Decizia civilă nr. 3676/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3676/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G.: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. R., împotriva sentinței civile nr. 948 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta V. R., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că pârâtul intimat a expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data (...), prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
C. constată că la data de (...), reclamanta recurentă a înregistrat la dosar o cerere, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză, întrucât la această dată se află la tratament la G. Băi și nu se poate prezenta la dezbateri, dar nu a depus la dosar dovezi în sprijinul acestei cereri de amânare.
Instanța pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cererea de amânare formulată de reclamanta recurentă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare formulată de reclamanta recurentă, ca nedovedită și arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
După deliberare, C. respinge cererea de amânare formulată de reclamanta recurentă, ca nedovedită.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță, respingerea recursului declarat de reclamanta V. R., ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate, întrucât la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la măsura de condamnare și la confiscarea bunurilor.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 948 din data de (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta V. R., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu susținerile reclamantei, familia sa, în mod special bunicul ei, a fost maltratat cu ocazia colectivizării, fiindu-i confiscate mai multe animale și terenuri. La dosar s-au depus 3 titluri de proprietate din care reiese că în favoarea reclamantei și a rudelor sale s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la mai multe terenuri potrivit dispozițiilor Legii nr.
18/1991.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
Starea de fapt relatată de reclamantă nu se încadrează în nici una din situațiile enunțate în art.1, 3, 4 , reglementate de L. nr. 2..
În art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. se arată situațiile în care pot fi acordate despăgubiri materiale și anume în cazul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada (...)-(...) sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
În speță, așa cum a recunoscut și reclamanta nu există nicio hotărâre de condamnare prin care să se fi dispus confiscarea unor bunuri ca măsură complementară.
Dimpotrivă, prin titlurile de proprietate depuse la dosar s-a dovedit că s-a solicitat și acordat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri.
Cu privire la daunele morale solicitate, se reține că în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie
1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Față de cele de mai sus, urmează a se respinge cererea reclamantei ca nefondată cu privire la toate capetele de cerere conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta V. R. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței criticate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că bunicul ei a fost condamnat, iar ca urmare a suferințelor îndurate a decedat. Măsura de condamnare, supunere la munca silnică și măsura confiscării bunurilor sale se circumscriu prevederilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. raportat la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., în sensul că poate fi reținută calitatea de luptător anticomunist și în favoarea persoanelor împotriva cărora s-au luat măsuri administrative abuzive.
Reclamanta învederează că nici ea și nici mama ei nu au beneficiat de drepturile prevăzute de D.-L. nr. 1..
Deși reclamanta a solicitat în probațiune proba cu martori pentru dovedirea daunelor morale, în mod nelegal instanța de fond i-a respins cererea.
În privința daunelor morale, reclamanta apreciază că cererea introductivă de instanță a fost pe deplin dovedită.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.11-15).
În speță, așa cum a recunoscut și reclamanta, nu există nicio hotărâre de condamnare prin care să se fi dispus confiscarea unor bunuri ca măsură complementară, iar în privința petitului de obligarea a pârâtului la daune morale, în mod corect prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 1358/(...) a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., prevederi invocate de reclamantă în cererea introductivă sunt neconstituționale, astfel încât în prezent nu mai există un temei legal care să permită acordarea despăgubirilor morale solicitate de reclamantă.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ. reține următoarele:
Astfel, prin acțiunea civilă introdusă la data de (...), reclamanta V. R. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de
1.500.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 1.500.000 euro cu titlu de daune materiale, în drept fiind invocate prevederile Legii nr.2..
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în anul 1962, bunicul ei a fost maltratat, cu ocazia colectivizării, fiindu-i confiscate mai multe animale și terenuri. Ulterior colectivizării, familia reclamantei a suferit de pe urma tratamentului de teroare a autorităților.
În probațiune, reclamanta a depus 3 titluri de proprietate din care reiese că în favoarea ei și a rudelor sale s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la mai multe terenuri potrivit dispozițiilor Legii nr.
18/1991 (f. 5, 6, 7, 8, 9, 10 dosar fond).
Art.1 din L. nr.2. prevede următoarele:
„(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie
1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-
209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228,
228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14,
268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947; d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.
(3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
(4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4";.
Potrivit art.3 din același act normativ „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) D. nr. 6 din 14 ianuarie 1950, D. nr. 60 din 10 martie 1950, D. nr. 257 din 3 iulie 1952, D. nr. 258 din 22 august 1952, D. nr. 77 din 11 martie
1954 și D. nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950,
Hotărârea C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea C. de M. nr. 3., C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea C. de M. nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea C. de M. nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a
Securității P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui
Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui";.
Totodată, art.4 alin.1 și alin.2 din L. nr.2., statuează că, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin.
(3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, așa cum a recunoscut și reclamanta nu există nicio hotărâre de condamnare prin care să se fi dispus confiscarea unor bunuri ca măsură complementară de la antecesorul acesteia.
Starea de fapt relatată de reclamantă nu se încadrează în nici una din situațiile enunțate în art.1, 3, 4 , reglementate de L. nr. 2..
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că instanța de fond nu a constatat că măsurile de condamnare, supunere la munca silnică și confiscarea bunurilor luate față de bunicul ei au un caracter politic în sensul art.4 alin.2 din L. nr.2. nu este întemeiată întrucât reclamanta, pe lângă faptul că nu a învestit instanța de fond cu un petit în acest sens astfel încât tribunalul nu se putea pronunța decât asupra obiectului cererii conform art.129 alin.6 C.pr.civ., deși avea sarcina probei, conform art.1169
C.civ., nu a dovedit în niciun fel aceste afirmații.
În art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. se arată situațiile în care pot fi acordate despăgubiri materiale și anume în cazul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada (...)-(...) sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Reclamanta apelantă a recunoscut că nu există nicio hotărâre de condamnare sau vreun alt act administrativ prin care să se fi dispus confiscarea unor bunuri mobile sau imobile.
Dimpotrivă, prin titlurile de proprietate depuse la dosar s-a dovedit că s-a solicitat și s-a acordat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri în temeiul legilor fondului funciar.
Contrar susținerilor reclamantei recurente, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri la termenul de judecată din (...) și a acordat un nou termen de judecată pentru ca reclamanta să probeze faptele afirmate.
La data de (...), reclamanta a depus un înscris intitulat „note de
ședință"; prin care a arătat bunurile mobile și imobile care au fost confiscate de la familia ei, precum și valoarea acestora, anexând în acest sens copii de pe actele de stare civilă care dovedesc filiația față de bunicul ei, T. A. (28-36 dosar fond).
Prin urmare, reclamanta nu a depus înscrisuri relevante pentru a dovedi aserțiunile afirmate astfel încât în mod corect prima instanță a soluționat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.
În privința petitului de acordare a daunelor morale, în mod corect tribunalul a reținut că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S.
Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În aceste condiții, în mod legal tribunalul a respins cererea în probațiune formulată de reclamantă privind audierea unor martori pentru dovedirea prejudiciului moral care i-a fost cauzat, o astfel de probă nefiind utilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Deși reclamanta recurentă a invocat prevederile art.304 pct.8 C.pr.civ., în cuprinsul în cererii de recurs nu a indicat în nici un fel dezvoltarea acestui motiv de recurs considerent pentru care C. apreciază că acesta a fost invocat pur formal, în condițiile în care hotărârea instanței de fond a fost verificată prin prisma dispozițiilor art.3041 C.pr.civ. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. R. împotriva sentinței civile nr. 948 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. R. împotriva sentinței civile nr. 948 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A.-A. M. G., Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: P. G.;
| ← Decizia civilă nr. 5154/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 196/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
