii reclamanților în acord cu opinia completatoare la raportul de expertiză se impunea ca exprimarea legiuitorului să facă referire la noțiunea de prejudiciu, situație în care se putea face aplicarea principiului reparației integrale. Ca o confirmare a faptului că nu este așa în textul legal nu se face nici o referire la dobândă care se constituie ca element în cadrul prejudiciului enunțat.

Din lipsa referirii în text la dobândă, aceasta nu poate fi acordată. Dar aceasta nu poate fi acordată și pentru faptul că doar sumele de bani sunt purtătoare de dobânzi, potrivit art. 1088 Cod civil, ori în cauză nu au fost preluate abuziv sume de bani. R. din opinia completatoare la dobânda aferentă titlurilor de stat sunt evident străine intenției legiuitorului, iar considerațiile privind necesitatea luării în calcul a dobânzii nu pot fi nici ele luate în calcul pentru motivele deja arătate. Aceste referiri și considerații creează similitudini de raporturi juridice care exced dispozițiilor legale aplicabile speței.

Intenția legiuitorului, așa cum reiese din textul legal enunțat, a fost de a-l repune pe cel deposedat abuziv de bunuri în situația de a-și putea redobândi bunurile în condițiile prezente ale pieței și nu să-i creeze o îmbogățire fără justă cauză.

În privința acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, instanța de fond a respins cererea pentru următoarele motive:

Cererea reclamanților are drept temei juridic dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. ";a"; din L. 2., fapt ce reiese din motivarea în drept și din motivele de fapt regăsite în cerere.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...) publicată în M. Oficial din 15 noiembrie

2010, disp.art.5 al.1 lit.";a"; din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale, cu efectul inițial de suspendare și ulterior expirării termenului de 45 zile prev.de art.147 al.1 teza I-a din Constituție și, respectiv art.28 al.3 din L. nr.

47/1992 modificată, cu efectul de încetare a efectelor juridice așa cum prevăd aceleași texte legale.

Într-o asemenea situație, cererea reclamanților este lipsită de fundamentul de drept al acțiunii, iar instanței, în lipsa acestui fundament, îi este imposibil să aprecieze asupra temeiniciei acțiunii, ea, instanța neputând realiza silogismul necesar pronunțării oricărei hotărâri judecătorești.

În sensul lipsei acestui fundament al acțiunii sunt de observat considerațiile C. C., relevante sub aspectul în discuție.

Astfel în considerentele deciziei se reține că: „nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda…"; și despăgubirile prevăzute de dispozițiile legii criticate, respectiv art.5 al.1 lit.";a"; din L. nr.2., având același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din D. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pentru situația reclamanților sunt cu relevanță și precizările din considerentele deciziei potrivit cărora prin introducerea posibilității moștenitorilor de gr. II de a beneficia de daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri și anume cel al echității și dreptății. Astfel prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gr. II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de antecesorul lor, ca și acesta din urmă";.

În privința obligativității D. nr. 1. a C. C. sunt de reținut dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituție și de art. 31 alin. 1 din L. 47/1992, modificată, care prevăd că la data publicării în M. Oficial al R., deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Aceste dispoziții legale duc la concluzia că obligativitatea deciziei, fiind erga omnes, se impune și instanțelor judecătorești și au putere și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare.

De altfel, asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională (D. nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Dec.

169 din 2 noiembrie 1999), stabilind că obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești decurge din principiul înscris în art. 51 din

Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea

C., a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Pentru aceste motive instanța de fond a respins cererea așa cum s-a arătat.

Împotriva acestei sentințe reclamanții B. F. și B. M. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în partea sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii civile precizate, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsurile administrative luate împotriva bunicilor lor și a sumei de 427.636 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative luate, conform variantei II din raportul inițial de expertiză contabilă judiciară.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins petitul privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale întrucât prin decizia nr. 1. a C. C. se încalcă principiul neretroactivității legii, dreptul la un proces echitabil, principiul nediscriminării și art. 1 din P. 1 al C.i.

L. nr. 221/2001 în forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Astfel, la data introducerii acțiunii civile s-a născut un drept la acțiune în favoarea reclamanților pentru a solicita despăgubiri neplafonate, motiv pentru care decizia C. C. mia sus arătată nu se aplică raportului juridic dedus judecății.

Prin respingerea primului petit din acțiune, instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil care se impunea a fi aplicat în virtutea art. 11

și art. 20 din Constituția R..

R. aveau, în baza dreptului comun, o speranță legitimă de a-și valorifica creanța în justiție în sensul art. 1 din P. 1 C..

Se încalcă totodată și principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din C. întrucât există persoane în situații similare cu reclamanții cărora li s- au acordat prin hotărâri judecătorești irevocabile despăgubiri pentru daunele morale suferite prin condamnări politice.

În mod nelegal instanța de fond a soluționat petitul privind acordarea de despăgubiri materiale întrucât despăgubirile menționate în art. 5 lit. b din L. nr. 2. se raportează la prejudiciul material produs printr-o confiscare, confiscare care reprezintă o faptă ilicită în înțelesul art. 998 - 999 Cod civil, astfel încât devine operant principiul reparării integrale a acestuia înscris în art. 1084 Cod civil, motiv pentru care trebuie acordată și dobânda aplicată la titlurile de stat pentru perioada (...) - (...), dar și dobânda practicată la titlurile de stat pe aceeași perioadă, începând cu (...), dobânda de referință a B. conform O.G. nr. 9/2000, reflectând întreaga valoare a bunurilor confiscate în data de (...).

Împotriva aceleiași sentințe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE a declarat recurs, în termen legal, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, iar în subsidiar, diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că față de dispozițiile imperative ale art. 3 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., instanța poate să constate caracterul politic al unei condamnări numai atunci când aceasta nu rezultă în mod expres prin efectul legii. Prin constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată împotriva defunctului B. F. s-a încălcat principiul separației puterilor în stat întrucât legiuitorul a stabilit de drept caracterul politic al acestei măsuri.

În privința măsurii stabilirii domiciliului obligatoriu față de defuncta

B. M., în mod greșit instanța de fond a apreciat că această măsură are un caracter politic deoarece stabilirea domiciliului obligatoriu a fost efectul operațiunilor și comportamentului B. F. și nicidecum a activității desfășurată de B. M. R. nu au administrat probe din care să rezulte că activitatea desfășurată de B. M. poate fi circumscrisă unuia din scopurile prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 214/1999.

Totodată, în mod greșit s-a soluționat petitul de acordare a daunelor materiale, deoarece din procesul-verbal de inventariere nu rezultă că împotriva autorului reclamanților s-ar fi dispus măsura confiscării sau că această măsură este în legătură directă cu măsura administrativă luată împotriva defunctului B. F.

Din certificatul emis de A. N. nu rezultă că bunurile mobile au fost obiectul unei măsuri de sechestru, rezultând că doar terenul în suprafață de 21 ha. și 63 ari a trecut în proprietatea G.A.C. ogor liber fără forme legale. Bunurile mobile menționate în aceste înscrisuri nu aparțin numitului B. F. ci numitului B. T. care este o altă persoană decât antecesorul reclamanților.

R. intimați au formulat întâmpinare la recursul pârâtului și au solicitatrespingerea acestuia ca nefondat (f.19-23).

În susținerea poziției procesuale reclamanții intimați aui arătat că aspectele invocate prin cererea de recurs nu au fost arătate în fața instanței de fond, astfel că în temeiul art. 316 raportat la art. 292 C., acestea sunt inadmisibile.

Pârâtul intimat S. R. prin M. F. P. a formulat întâmpinare față derecursul reclamanților prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (f.25-28).

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 304^{1 C., reține următoarele:}

În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art.316 raportat la art.294 alin.1 C., a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile precizate în recurs, prin invocarea pentru prima dată în recurs a prevederilor art. 1 C.civ., art. 15 alin. 2 din Constituția R., art. 6 din C. E. a D. O., art. 11 și 20 din Constituția R., art. 1 din P. 1 la C. E. a D. O., art. 14 din C. E. a D. O. și art. 1 din P. 12 la C. E. a D. O.

Conform art. 316 C., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Având în vedere că reclamanții au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului prevederile mai sus menționate, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.

Cu privire la motivul din recursul pârâtului referitor la nelegala

cons tatare de c ătre pr ima in s tanț ă a c ar ac terulu i pol itic al cond amn ăr ii antecesorilor reclamantei.

R. sunt descendenți de gr. II, respectiv nepoți, ale persoanelor care au făcut obiectul măsurilor administrative cu caracter politic, fiind fii defunctului B. T. care, la rândul său, a fost fiul defuncților B. F. și B. M., așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar

Din D. nr. 26 din 18 mai 1950 a M. A. Interne rezultă că împotriva defunctului B. F. a fost luată măsura administrativă a trimiterii într-o unitate de muncă în baza art. 3 din Decretului nr. 6/1950.

În conformitate cu art. 3 alin. 1 din L. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securității, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative, printre care la lit.a este expres menționat și Decretul nr. 6/1950.

În consecință, măsura administrativă a trimiterii într-o unitate de muncă luată împotriva defunctului B. F. constituie de drept, ope legis, o măsură administrativ cu caracter politic.

În privința cererii reclamanților de constatare a caracterului politic al măsurii luate față de defuncta B. M., care a avut domiciliul în satul V., județul C., aceea de stabilire a domiciliului obligatoriu în localitatea S., C. constată că instanța de fond, în mod legal a constatat că este întemeiată.

Astfel, din conținutul D. nr. 6424 a M. A. E. și din conținutului adresei nr. 345903/22 octombrie 1956 a aceluiași minister, rezultă ridicarea restricțiilor domiciliare, respectiv a domiciliului obligatoriu față de familia defunctului B. F., între membri căreia era și defuncta B. M., soția numitului B. F.

Rezultă implicit concluzia că defunctei B. M. i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu prin dislocarea de la domiciliul avut în satul V., județul C.. De altfel, întreaga familie a defunctului B. F. a fost dislocată cu stabilirea domiciliului în localitatea S., așa cum rezultă din adresa nr. 75908/1990 a M. de I.

Aceste concluzii se coroborează și cu declarațiile martorilor N. T. și P.

M., care au confirmat mutarea forțată a întregii familii a defuctului B. F., inclusiv a soției acestuia, B. M.

În situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile Legii nr. 2., să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.

Astfel, art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. prevede că : „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.

Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a fost modificat prin

L. nr. 5., de aprobare a ordonanței, la care face trimitere art.4 alin.2 din L. nr.2., prevede următoarele:

„Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; c¹) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.

În raport de cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 1 alin. 3 din L. 2. coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. „a"; din O.U.G.

214/1999, dislocarea de la domiciliu a defunctei B. M. a constituit o măsură administrativă cu caracter politic fiind consecința faptelor comise de defunctul B. F., respectiv aceea de a fi fost membru al P.N.Ț. M. și că a fost implicat în organizația subversivă Garda Albă, al cărei scop era exprimareaprotestului față de puterea politică de la acea vreme, precum și faptul că au fost considerați chiaburi, C. apreciază că cererea reclamanților de constatare a caracterului politic al numitei B. M. a fost în mod legal admisă.

Drept urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, C. constată că este nefondat motivul din recursul pârâtului, prin care se critică soluția primei instanțe, sub aspectul soluției date petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative cu caracter politic luate față de antecesorii rclamanților.

Cu privire la petitul din cererea reclamantei, având ca obiect obligarea

p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor

mo r ale în su mă de 1. 557.600 Euro .

În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamanți în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.

L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și

5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.

Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)

(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M.

Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :

„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,

P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) D. C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea

Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1

și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..

Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.

1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr.12/(...) pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că „urmare a deciziilor C. C. nr.1. și nr.1., dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.330^{7 alin.4 din Codul de procedură civilă.}

Cu pr iv ire l a susț ine re a recl aman ț ilor rec urenț i, în sensul c ă ave a o „.

leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p re jud ic iul mor a l suferit.

Dacă situația juridică a reclamanților ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamanților la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamanților, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamanților unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție

- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).

La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe

L. nr. 2. reclamanții se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.

Așa fiind, raportat la D. C. C. nr. 1358 și 1., coroborat și cu D. în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, nu i se poate imputa instanței de fond faptul că ar fi nesocotit prevederile art.1 din P. adițional nr.1 al C.i.

Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman ț ilor recu renț i, conf or m c ăre ia în c auz ă n u

po ate f i apl ic ată D. nr. 1., întrucât s-ar înc ălc a pr inc ip iul nere tr o ac tiv ităț ii .

Afirmația reclamanților recurenți, conform căreia, D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:

Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.

Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.

Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C..

Cu pr iv ire l a jur ispru denț a C. s tatu ată în H. pronunț ată în c au z a B. con tr a

Cro aț ie i.

Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele:

În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări adreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.

În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.

Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva Turciei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).

Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :

Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea Legii nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea Legii nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..

Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";

Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.

Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1.,reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza Legii nr. 2..

Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2., în patrimoniul reclamantei s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.

Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.

Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.

Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.

Cu privire la motivul de recurs, co mun amb elor p ărț i, având ca obiectobligarea pârâtului la plata desp ăgub ir ilor materiale.

Astfel, C. reține că din procesul-verbal de inventariere din 13 iulie

1950, referatul fostului Sfat P.ular al raionului B. nr.1624/(...), adeverința nr. 389 din 31 mai 1990, certificatul nr.77/(...) eliberat de arhivele statului, rezultă că o dată cu dislocarea de la domiciliul defunctului B. F., bunurile mobile și imobile ce i-au aparținut au fost trecute la stat în baza Decretului

111/1941.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., persoanele care se circumscriu dispozițiilor acestei legi pot solicita „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative";, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Din conținutul acestui text legal rezultă cu evidență faptul că este admisibilă acordarea de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, doar dacă este vorba despre bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

În speță, bunurile mobile și imobile confiscate de stat sunt consecința directă a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic luate față de antecesorii reclamanților astfel încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul legal mai sus menționat.

Critica pârâtului recurent referitoare la faptul că nu s-ar fi dovedit că aceste bunuri nu au făcut obiectul unor proceduri de restituire prevăzute de

L. nr.10/2001 sau de L. nr.247/2005 este nefondată deoarece potrivit acestor acte normative, persoanele îndreptățite pot solicita doar restituirea bunurilor imobile, ori prin acțiunea civilă precizată, reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile confiscate, identificate conform procesul-verbal de inventariere din 13 iulie 1950.

Susținerea reclamanților recurenți privitoare la faptul că despăgubirile materiale prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din L. nr.21/2009 reprezintă repararea integrală a prejudiciului cauzat antecesorilor reclamanților prin fapta ilicită a confiscării bunurilor astfel că valoarea acestuia se compune din indicii prețurilor de consum, O. BNR nr.3. privind coeficientul de actualizare a valorii leului pentru perioada (...)-(...), dar și dobânda practicată la titlurile de stat pe aceeași perioadă și începând cu data de (...), dobânda de referință a BNR conform OG nr.9/2000, în opinia C. este neîntemeiată deoarece legiuitorul a prevăzut expres în textul legal mai sus citat că despăgubirile materiale reprezentă echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Prin urmare, în privința cuantumului despăgubirilor instanța de fond în mod legal a avut în vedere concluziile raportului suplimentar de expertiză întocmit de expertul M. T., care au stabilit că valoarea bunurilor confiscate este de 77.944 lei, aceasta întrucât stabilirea valorii bunurilor s-a făcut la valoarea pieței prin aplicarea coeficientului de inflație prevăzut de O. BNR nr. 3..

Pentru aceste considerente de fapt și de drept C. , în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304^{1 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. F. și B. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1121/F/(...) a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.}

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. F. și B. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1121/F/(...) a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: M. N..

← Încheierea civilă nr. 264/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 2196/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 4761/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4761/2011, Curtea de Apel Cluj