Decizia civilă nr. 417/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 417/R/2011
Ședința publică din 3 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta M. M. T., împotriva deciziei civile nr. 839 din 8 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6202/117/20, privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri- Legea nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta parchetului de pe lângă C. de A. C.- procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursului a fost declarata și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 26 ianuarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta parchetului de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de T. Clu,ca fiind temeinică și legală. Apreciază că prevederile L. nr. 2. nu sunt aplicabile în speță întrucât deportarea în U., nu a fost o măsură luată de S. R.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 839 din 8 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 20.000 euro în baza L. nr. 2..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, mama reclamantei numita P. T., fiica lui M. și E., născută în 1922 în Sanislau, a participat la munca de reconstrucție în U., în perioada (...)-(...), ca vagonetar. M. de ridicare și deportare într-un lagăr de muncă a mamei reclamantei afost luată la data de (...), deci anterior instaurării regimului comunist în R., la 6 martie 1945.
Reclamanta a arătat că această măsură a fost luată de soldați sovietici pe considerentul că era de etnie germană.
Instanța a apreciat că dispozițiile L. nr. nr. 2. nu sunt aplicabile în cauză pentru următoarele considerente:
Astfel, din Legea nr. 2., art. 1, art. 4, art. 5, rezultă în mod neechivoc voința legiuitorului de a se referi în lege la faptele de împotrivire la regimul totalitar instaurat în R. la data de 6 martie 1945.
Din modul de reglementare al art. 3 din Legea 2., referitor la măsurile cu caracter administrativ având ca obiect dislocare, stabilire de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, rezultă că aceste măsuri sunt avute în vedere de lege dacă au fost luate de organele fostei miliții sau securități, de unde se trage concluzia că este vorba despre organele de represiune ale aceluiași regim totalitar instaurat în R. la 6 martie 1945, pomenit la art. 1 din lege. Aceeași concluzie se poate trage și dacă se observă enumerarea decretelor și ordinelor înșirate la articolul 3 din lege, toate acestea fiind emise între anii
1948-1960, de către instituții române și nu ale altor state.
Instanța a mai reținut că, la art. 5 alin. 4 din Legea 2., invocat de reclamantă în susținerea cererii sale, s-a prevăzut că prezenta lege se aplică
și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-lege nr. 1., republicat cu modificările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din lege. Concluzia care se impune este aceea că art. 5 alin. 4 se aplică doar pentru măsurile luate în perioada reglementată la art. 1, 3 și 4 din lege, adică după 6 martie 1945 și până la 22 decembrie
1989.
În prezenta cauză măsura pentru care se solicită despăgubiri a fost luată în (...) și nu a fost dispusă de organe ale S.ui R., ci ale U., instanța a constatat că prevederile L. nr. 2. nu sunt aplicabile în speță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și, în consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 2., în baza cărora are dreptul să solicite, în calitate de fiică, repararea prejudiciului moral suferit de mama ei pe perioada cât a fost deportată.
În susținerea recursului, recurenta a mai invocat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 2., cât și dispozițiile art. 4 alin. 2 din același act normativ, cu privire la caracterul politic al măsurilor luate de organele fostei miliții sau securități și cu privire la alte persoane care pot solicita instanței să constate caracterul politic al măsurilor dispuse, altele decât cele prevăzute la art. 3.
Prin modul de reglementare, acela că Legea nr. 2. face trimitere și la dispozițiile D.-lege nr. 1., este evidentă voința legiuitorului de a reglementa și situația cetățenilor români deportați în străinătate, prizonieri, de a fi despăgubiți pentru prejudiciul moral suferit datorită tratamentului la care au fost supuși prin privarea de libertate, înfometare și obligarea la muncă forțată, măsuri luate de autoritățile române împreună cu cele sovietice și care, după încheierea armistițiului nu au întreprins măsuri pentru a opri deportarea cetățenilor români de către armata sovietică. Prima instanță, prinluarea în considerare numai depozițiilor art. 3 din lege, fără a avea în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 2, dă o interpretare greșită legii.
În susținerea recursului recurenta a mai invocat și încălcarea dispozițiilor art. 124 din Constituția R.iei, potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți, invocând în acest sens și hotărâri pronunțate de C. de A. O., care s-a pronunțat favorabil în cazul unor asemenea cereri, astfel că sentința atacată este discriminatorie.
Prin întâmpinarea depusă, S. R. prin M. reprezentat de D. G. a F. P.
C. s-a opus admiterii recursului, arătând că dispozițiile L. nr. 2. se aplică condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative din perioada (...)-(...), că măsura administrativă luată împotriva antecesoarei reclamantei a fost luată la data de (...), ceea ce excede perioadei stabilită de lege și nu a fost dispusă de către S. R., ci de organele U., cererea reclamantei neîncadrându-se în dispozițiile L. nr. 2..
S. R. a mai invocat prin întâmpinare și decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională la (...), obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat obligarea S.ui R. la plata despăgubirilor morale în sumă de 20.000 euro, invocând ca temei de drept al acțiunii art. 5 alin. 3 din Legea nr. 2..
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Prin art. 1 alin. 1 din același act normativ se prevede că, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de (...).
Rezultă din aceste texte de lege voința legiuitorului ca acest act normativ să reglementeze situația juridică cu privire la faptele de împotrivire la regimul totalitar instaurat în R. după data de (...).
Referirea recurentei la faptul că de dispozițiile L. nr. 2., art. 5 lit. a beneficiază și persoanele ori succesorii acestora înscriși de art. 5 alin. 1, care au fost deportate sau constituite prizonieri, este nefondată. Aceasta pentrucă, textul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 2. prevede că „la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și nu se referă la acordarea acestor măsuri în favoarea persoanelor deportate sau constituite prizonieri.
Oricum, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 2. invocat ca temei de drept al acțiunii de către reclamantă, ca neconstituțional, fapt ce are drept consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie erga omnes, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unor daune morale, astfel că soluția instanței de fond este legală, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. M. T. împotriva sentinței civile nr. 839 din 8 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.apel: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 2895/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3190/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
