Decizia civilă nr. 1118/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1118/R/2011
Ședința a 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta I. M. și de către intervenienta C. ANA, împotriva deciziei civile nr. 18 din (...) a T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta C. Ana, reprezentantul pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic P. C. A., care depune delegație la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă domnul I. N., soțul recurentei I. M., care depune la dosar procură judiciară prin care recurenta I. M. îl împuternicește să o reprezinte în fața C. de A. C.
R.ul pârâtului intimat depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat părților prezente.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Se aduce la cunoștință mandatarului recurente că nu poate pune concluzii asupra recursului întrucât nu are studii juridice.
Recurenta C. Ana solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
R.ul pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
R.a P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N., apreciind că este certă confiscarea bunurilor însă nu a fost stabilită valoarea acestora.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, completată ulterior, reclamanta I. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice B., solicitând obligarea pârâtului la:
- plata sumei de 250.000 euro cu titlu de daune morale pentru persecuția fizică, psihică și politică suferită de reclamantă în perioada detenției tatălui său, pentru decesul tatălui ca urmare a torturii din perioada de detenție;
- plata de despăgubiri materiale pentru bunurile care au aparținut tatălui reclamantei și anume: fabrica de cherestea în valoare de 220.000 euro, clădirea firmei (S+P+1) în valoare de 110.000 euro, depozitul de cherestea în valoare de 5.000 euro, clădirea adăpostului de animale în valoare de 10.000 euro, motocicletă cu ataș marca Simsson în valoare de
15.000 euro (f. 25, 26);
- plata de despăgubiri în cuantum de 8.000 euro ca echivalent al lipsei de folosință a casei, ocupată abuziv de autoritățile comuniste (f. 40).
Prin cererea de intervenție în interes propriu intervenienta C. Ana asolicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice B., admiterea cererii de intervenție formulată și în consecință constatarea calității sale de urmaș de gradul întâi al defunctului T. C. N., deținut politic între anii
1950-1952, pe o perioadă de doi ani și două luni; constatarea faptului că intervenientei i se cuvine cota de 1/2 din drepturile și despăgubirile cuvenite conform L. nr. 221/2009, constând din suma de 125.000 euro (1/2 din suma solicitată de reclamantă ca daune morale), precum și jumătate din despăgubirile pentru bunurile confiscate, după cum urmează: 110.000 euro (1/2 din valoarea fabricii de cherestea), 55.000 euro jumătate din valoarea clădirii administrative a fabricii), 2.500 euro (1/2 din valoarea depozitului de cherestea), 5.000 euro (1/2 din valoarea clădirii adăpostului pentru animale), 7.500 euro (1/2 din valoarea motocicletei cu ataș marca Simsson).
Prin Sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.
(...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta I. M.reprezentată prin mandatar I. N. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice B., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta C. Ana împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice B., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta și intervenienta în interes propriu sunt fiicele defunctului
T. N., născut la data de 3 ianuarie 1912 și decedat la data de 28 octombrie
1966, așa cum rezultă din copia actelor de stare civilă depuse la dosar (f. 4,
5, 6, 7, 38, 39, 99, 100).
Defunctul T. N., a fost arestat la data de 19 iunie 1950 în baza O.ui nr.
1. emis ca urmare a unor note informative referitoare la manifestări dușmănoase împotriva regimului vremii, fiind pus în libertate la data de 14 iulie 1952 în baza O.ui Direcțiunii Generale a Securității S.ui - Regiunea Rodna nr. 855/52.797/(...), așa cum rezultă din actele comunicate în copie de C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității S.ui (f. 64, 66, 68, 77, 78, 81,
82).
După expirarea duratei inițiale a arestului de un an și jumătate la (...) (f. 72, 73), la data de 9 februarie 1952, în baza O.ui nr. 162/(...) a Direcțiunii Generale a Securității S.ui - Regiunea Rodna, defunctul T. N. a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița, având dosarul nr. 11/1952 (f. 69, 70), unde la data de 13 februarie 1952, i se întocmește fișa matricolă penală, deținutul având nr. matricol 11 (f. 9), defunctul fiind suspectat de activitatelegionară, de participare la rebeliune și activitate specifică Partidului N. Țărănesc.
La data de 14 iulie 1952 defunctul a fost pus în libertate, la finalul cercetărilor constatându-se că nu există probe de vinovăție în privința defunctului (f. 67, 81, 82).
Întrucât în privința defunctului T. N. nu există vreo hotărâre de condamnare pentru comiterea vreunei infracțiuni, dispozițiile art. 1 din
Legea nr. 221/2009 nu sunt incidente în cauză.
La data de 20 martie 2008 pe numele defunctului s-a emis decizia nr.
7. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă (f. 12,
89), reținându-se că defunctul a fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.
Chiar dacă o asemenea statuare nu are suport legal în baza întregii documentații existente la dosar, coroborată cu poziția reclamantei, exprimată atât prin cererea adresată C. pentru Constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă (f. 95, 103), cât și prin prezenta acțiune, care arată că defunctul său tată nu a fost condamnat, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 7., necontestată, defunctului i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă ca urmare a faptului că acesta a fost arestat o perioadă de cca. 2 ani în vederea efectuării de cercetări.
Ca atare, raportat la faptele reținut în sarcina defunctului, care au atras arestarea sa, tribunalul a constatat că măsura arestării defunctului se încadrează în dispozițiile art. 3 lit. a din OUG nr. 214/1999, constituind o măsură administrativă abuzivă, cu caracter politic.
Întrucât măsura arestării defunctului la data de 19 iunie 1950 s-a adoptat în baza O.ui nr. 1. a Direcțiunii Generale a Securității P.orului, așa cum rezultă din copia actului depus la dosar la fila 77, arestarea tatălui reclamantei și intervenientei se încadrează în categoria măsurilor administrative stabilite prin lege ca având caracter politic, încadrându-se în dispozițiile art. 3 lit. c din Legea nr. 221/2009, fiind vorba de o internare în coloniile de muncă întemeiată pe O. nr. 1..
Dat fiind că măsura administrativă este una de drept cu caracter politic constatarea acestui caracter nu se mai impune de instanța de judecată.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii și cererii de intervenție în interes propriu, descendenților până la gradul al II-lea inclusiv ai persoanei decedate, care în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, li s-a recunoscut dreptul de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a L. nr.
221/2009, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 sau ale L. nr.
247/2005.
Deși nu se pot contesta suferințele îndurate de defunctul T. N. și de familia acestuia, relevate prin probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut faptul că prin deciziile nr. 1. și nr. 1. pronunțate de Curtea Constituțională la data de 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R.iei la data de 15 noiembrie 2010, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din
Legea nr. 221/2009, care recunoșteau dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit au fost declarate neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. 1 din C. dispozițiile dintr-o lege constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă în acest interval P. nu pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile C.i. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. La expirarea termenului de 45 de zile, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice.
Prin urmare, până la împlinirea celor 45 de zile (adică până la data de
31 decembrie 2010 inclusiv) aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din
Legea nr. 221/2009 a fost suspendată, iar începând cu data de 1 ianuarie
2011, acestea și-au încetat aplicabilitatea.
D. prin care Curtea Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, rezolvă, prin admitere, excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte erga omnes și nu numai . partes litigantes, deși este pronunțată în cadrul unui litigiu care există în fața justiției între anumite părți determinate.
În conformitate cu art. 147 alin 1 din C. și art. 31 alin (3) din Legea nr.
47/1992, republicată, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.
221/2009 se produc următoarele efecte:
- P. are obligația ca în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate să pună de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile C.i. Această obligație se transpune în procesul de legiferare, prin adoptarea de către P. a unei legi de modificare a textelor declarate neconstituționale;
- dacă în termenul de 45 de zile P. nu se conformează acestei obligații, textele legale declarate neconstituționale își încetează efectele juridice (cu alte cuvinte sunt abrogate), prin admiterea excepției de neconstituționalitate;
- pe durata termenului de 45 de zile, calculat de la data publicării deciziei C. C. de admitere a excepției, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept (acest efect suspensiv se produce în ipoteza în care nu se adoptă o lege care să înlocuiască dispozițiile declarate neconstituționale);
- prin admiterea excepției de neconstituționalitate și suspendarea de drept a dispozițiilor legale declarate neconstituționale, după data publicării deciziei se creează un vid legislativ.
Ca atare, începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai există în cuprinsul L. nr. 221/2009, act normativ pe care se întemeiază pretențiile reclamantei și ale intervenientei în interes propriu, vreo dispoziție legală care să recunoască dreptul urmașelor defunctului T. N., la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, astfel încât instanța nu poate acorda asemenea despăgubiri, în lipsa unei reglementări legale adoptată de P. prin care să se recunoască în favoarea celor condamnați politic dreptul la despăgubiri pentru suferința încercată.
Desigur, în temeiul liberului acces la justiție recunoscut oricărei persoane prin C. și prin actele internaționale ratificate de R., o asemenea cerere de obligare a plata prejudiciului moral suferit nu este inadmisibilă, ci neîntemeiată, pe considerentul că, la momentul judecării cererii, Legea nr.
221/2009 nu mai conține vreo dispoziție care să recunoască dreptul la repararea pagubei morale reclamate în cauză.
Cu privire la despăgubirile materiale solicitate (contravaloarea bunurilor enumerate în acțiunea introductivă și în cererea de intervenție în interes propriu, respectiv contravaloarea lipsei de folosință a casei de locuit de familia defunctului), tribunalul a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 acordarea acestor despăgubiri este condiționată de dovada de către persoana care le pretinde a următoarelor aspecte:
1. bunurile a căror contravaloare se solicită au fost confiscate de autoritățile vremii;
2. confiscarea este efectul măsurii administrative cu caracter politic luată de autoritățile vremii;
3. nerestituirea acestora în natură sau prin echivalent în temeiul altor acte normative speciale (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005);
4. valoarea actuală a bunurilor confiscate, care poate fi realizată cu orice mijloc de probă.
Întrucât despăgubirile materiale se acordă conform legii speciale numai pentru bunuri confiscate în materialitatea lor ca efect al măsurii administrative luate, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.000 euro, ca echivalent al lipsei de folosință a casei de familia defunctului T. N. (f. 40), nu se circumscrie cerințelor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr.
221/2009, astfel că aceasta se impune a se respinge ca întemeiată.
În ceea ce privește fabrica de cherestea și bunurile care țineau de aceasta (fabrica propriu-zisă, clădirea administrativă ce includea sediul fabricii, dormitoarele și cantina pentru angajați, depozitul de cherestea, adăpostul pentru animale și atelaje), tribunalul a reținut că în cauză nu s-a dovedit valoarea acestora.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, rezultă că fabrica a fost preluată de autoritățile vremii, după momentul arestării defunctului, în anul 1950, până la acea dată fabrica funcționând.
Din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 17 septembrie
1948 (f. 13), anterior momentului arestării defunctului, rezultă că în anul
1948, proprietarul fabricii, defunctul T. N., a închiriat fabrica împreună cu toate clădirile anexă Serviciului Ls 3 Construcții B., predarea - primirea în chirie, constatarea stării fabricii având loc la data de 17 septembrie 1948.
Valoarea actuală a fabricii și clădirilor anexă acesteia, care în prezent nu mai există, nu s-a probat în cauză nici prin actele depuse la dosar și nici cu ajutorul depozițiilor martorilor audiați în cauză.
Niciunul din martorii audiați (f. 53 - 59) nu a putut releva valoarea actuală a bunurilor (fabrică și clădiri anexă: clădirea administrativă reprezentând sediu, dormitor, cantină; depozitul de cherestea; adăportul de anumale, atelaje), fiecare făcând doar afirmații generice în sensul că fabrica și clădirile anexă ar costa astăzi „câteva sute de milioane"; (martora B. V. - f.
54), „miliarde de lei"; (martorul I. I. - f. 55), „peste un miliard lei vechi, poate mai mult"; (martora F. M. - f. 57).
Fiecare din martorii audiați știau doar că fabrica era scumpă la acea vreme, a funcționat până la momentul arestării proprietarului ei, însă nu cunoșteau cu exactitatea nici valoarea și nici starea acesteia.
Din procesul-verbal de închiriere al fabricii rezultă că la data de 17 septembrie 1948, anterior preluării acesteia, de comun acord cu proprietarul fabricii, defunctul T. N., s-a constatat necesitatea efectuării anumitor reparații, în vederea repunerii fabricii în stare de funcționare (f. 13).
Or, valoarea actuală a fabricii și clădirilor anexă trebuie stabilită prin raportare la starea bunurilor la momentul preluării.
Întrucât în cauză nu s-a dovedit, prin orice mijloc de probă, valoarea fabricii și clădirilor anexă, prin raportare la starea fabricii și clădirilor anexă la momentul preluării lor de autoritățile vremii, cererea de acordare a despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul valoric al acestor bunuri este neîntemeiată.
Referitor la motocicleta cu ataș marca Simsson, care a aparținut defunctului, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă, pe de o parte, faptul că aceasta s-a preluat de autoritățile vremii ca efect al măsurii arestării defunctului, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit valoarea actuală a acesteia.
Din depoziția martorei B. V. (f. 54) rezultă că după arestarea defunctului T. N., motocicleta, aflată în curtea locuinței defunctului, a fost luată, fără ca martora să știe de către cine, însă afirmă că „. un om străin de sat";.
Din depoziția celorlalți doi martori audiați, I. I. și F. M., nu a rezultat că preluarea motocicletei s-a realizat de autoritățile vremii, ca efect al măsurii administrative luate față de defunctul T. N.
Nici martora B. V. (f. 54) și nici martorul I. I. (f. 55) nu au putut releva valoarea actuală a unei astfel de motociclete.
Martora F. M. nu a putut preciza valoarea motocicletei, aceasta afirmând că bunul ar fi valorat „câteva perechi de cai";, cca. 100 milioane lei vechi (f. 58).
Întrucât prin probatoriul testimonial administrat în cauză și prin actele depuse la dosar, reclamanta și intervenienta în interes propriu nu au reușit să dovedească împrejurarea că motocicleta marca Simsson a fost preluată de autoritățile statului ca efect al măsurii administrative luată față de tatăl lor, valoarea actuală a acesteia, cererea acestora de plată a contravalorii acestui bun nu este întemeiată.
În baza considerentelor exprimate, reținând că reclamanta și intervenienta în interes propriu nu au dovedit valoarea actuală a fabricii și clădirilor anexă acesteia, preluate de autoritățile vremii, nu au probat faptul că motocicleta marca Simsson s-a preluat ca efect al măsurii arestării tatălui lor, valoarea acesteia, că prin deciziile nr. 1. și nr. 1. ale C. C. dispozițiile care reglementau dreptul la despăgubiri morale au fost declarate neconstituționale, iar în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziilor P. nu a adoptat vreo altă reglementare care să recunoască un asemenea drept moștenitorilor persoanei față de care s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, tribunalul în baza art. 3 lit. c, art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, art. 147 alin. 1 din C., a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., a respins ca neîntemeiate atât acțiunea formulată de reclamantă, cât și cererea de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu, în întregime, întrucât scopul urmărit prin promovarea acțiunii introductive și a cererii de inetrvenție a fost obligarea statului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării pe nedrept a defunctului T. N.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta I. M. șiintervenienta C. Ana solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N., iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu.
În motivare s-a arătat că în mod corect prima instanță a apreciat că măsura administrativă luată împotriva defunctului T. N. este una de drept cu caracter politic, nemaiimpunându-se constatarea acestui caracter de către instanța de judecată. Cu toate acestea, prima instanță apreciază în mod greșit că raportat la declararea ca neconstituționale a prevederilor art. 5din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi acordate despăgubiri pentru daune morale.
D. nr. 1. a C. C. nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, apreciind în alt mod ajungându-se la aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși cererile au fost depuse în același timp.
În sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența
CEDO, respectiv H. B. c/a C.
Prin promovarea acțiunii reclamantele aveau o speranță legitimă și prin urmare un bun în înțelesul art. 1 Procolul 1 din C. E. a D. O..
În situația în care reclamantele nu pot beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 acestea sunt îndreptățite de a obține despăgubiri pe dispozițiile de drept comun, art. 998 C.civ.
S-a mai arătat că în situația în care nu s-ar mai acorda despăgubiri recurentelor, deși s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii, ceea ce ar contraveni art. 14 din C. E. a D. O..
În ceea ce privește despăgubirile materiale s-a arătat că prin probele administrate s-a dovedit că bunurile confiscate au existat în materialitatea lor la momentul confiscării, nereușindu-se însă a se face dovada valorii acestor bunuri. Instanța, în virtutea rolului activ trebuia să lămurească această problemă, încuviințând eventual o expertiză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ. și Legea nr. 221/2009.
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului.
În motivare s-a arătat că în mod corect a fost respinsă solicitarea de acordare a daunelor morale raportat la declararea ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În mod corect s-a apreciat ca nefiind întemeiat petitul de acordare a daunelor materiale, nefăcându-se dovada sechestrării efective a bunurilor menționate în cererile formulate, nefiind incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Analizând recursul declarat de către reclamanta I. M. și intervenienta C. Ana împotriva sentinței civile nr. 1. a T. B.-N., C. reține următoarele:
În ceea ce privește schimbarea temeiului juridic al acțiunii prin cererea de recurs prin indicarea art.998 C.civ., conform dispozițiilor art. 294 alin. 1 C. civil, aplicabil și în recurs în temeiul art. 316 Cod proc.civ., în calea de atac nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată. În fața primei instanțe, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. speciale nr. 221/2009, astfel că precizarea de acțiune formulată în recurs, în sensul schimbării cauzei cererii de chemare în judecată, invocându-se și dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, este inadmisibilă.
Referitor la acordarea daunelor morale, soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât suportul acestora îl constituie dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., ori aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr.
761/(...),împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei și art.31 din Legea nr.47/1992 în interiorul căruia P. sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cudispozițiile C.i, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din C., întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din Legea nr.
47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ.
Problema interpretării normelor interne raportat la C. E. a D. O. nu se mai pune în cauză, în condițiile declarării ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009. Acest text de lege nemaiexistând nu mai poate fi înlăturat sau interpretat conform C.i, obligația instanțelor interne constând în aceea că trebuie să dea eficiență prevederilor C.i, dar acest lucru este posibil doar atunci când este vorba despre o normă de drept intern în vigoare.
Așadar, în ceea ce privește daunele morale, sentința tribunalului este legală și temeinică, sub acest aspect urmând a fi menținută.
Referitor la despăgubirile materiale se apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că fabrica de cherestea și bunurile aferente acesteia au fost preluate de către autorități după momentul arestării defunctului în anul 1950, această statuare a instanței de fond rămânândirevocabilă, pârâtul neformulând recurs împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.
Privitor la motocicleta marca Simsson se constată de asemenea că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada prin probele administrate a preluării acesteia de către autoritățile statului, ca efect al măsurii administrative luate față de antecesorul reclamantei, respectiv al intervenientei și nici a valorii acesteia.
Având în vedere că în ceea ce privește bunurile imobile a căror preluare a fost dovedită în cauză, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 pentru acordarea de daune materiale, nu s-a putut stabili valoarea acestora raportat la probele administrate, în ceea ce privește bunul mobil neputându-se stabili în mod cert nici dacă acesta a fost confiscat de către autorități, se apreciază de către Curte că prima instanță trebuia să pună în discuția părților necesitatea administrării unor probe suplimentare în acest sens, lucru care nu a fost făcut de către aceasta.
În condițiile în care în lipsa unor probe a căror administrare s-a solicitat de altfel prin cererea de recurs, nu se poate stabili starea de fapt în cauză, stare de fapt raportat la care să se facă aplicarea L. nr.221/2009 în ceea ce privește bunurile a căror confiscare a fost invocată în cererea de chemare în judecată, C. în temeiul art. 312 alin. 3 și 4 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta I. M. și intervenienta C. ANA împotriva sentinței civile numărul 18 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va casa parțial, în ceea ce privește daunele materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile și imobile preluate de autorități, reținând cauza spre rejudecare. I.-se administrarea de probe suplimentare, în vederea rejudecării se va stabili un nou termen, conform dispozitivului deciziei.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentință în ceea ce privește soluționarea petitului de acordare a daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta I. M. și intervenienta C. ANA împotriva sentinței civile numărul 18 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează parțial, în ceea ce privește daunele materiale și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen pentru 21 aprilie 2011.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: G.-C. F.
| ← Decizia civilă nr. 1911/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2899/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
