Decizia civilă nr. 3190/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3190 /R/2011
Ședința publică din data de 23 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I.-D. C. JUDECĂTORI : A.- A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. M. A. și M. V. - M. (născ. Cristureanu) împotriva sentinței civile nr. 487 din 24 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect D. în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții recurenți a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei, după care, C. constată că prin memoriul de recurs ( filele 2-4 din dosar) reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C., lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate părților de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 19 septembrie 2011, reclamanții recurenți solicită amânarea cauzei pentru un alt termen de judecată întrucât din motive personale nu se pot prezenta la dezbateri, însă nu fac dovada acestor susțineri.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii de amânare ca nedovedită, având în vedere faptul că reclamanții recurenți nu fac dovada imposibilității lor de a se prezenta la dezbateri și, totodată, având în vedere data primirii citației de către aceștia, respectiv luna iulie 2011.
Instanța, după deliberare, respinge cererea de amânare ca nedovedită.
Recurenții au invocat, prin motivele de recurs, motive de drept care nu au fost invocate în fața instanței de fond, motiv pentru care, C. pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii în recurs și excepția prescripției acțiunii.
Față de excepțiile invocate, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii precum și admiterea excepției prescripției, iar pe fond solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 487 din 24 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins cererea precizată formulată de reclamanții C. M. A. și M. V. M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE privind daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C. „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, T. reține faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";,
„C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a
D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia C. C., S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. M. A. și M. V.
M. solicitând casarea sentinței recurată ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond greșit a respins acțiunea având în vedere că tatăl CRISTUREANU A. - născut la data de 21 aprilie 1909, în comuna Ș. - M., R. B. N., R. C., fiul lui I. și M., decedat la data de 18 martie 1985, Licențiat în Drept a exercitat funcția de polițist (comisar) la C. din Alba - Iulia, a fost arestat la data de 15 aprilie 1947, fiind acuzat de "crimă împotriva umanității" și condamnat la temniță grea la P. din Aiud, până la data de 11 ianuarie 1959.
În anul 1955 a fost condamnat pentru acte contra revoluționare de către T. M. S., prin S. Nr. 193, la 12 ani de detenție, iar în perioada 1959 - 1961 a fost depus cu domiciliul forțat în comuna O., regiunea CĂLĂRAȘI, fiind privat de libertate 14 ani - condamnarea are un caracter politic.
Arată că prejudiciul a fost generat de condițiile inumane de detenție, de consecințele pe plan familial, mama reclamanților C. M. pentru a nu fi dată afară din serviciu a fost nevoită să divorțeze. Fiind cadru didactic, mama a fost mutată din cauza "originii sociale nesănătoase" de la Ș. D., la C. M. și M.
A fost arestată în anul 1949 de S. și privată de libertate. A. a fost depusă de către agenții Securității în comuna M., în perioada 15 septembrie 1949 - 1 septembrie 1952, în loc să fie lăsată în localitatea D. unde erau copii și părinții ei, fiind controlată și supravegheată permanent de către S.
După ispășirea pedepsei, deși era licențiat în drept a fost angajat ca muncitor ziler la S. P. al R. B., S. A., iar apoi la I. C., Ș. L., unde s-a calificat ca muncitor pavator - macadam, amprenta repercusiunilor s-au extins asupra vieții sociale și materiale a familiei. Părinții reclamanților nu au beneficiat de indemnizația acordată de D. L. Nr. 1..
La data depunerii acțiunii, art. 5, alin. (1), lit. a) din L. Nr. 2., era constituțională, iar principiul "erga omnes"; a C. are putere numai pentru viitor. Este obligatoriu ca acțiunea să fie judecată în acord cu prevederile constituționale și internaționale.
Convenția Europeană a drepturilor omului, art. 5, alin. (1) și alin. (5): Dreptul la libertate și la siguranță, prevede că: 1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. A. (5): Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații, prin incriminarea în L. Nr.
2. a unor acte normative de dinaintea anului 1989, ce având un caracter politic, se recunoaște că au fost contrare Constituției din acea vreme, precum și Declarația Universală a drepturilor omului, a tratatelor și acordurilor internaționale, la care R. a aderat la data de 10 decembrie 1948.
Precizează că acțiunea este pe dreptul comun si conform art. 998, 999
Cod de procedură civilă stipulează că răspunderea S.ui este răspundere directă în prejudicii cauzate prin erori judiciare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte.
Motivele de recurs privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acordprevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din motivele ce se vor expune.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. E. a D. O. reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în
Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra
Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupraadmisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamantul are și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce acondus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o
"speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. M. A. și M. V. M. (născută Cristureanu) împotriva sentinței civile nr. 487 din 24 mai 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. O.C. Tribunalul Cluj
S.-D. G.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 417/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 197/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
