Decizia civilă nr. 3187/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3187 /R/2011
Ședința publică din data de 23 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I.-D. C.
JUDECĂTORI : A.- A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C. V. și B. E. împotriva sentinței civile nr. 1455 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantele recurente și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantele recurente a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art.5 alin.3 din legea nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei, după care, C. constată că prin memoriul de recurs ( filele 2- 7 din dosar) reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C., lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate reclamantelor recurente și reprezentantului pârâtului intimat de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamantele recurente și reprezentantul pârâtului intimat.
Prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 8 septembrie 2011, Direcția Generală a F. P. S. în numele M. F. P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, pronunțată de Tribunalul Sălaj iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate ca nefondată.
C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs, iar în ceea ce privește fondul cauzei solicită respingerea recursului reclamantelor întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. deși din probatoriul efectuat în cauză rezultă că tatăl reclamantelor a fost prizonier de către partea sovietică.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1455 din 4 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis excepția invocată în cauză și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantelor C. V. și B. E., împotriva S. R.
- prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru constatarea caracterului politic al măsurii prizonieratului în U.R.S.S. și obligarea la despăgubiri reprezentând prejudiciu moral.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit copiei livretului militar al tatălui reclamantelor (decedat la data de 7 iunie
1992), acesta s-a aflat în stare de prizonierat în U. în perioada 7 august
1944 - 18 octombrie 1945 (filele 10-14).
T. a reținut că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din L. nr. 2.
„Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată deorganele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu…";.
Art. 4 alin. (2) din L. nr. 2. dispune că „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot,de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic alacestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că L. nr. 2. permite constatarea caracterului politic doar al acelor măsuri administrative luate de organele fostei miliții ori securități. Acestei prime condiții îi urmează o alta, și anume aceea ca măsurile administrative să fi fost luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În cazul reclamantelor aceste condiții cumulative nu sunt îndeplinite. Probele dosarului nu relevă ingerința statului comunist, prin organele sale represive (miliție și securitate) în luarea tatălui lor ca prizonier în U.
Ca o consecință, nici cererea privind obligarea pârâtului la daune morale nu este admisibilă, în legătură cu acest aspect fiind necesar a se evoca de către tribunal și Decizia nr. 1358/(...) a C. C., care declară neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu privire la acordarea daunelor morale.
S-a arătat că tribunalul nu are competența legală de a se pronunța asupra neconstituționalității unor acte normative, în speță a O.U.G. nr.
65/2010 și nu a găsit în cauză argumente pentru care să invoce din oficiu o excepție de neconstituționalitate în legătură cu acest act normativ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele C. V.,și B.
E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu admiterea acțiunii în sensul acordării de despăgubiri pentru daune morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins acțiunea, soluționând speța pe cale de excepție, apreciind ca prizonieratul nu constituie măsura administrativa cu caracter politic inclusa în acele măsuri prevăzute de L. 221.2009. Concluzia instanței de fond s-a bazat pe interpretarea art. 3 si. 4 din L. 2., conform căreia măsuri administrative în concepția legiuitorului sunt numai cele luate de organele fostei miliții ori securității. De asemenea instanța a concluzionat ca nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru promovarea acțiunii, respectiv măsura administrativa reclamata nu a fost luata în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. In lipsa constatării caracterului politic al măsurii luate împotriva antecesorului reclamantelor, devine inadmisibilă și cererea privind acordarea de despăgubiri.
Consideră că soluția este lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța a admis excepția inadmisibilității reținând ca solicitarea de a se constata caracterul politic al măsurii administrative de constituire în calitate de prizonier de către partea sovietica după 23 august 1944, a tatăluireclamantelor excede cadrului legal impus de prevederile L. 2., aceasta măsura neputând fi calificata de către instanța drept măsura cu caracter politic.
Privitor la acest aspect învederează instanței că, temeiul de drept pe care și-a întemeiat acțiunea promovata este art. 4 alin 2 din L. 2.. care prevede următoarele:
,,(2) Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata să constate caracterul politic al acestora.
Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica în mod corespunzător. Apreciază ca prizonieratul este o veritabila măsura administrativa în sensul L. nr. 2..
Consideră ca practica instanței de respingere pe excepția inadmisibilității a acțiunilor având acest obiect (constatarea caracterului politic al măsurii de constituire în calitate de prizonier de către partea sovietica după 23 august 1944) încalcă principii fundamentale de drept, pentru următoarele motive:
1) in activitatea jurisdicționala toate instanțele sunt obligate sa respecte principiul tratamentului egal in fata legii si principiul securității juridice;
2) prin Sentința civila nr.1801 /D din (...) Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea formulata de un succesor al unui prizonier în U. concluzionând : câta vreme, legiuitorul prin prezentul act normativa permis aplicarea cumulativa a dispozițiilor L. 2. și categoriilor de persoane beneficiare ale DL nr.118/1990, așa cum rezulta din interpretarea art. 5 alin. 4 din actul normativ precitat, dar și din expunerea de motive la proiectul actului normativ, din care se poate deduce spiritul legii, s-a considerat ca justificata pretenția reclamantei în calitate de fiica a persoanei victima aflata în prizonierat";
3) de data mai recenta este poziția C. de A. O., care, în minuta Deciziei civile din Dos. nr. (...) pronunțata la data de (...) precizează: "constata caracterul politic al măsurii administrative de prizonierat", ca și în minuta
Deciziei civile din Dos. nr. (...) pronunțata la data de (...);
4) respingerea pe excepția inadmisibilității a cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de prizonierat încalcă cele două principii enumerate mai sus, respectiv principiul tratamentului egal în fața legii și principiul securității juridice precum și art. 6 C. - Dreptul la un proces echitabil;
In ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor cumulative despre care se face vorbire în considerentele hotărârii atacate, precizează ca prevederile legii nu se pot interpreta în sensul considerării ca măsuri administrative exclusiv cele luate de organele fostei miliții și securități.
Mai arată că în situația în care acțiunea ar fi fost admisă, exista posibilitatea precizării acțiunii, în sensul deducerii din perioada prizonieratului dovedita cu actele din dosar, a perioadei cuprinse intre data de 6 martie 1945-18 octombrie 1945, sau soluția admiterii în parte a acțiunii, deoarece perioada prizonieratului se întinde post dată de referința (...) .
Prin respingerea acțiunii, le-au fost îngrădite drepturile și libertățile fundamentale consacrate de C. R. precum accesul liber la justiție și egalitatea în drepturi.
In ceea ce privește admiterea excepției de neconstituționalitate invocata de instanța, considera ca prin lipsirea de eficienta a unei legi s-au încălcat prevederile art. 15 al Constituției care statuează la alin. 2 că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
De asemenea s-au încălcat prevederile art. 147, alin. 4 din Constituție, care statuează că deciziile C. C. se publica în MO. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Aceasta lipsire de eficienta a unei legi a fost condamnata de C.,
(hotărârea C. - Broniowski - Polonia, nr. 31443/1996 din 22.v1.2004, așa cum este citată în Decizia I. nr. 5216/(...)).
Arată că la data introducerii cererii de chemare in judecata sub imperiul L. nr.2., s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art.5, alin.1, lit. a, astfel ca legea aflata în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecata este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Privitor la decizia C. C. nr. 1. octombrie 2010 apreciază ca aceasta este expresie unei presiuni politice făcută asupra acesteia, în urma căreia C. a avut un derapaj de la principiile morale ale dreptului.
Direcția generală a F. P. a Județului S. prin întâmpinare (f.18-21) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței T.ui S..
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele considerente:
În ce privește posibilitatea acordării de despăgubiri în temeiul L. nr. 2. persoanelor deportate, se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
În urma acestei analize acțiunea va fi admisă sau respinsă pe fond iar nu ca urmare a considerării acesteia ca inadmisibilă, dat fiind că orice persoană poate cere a i se analiza dacă situația sa se încadrează în anterior indicatele prevederi legale.
Urmare a acestor motive soluția de inadmisibilitate va fi înlăturată din dispozitiv dar soluția nu va fi casarea deoarece atunci când a expus motivele prima instanță a analizat de fapt pe fond cererea și doar în dispozitiv aparent soluția este inadmisibilitatea, astfel că nu se poate susține că instanța nu a analizat fondul cererii.
Revenind la fondul acțiunii, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
L. nr. 2. are un caracter reparator și compensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În speță, măsura internării într-un lagăr de prizonieri s-a dispus anterior perioadei vizată de către dispozițiile L. nr. 2., pe de o parte, iar pe de altă parte, măsura nu a fost luată de S. R. sau de organele sale.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945 s-a prelungit după această dată, atâta timp cât legea se referă cu necesitate la luarea măsurii exclusiv după data de 6 martie 1945, iar nu anterior.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. R..
Or, deportarea anumitor categorii de persoane în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme.
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de A. din 1944.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul L. nr. 2..
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Criticile aduse acestei decizii a C. C. nu pot fi primite dat fiind că dispozițiile sale sunt obligatorii pentru instanțe.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele j uridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor
Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C., în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct.
9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantele C. V. și B. E., împotriva sentinței civile numărul 1455 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifică în sensul că va înlătura dispoziția privind admiterea excepției de inadmisibilitate și va respinge acțiunea reclamantelor C. V. și B. E., împotriva pârâtului S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantele C. V. și B. E., împotriva sentinței civile numărul 1455 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în sensul că înlătură dispoziția privind admiterea excepției de inadmisibilitate.
Respinge acțiunea reclamantelor C. V. și B. E., împotriva pârâtului S.
R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
S.-D. G.
GREFIER
Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...)
Judecător fond - I. D.D. Tribunalul Sălaj
| ← Decizia civilă nr. 3121/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
