Decizia civilă nr. 3493/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3493/R/2011
Ședința publică din data de 7 octombrie 2011
Instanța constituită din: Președinte : ANA I.
Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de A. C.
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr. 5. I. 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. , lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
5 octombrie 2011, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului, precizând că situația prizonierilor de război nu se încadrează în dispozițiile L. nr. 2..
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. 3187/(...) reclamanta A. I. a chemat în judecată pârâtul S. Român prin M. F., solicitând a se constata calitatea de persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic a soțului său A. P., conform L. 2. și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
Prin sentința civilă nr. 578 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiuneacivilă formulată de reclamanta A. I. împotriva pârâtului S. Român prin M. F.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art. 137 alin. 1 C.pr.civ. tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., în ședința publică din (...), respingând această excepție având în vedere faptul că în cuprinsul acțiunii reclamanta a precizat că solicită a se dispune obligarea statului român prin M. F. P. la plata daunelor morale, fiind evidentă intențiaacesteia de împrocesuare a acestui minister în calitate de reprezentant al statului.
Totodată, tribunalul a constat că este competent teritorial în condițiile în care reclamanta domiciliază în C.-N., str. B. nr. 2 ap. 1 conform copiei buletinului de identitate(fila 8).
Referitor la excepția inadmisibilității, tribunalul a constatat, analizând probele administrate în cauză, că situația veteranilor de război din perspectiva drepturilor ce li se cuvin nu se încadrează în prevederile L. 2. care are ca și obiect de reglementare așa cum rezultă din titlul legii, condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Drepturile decurgând din această calitate sunt reglementate de capitolul II din L. 44/1994 care privește veteranii de război, reclamanta citând de altfel din cuprinsul acesteia definiția dată prizonierului de război.
În consecință, această calitate nu poate face obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind astfel aplicabilă L. 2., urmând a se admite excepția inadmisibilității invocate de către pârât.
Referitor la daunele morale chiar dacă s-ar face abstracție de cele menționate anterior, prin D. nr. 1358/(...) a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, T. reține faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";, „C. E.peană a Drepturilor Omului a statuat… că dispozițiile
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul Lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelorcondamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia Curții
Constituționale, S. Român nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C.civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Față de cele ce preced, tribunalul a respins cererea formulată.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamanta A. I. solicitând modificarea sentinței civile nr. 5. a T. C. în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat că din documentele depuse la dosar rezultă că soțul reclamantei a fost prizonier de război, definiția prizonierului de război rezultând din L. nr. 44/1994.
Soțul reclamantei a fost beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990.
În fața legii toți cetățenii sunt egali, legea fiind aceeași atât pentru cei pe care S. Român i-a despăgubit, cât și pentru cei care solicită acum despăgubiri.
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Din probatoriul administrat rezultă că soțul reclamantei, numitul A.
P. a fost prizonier în U. în perioada (...)-(...), dispozițiile L. nr. 2. referindu-se la persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada (...)- (...).
Analizând recursul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr. 578 din 21 iunie 2011 a T. C., C. reține următoarele:
Astfel cum în mod temeinic a reținut prima instanță, prin cererea introductivă, reclamanta A. I., în calitate de moștenitor al defunctului A. P., a solicitat obligarea S.ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri morale în sumă de 5000 E., cu motivarea că tatăl său a fost prizonier în fosta U., de la (...) până la (...), fapt care i-a adus grave prejudicii morale.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
2..
Relevante pentru soluționarea cauzei sunt câteva circumstanțieri de ordin istoric. Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus Guvernului Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovieticeau ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantei, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de soțul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic;c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Fără a contesta caracterul discriminatoriu al unor astfel de măsuri și cu atât mai puțin efectele negative pe care ele le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, C. observă că, în raport cu textele normative mai sus evocate, ele nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Cu atât mai puțin, perioada de prizonierat în U., începută înaintea datei de 6 martie 1945, nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul L. nr. 2., neavând nici unul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic, expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 și nefiind luată de către organele statului român comunist, după instaurarea acestuia.
Referitor la cererea reclamantului de a-i fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că o astfel de cerere este, în prezent, lipsită de suport legal, consecință a publicării în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei nr. 1358/ din (...), prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ. C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr. 578 din 21 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr. 578 din 21 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. D.-L. B.
A. C.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: O.-C. T.
| ← Decizia civilă nr. 1742/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 498/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
