Decizia civilă nr. 4398/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4398/R/2011
Ședința publică din data de 31 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A.- T. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. A.-Ș., împotriva deciziei civile nr. 41 din 24 mai 2011, pronunțată de Tribunalul
Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâta R. G., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent P.
A.-Ș., avocat M. M. și reprezentantul pârâtei-intimate R. G., avocat P. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 septembrie 2011, pârâta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat
și în consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamantului- recurent.
La termenul de azi reprezentanta reclamantului-recurent depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate ți trimiterea cauzei spre rejudecare T. S. A. că hotărârea instanței de apel nu este legală. R. nu a primit niciodată sentința pronunțată de instanța de fond. A. a fost comunicată prin afișare, așa cum rezultă din dovada de comunicare. R. a depus diligențele necesare, verificând personal comunicarea hotărârii începând cu luna noiembrie 2010. De fiecare dată i s- a spus că sentința nu a fost motivată. În luna februarie 2011, i s-a comunicat faptul că hotărârea este definitivă. A. a solicitat comunicarea unei copii a sentinței, comunicare care i s-a făcut la data de 22 februarie
2011. În aceeași zi reclamantul a formulat cerere de apel și de repunere în termen. Deși instanța de apel a arătat că reclamantul avea posibilitatea de a solicita comunicarea la cabinetul avocatului, având în vedere că a avut apărare calificată, această ipoteză nu garantează primirea hotărârii, iar reclamantul nu a recurs la această variantă întrucât a revenit periodic ladomiciliu pentru a verifica comunicarea hotărârii. Pentru a preîntâmpina o situație similară, s-a formulat la instanța de apel o cerere prin care s-a solicitat comunicarea hotărârii la cabinetul apărătorului, însă hotărârea nu a fost comunicată la adresa cabinetului ci la domiciliul reclamantului.
Reprezentantul pârâtei-intimate susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată potrivit notei de cheltuieli și dovezilor atașate la aceasta, pe care le depune la dosar. A. hotărârea primei instanțe a fost corect comunicată, iar explicațiile date de reclamant nu sunt plauzibile,l în speță nu poate fi vorba despre un caz fortuit, mai presus de voința reclamantului-recurent. A. a avut la cunoștință modalitatea de soluționare a acțiunii, și dacă a fost nemulțumit de soluția pronunțată de prima instanță, putea declara apel, imediat ce a avut cunoștință despre aceasta, urmând ca până la prima zi de înfățișare să formuleze motivele de apel.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3065/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. (...) a fost respinsă ca nefondată acțiunea în evacuare introdusă de reclamantul P. A. Ș., împotriva pârâtei R. G., a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului constatându-se un drept de creanță al reclamantei reconvenționale împotriva pârâtului reconvențional în valoare de 30.000 lei, constând în contribuția acesteia la dobândirea bunului propriu al pârâtului reconvențional, imobil-apartament nr.
34 situat în mun. Z., Al. T. nr.2, bloc G-105, scara A, înscris în c.f. 7437/N Z.sub nr. cad. 5907-C1-U34, a fost obligat pârâtul reconvențional să plătească reclamantei reconvenționale creanța în valoare de 30.000 lei și s-a instituit în favoarea reclamantei reconvenționale un drept de retenție asupra bunului imobil-apartament până la plata efectivă și completă a creanței de către pârâtul reconvențional.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dobândirea de către reclamant a apartamentului litigios s-a făcut și prin contribuția pârâtei, cu bani proveniți din vânzarea apartamentului bun comun din București iar această contribuție a pârâtei la dobândirea bunului propriu al reclamantului se constituie într-un drept de creanță care își are izvorul în îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.
S-a reținut valoarea apartamentului, necontestată de părți este de
60000 lei astfel că valoarea dreptului de creanță al pârâtei, de asemenea necontestată, este 30.000 lei.
Constatându-se că reclamantul-pârât este proprietarul exclusiv și actual al bunului în litigiu, că pârâta-reclamantă are împotriva proprietarului o creanță certă, lichidă și exigibilă și că între lucru și creanță există o certă și strânsă legătură ( debitum cum re junctum ),s-a apreciat cererea reclamantei reconvenționale pentru încuviințarea dreptului de retenție ca întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 41 din 24 mai 2011 pronunțată de tribunalul S. a fost respinsă ca nefondată cererea de repunere în termenul de apel formulată de reclamantul P. A. Ș., a fost respins ca tardiv formulat apelul reclamantului P. A. Ș. și a fost respinsă cererea intimatei R. G. pentru obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, conform dispozitiilor art. 103 C. „. oricarei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei";.
Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală de respectarea termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinată tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.
Dispozitiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C., reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiții restrictive, când partea dovedește că „a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei"; să acționeze înăuntrul termenului defipt de lege, în speță înăuntrul termenului de apel de 15 zile care curge de la data comunicării.
Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situația în care partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură de o „. mai presus de voința ei";, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul 167/1958 vizează împiedicarea parții datorită unor „motive temeinice";.
Existența unei împrejurari mai presus de voința părții nu constituie singura condiție necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința parții să intervină înauntrul termenului legal.
Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesară o dublă condiție: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia și actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar s-a reținut ca sentința civilă nr. 3065/(...) a fost comunicata la domiciliul reclamantului la data de (...).
Faptul că apelantul a fost plecat din localitatea de domiciliu nu constituie o împrejurare „mai presus de voința părții";, în sensul art. 103 C., care să îl fi împiedicat sa promoveze calea de atac înăuntrul termenului de
15 zile reglementat de art. 284 C. pentru declararea apelului.
Totodată reclamantul a beneficiat de asistența calificată, fiind reprezentat de un avocat, iar în situația în care acesta a avut cunoștință de faptul ca urmează să lucreze în altă localitate începând cu cea de a doua parte a anului 2010, ar fi putut solicita comunicarea hotărârii la sediul avocatului, pentru ca acesta, în condițiile art. 69 alin.(2) C., să exercite calea de atac a apelului.
Lipsa de diligență a apelantului în conducerea procesului declanșat de el, nu poate fi asimilată unei „împrejurari mai presus de voința părții";, ivită înăuntrul termenului legal de apel de 15 zile, reglementat de art. 301
C. care să îl fi împiedicat să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca nefondata si cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelant.
În condițiile în care cererea de repunere în termenul de declarare a apelului a fost respinsă ca nefondată, în speță a operat sancțiunea decăderii apelantului din dreptul de a mai exercita aceasta cale de atac.
Pentru considerentele expuse, în baza art.284 C. instanța a respins apelul ca tardiv formulat.
A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata R. G., la dosar nefiind depuse chitanțele de plată a onorariului de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P. A.-Ș., solicitând instanței casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului S.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sentința civilă nr. 3. a
J. Z. nu a promit-o niciodată, iar din dovada de comunicare reiese că s-a făcut comunicarea prin „..
Deși recurentul a depus diligențe verificând personal comunicarea hotărrârii începând cu luna noiembrie 2010, și de fiecare dată i s-a spus că hotărârea nu a fost motivată, în februarie 2011 i s-a comunicat că hotărârea este definitivă.
Recurentul a formulat o cerere de comunicarea unei copii a hotărârii, în care i s-a și comunicat în (...), dată la care a formulat cererea de apel și de repunere în termen.
Deși apelantul a solicitat în apel să-i fie comunicate actele de procedură la sediul cabinetului avocațial, decizia pronunțată în apel a fost comunicată la domiciliul recurentului și nu la sediul cabinetului, cum a solicitat.
Prin întâmpinare, intimata R. G. (fostă P.) a solicitat respingerearecursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și cheltuieli generate de deplasarea la sediul instanței.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 3065 din (...) i-a fost comunicată recurentului P. A.-Ș. în data de (...), comunicarea realizându-se prin afișare la ușa imobilului. Procesul verbal încheiat cu ocazia comunicării sentinței a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 100 pct. 1-8 Cod proc.civ.
Prin urmare, curtea constată că s-a făcut legal comunicarea sentinței.
Faptul că recurentul era plecat din localitatea de domiciliu la data afișării nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința acestuia în sensul art. 103 Cod proc.civ., care să-l fi împiedica să promoveze calea de atac, deoarece avea posibilitatea, în ipoteza schimbării domiciliului, să aducă la cunoștința instanței această împrejurare și să solicite să-i fie comunicată sentința la adresa la care reclamantul locuia în momentul respectiv, după cum rezultă din dispozițiile art. 98 Cod proc.civ.
Așadar, curtea constată că în mode legal instanța de apel a respins cererea de repunere în termenul de apel și a respins ca tardiv apelul.
Într-adevăr, în apel reclamantul P. A.-Ș. a solicitat prin scriptul înregistrat în data de (...) la o zi după pronunțarea deciziei civile nr. 4. mai
2011 să i se comunice decizia la cabinetul individual al avocatului M. M. șidecizia a fost comunicată la domiciliul acestuia și nu la domiciliul ales, însă îndeplinirea actului de procedură fără respectarea dispozițiilor legale nu i-a produs reclamantului nicio vătămare care nu se poată fi înlăturată numai prin anularea lui, după cum rezultă din art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., întrucât reclamantul a declarat recursul în termen legal.
Având în vedere aceste considerente, curtea constată că decizia pronunțată în apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 103 Cod proc.civ. raportat la art. 284 Cod proc.civ., nefiind incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În temeiul art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. A.-Ș. împotriva deciziei civile nr. 41 din
24 mai 2011 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
În temeiul art. 27 Cod proc.civ., curtea va obliga pe numitul recurent să plătească intimatei R. G. suma de 160 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial și contravaloarea carburantului folosit pentru deplasare la instanță (f. 15-16).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. A.-Ș. împotriva deciziei civile nr. 41 din 24 mai 2011 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei R. G. suma de 160 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. M. C. V. A. T. N.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. R.M.
| ← Decizia civilă nr. 161/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 86/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
