Decizia civilă nr. 60/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 60/R/2011

Ședința publică din 21 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTOR: M.-C. V. G. : A. B.

P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin

PROCUROR : AURELIA S.

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 1090 din 25 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul-intimat T. T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului intimat avocat B. C. A., lipsă fiind celelalte părți.

P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentanta P.ui arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.

Reprezentanta reclamantului intimat T. T. solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de către pârâtul S. Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Arată că la data pronunțării sentinței civile atacate, respectiv 25 iunie 2010, exista o bază legală în care a fost pronunțată hotărârea, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod diferit cu privire la aceleași spețe, pentru persoane care se află în aceiași situație și care beneficiază de același regim juridic. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentanta P.ui solicită admiterea recursului formulat de pârâtul S.

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul de a se înlătura dispoziția din sentință privind obligarea pârâtului la plata sumei cu titlu de daune morale către reclamantul T. T.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1090 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamantul T. T., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și în consecință:

S-a constatat caracterul politic al condamnării pronunțată de T. M. C., în dosarul nr. 238/1961, prin sentința nr. 266/(...), prin care reclamantul T. T. a fost condamnat în baza art. 209 pct. 1 al. 1 Cod penal la 7 ani temniță grea și

5 ani degradare civică, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale.

Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata sumei de 130.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale, către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 266/(...) pronunțată de T. M. C., reclamantul a fost condamnat la 3 ani, 6 luni și 18 zile de detenție, în arestul Poliției B. M., S. M. și apoi în Penitenciarul Jilava.

Condamnarea s-a pronunțat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 din Codul Penal din 1936, infracțiune prevăzută exprese de art. 1 alin.

2 lit. a din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ca reprezentând o condamnare cu caracter politic.

L. nr. 2., prevede în art. 5 alin. 1 că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...], chiar dacă reclamantul a beneficiat de alte măsuri reparatorii, făcând referire expresă la D. 1..

Martorii audiați, persoane condamnate în aceeași cauză cu reclamantul și care au trecut prin exact aceleași experiențe, au descris sugestiv regimul de detenție, caracterizat prin violențe fizice și psihice, umilințe, înfometare, muncă forțată și istovitoare, lipsa asistenței medicale, întreruperea oricărei legături cu exteriorul, toate în scopul degradării ființei umane.

Reclamantul a fost condamnat la vârsta de 16 ani iar cei 3 ani și jumătate petrecuți în condițiile de detenție au avut consecințe extrem de grave atât asupra sănătății reclamantului cât și în plan social, aducându-se o atingere extrem de gravă tuturor valorilor care definesc personalitatea umană.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute de art. 5 alin. 1 din

L. nr. 2., instanța va lua în considerare: durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse pe plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D. nr. 1..

De asemenea, la stabilirea daunelor morale, instanța, analizând prejudiciul moral suferit prin condamnare a avut în vedere valorile care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a persoanei, la sănătate, integritate corporală, demnitate, onoare, prestigiu profesional, reținând că: la 27 septembrie 1960 pe când reclamantul era doar un copil în vârstă de 16 ani a fost arestat de S. și încarcerat 11 luni în arestul acestei instituții într-o celulă minusculă „dotată"; cu o masă și pat de beton, fără lumină naturală. În toată această perioadă reclamantul a fost bătut zilnic cu sălbăticie și obligat în aceste condiții să scrie și să semneze declarații cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit.

La toate acestea se adaugă periodic izolarea într-o cameră de 1m x 1 m unde era ținut câte 21 de zile fără a putea să se așeze neexistând pat sau scaun, iar în afară de apă, din 3 în 3 zile primea drept hrană câte un bot de mămăligă cu terci și zeamă de varză.

După cele 11 luni astfel petrecute reclamantul a fost condamnat de T.

M. R. C. la 7 ani temniță grea și degradare civică 5 ani ca deținut politic.

Următoarele 9 luni și le-a petrecut la închisoarea de tranzit S. M. în condiții inumane și degradante: frig, înfometare, bătăi, violențe, mizerie. Meniul zilnic: aceeași mămăligă și zeamă de varză. Condițiile sanitare lipseau cu desăvârșire: reclamantul nu s-a spălat niciodată în acele 9 luni.

A urmat executarea pedepsei în Penitenciarul Jilava. Cu toate că reclamantul cântărea doar 36 kilograme la 17 ani, a fost declarat apt de muncă și folosit în munci subterane câte 12 ore pe zi. Pe toată durata detenției nu a beneficiat de asistență medicală sau medicamente, nu a avut dreptul la vizite și pachet sau acces la mijloace de informare ziare, radio.

După 3 ani, 6 luni și 18 zile a fost eliberat. În urma executării acestei pedepse și a „tratamentului"; la care a fost supus reclamantul a rămas printre altele cu o hipoacuzie permanentă prin ruperea timpanului (încă de la vârsta de 17 ani), dureri lombare și la nivelul rinichilor, tromboza varicoasă la piciorul stâng.

Este de menționat că încă din perioada cât reclamantul era la cursurile primare, datorită aptitudinilor sale muzicale a început să activeze într-o formație instrumentală (de muzică populară) fiind selectat pentru a fi înrolat într-o formație instrumentală la F. din C.-N., loc unde nu a mai ajuns niciodată tocmai datorită împrejurărilor teribile prin care a trecut.

De asemenea la stabilirea daunelor morale instanța a avut în vedere necesitatea acordării unei satisfacții echitabile, prin acordarea unor despăgubiri echitabile, cu reală funcție reparatorie, dar care să nu se constituie într-o îmbogățire fără just temei.

Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 1, art. 2 alin. 1 lit. a, art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/(...), instanța a admis în parte acțiunea precizată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea apelului a arătat că fost publicată OG nr. 62/(...) prin care s-au modificat dispozițiile Legii nr. 2., sub aspectul instituirii unor criterii de cuantificare dar și a unui plafon până la care se pot acorda despăgubirile morale persoanelor care se încadrează în categoriile enunțate de acest act normativ.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenți; acesteia până la gradul al II- lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul 1; 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;

De asemenea, a fost introdus la art. 5 după alin. (1) un nou aliniat, respectiv, alin. (1 "1) potrivit căruia: " La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparator deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare."

Nu poate fi negată dauna morală suferită de reclamant, însă instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială și să acorde despăgubiri echitabile dar care să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

În opinia apelantului cuantumul daunelor morale dispuse de către instanța este supraevaluat, ținând seama și de modificările aduse Legii 2. care a stabilit un cuantum maxim pentru daunele morale acordate persoanelor care au suferit condamnarea cu caracter politic de 10.000 Euro.

Reclamantul T. T. prin întâmpinare (f.12-14) a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.

Motivele de apel privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale iar dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale la rândul lor prin decizia nr. 1. a C. C.

Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.

Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „îșiîncetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.

C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.

Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu poate în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292 Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.

În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor

Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.

În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie

1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.

Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.

Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.

În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței

C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamanții au și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.

Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.

Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care i s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamantul avea în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C.

Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.

Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.

Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizațiaprevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 1..

Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.

24/2000, republicată.

Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.

Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.

Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.

Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin

O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.

Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Față de aceste considerente C. de A. reține că că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale.

Având în vedere că au fost declarate ca neconstituționale doar dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. iar nu și dispozițiile art. 4 din același act normativ rămâne ca dispozițiile privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării defunctului Rebreanu Petru să fie menținute dat fiind că sunt întrunite condițiile prevăzute de actul normativ.

În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1090 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.

(...), pe care o va schimba în parte în sensul că va înlătură dispoziția din sentință privind obligarea pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata sumei de 130.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale către reclamantul T. T.

Dispoziția sentinței privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 266/(...) a T.ui M. C. va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1090 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția din sentință privind obligarea pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata sumei de 130.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale către reclamantul T. T.

Menține dispoziția sentinței privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 266/(...) a T.ui M. C..

D. este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

I.-D. C. M.-C. V.

A. B.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 7 ex., la data de (...)

Judecător fond - Țiplea D., Tribunalul Maramureș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 60/2011, Curtea de Apel Cluj