Decizia civilă nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. C. NR. 630/R/2011

Ședința publică din 17 februarie 2010

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

ANA I. GREFIER : A. A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. A. și recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie

2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

În prezenta cauză se păstrează aceeași componență a completului de judecată ca la termenele de judecată din data de (...) și din data de (...), pentru a se respecta principiul continuității în ceea ce privește soluționarea cauzelor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat G. S.-I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 9 din dosarul C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul recurent personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul O. A. a fost formulat în termen legal, a fost motivat, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului recurent și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar următoarele înscrisuri: copia actului de indentitate seria A.O. nr. 4., privind pe O. A. cu domiciliul în C.-N., str. Horea nr. 89-95, ap. 26; un extras de pe portalul T. A., din care rezultă că dosarul nr. (...)

(6353/2009) privind pe reclamantul apelant Hornea I. și pe pârâtul apelant

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost soluționat la data de (...), în sensul admiterii în parte a cererii formulate de reclamant și a obligării pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, precum și un extras de pe portalul I. a R. din care rezultă că, prin D. nr. 140 din (...) a fost respins ca nefondat recursul declarat de S.

R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. A. împotriva deciziei nr. 206/A din (...) a C. de A. T. -Secția C., această decizie fiind irevocabilă.

Reprezentanta reclamantului recurent și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului recurent și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul declarat de reclamant și pe recursul declarat de pârât.

Reprezentanta reclamantului recurent arată că inițial reclamantul a declarat apel, iar la termenul de judecată din data de (...), în temeiul art. 282

1 alin. 1 C.pr.civ. instanța a recalificat calea de atac din apel în recurs astfelîncât la data de (...), a formulat o cerere de repunere în termenul de 15 zile de motivare a recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării sumei de

500.000 lei cu titlu de daune morale, solicitată prin acțiunea formulată de reclamant, pentru motivele arătate prin înscrisul întitulat "motivele apelului"; depus la dosar în data de (...).

De asemenea, reprezentanta reclamantului recurent arată că argumentul referitor la eforturile bugetare ale statului este nelegal întrucât se încalcă principiul art. 6 din C.E.D.O., respectiv dreptul la un proces echitabil, iar din probele administrate în dosarul instanței de fond rezultă că reclamantul a fost arestat și a executat în două rânduri pedepse privative de libertate la C. D.-M. N., respectiv în C. de muncă de la C. M., acestea însumând 2 ani 8 luni și 16 zile, ca atare consideră că, suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale justifică și acoperă prejudiciul moral produs reclamantului și de asemenea, arată că întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în data de 30 iunie 2010, iar la acea dată erau în vigoare prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., acestea sunt aplicabile în continuare și în calea de atac a recursului și totodată, arată că în ceea ce privește argumentele referitoare la D. nr. 1358/(...) a C. C. a R. apreciază că acestea nu sunt pertinente pentru soluționarea cauzei.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârât și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pentru aceleași argumente pe care le-a menționat anterior, iar pentru celelalte argumente enumerate în calea de atac promovată de pârât, consideră că apărarea este tardivă, fiind vorba de excepția necompetenței materiale, care ar fi trebuit invocată în fața instanței de fond și de comunicarea hotărârii instanței de fond, cu privire la care arată că pârâtul a speculat faptul că reclamantul și-a ales domiciliu procesual la cabinetul avocatului.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de pârât, referitor la cuantumul prea mare al despăgubirilor morale acordate de către instanța de fond, reprezentanta reclamantului recurent contestă această împrejurare, având în vedere aspectele relatate anterior, faptul că reclamantul O. A. a suferit personal, precum și faptul că acesta are vârsta de 90 ani, astfel încât, consideră că suma solicitată de reclamant nu e prea mare.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că hotărârea instanței de fond este legală doar în ceea ce privește constatarea caracterului politic alcondamnării astfel încât se justifică obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, însă în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale trebuie să se aplice prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C. a R. întrucât hotărârea instanței de fond nu a produs efecte juridice, iar prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C. a R. sunt obligatorii pentru viitor.

Având în vedere aspectele anterior menționate, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamant și admiterea în parte a recursului declarat de pârât, în sensul înlăturării din sentința atacată, a dispoziției referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, având în vedere efectele juridice produse prin D. nr.

1358/(...) a C. C. a R. și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește constatarea caracterului politic al condamnării.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 607 din data de 30 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea civilă promovată de către reclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu domiciliul procesual ales la D. G. a F. P. C. și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă pe o durată de 2 ani 8 luni și 16 zile în perioada (...)-(...) și (...)-(...) și a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, potrivit adeverințelor nr. 76209/1991 și 76245 din (...), reclamantul a fost arestat și internet în colonii de muncă în perioada (...)-(...) și (...)-(...).

Informațiile din adresele menționate s-au regăsit și în dosarul comunicat instanței de către C. care conține fișe personale,interogatoriile luate reclamantului și referatele întocmite pe durata internării în coloniile de muncă.

Din înscrisurile depuse în probațiune, reiese că regimul din coloniile de muncă era sever, inuman punând în pericol starea de sănătate a celor internați, integritatea lor fizică și psihică, pe lângă lipsirea de libertate abuzivă.

Calitatea de deținut politic a reclamantului a fost recunoscută și în baza D.ui-Lege nr. 118/1991, reclamantul beneficiind de o indemnizație în baza acestui act normativ.

Potrivit art.3 din L. nr. 2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, în baza textelor de lege expres menționate la acest articol lit.a-f.

Pe de altă parte, tribunalul a arătat că nu s-a putut identifica din înscrisurile din dosar temeiul care a stat la baza internării reclamantului în coloniile de muncă, însă oricum măsurile administrative sunt apreciate de către instanță ca având un caracter politic în baza dispozițiilor art. 4 alin. 2

și art. 1 alin.3 din L. nr.2..

Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în baza L. 2..

Referitor la cuantumul despăgubirilor pe care le-a acordat în cauză, tribunalul a învederat următoarele:

Reclamantul a solicitat o sumă de 500 000 lei cu titlul de despăgubiri, motivată pe consecințele negative ale deținerii în plan fizic și psihic, valorileumane lezate prin aplicarea măsurilor administrative, perioada producerii vătămărilor, măsura în care a fost afectat statutul profesional, măsura în care a fost afectată viața familială.

În acest sens s-a depus la dosar și practică judiciară referitor la cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele române și de C. în cazul unor condamnări pe motive politice și în cazul unor erori judiciare.

Orientându-se în funcție de practica judiciară depusă la dosar, instanța de fond a apreciat că suma de 100.000 lei asigură o reparație a prejudiciului moral pentru consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate.

A., prima instanță a reținut că potrivit Deciziei înaltei Curți de C. și

Justiție nr. 1481 din 5 martie 2008 s-au acordat despăgubiri pentru 15 ani detenție grea, tot în cazul unei condamnări politice, în cuantum de 350.000 lei.

Instanța a mai reținut și faptul că L. nr. 2. are un caracter reparator cu privire la prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor politice, de prevederile acestei legi urmând a beneficia un mare număr de persoane, ca și în cazul L. nr. 10/2001 și al L. nr. 18/1991.

În acest context, având în vedere volumul mare de cereri de despăgubire, instanța de fond a apreciat că este acceptabilă o reparație într- un cuantum mai redus decât valoarea efectivă a prejudiciului, reparație totuși rezonabilă, acest punct de vedere fiind desprins inclusiv din practica C., esențial fiind să existe o despăgubire.

Prin urmare, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri, în acord cu practica judiciară menționată și având în vedere eforturile bugetare ale statului necesare aplicării dispozițiilor L. nr. 2., instanța a apreciat că o despăgubire de 100.000 lei este adecvată în acest caz.

T. a apreciat că celelalte decizii depuse la dosar nu pot sta la baza stabilirii unui cuantum mai mare al despăgubirilor, deoarece sunt pronunțate într-o altă materie, respectiv erori judiciare în cazuri izolate, cu titlul de excepție.

Raportat la aspectele menționate, instanța, în baza art. 1, 3 și 4 alin.2 din L. nr. 2., a admis cererea formulată de către reclamant și a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.

În final, tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece dovada efectuării acestora nu a fost depusă la dosar.

Împotriva aceste sentințe reclamantul O. A. a declarat apel, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece daunele morale acordate în sumă de

100.000 lei sunt apreciate ca fiind derizorii în raport de circumstanțele cauzei.

Argumentul tribunalului referitor la efortul bugetar al statului datorat numărului mare de cauze de acest gen și numărului mare de persoane ce urmează a beneficia de pe urma L. nr. 2. încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O. iar instanța trebuie să aplice legea situației de fapt dedusă judecății.

Raționamentul instanței de fond privitor la motivele de ordin economic care împiedică acordarea sumei de 500.000 lei cu titlu de daune morale solicitate de reclamant, se plasează în afara sferei de aplicare a legii și nu este relevant în cauză.

Reclamantul a detaliat prejudiciul moral suferit care a fost probat prin existența dosarului în arhiva C.N.S.A.S., iar suma solicitată trebuie să reprezinte repararea prejudiciului moral suferit. Daunele morale nu reprezintă nici indemnizații și nici ajutoare din partea statului, L. nr. 2. având un caracter reparatoriu.

Împotriva aceleiași sentințe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE a declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii

În motivarea apelului, pârâtul a învederat instanței că reclamantul nu a făcut dovada că are în prezent domiciliul în raza de competență teritorială a T. C., iar faptul că și-a ales domiciliul în raza teritorială a T. C. nu justifică investirea instanței cu soluționarea cauzei.

Din actele depuse la dosar nu rezultă caracterul măsurilor luate împotriva reclamantului și în mod nelegal prima instanță a soluționat petitul de constatare a caracterului politic a măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă, pe un singur act și anume, recunoașterea calității de deținut politic a reclamantului în baza D.ui-Lege nr. 118/1991. T. a procedat la stabilirea despăgubirilor fără a ține seama de măsurile acordate în baza acestui act normativ.

Prin O.U.G. nr. 62/2010, art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost modificat în sensul plafonării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea, astfel încât pretențiile reclamantului sunt exagerate.

Prin întâmpinare la apelul pârâtului, reclamantul intimat O. A., asolicitat respingerea acestuia, cu obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată (f.11-16)

În susținerea poziției procesuale, reclamantul intimat a învederat instanței faptul că excepția necompetenței materiale a T. C. nu a fost ridicată de pârât, în fața primei instanțe, prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfățișare astfel încât potrivit art. 136 C.pr.civ., se impune decăderea pârâtului din posibilitatea invocării acesteia.

Contrar susținerilor pârâtului apelant, caracterul politic al măsurilor lăute împotriva reclamantului au fost pe deplin dovedit prin înscrisurile administrate în fața primei instanțe.

Este adevărat că în baza D.ui-Lege nr. 1. reclamantul încasează suma de 433 lei lunar, cu titlu de indemnizație, însă potrivit L. nr. 2. reclamantul este îndreptățit la acordarea despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral suferit astfel încât indemnizația cordată nu exclude acordarea daunelor morale.

Prin încheierea din ședința publică din data de (...), C. în temeiul art. 282^{1 alin. 1 C.pr.civ. a recalificat calea de atac exercitată de reclamant și de pârât din apel în recurs, având în vedere valoarea de 100.000 lei stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri morale (f.17-18)}

Pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinarela apelul reclamantului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat (f.24).

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a învederat instanței că prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), astfel încât acțiunea reclamantei având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.

În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională odispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar aceasta este opozabilă erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești. Ca de altfel și pentru persoanele fizice și juridice, deoarece respectarea constituției și a supremației sale este obligatorie (f.23).

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 304^{1 C.pr.civ., reține următoarele:}

A., motivul de recurs al pârâtului prin care acesta invocă excepția de necompetență teritorială a T. C. nu este întemeiat.

Pârâtul a invocat această excepție pentru prima dată în calea de atac a recursului deși potrivit art.115 pct.1 C.pr.civ., excepțiile de procedură trebuie să fie ridicate de pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, conform art.136 C.pr.civ.

Neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de lege are ca efect decăderea pârâtului din posibilitatea invocării acestei excepții ulterior deoarece excepțiile care nu au fost ridicate în baza art.115 și art.132 C.pr.civ., nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de excepțiile de ordine publică.

Având în vedere că pârâtul nu a ridicat această excepție în fața primei instanțe, ci doar prin cererea de recurs, nefiind vorba de o excepție de ordine publică, C. constată că pârâtul este decăzut din dreptul de invocare a acesteia conform textelor legale mai sus menționate.

Chiar și în ipoteza în care pârâtul ar fi invocat excepția de necompetență teritorială înaintea primei instanțe aceasta ar fi fost nefondată deoarece reclamantul O. A. a făcut dovada că are domiciliul în C. N., str.Horea nr.89-95, ap.26, jud.C., așa cum reiese din copia buletinului de identitate (f.19 dosar fond).

Critica pârâtului recurent referitoare la faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă caracterul măsurilor luate împotriva reclamantului și în mod nelegal prima instanță a soluționat petitul de constatare a caracterului politic a măsurii arestării și internării reclamantului în colonii de muncă nu este fondată.

Caracterul politic al măsurilor administrative constând în arestarea și internarea reclamantului în colonii de muncă dispuse de statul român în perioada 0(...)-0(...) și în perioada (...)-0(...) sunt pe deplin probate prin următoarele înscrisuri: adeverința nr.76209/(...) emisă de Ministerul de Interne; adeverința nr.76245/(...) emisă de Ministerul de Interne; legitimația nr.88829/2007 care atestă calitatea de fost deținut politic; documentele depuse de C.- dosar fond penal FP 12692/București, fond informativ FI 124051/C., FI 4365/Alba; extras din publicația „Cartea albă a rezistenței anticomuniste din zona C.ului"; (f.7, 8,11, 12,13,69-116 dosar fond).

Conform art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată, să constate caracterul politic al acestora, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 1 alin. 3 din lege.

Raportat la starea de fapt evidențiată de ansamblul probator administrate în cauză, C. constată că măsura administrativă a arestării șiinternării reclamantului în coloniile de muncă în perioadele de timp mai sus arătate, pe o durată totală de 2 ani, 8 luni și 16 zile constituie o măsură administrativă cu caracter politic ce se circumscrie prevederilor art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 3 alin. 1 din L. nr. 2..

Drept urmare, C. constată că soluția primei instanțe, prin care s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de arestare și internare în colonie de muncă, aplicată reclamantului este legală și temeinică, impunându-se a fi menținută ca atare.

Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea despăgubirilor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie

2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II- lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".

Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurileadministrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectulunor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declaratneconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția R. prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar

și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din interpretarea art. 147 din Constituția R. cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse,din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie

1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.

631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubirireprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin

H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de

A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

În cauză, reclamantul a recunoscut prin cererea de chemare în judecată că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite într-un cuantum de

433 lei lunar (f. 9 dosar fond).

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra

Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legiiinterne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza

Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări șiaplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie

2008, în Cauza Viașu împotriva R..

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va modifica în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentință și, totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. A., în contra aceleiași sentințe.

Având în vedere că reclamantul recurent nu a solicitat prin cererea de recurs obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de cerere fiind formulată pentru prima dată de reprezentantul acestuia, av. G. S.-I., după închiderea dezbaterilor, cu ocazia punerii concluziilor pe fondul recursurilor și fără dovedirea cuantumul acestora, în condițiile art.1169 C.civ., C. nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantului recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 iunie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.

Păstrează restul dispozițiilor din sentință.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. A., în contra aceleiași sentințe.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ ANA I.

A. A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: T. M.

← Decizia civilă nr. 895/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 179/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 630/2011, Curtea de Apel Cluj