Decizia civilă nr. 924/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 924/R/2011

Ședința de la 10 martie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: A.-A. P.

JUDECĂTOR: A. C.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul formulat de petentul B. V., împotriva deciziei civile nr. 33 din (...) a T.ului C. în dosarul nr. (...), având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul B. V., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 1 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea petentul B. V. un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aspect față de care la termenul de azi, recursul este legal timbrat.

La data de 8 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea O.ui de C. și P. I. C. întâmpinare, un exemplar fiind comunicat cu petentul.

Petentul arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Petentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

C U R T E A

Prin Sentința civila nr. 2422/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei T., a fost respinsă ca neîntemeiata plângerea formulată de petentul B. V. împotriva încheierii de carte funciara nr. 11258/(...) emisa de O. C.-B. de cadastru si publicitate imobiliara T..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 11258/2009 emisa de B. T. la data de (...) a fost admisa cererea formulata de S. A. privind prima înregistrare a imobilelor/unităților individuale ( u.i ) si in baza documentelor atașate ; prin încheierea B., cu privire la imobilul cu nr. 50099 înscris in cartea funciară

50099 UAT C.-T. se intabulează dreptul de dobândire lege in cota de 1/1 asupra Al in favoarea titularului B. V., sub Bl din cartea funciară 50099 UAT

C.- T.; se intabulează dreptul de proprietate cu titlu anterior de cumpărare, moștenire respectiv donație mod dobândire convenție in cota de 1/1 asupra A1.l in favoarea: B. V., sub B/2 din cartea funciară 50099 UAT C.-T..

In cuprinsul încheierii de carte funciară, registratorul CF a menționat ca cererea de înscriere s-a analizat pe baza actelor de la dosar: act administrativ nr. 3019 C T. -(...) emis de A. act administrativ nr. 571/(...) emis de Guvernul României - Prefectura Cluj si referatul asistentului- registrator, fără a se indica si un text legal pe baza căruia registratorul de carte funciară a procedat la înscrierea dreptului de proprietate.

Cu privire la procedura de înscriere in cartea funciară au fost reținute prevederile art. 47 din Legea nr.7 /1996 care stabilește : "cererea de înscriere in cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial si va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere";.

In conformitate cu dispozițiile art. 48 din lege, in cazul in care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: a. este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege ; b. indica numele pârtilor; c. individualizează imobilul printr-un identificator unic; d. este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba româna; e. este însoțit după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.

Față de aceste dispozițiile legale s-a apreciat că pe calea unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară se analizează dacă registratorul de carte funciară a verificat condițiile stabilite de lege pentru a se putea proceda la înscriere, aspecte față de care nu s-a probat in conformitate cu prev. art. 1169 C civ., vreo încălcare a dispozițiilor legale, având în vedere că la baza înscrierii a stat o lucrare tehnică în conformitate cu prevederile legale enunțate.

Pe de altă parte, aspectele invocate de petent prin cererea formulată se apreciază ca fiind neîntemeiate raportat la lucrările din dosarul cauzei: astfel lucrarea tehnică întocmită de expertul S. A. rămâne o lucrare extrajudiciara chiar dacă acesta are calitatea de expert tehnic judiciar, iar pe de altă parte într-o procedură de plângere împotriva încheierii de carte funciară instanța nu procedează la " anularea " probelor sau constatarea unei situații de fapt având în vedere că petentul nu a făcut dovada că a fost pronunțata o hotărâre judecătorească privind rectificarea mențiunilor din cartea funciară în conformitate cu prevederile art 36 ale Legii nr. 7/1996.

Prin decizia civilă nr. 33/A/(...) a T.ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de petentul B. V. în contra sentinței civile nr. 2422 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei T., care a fost păstrată în întregime.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că potrivit încheierii de carte funciară nr. 11258 emisă la data de 17 iulie 2009 de O. - B. de C. și P. I. T. s-a admis cererea cu privire la imobilul nr. 50099 înscris în cartea funciară 50099 UAT C. T. și s-a intabulat dreptul de proprietate în cota de 1/1 asupra Al, în favoarea apelantului B. V. cu titlu anterior de cumpărare, moștenire respectiv donație, așa cum de altfel se desprinde și din cuprinsul cărții funciare de la fila 8 din dosar, suprafața de teren intabulată fiind de 1221 mp.

Un element esențial în soluționarea prezentului litigiu îl reprezintă înscrisul de la fila 41 din dosar apel, depus și în fața instanței de fond (fila

15, reprezentând anexa nr. 5), intitulat Declarație, semnat și necontestat de către apelantul B. V., prin care acesta adresându-se O.-B. de Cad astru și P. I. T., a relevat că este de acord cu suprafața de 1221 măsurată de către ing. S. A., cel care a realizat documentația cadastrală în vederea intabulării petentului apelat în cartea funciară.

De altfel expertul, ing. S. A., prin înscrisul de la fila 38 din dosarul de apel, a relevat că în urma măsurătorilor terenului a reieșit o suprafață de

1369 mp, însă s-a procedat la întocmirea documentației cadastrale doar cu privire la suprafața de 1221 mp, întrucât doar aceasta se regăsește în Ordinul Prefectului Județului C. nr. 571/(...), eventuala diferență de teren putând fi intabulată prin procedura rectificării de carte funciară, reglementată expres de dispozițiile art.34 din Legea 7/1996.

În aceste condiții, în mod judicios făcând aplicarea art.47, 48 din

Legea 7/1996, instanța de fond a reținut că pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară se analizează dacă registratorul de carte funciară a verificat condițiile impuse de lege pentru a se proceda la înscriere, precum și faptul că instanța nu procedează la verificarea probelor sau constatarea unei situații de fapt.

Împotriva sentinței și a deciziei a declarat recurs petentul B. V.,solicitând casarea acestora și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că în conformitate cu prev. art. 48 alin. 1 lit. d din Legea nr. 7/1996, registratorul de cartea funciară trebuia să respingă cererea depusă de inginerul S. A., documentația necorespunzând realității din teren și extrasului Cf nr. 3019 C. T., nr. top 854/2/1. Dacă registratorul proceda conform legii, nu admitea cererea care este însoțită de acte false.

R. avea posibilitatea, conform dispozițiilor art. 33 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 să îndrepte din oficiu eroarea materială săvârșită de S. A.

Se mai învederează că inginerul S. A. nu a prezentat nicio schiță sau plan de amplasament al imobilului pentru a avea posibilitatea corectării schiței, acesta depunând fără acordul petentului lucrarea la B. de C. și P. I. T., cu schița eronată ce nu corespunde realității din teren.

În drept, au fost invocate prev. art. 299, 312 și 316 Cod proc.civ.

S-a depus întâmpinare de către O. de C. și P. I. C., deși acesta nu arecalitatea de parte în cauză, fiind citat din eroare de către instanța de recurs. În consecință nu vor fi analizate apărările formulate de către O. de C. și P. I..

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:

Din cuprinsul încheierii nr. 11258/2009 pronunțată de B. de C. și P. I. T. rezultă că a fost admisă cererea formulată de către numitul S. A., dispunându-se înscrierea în CF a dreptului de proprietate al petentului B. V. cu titlu de lege asupra imobilului înscris în CF nr. 50.099 C. T..

Din CF nr. 50099 C. T. rezultă că terenul având nr. cadastral 50099 are o suprafață de 1.221 m.p., aceeași suprafață fiind înscrisă în Ordinul Prefectului județului C. nr. 571/2008 emis în favoarea numitului B. V., în acesta terenul atribuit în proprietate fiind identificat ca înscris în CF nr.

3019 C. T., nr. topografic 854/2/1.

Din cuprinsul declarației date de către B. V. la data de (...) și înregistrate la B. de C. și P. I. T. rezultă că acesta a cunoscut suprafața măsurată de către expert în vederea intabulării dreptului de proprietate în

CF și a acceptat-o, aceasta fiind de 1.221 m.p.

Așa cum s-a arătat și de către prima instanță și de către instanța de apel încheierea de CF atacată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor art. 47 și 48 din Legea nr. 7/1996, registratorul de CF nefiind abilitat să verifice modul în care a fost întocmită documentația cadastrală, respectiv dacă aceasta corespundea realității din teren și extrasului de CF. R. de carte funciară nu putea cenzura modul în care a fost întocmită documentația cadastrală, atâta timp cât a fost făcută recepția cadastrală conform art.10 din Ordinul nr.634/2006, find aplicată parafa O.C.P.I., răspunderea în acest sens revenind persoanei autorizate care a întocmit documentația și specialistului care a efectuat recepția cadastrală. Documentația cadastarală recepționată conform Ordinului nr.634/2006 este valabilă din punctul de vedere al registratorului de carte funciară, conform prevederilor art.58-71 din Ordinul nr.633/2006, acesta neavând competența cenzurării conținutului acesteia(art.61 din Ordinul nr.633/2006, stipulând expres că în vederea înscrierii unui drept real, pentru admiterea cererii se va avea în vedere documentația cadastrală întocmită de o persoană autorizată și recepționată de biroul territorial și înscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real).

De altfel, se constată că expertul S. A. a întocmit în mod corect documentația, făcând propuneri de intabulare pentru suprafața care figurează în titlul de proprietate al petentului, Ordinul Prefectului județului

C. nr. 571/2008, această suprafață fiind cea înscrisă și în C.F. nr.3019 C.

T., nr.top.854/2/1.

În condițiile în care suprafața reală a parcelei pe care o stăpânește petentul și care corespunde nr. topografic 854/2/1, respectiv nr. cadastral

50.099, este mai mare decât cea înscrisă în CF, petentul are la dispoziție alte căi procedurale în vederea reglementării situației juridice a terenului, o eventuală rectificare de CF putând fi solicitată prin introducerea unei cereri care însă are caracter contencios, acest aspect neputând fi discutat în procedura necontencioasă a plângerii împotriva încheierii de CF.

Având în vedere cele reținute mai sus Curtea constată că se verifică nici un motiv de nelegalitate în ceea ce privește decizia atacată, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B. V. împotriva deciziei civile nr. 33 din (...) a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B. V. împotriva deciziei civile nr. 33 din (...) a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. A. A. P. A. C. C. B.

Red. A.C. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.apel: O.C.Tatu, A.F. D. Jud.fond: Ana A.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 924/2011, Curtea de Apel Cluj