Decizia civilă nr. 180/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

D. nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 180/A/2011

Ședința publică din data de 18 martie 2011

Instanța constituită din: Președinte: D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A.

Judecător : ANA I.

Grefier : S. - D. G.

S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. A J. M. și apelul declarat de reclamantul I. G., împotriva sentinței civile nr. 479 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect daune morale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului apelant, avocat A. G. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de

A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant personal și reprezentantul pârâtului apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului apelant precizează că temeiul juridic pe care

și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și pe care îl susține reprezintă dispozițiile art.998-999 Cod civil, aflându-se în prezenta unei acțiuni în răspundere civilă delictuală pentru faptă proprie, acțiunea fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, respectiv la 30 iulie

2008.

Reprezentanta reclamantului apelant depune la dosar, în susținerea apelului, o serie de acte medicale ( filele 23-30 din dosar ) și copii ale unor înscrisuri aflate în dosarul CNSAS ( filele 31-49 din dosar).

Nefiind formulate cereri prealabile și nici excepții invocate, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.

Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 Euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale.

Solicită respingerea apelului declarat de pârâtul apelant S. Român și depune la dosar concluzii scrise ( filele 50-55 din dosar).

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului declarat de reclamantul apelant și admiterea apelului declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

C U R T E A

I. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivăînregistrată cu3486/100/30 iulie 2008, reclamantul I. G. a chemat în judecată S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro reprezentând daune morale.

În motivele cererii, reclamantul a arătat că în perioada (...) - (...), a fost condamnat penal prin sentința penală nr. 1/(...) pronunțată de T. M. C., la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională, reținându-se în sarcina sa comiterea infracțiunilor de uneltire contra ordinii sociale și deținere ilegală de armament.

Reclamantul arătă că a fost arestat și condamnat pentru că a declarat și acționat împotriva abuzurilor Partidului Comunist Român, împotriva tendințelor de aservire a țării fostei URSS. A fost bătut și torturat cu cruzime de către securitate, deși era minor la data arestării (17 ani) și a executat pedeapsa în următoarele locuri de detenție: S. S., Penitenciarul Oradea, Penitenciarul Cluj, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Jilava, P. T. și Penitenciarul Gherla. În perioada detenției, a fost torturat psihic și fizic, a fost privat de hrană, dezvoltarea sa fizică și psihică au fost negativ afectate.

După executarea pedepsei și punerea sa în libertate, reclamantul a arătat că și-a întemeiat o familie însă teroarea psihică a continuat, întâmplându-se periodic să fie ridicat de securitate pentru interogatoriu, uneori chiar și în toiul nopții, fiind deseori căutat de securiști și la locul de muncă.

Umbrele trecutului nu au dispărut nici după R. din 1989, reclamantul arătând că a continuat să trăiască cu spaima că va reveni coșmarul. Momentul care l-a determinat să îndrăznească să afirme că în perioada detenției i-au fost încălcate drepturile fundamentale, a fost în data de (...) când a fost declarată condamnarea publică a comunismului.

Raportat la aspectele arătate în conținutul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat a se constata că i-au fost încălcate drepturile care în prezent sunt considerate inviolabile și garantate, atât de C.

R., cât și de C. E. a D. O. și anume: libertatea de gândire, dreptul la liberă exprimare, libertatea ca persoană, dreptul la sănătate fizică și psihică, aceste încălcări fiind săvârșite de organe ale S.ui Român.

În drept, acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.

Prin precizarea scrisă depusă cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin.

2 pct. 2 C.proc.civ., reclamantul, prin avocat, a majorat câtimea pretențiilor sale materiale, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de

500.000 Euro cu titlul de daune morale.

La solicitarea instanței, în ședință publică, la termenul de judecată din

(...), reclamantul prin avocat a arătat că suma precizată mai sus reprezintă daune morale solicitate pentru „abuzivitatea condamnării"; și pentru

„abuzitivitatea regimului de detenție";.

II. Întâmpinarea.Pârâtul a depus întâmpinare, invocând în primul rândurmătoarele excepții:

- excepția de netimbrare a acțiunii reclamantului;

- excepția prescripției dreptului material la acțiune;

- excepția inadmisibilității.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat să se constate caracterul neîntemeiat al acțiunii reclamantului, raportat la următoarele aspecte:

- reclamantul își recunoaște faptele, respectiv apartenența la grupul armat al fraților Popsa, în fapt o formațiune paramilitară;

- acesta descrie modul în care a fost torturat de anchetatori numai că aceste afirmații nu sunt probate prin nici un mijloc de probă, în consecință nu pot fi luate în considerare;

- susține că după eliberarea din detenție ar fi fost persecutat de organele statului, fapt pe care nu l-a dovedit. S-a probat doar faptul că reclamantul a făcut parte dintr-o grupare paramilitară nelegală la acea dată, ulterior fiind prins și condamnat. După 1990 a fost considerat condamnat politic, fiind în drept a solicita drepturile recunoscute de D. nr. 1..

III. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 479/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. F. P., reprezentat de D. G. a F. P. M. și, în consecință, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantului suma de 250.000 euro, cu titlul de daune morale, echivalent în lei la data plății; s-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în considerentele sentinței faptul că excepția netimbrării a fost respinsă raportat la dispozițiile art. 15 lit. s și t din L. nr. 147/1997, republicată. În conformitate cu aceste dispoziții, acțiunile pentru stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 2-3 din C. și cele ale foștilor deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada comunismului în R. sunt scutite de taxă de timbru. Î. că prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru a fost constatată de instanță la termenul din (...).

Excepția inadmisibilității nu subzistă, deoarece inaplicabilitatea unor acte normative în cauză nu implică inadmisibilitatea acțiunii, ci poate determina, eventual, caracterul nefondat al acesteia, ținând de analiza pefond a acțiunii.

Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, prima instanța a constatat că temeiul juridic al acțiunii, indicat de reclamant, este art. 998 - 999 Cod civil.

În această situație, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data de 18 decembrie 2006, dată la care a fost condamnat comunismul, prin D. făcută de P. R. în fața celor două Camere reunite ale Parlamentului, în ziua de 18 decembrie 2006, în prin care se arată textual:

„Ca șef al S.ui Român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din R., de la înființarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944 - 1947 și până laprăbușire, în decembrie 1989.

Luând act de realitățile prezentate în raport, afirm cu deplinăresponsabilitate că Regimul comunist din R. a fost ilegitim și criminal";.

După decembrie 1989, în absența unei condamnări oficiale a comunismului de către S. Român, victimele acestui regim și familiile lor s-au dovedit mai mult reținute în a se adresa justiției pentru a-i atrage la răspundere pe cei care, în numele statului comunist, le-au violat în modul cel mai grav cele mai elementare drepturi și libertăți cetățenești. Victimele activității represive a regimului comunist totalitar nu au avut posibilitateaefectivă, anterior unei condamnări oficiale a comunismului, de a se adresa justiției pentru repararea pagubelor suferite.

În consecință, termenul de prescripție pentru repararea prejudiciului cauzat de un regim represiv cetățenilor săi începe să curgă de la momentul la care acest regim a fost condamnat ca fiind ilegitim și represiv, iar acest lucru s-a întâmplat abia la data de 18 decembrie 2006.

Nu poate fi primită apărarea pârâtului, conform căreia o declarație a președintelui R. nu ar produce efecte juridice, deoarece este de esența instituției prezidențiale a reprezenta statul și de a exprima poziția statului ca entitate juridică, față de probleme esențiale.

Raportat la considerentele de mai sus, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă, instanța considerând că, raportat la data de (...) (moment al nașterii dreptului la acțiune), acțiunea reclamantului I. G., înregistrată la data de (...), este formulată în termen.

Referitor la fondul cauzei, raportat la întreg probatoriul administrat încauză, instanța a stabilit faptul că reclamantul a fost arestat în data de

0(...), la vârsta de 17 ani, și condamnat prin S. nr. 1/(...), pronunțată de T.

M. C. Secția I-a în D. nr. 1., la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 punct III Cod penal, comb. cu art. 157 Cod penal și D. 212/1948, la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de armament, în baza art. 33,35 din L. nr. 190/1947, comb. cu art. 157, 158 Cod penal.

S-a reținut în sarcina sa că a făcut parte dintr-o organizație de tineret

(ostilă regimului comunist), că ar fi efectuat activități de „. contra ordinii sociale"; și ar fi purtat în mod ilegal armă de foc.

Reclamantul a executat pedeapsa aplicată, de 5 ani închisoare corecțională în închisorile din S., O., C., A., J., T. și G.

Executarea integrală a pedepsei rezultă din adeverința nr. 2848/(...), emisă de Penitenciarul Gherla.

Textele legale care au stat la baza pronunțării sentinței de condamnare (în afară unei abrogări ulterioare) nu au fost declarate abuzive și nu s-a realizat prin lege desființarea condamnărilor emise cu caracter politic în baza unor articole din codurile penale din 1948, 1955 și 1968. Având în vedere aceste aspecte, instanța a considerat că nu poate reține caracterul abuziv al condamnării, invocat de reclamant, urmând a se analiza, sub aspectul temeiniciei, numai susținerile reclamantului referitoare la regimul de detenție.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost supus timp de 5 ani unui regim de detenție abuziv și inuman. A fost privat de hrană, medicamente, îmbrăcăminte, a fost supus unei continue terori fizice și psihice, aspecte ce rezultă din declarația martorului Man N., fiind aproape în permanență, în perioada detenției, în pericol de a-și pierde integritatea fizică și psihică și chiar de a-și pierde viața. Reclamantul a suferit grav, lipsit fiind de hrană și de îngrijire, iar toată viața sa de după detenție a fost marcată de afecțiuni fizice: dezechilibru metabolic și hepatic, disproteinemie

(lipsă de proteine).

Reclamantul a suferit însă foarte profund și în plan psihic, petrecându-și anii dintre vârsta de 17 ani și 22 ani în detenție și teroare.

Psihicul în plină formare la acea vreme al reclamantului a fost foarte afectat, consecințele respective păstrându-se toată viața.

Din declarația martorilor audiați s-a reținut că, în detenție, reclamantul a devenit tăcut, introvertit, nesigur, după eliberare a continuatsă manifeste angoasă față de autorități (se temea de orice persoană în uniformă, refuza să relaționeze cu autoritățile, chiar dacă se punea problema depunerii unei simple cereri, avea tendința de a se ascunde literalmente la vederea unui polițist etc.).

În mod cert, din probele administrate, reiese că reclamantului i-au fost încălcate în perioada detenției, cele mai elementare drepturi: dreptul la integritate fizică și psihică, dreptul la sănătate, libertatea de gândire.

Așadar, apărarea pârâtului, conform căreia nu se poate reține încălcarea acestor drepturi pe perioada detenției reclamantului, pentru simplul motiv că R. comunistă nu semnase încă C. E. a D. O. sau alte reglementări sau pentru că D. U. a D. O., ar fi „doar o înșiruire de drepturi cu caracter declarativ, neexistând un mecanism de corecție sau sancțiune în cazul nerespectării acestor drepturi";, nu poate fi primită raportat la caracterul universal și primordial al drepturilor încălcate reclamantului.

Pe de altă parte, nu se poate spune că la momentul detenției reclamantului nu ar fi existat cadrul legal de apărare internațională a acestor drepturi, dimpotrivă prin T. de P. între Români și Puterile Aliate și Asociate, încheiat la 10 februarie 1947 la P., prin art. 3, R. se obligă să ia

„toate măsurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția română, fără deosebire de rasă, de sex, de limbă sau religie, folosința drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei și de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politică și de întrunire publică. De asemenea, R. se obligă prin alineatul 2 al aceluiași articol ca în legile în vigoare să nu stabilească sau să nu implice, în conținut sau în aplicare, vreo discriminare între persoanele de cetățenie română, fie în ceea ce privește persoana lor, bunurile, interesele comerciale, profesionale sau civile, fie în orice altă materie. Totodată, la art. 9, R. se obligă să accepte toate aranjamentele care au fost ori care ar putea fi încheiate pentru lichidarea Societății N.. În acest sens, la data de (...), la San F., la încheierea C. N. U. pentru Organizație Internațională a fost adoptată Carta N. U., care a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, prin care a fost fondată Organizație N. U., urmare a lichidării Societății N., iar la data de 10 decembrie 1948 a fost adoptată D. U. a D. O., în mod logic R. avea obligația de a accepta încă de la proclamare D. U. a D. O. Prin art. 5 din această declarație se interzice tortura și aplicarea pedepselor ori tratamentelor crude, inumane ori degradante.

Nu se poate reține incidența art. 5 din T. de P. de la P. (așa cum susține pârâtul) deoarece nu s-a dovedit că organizația de tineret din care reclamantul a făcut parte era grupare paramilitară.

Raportat la temeiul juridic al acțiunii de față, instanța a reținut că, în cauză, s-au dovedit cerințele angajării răspunderii pârâtului în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Astfel, s-a dovedit: existența faptei, constând în acțiunile de terorizare fizică și psihică efectuate de organele penitenciare ale statului comunist asupra reclamantului; existența prejudiciului, constând în consecințe negative permanente suferite de reclamant pe plan fizic (tulburări metabolice, hepatice, cardiace, disproteinemie) și pe plan psihic (teamă permanentă de socializare, izolare, angoasă față de autorități); existența legăturii de cauzalitate directă dintre afecțiunile reclamantului și regimul de detenție; existența vinovăției, dovedită prin însăși recunoașterea publică a aspectelor macabre ale regimului penitenciar comunist și ale responsabilității organelor statului din acea vreme, acțiunea organelor statului angajând răspunderea statului însuși.

Prin urmare, în mod cert reclamantul a suferit un însemnat prejudiciu moral ca urmare a regimului de detenție la care a fost supus în cei cinci ani de executare a pedepsei.

Î. că reclamantul beneficiază de indemnizație, conform D. nr. 1. și că are calitatea recunoscută oficial de luptător în rezistența anticomunistă nu este de natură a conduce la concluzia că prejudiciul moral a fost recuperat, aceste drepturi fiind cuvenite și acordate reclamantului pentru acoperirea prejudiciului material cauzat .

IV. Declarațiile de apel. Î. acestei sentințe au declarat apel, în termenlegal, reclamantul I. G. și pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice - D. G. a F. P. a județului M..

1.Prin propriul apel, reclamantul I. G. a solicitat admiterea apelului,schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 Euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale, în temeiul art. 998 - 999 C. civ.; cu plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul apelant a invocat în motivarea propriului apel faptul că suma acordată prin sentința apelată nu este în măsură să acopere prejudiciul major cauzat prin regimul de detenție abuziv și inuman ce i-a pus în pericol viața și sănătatea, cu consecințe negative permanente, suferite atât în plan fizic, cât și psihic.

2.Prin propriul apel, pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului M., a solicitat admiterea apelului, casarea și modificarea în tot a hotărârii apelate,rejudecarea cauzei în fond și respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă, inadmisibilă și neîntemeiată.

În motivarea apelului, pârâtul apelant a arătat că instanța nu a analizat, din punct de vedere legal, solicitările reclamantului si nu a verificat susținerile pârâtului, atât in ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, cât si in ceea ce privește excepțiile invocate, cauza nefiind la acest moment lămurită ceea ce, in opinia pârâtului, impune rejudecarea fondului.

În legătură cu nelegalitatea încheierii din data de (...) pronunțată de

Tribunalul Maramureș in dosar (...), pârâtul apelant a arătat că, în conformitate cu art. 255 coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedura Civila, încheierea trebuia sa cuprindă: "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În încheiere se observa că instanța a apreciat că simplele opinii ale avocatului reclamantului sunt mai puternice decât litera legii. Cu alte cuvinte, instanța de fond, având în vedere susținerile avocatului, nu a mai cercetat litera legii, susținerile uneia dintre părți fiind suficiente pentru pronunțarea hotărârii.

Încheierea nefiind motivată în drept, sancțiunea este nulitatea absoluta a hotărârii pronunțate, cu consecința casării acesteia, normele care reglementează modul de redactare a hotărârilor fiind norme de ordine publică.

Referitor la nelegalitatea S. C. nr. 479/(...), pronunțată de Tribunalul

Maramureș, pârâtul apelant a precizat că, în drept, în conformitate cu art. 8 din D. nr. 1., „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";. Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei, această normă legală trebuind interpretatăunitar cu celelalte dispoziții ale acestui act normativ respectiv, cu art. 1 alin. 1, art. 3 și în special art. 18 care prevede: "Instanța judecătorească si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris".

Declarațiile P. nu pot avea caracter normativ, această ipoteză neavând acoperire constituțională, la fel ca orice construcție juridica ce pleacă de la aceasta premisă - dar la Tribunalul Maramureș se aplica alte norme legale sau probabil alte norme de interpretare a actelor normative.

Pe de alta parte, prescripția dreptului la acțiune trebuie tratata și sub alt aspect, respectiv cel al drepturilor născute prin D. nr. 1., și anume, în condițiile în care reclamantul beneficiază din anul 1990 de indemnizație acordată conform D. nr. 1., acesta ar fi avut posibilitatea formulării, în anul

1990, și în următorii 3 ani, de acțiuni in justiție, privind acordarea de daune morale.

În consecință, precizează apelantul, se impune reanalizarea acestei excepții de către instanța de apel, cu consecința constatării faptului că în cauză a intervenit prescripția extinctivă. În susținerea acestei solicitări pârâtul apelant a invocat și motivarea D. C. C. nr. 269/2009.

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, apelantul a arătat că în drept, în conformitate cu art. 15 alin. 1 lit. o din L. nr. 146/1997, sunt scutite de taxă judiciară de timbru "cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea".

Instanța de fond, arată apelantul, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât, așa cum corect s-a apreciat în doctrină, există un exces de putere atunci când puterea judecătoreasca săvârșește un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, respectiv, atribuie valoare legală unor texte abrogate, sau când tăgăduiește orice valoare unui text care încă are forță legală, când critica pe legiuitor sau face presiuni asupra lui .

În spiritul celor enunțate mai sus vin și dispozițiile art. 4 din Codul

Civil.

Pe de altă parte, instanța de fond, prin depășirea puterii judecătorești, a stabilit că dispozițiile D. nr. 1. conțin doar reglementări privind acoperirea prejudiciului material și nu ar soluționa prejudiciul moral, fără ca această normă legală să conțină această ipoteză.

Referitor la cuantumul prejudiciului acordat de instanța de judecată, apelantul a arătat că acesta este exagerat, nu are în vedere sumele pe care reclamantul le-a obținut deja în temeiul D. nr. 1., sume care sunt substanțiale și de care va beneficia în continuare. În aprecierea apelantului sumele acordate până în acest moment și care se vor acorda în continuare reclamantului, în temeiul D. 1. sunt acoperitoare și pentru prejudiciul moral produs.

V. Judecata în apel. Prin decizia civilă nr. 290/A/(...), C. de A. C. aadmis apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 479 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), care a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantul I. G., împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.

Totodată, s-a respins apelul declarat de reclamantul I. G., împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la excepțiade netimbrare a acțiunii, că această acțiune este scutită de plata taxelor detimbru, în virtutea prevederilor art. 15 lit. t din L. nr. 146/1997, introdus de articolul unic al L. nr. 439/2006.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune,s-a constatat că reclamantul, prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. M. la data de 30 iulie 2008, a investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 -999 C. civ..

Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 250.000 Euro - sumă majorată ulterior, prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din (...), la 500.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordare acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin regimul de detenție, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.

Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999

C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată prin faptul detenției și a regimului la care a fost supus în perioada de detenție - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la momentul arestării sale, la data de 0(...), respectiv, la momentul eliberării sale din detenție, la data de 0(...), dată de la care ar fi trebuit să se calculeze termenul de prescripție extinctivă reglementat de art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., mai ales că, așa cum s-a arătat și în considerentele sentinței primei instanțe, la momentul detenției reclamantului exista un cadru legal de apărare internațională a drepturilor fundamentale și anume, T. de P. între R. și Puterile Aliate și Asociate, încheiat la P. la (...).

Însă, dat fiind realitatea politică de la acea dată, este evident că reclamantul nu putea, la acel moment, să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată în perioada regimului de detenție.

Raportat la faptul că reclamantul a fost reabilitat pe cale judecătorească, prin S. penală nr. 667/(...) a Judecătoriei B.-M., s-ar părea că de la acest moment, al rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reabilitare, ar curge termenul de prescripție extinctivă înăuntrul căruia reclamantul ar fi putut să formuleze o acțiune în răspundere civilă delictuală, pentru daune morale, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Deși teoretic acesta ar fi trebuit să fie momentul începerii curgerii termenului de prescripție extinctivă, totuși, instanța a considerat că, în raport cu realitatea politică a acelei perioade a regimului comunist de dinainte de anul 1989, un atare demers judiciar din partea reclamantului ar fi atras repercusiuni negative asupra persoanei sale și a familiei sale, astfel încât, evident, la acel moment prudent era ca reclamantul să evite o atare situație.

Aceste circumstanțe de fapt, justificate pe considerente de ordin politic, dat fiind realitatea politică a acelor vremuri, au durat în timp până la R. din (...), dată care a marcat căderea regimului comunist în R. și instaurarea unui regim democratic la noi în țară.

Prin urmare, C. apreciază că după această dată, (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de anii de detenție, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).

Dacă, totuși, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi exprese în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, reclamantul avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare C. R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...), și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).

Având însă în vedere faptul că în motivarea cererii introductive de instanță reclamantul a arătat că „pentru prima dată îndrăznesc să afirm că mi-au fost încălcate drepturi fundamentale, care în prezent sunt văzute ca inviolabile și sunt garantate, atât de C. R., cât și de C. E. a D. O., și anume libertatea de gândire, dreptul la libera exprimare, libertatea ca persoană, dreptul la sănătate fizică și psihică";, este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat C. E. a D. O., prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).

C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 30/1994, respectiv, 31mai 1994.

În sprijinul acestei aprecieri stă faptul că, deși și C. R. din 1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc., totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea niciun mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C., care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. Europene a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectivapersoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.

Or, cererea introductivă de instanță a fost promovată de către reclamant la data de 30 iulie 2008, cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,

Nu poate fi primită argumentația reclamantului, însușită de către instanța de fond, în sensul că termenul de prescripție extinctivă ar începe să curgă doar de la data de (...), când P. R. a condamnat comunismul prin D. făcută în fața celor două Camere reunite ale Parlamentului, având în vedere că această declarație a P. R. este una cu caracter pur politic, nesusceptibilă de a produce efecte juridice în ceea ce privește modificarea unor acte normative în vigoare - cum ar fi de pildă D. nr. 1. -, ori de a atrage răspunderea juridică pentru cele cuprinse în conținutul său.

Doar decretele emise în temeiul art. 100 din C. R. revizuită, publicate în Monitorul Oficial al R., și contrasemnate de primul-ministru - cerință pretinsă de art. 100 alin. 2 din Constituție -, produc efecte juridice, iar nu și simplele declarații politice, chiar publice, făcute de P. R.

Reclamantul a încercat să acrediteze ideea că la stabilirea momentului în care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă ar trebui luate în considerare și prevederile O. nr. 2., respectiv, că acest termen ar începe să curgă de la momentul obținerii de către reclamant a D. nr.

614/(...), prin care i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, idee care însă nu poate să fie împărtășită de către Curte, având în vedere următoarele argumente :

Reclamantul nu și-a întemeiat cererea pentru daune morale pe prevederile O. nr. 2., ci pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., care constituie sediul legal al răspunderii civile delictuale, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ.,instanța este datoare să analizeze pretențiile reclamantului, sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție extinctivă, prin raportare strictă la elementele răspunderi civile delictuale.

Data emiterii deciziei nr. 614/(...), în niciun caz nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, pe de o parte, întrucât reclamantul nu și-a întemeiat pretențiile pe actul normativ în baza căruia a fost emisă această decizie, O. nr. 2., iar pe de altă parte având în vedere că această decizie nu face altceva decât să-i confere reclamantului, ca urmare a acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă, posibilitatea de a beneficia de toate drepturile conferite de acest act normativ (art. 7).

Pe de altă parte, chiar dacă reclamantul și-ar fi întemeiat acțiunea și pe prevederile O. nr. 2., acțiunea ar fi fost oricum prescrisă, având în vedere că de la data emiterii D. nr. 614/(...) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată - (...) - s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă de

3 ani, prevăzut de D. nr. 1..

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, în ședința publică din data de

(...), reprezentantul reclamantului a făcut referire și la L. nr. 2. - privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - , lege care nu se aplică în cauză, pentru simplul motiv că această lege nu era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și, deci, nu poate retroactiva, date fiind dispozițiile exprese în acest sens ale art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 1 C. civ., iar în al doilea rând, reclamantul nu și-aîntemeiat acțiunea pe dispozițiile aceste legi - demers imposibil de realizat, dat fiind faptul că la acel moment legea nu exista -, astfel că instanța nu se poate raporta la această lege, urmărind dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ..

Așa fiind, în temeiul art. 295, art. 296 C. proc. civ., având în vedere toate considerentele anterior expuse, C. a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

VI. Judecata în recurs. Prin decizia nr. 3002 din (...), Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul reclamantului I. G., cu consecința casării

și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În considerentele decizii de casare, se reține că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe art. 998-999 C. civ., și are ca obiect obligarea pârâtului la daune morale pentru afecțiunile fizice și psihice cauzate reclamantului prin pretinse abuzuri săvârșite de către organele de stat, în perioada 3 mai 1949 - 1 mai 1954, în cursul executării unei pedepse aplicate pentru infracțiuni îndreptate împotriva regimului comunist.

Ambele instanțe au considerat, în prezenta cauză, că termenul de prescripție a început că să curgă de la momente diferite, ulterioare căderii regimului comunist, fără a stabili însă data prevăzută de art. 8 alin. 1 din D. nr. 1. și, în funcție de aceasta, fără a identifica instituțiile prevăzute de art. 13 lit. a, art. 16 lit. a și art. 19 alin. 1, la care s-a referit reclamantul în cererea introductivă.

Totodată, este de avut în vedere că ulterior sesizării instanței de judecată a intrat în vigoare L. nr. 2. or, potrivit dispozițiilor acestui act normativ, cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit trebuie introdusă în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.

Apărătorul reclamantului a invocat, în cursul dezbaterilor din fața instanței de apel, apariția L. nr. 2., care este de imediată aplicare, dar instanța a ignorat acest aspect.

VII. Judecata consecutivă casării cu trimitere. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul C. de A. C. cu nr. (...)/Rj.

Prin „Concluziile scrise"; depuse la termenul din (...) și ulterior la termenul din (...), reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale, precizând textual: „acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art.

998-999 C.civ.";.

Se arată că prin L. nr. 2. S. Român și-a asumat răspunderea patrimonială pentru suferințele morale cauzate prin pronunțarea unor condamnări cu caracter nedrept politic, în acord cu documentele interne și internaționale, pe care le-a ratificat.

Referitor la fondul dreptului litigios, se apreciază că acesta trebuie soluționat în baza dreptului comun, respectiv art. 998 și art. 999 C. civ., dispozițiile similare din legea specială încetându-și efectele cu data de (...), urmare a pronunțării D. C. C. nr. 1358 din (...).

Referitor la termenul în care putea fi promovată o astfel de acțiune, reclamantul apreciază că, sub acest aspect, sunt aplicabile dispozițiile L. nr.

2., care reglementează un termen de prescripție de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, acțiunea fiind astfel exercitată în termen.

În acest sens s-a statuat, de altfel, și prin decizia de casare, obligatorie pentru judecătorii fondului, ținuți astfel a considera că acțiuneareclamantului a fost exercitată în termenul legal și ea trebuie soluționată pe fond, în contextul dreptului comun.

De altfel, trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G nr. 2., decizia emisă în baza acestui act normativ fiind comunicată reclamantului în data de (...), astfel că acțiunea a fost introdusă înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani.

Relevantă este și jurisprudența C. de A. C. în cauze similare, în care s-a considerat că termenul general de prescripție curge de la data când persoana în cauză a avut acces în propriul dosar aflat în arhivele C.N.S.A.S.

Din perspectiva cerințelor răspunderii civile delictuale, se apreciază că sunt dovedite condițiile acesteia, referitoare la existența faptei prejudiciabile, a prejudiciului cauzat, a legăturii de cauzalitate, aspecte evidențiate în considerentele hotărârii primei instanțe.

VIII. Cu privire la cele două apeluri formulate în cauză, C. are în vedere următoarele:

1. Reclamantul I. G. a sesizat Tribunalul Maramureș în data de 31 iulie 2008, cu soluționarea unei acțiuni civile de drept comun, fundamentată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., în considerarea cărora solicită obligarea S.ui Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 250.000

Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea cu caracter politic pronunțată prin sentința penală nr. 1 din (...) a T. M. C..

Ulterior, reclamantul a majorat câtimea pretențiilor sale materiale, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru caracterul abuziv al condamnării și al regimului de detenție la care a fost supus.

2. Acțiunea în pretenții a reclamantului I. G. este soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 479 din 7 mai 2009 a T. M..

3. Ulterior pronunțării sentinței, în data de 11 iunie 2009, se publică în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 396 din (...), L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În expunerea de motive la L. nr. 2., se arată textual: „în ceea ce privește prejudiciul moral suferit (…) pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist, fiind deci necesar să se prevadă explicit competența instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri suplimentare";.

Se propune, prin urmare, afirmare explicită, în cuprinsul unei legi, a posibilității instanțelor de judecată de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzelor, că reparația obținută prin efectul D.-lege nr. 1. și al O. nr. 2., aprobată prin L. nr. 5. nu este suficientă.

În mod evident, L. nr. 2. s-a dorit a fi una de complinire a prevederilor D.-lege nr. 1., respectiv ale O. nr. 2., acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice în perioada regimului comunist.

4. În momentul promovării prezentei acțiuni civile în justiție, L. nr. 2. nu era, așadar, în vigoare, ea fiind adoptată ulterior soluționării cauzei în prima instanță.

Este adevărat că legea civilă nouă este supusă regulii de drept potrivit căreia, de îndată ce a fost adoptată, se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi, însă tot atât de adevărat este că o lege civilă nouă nu se aplică situațiilor anterioare adoptării ei, în acest sens fiind dispozițiile imperative ale art. 15 alin. 2 din C. R. și art. 1 din C.civ.

Așa fiind, o situație juridică produce efectele prevăzute de legea civilă în vigoare la data nașterii ei, în considerarea principiului tempus regit actum.

În cauză, aplicarea legii civile noi, L. nr. 2., unei situații juridice anterioare adoptării ei ar echivala cu retroactivitatea acesteia, în absența unei dispoziții de excepție, cuprinsă în legea nouă, care să o permită.

Rămâne a se constata că normele substanțiale de drept comun, cuprinse în Codul civil (art. 998-999), iar nu cele ale legii speciale reparatorii sunt cele care fundamentează prezentul demers judiciar, o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată fiind, de altfel, inadmisibilă în apel, față de dispozițiile prohibitive ale art. 294 alin. 1 C.proc.civ.

5. Acțiunea reclamantului este una în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C.civ., astfel că ea trebuia formulată înăuntrul termenului de prescripție extinctivă reglementat de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., urmând regimul juridic de drept comun caracteristic unei astfel de acțiuni.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";.

Termenul general de prescripție este cel de 3 ani, reglementat prin art. 3 alin. 1, teza I din același act normativ.

Relevante sunt și dispozițiile art. 13 alin. 1 lit. a din D. nr. 1., conform cărora cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.

În cauză, promovându-se o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite constând în arestare, condamnare și detenție pe criterii politice, termenul de prescripție începe să curgă de la data când a fost cunoscută paguba și pe cel care răspunde de ea.

Incontestabil, reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de această pagubă, S. Român prin organele sale represive, în momentul punerii în libertate, respectiv 1 mai 1954.

Fiind vorba de săvârșirea unei fapte ilicite de către reprezentanții statului comunist, dată fiind natura regimului politic, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a acționa în justiție, repercusiunile negative ale unui astfel de demers judiciar fiind notorii și de natură a-i insufla o temere justificată.

Prin urmare, nu poate fi opusă titularului dreptului prescripția, întrucât aceasta nu curge contra celui care este în imposibilitatea de a acționa, cursul prescripției începând să curgă numai după momentul 22 decembrie 1989, care a marcat căderea regimului totalitar comunist în R.

Cel dintâi act normativ care a consacrat legislativ anumite drepturi în favoarea persoanelor persecutate din motive politice a fost D.-Lege nr. 1., publicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990. Prin acest act normativ, s-a recunoscut faptul că în perioada cuprinsă între 06 martie 1945 și 22 decembrie 1989, în R., au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea înconsiderare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie

1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistență medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.

Caracterul de complinire al L. nr. 2. a fost explicit afirmat de legiuitor în raport cu D.-lege nr. 1., astfel că, în măsura în care reclamantul a considerat că drepturile care i-au fost recunoscute în baza acestui decret sunt insuficiente pentru a acoperi întregul prejudiciul moral și material generat de condamnarea cu caracter politic avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată ulterior, printr-o acțiune de drept comun, exercitată înăuntrul termenului general de prescripție, iar după intrarea în vigoare a L. nr. 2., în condițiile acestei legi speciale reparatorii.

Momentul inițial al termenului de prescripție coincide, așadar, cu acela al intrării în vigoare a D.-lege nr. 1., respectiv 11 aprilie 1990.

Susținerea reclamantului conform căreia cursul prescripției ar începe să curgă din data de 18 decembrie 2006, când P. R. a condamnat comunismul printr-o Declarație susținută în fața Camerelor reunite ale Parlamentului nu poate fi primită atâta timp cât, în raport cu prevederile Constituției R. (art. 100), această declarație nu produce efecte juridice.

Nici susținerea referitoare la necesitatea stabilirii momentului inițial al cursului prescripției prin raportare la decizia emisă și în baza O. nr. 2., care atestă calitatea reclamantului de luptător în rezistența anticomunistă nu poate fi primită întrucât acest act normativ cu caracter reparator este ulterior D.-lege nr. 1., iar reclamantul este și beneficiarul decretului, prin urmare, nu există niciun argument pentru care să fie exclusă raportarea la legea specială anterioară, aparținând aceleiași categorii de legi reparatorii adresate victimelor regimului comunist.

Mai mult, reclamantul nu și-a întemeiat cererea în judecată pe prevederile O. nr. 2., ci pe cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, iar promovarea acțiunii în anul 2009 îl situează, oricum, pe reclamant în afara termenului de prescripție, raportându-ne chiar la momentul emiterii deciziei mai sus evocate.

Cum potrivit art. 1 alin. 1 din D. nr. 1., dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar această normă are un caracter imperativ, urmează a se admite excepția absolută și peremptorie a prescripției dreptului la acțiune, respingându-se, pe cale de consecință, acțiunea.

Nu s-ar putea considera că operează o repunere în termenul de prescripție ex lege, prin dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., potrivit cărora persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri și/sau repunerea în drepturi.

Aceasta întrucât prin L. nr. 2., act normativ cu caracter special, este reglementat un termen special de prescripție, care coincide ca întindere cu termenul general, de 3 ani, însă rămâne un termen distinct, corelat dreptului la acțiunea în justiție exercitată în condițiile legii speciale.

Or, așa cum s-a arătat, L. nr. 2. nu era în vigoare nici la data promovării acțiunii și nici la data soluționării cauzei în prima instanță, invocarea ei în apel, cu intenția unei modificări a cauzei cererii de chemare în judecată fiind inadmisibilă.

De altfel, în prezent, prin D. C. C. nr. 1. octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., lipsind astfel de temei legal chiar acțiunile promovate în baza acestei legi.

Prioritară fiind excepția prescripției dreptului la acțiune, curtea consideră că s-a răspuns prin această argumentație și motivului de apel referitor la nelegalitatea încheierii de ședință din data de (...) a T. M., nelegalitate decurgând din nemotivarea în drept a dispoziției de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța de fond, în sensul că, într-adevăr, această încheiere ar fi trebuit să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum pretind dispozițiile art. 255 alin. 2, art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune face cu neputință abordarea fondului dreptului litigios, din perspectiva motivelor de netemeinicie invocate de apelant.

Față de cele ce preced, în baza art. 296 C.proc.civ., C. va admite apelul pârâtului și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamantul I. G. și admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin M. F. P. împotriva sentinței civile nr. 479 din 7 mai 2009 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamantului I. G. exercitată împotriva pârâtului S. ROMÂN prin M. F. P., având ca obiect pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale.

D. este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

D.-L. B. ANA I. S.-D. G.

Red. DB/dact. MS

5 ex. /(...)

J. fond: D. Waltner

← Decizia civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 256/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 180/2011, Curtea de Apel Cluj