Decizia civilă nr. 840/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 840/R/2011
Ședința publică din 4 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. D. Z. C.,împotriva sentinței civile nr. 2151 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.
(...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta L. D. Z. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. constată că reclamanta recurentă a expediat prin poștă ". scrise"; în
2 exemplare, care au fost înregistrate la dosar în data de (...), prin care solicită casarea hotărârii atacate, acordarea de despăgubiri în cuantum de
10.000 Euro și judecarea cauzei în lipsă, iar pârâtul intimat a expediat prin poștă o întâmpinare în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că reclamanta a formulat o acțiune întemeiată pe prevederile L. nr. 2., prin care solicită acordarea de daune morale pentru că tatăl său împreună cu familia, respectiv și ea, au fost refugiați din 22 octombrie 1940 până în mai 1945, în condițiile în care L. nr.
2. se aplică pentru perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2151 din 16 decembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta L. D. Z. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, familia reclamantei a locuit în B. M., tatăl ei fiind notar în comuna O., județul Sălaj. La venirea trupelor maghiare, autoritățile militare maghiare din comuna O. au dat ordin ca în termen de 15 zile, tatăl ei împreună cu familia să părăsească teritoriul cedat, astfel că în 26 septembrie 1940 au trecut granița pe la A., iar tatăl ei a fost numit notar public la T. S. În perioada următoare au suferit toți, ducând unele lipsuri. De abia în mai
1945 tatăl ei a fost pus la dispoziția P. din Sălaj, când s-a încheiat calvarul refugierii cauzat de D. de la V.
Pentru o mai bună soluționare a cauzei, instanța de fond a apreciat că se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut lor în Transilvania în perioada 1940-1945 pe care a dezvoltat-o în considerentele sentinței atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
În speță, coroborând susținerile reclamantei cu actele din dosar, reiese că, familia reclamantei a fost deportată, prin anul 1940 sub imperiul austro- ungar, că toată perioada de suferință de care amintește reclamanta s-a petrecut anterior instaurării regimului comunist la 6 martie 1945.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care a fost respinsă conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentinței, reclamanta L. D. Z. C. a declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și admitereaacțiunii civile astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că sentința recurată nu amintește nimic și nu face nicio referire la alin.4 al art. 5 din L. nr. 2., deși a indicat acest text legal ca temei juridic al acțiunii.
Reclamanta învederează instanței că a dovedit daunele morale pe care le-a suferit în cei 4 ani și 7 luni cât a fost refugiată în jud. Mehedinți și nu înțelege care sunt motivele respingerii cererii de chemare în judecată.
Intimatul S. R., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond (f.11-13).
În argumentarea acestei poziții, intimatul a arătat că în fapt, recurenta reclamanta solicită despăgubiri morale pentru suferințele fizice si psihice pe care le-a suportat în perioada în care a fost refugiata în vechiul regat, în T. Severin, împreuna cu familia, între (...) si iunie 1945, timp de 4 ani si jumătate, cerere ce se întemeiază pe dispozitiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Față de prevederile legale invocate de reclamantă, intimatul a arătat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstitutionale prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel încât instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 si dispozițiile art. 147 din Constituție.
Astfel, potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, decizia prin care o norma de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după
45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. In concluzie, dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenta normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres ca după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele. Totodată, în conditiile stabilite de art. 31 alin. 1 si 3 din L. nr.
47/1992 si art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstitutională o dispozitie legală este definitivă si obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng si în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. D. C. C. este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești si are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Așa fiind, rezultă că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia C. C.
Mai mult, în prezent nu mai exista un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b si c din L. nr. 2..
F.a de obligativitatea D. nr. 1358/(...) pronunțata de Curtea Constituțională, intimatul a arătat că nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale.
În final, intimatul a apreciat că situația recurentei reclamante descrisă în actiunea introductivă nu face obiectul L. nr. 2..
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ. reține următoarele:
Astfel, corespunde realități faptul că reclamanta si-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5 alin.4 din L. nr.2., însă obiectul cererii constă în obligarea pârâtului la plata daunelor morale însumă de 10.000 euro pentru prejudiciul cauzat reclamantei și familiei ei ca urmare a refugierii în vechiul regat, începând cu data de (...).
În probațiune reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă perioada de timp în care a fost refugiată împreuna cu familia, dar și Hotărârea de revizuire nr.173/(...) emisă de C. J. de P. M. prin care s-a admis cererea reclamantei, iar în temeiul art.1 lit.c din legea nr.189/2000 s-a stabilit că aceasta, în perioada de la 15.1. până la 06.0. a fost persecutată din motive etnice de către regimurile instaurate în R.ia cu începere de la (...)-(...), acordându-i-se indemnizația cuvenită.
Raportat la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, instanța de fond a stabilit în mod corect, conform art.129 alin.6 Cpr.civ., că temeiul juridic al acțiunii reclamantei îl constituie prevederile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2..
Acest act normativ privește, astfel cum rezultă din denumirea lui, condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Art.5 alin.4 din același act normativ prevede că, „Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de - lege nr. 1., republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. , aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea deinfracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)";.
În condițiile în care reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că face parte din categoriile de persoane menționate de textul legal mai sus arătat, respectiv că este beneficiara drepturilor prevăzute de -lege nr. 1., republicat, cu modificările și completările ulterioare, că i s-ar fi recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit
Ordonanței de urgență a G. nr. 2. , aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare sau că ar fi fost condamnată prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și ar fi obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c), această normajuridică nu este aplicabilă în speță astfel încât în mod legal prima instanță s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.
De asemenea, la data sesizării instanței de judecată, (...), dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din
Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2., astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.
C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nupoate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Având în vedere că reclamanta a solicitat despăgubiri morale pentru suferințele fizice si psihice pe care le-a suportat în perioada în care a fost refugiata în vechiul regat, în T. Severin, împreuna cu familia, între (...) si (...), anterior instaurării regimului comunist la 6 martie 1945 și nu a dovedit, potrivit art. 1169 C.civ., că face parte din categoriile de persoane prevăzute de art.5 alin.4 din L. nr.2., în mod corect tribunalul a respins cererea reclamantei statuând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. D. Z. C. împotriva sentinței civile nr. 2151 din 16 decembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 martie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
Red.A.A.P.
Dact.H.C./3 ex./(...)/J.fond:P. G.
G., A. A. M.
| ← Decizia civilă nr. 5288/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 55/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
