Decizia civilă nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 940/R/2011

Ședința publică din 11 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. R., împotriva sentinței civile nr. 30 din 06 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta N. R. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că în cursul acestei dimineți, pârâtul intimat a expediat prin fax o întâmpinare într-un singur exemplar, care a fost înregistrată la dosar, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2

C.pr.civ.

De asemenea, C. constată că recursul a fost declarat și motivat de reclamanta N. R., prin intermediul domnului avocat G. N., care nu a depus la dosar împuternicire avocațială de reprezentare în dosarul C. de A. C. și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat, posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii cu privire la recursul declarat de reclamantă.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul de a se constata caracterul politic al măsurii administrative privind reținerea soțului reclamantei, N. T., în perioada (...) - (...), care la data de (...) a fost achitat și pus în libertate, precum și în sensul obligării pârâtului S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că reclamanta recurentă nu se află în culpă procesuală, întrucât legiuitorul a modificat L. nr. 2. după data promovării acțiunii formulată de reclamantă și totodată, arată că pârâtul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor pentru daunele morale, întrucât art. 5 alin. 1 lit. a din această lege a fost declarat neconstituțional prin D. C. C. a R. nr.

1., astfel încât, nu își mai produce efectele juridice.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că prin acțiune reclamanta a invocat prevederile art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 5 alin. 1 litera a și b din L. nr. 2. și având în vedere că prin acțiune s-au invocat prevederile art. 1 alin. 1 și 2 C.pr.civ. și s-a făcut referire la prevederile art. 315 C. pen. din 1936, apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la caracterul politic al măsurii administrative privind reținerea soțului reclamantei și totodată, solicită instanței să observe că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că soțul reclamantei în perioada în care a fost miner a participat la acțiuni anticomuniste, respectiv la o formă de revoltă împotriva regimului comunist din acea perioadă.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 30 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta N. R., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. A F. P. C., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a defunctului său soț N. T. și și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a și b din L. nr.2..

Potrivit art.5 alin.1 lit. a și b din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul D.ui-lege nr.

1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a G. nr. 2., aprobata cu modificari si completari prin L. nr. 5., cu modificarile si completarile ulterioare;b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr.

247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare";.

Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 00 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea";.

T. a constatat că, deși în cererea de chemare în judecată a fost invocat și art. 5 alin.1 lit. b din L. nr.2. privind despăgubirile reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, obiectul cererii îl constituie doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât în cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2..

Pentru motivele expuse mai sus, instanța de fond a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta N. R. a declarat recurs în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, în principal, casarea hotărâri atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că potrivit art. 2 din L. nr. 2. constituie condamnare politică, printre altele, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 315 Cod penal din

1936.

După anul 1990, defunctul soț al reclamantei care a fost condamnat pentru infracțiunea mai sus arătată a beneficiat de drepturile conferite de D.-L. nr. 1., astfel cum rezultă din hotărârea nr. 915/(...).

Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita despăgubiri pentru daunele morale provocate prin arestarea nedreaptă a defunctului ei soț.

În mod constant, C. E. a D. O. a statuat referitor la art. 5 par. 1 lit. a din C. că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală, în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nicio persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.

Acordarea daunelor morale se justifică prin aceea că defunctul ei soț a executat o condamnare penală pe nedrept, respectiv pentru o vină neexistentă, inventată de regimul politic de la acea vreme, motiv pentru care după 10 luni de procese acesta a fost achitat.

Având în vedere perioada mare de timp, regimul crunt de executare a pedepsei care avea ca scop declarat exterminarea așa-zișilor dușmani ai poporului și ai clasei muncitoare, consecințele negative avute în plan familial, social, precum și intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, se justifică acordarea daunelor morale de 90.000 euro, respectiv

300 euro pentru fiecare zi din cele 300 de zile de detenție.

H. atacată este nelegală deoarece instanța de fond în temeiul art. 129 alin. 1 și alin. 4 C.pr.civ. nu a acordat reclamantei un termen în vederea precizării noului temei de drept al acțiunii, ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2..

Pe lângă temeiul declarat neconstituțional, reclamanta a făcut referire la art. 5 par. 1 lit. a din C., astfel încât instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest temei legal și nu a soluționat practic fondul pricinii.

În subsidiar, reclamanta arată că nu are nici o culpă procesuală în respingerea cererii introductive de instanță, motiv pentru care solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului reclamantei ca nefondat. (f.12-13)

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale pe baza cărora reclamanta și-a întemeiat acțiunea echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 2..

Reclamanta nu poate face o mixtură a normelor legale speciale reglementate de L. nr. 2., cu cele generale de drept comun reglementate de art. 998 - 999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 304^{1 C.pr.civ., reține următoarele:}

A., prin sentința nr.9/(...) a T.ui Militar Teritorial Oradea pronunțată în dosarul nr.589/1954 s-a dispus condamnarea numitului N. T. la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de asociere contra liniștei publice prevăzut de art.315 C., art.304 și 463 C.J.M, inculpatul fiind arestat de la data de (...).

Recursul declarat de condamnat a fost admis prin deciziunea nr.477/(...) a T.ui Militar pentru Unitățile MAI, sentința mai sus arătată a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare, prin sentința nr.199/(...) a T.ui Militar Teritorial Oradea pronunțată în dosarul nr.159/1955, s-a dispus achitarea numitului N. T. de sub învinuirea delictului de asociație contra liniștei publice prevăzut de art.315 C.

Din adresa nr.208/(...) emisă de Penitenciarul Cluj reiese că numitul

N. T. a fost pus în libertate la data de (...).

Așa cum reiese din actele de stare civilă, N. T. a decedat la data de (...) iar reclamanta este soția supraviețuitoare a acestuia.

C. constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.1 alin.1 și 2, art.4, art. 5 alin.1 lit. a și b din L. nr.2., fără a solicita însă constatarea caracterului politic al condamnării sau constatarea caracterului politic al măsurii administrative a arestării fostului ei soț, precum și fără a cere acordarea despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate astfel încât obiectul cererii introductive îl constituie doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar în cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2., așa cum legal a stabilit instanța de fond.

Conform art.1 alin.1 și alin.2 din L. nr.2., constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-

209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229,

230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29,

268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar susținerilor reclamantei recurente, textele legale mai sus citate stabilesc care sunt condamnările de drept avute în vedere de legiuitor, însă acestea nu sunt aplicabile în speță deoarece, pe de-o parte, condamnarea fostului soț al reclamantei nu a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă ci, așa cum s-a arătat, sentința de condamnare a fost casată iar în rejudecare acesta a fost achitat, iar pe de altă aparte, faptele prevăzute de art.315 din Codul penal din 1936, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt enumerate printre cele prevăzute expres de art.1 alin.2 din L. nr.2..

Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că a invocat art.5 par.1 lit.a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect nu este întemeiată.

Este adevărat că reclamanta, în cuprinsul cererii introductive a menționat că în mod constant, C. E. a D. O. a statuat referitor la art. 5 par.

1 lit. a din C. că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală, în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nicio persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.

Art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificat de R. prin L. nr.30/1994, definește dreptul la libertate și la siguranță, iar par.1 lit.a stabilește că, orice persoana are dreptul la libertate și la siguranta. N. nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent.

În condițiile în care reclamanta a solicitat numai acordarea de daune morale în cuantum de 90000 euro, câte 300 euro pentru fiecare zi de închisoare, fără a cere în prealabil constatarea caracterului politic al condamnării potrivit art.1 alin.3 și alin.4 coroborat cu art.4 alin.1 din L. nr.2., fără a cere constatarea caracterului politic al măsurii administrative a arestării potrivit art.4 alin.2 din același act normativ și, de asemenea, fără a cere acordarea de reparații în temeiul art.5 par.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale în mod legal, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 C.pr.civ., tribunalul s-a pronunțat numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.

Motivul de recurs privitor la încălcarea rolului activ de către instanța de fond constând în acela că nu a cordat reclamantei un termen de judecată în vedere precizării noului temei al acțiunii nu este fondat.

C. constată că pentru ultimul termen de judecată din (...) reclamanta, prin avocat G. N., a expediat prin fax o cerere prin care a arătat că solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, instanța de fond a consemnat această cerere în practicaua hotărârii pronunțate.

La acest termen de judecată, la care reclamanta nu s-a prezentat nici personal și nici prin reprezentant, tribunalul a pus în discuție decizia nr.1. a C. C..

Având în vedere că această decizie a fost publicată în M.O nr.761/(...), în lipsa unei cereri a reclamantei prin care aceasta să solicite schimbarea cauzei juridice a cererii introductive de instanță, C. apreciază că tribunalul a respectat întru-totul prevederile art.129 C.pr.civ., iar reclamanta nu își poateinvoca în recurs propria culpă în neexercitarea dreptului de a modifica acțiune inițială.

Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pedispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.,

Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de

3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".

Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2., astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția R. prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din interpretarea art. 147 din Constituția R. cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din

Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelorcondamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie

1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.

631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-adispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din

L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza

Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza

Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin

H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de

A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 aadoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

În cauză, fostul soț al reclamantei a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin H. nr. 915/(...) (f. 10 dosar fond).

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza

Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului aacordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie

2008, în Cauza Viașu împotriva R..

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate,conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că nu este în culpă procesuală astfel încât se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată.

A., deși este real faptul că respingerea acțiunii civile nu se datorează culpei procesuale a reclamantei, ci datorită declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2., care au constituit fundamentul juridic al acțiunii astfel încât, în aceste condiții, pârâtul este în culpă procesuală, cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată constând în onorariul avocațial nu pot fi puse în sarcina pârâtului întrucât acestea nu au fost dovedite în conformitate cu prevederile art.1169 C.civ. prin depunerea unui înscris care să ateste plata acestuia.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.304¹

C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. R. împotriva sentinței civile nr. 30 din 06 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține, în speță nefiind incidente cerințele art.304 și art.312 alin.3 și 5 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. R. împotriva sentinței civile nr. 30 din 06 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A. A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond:D.I.T..

← Decizia civilă nr. 4896/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 999/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj