Decizia civilă nr. 999/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 999/R/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
T.-A. N.
A. C.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. M.-E. și intevenienta S. E.-E., de prâtâul P. M. C.-N., și respectiv de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 1054 din 30 noiembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții P. M. C.-N., B. L.-V., C. M., F. V., P. A., precum și pe intervenienții R. I., C. M., C. V., I. D.-R., ANA M.-C., ANA O.-V., C. ANA și R. F., având ca obiect L. nr. 1..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
23 februarie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, dar și pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 2 martie 2011, iar apoi, întrucât completul nu s-a putut constitui în componența avută la dezbaterea cauzei întrucât doamnajudecător T.-A. N., membră a completului de judecată C., s-a aflat în concediu medical s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 9 martie
2011, când pentru același motiv, s-a mai amânat pronunțarea hotărârii pentru încă o săptămână, cele trei încheieri de ședință făcând parteintegrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1054/(...) a T. C. a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantului G. M. E., în a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. (...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. M., B. L. V. a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului G. M. E. în a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. (...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97; a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. M. E. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S. E. E. și pe cale de consecință, s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 3086/1959 a Sfatului P.ular al Orașului C. și preluarea fără titlu a imobilului situat în C.-N., str. D. nr. 17, înscris în CF 11280 C.; a fost respinsă cererea privind rectificarea de carte funciară din CF 11280 C.-N.; s-astabilit în favoarea reclamantului G. M. E. dreptul la măsuri reparatorii în conformitate cu procedurile prevăzute de T. VII, cap. V din L. 2., cu privire la apartamentele pentru care s-au încheiat contracte de vânzare cumpărare și a fost obligat reclamantul G. M. E. la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează: în favoarea pârâților B. L. și C. M. 2600 lei, în favoarea pârâților Ana M. C. și Ana O. V. 6500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul G. M. E. are interes în a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. (...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97, tribunalul apreciind excepția lipsei interesului ca fiind nefondată.
T. a apreciat că ceea ce trebuie să se aibă în vedere în momentul analizării acestei instituții juridice sunt următoarele condiții: dacă interesul este legitim, dacă este personal și dacă este născut și actual.
Prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare susmenționate în mod cert s-a afectat dreptul de proprietate al reclamantului și ca speranță legitimă în sensul reîntoarcerii bunurilor în patrimoniul său în lumina jurisprudenței CEDO, astfel că interesul reclamantului de a solicita nulitatea acelor acte translative de proprietate este legitim, personal și născut, întrunind toate condițiile statuate de jurisprudență și doctrină în această materie.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților
C. M., B. L. V. tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât prin decizia civilă nr. 7. pronunțată în dosar nr. (...) al Curții de A. C. a fost admis apelul reclamantului G. M. E. și cel declarat de pârâții P. M. C.-N. și C. Local al M. C.-N., a fost desființată sentința civilă nr. 648/(...) a T. C. și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerentele acestei decizii statuându-se că instanța de fond trebuia pricina în cadrul, limitele, celor stabilite de decizia de desființare, în sensul că modul în care instanța de controlor judiciar a soluționat problema pusă în discuție
(schimbarea cauzei juridice și calificarea acțiunii ca fiind una de drept comun, cât și faptul că în mod greșit a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii față de pârâții persoane fizice), devine obligatoriu pentru instanța de fond.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului
G. M. E. în a solicita constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. (...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin 5 din L. 1. prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. L. 1. a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul prevăzut la art. 45 alin 5 din actuala numerotare, în forma inițială art. 46 alin 5 a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin OUG nr. 1., respectiv OUG nr. 1. și s-a împlinit la data de 14 august 2002.
T. a apreciat că exercitarea dreptului la acțiune în termenul stabilit de către legiuitor, nu îngrădește accesul la justiție, dată fiind și durata rezonabilă a termenului prelungit, tocmai în scopul, pe de o parte de a oferi suficient timp pentru exercitarea acțiunilor de acest gen, iar pe de altă partepentru a evita unele stări de incertitudine prelungite, în ceea ce privește securitatea circuitului civil.
Astfel raportat la data introducerii cererii prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. (...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97, respectiv (...), așa cum rezultă din înscrisul de la fila 256 din dosarul civil nr. 1. al T. C., s-a apreciat că termenul prevăzut de art. 45 alin 5 din L. 1. a fost depășit, iar cursul prescripției nu se consideră suspendat și nici întrerupt, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 13 și art. 16 din D. 167/1958, reclamantul având obligația de a respecta condițiile impuse de legiuitor sub aspectul termenului stabilit pentru promovarea unor acțiuni referitoare la constarea nulității absolute a actelor de vânzare-cumpărare.
Ca urmare a admiterii acestei excepții, tribunalul a apreciat ca nefiind justificată cererea de restituire în natură a imobilului, și a analizat temeinicia pretenției sub aspectul măsurilor reparatorii stabilite în echivalent.
Având în vede probațiune administrată la fondul cauzei, tribunalul a concluzionat că decizia ne. 3086/70/4 dată în data de (...) în baza căreia a fost preluat imobilul, nu s-a găsit nici în arhiva Primăriei municipiului C.-N.
și ni în A. N., însă imobilul a fost preluat în baza decretului nr. 9..
In cauză a fost depusă Dispoziția nr. 153/(...), iar potrivit referatului întocmit, preluarea imobilului s-a făcut in temeiul D.ui 9., în același timp reclamantului recunoscându-i-se calitatea de persoană îndreptățită în temeiul art. 3 alin 1 lit. a , coroborat cu art. 4 alin 2 din L. 1..
Așadar, imobilul în litigiu nu a fost inclus in lista anexă la D. 9., iar antecesorul reclamantului a făcut parte din categoria prevăzută la art. II din
D. 9., ceea ce infirmă caracterul valabil si legal al preluării.
Or, în conformitate cu art.2 din L. 1., D. 9. este menționat expres ca reprezentând o preluare abuzivă, astfel că întrucât Dispoziția nr.
3086/1959 nu există, tribunalul a apreciat că imobilul a fost preluat fără titlu, constatând și nulitatea deciziei 3086/1959 a Sfatului P.ular al orașului
C.
Raportat la faptul că solicitarea reclamantului de constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr.
(...)(...)(...)(...)(...)7/(...)(...)5/97 a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției prescripției, tribunalul a apreciat că este nefondat petitul formulat de către reclamant privind rectificarea de carte funciară din CF 11280 C.-N., nefiind incidente în prezenta speță dispozițiile art.34, respectiv art. 36 din L.
7/1996.
În schimb tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că a stabilit în favoarea reclamantului G. M. E. dreptul la măsuri reparatorii în conformitate cu procedurile prevăzute de T. VII, cap. V din L. 2., cu privire la apartamentele pentru care s-au încheiat contracte de vânzare cumpărare.
În temeiul art. 274 C pr civ., a obligat reclamantul G. M. E. la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează: în favoarea pârâților B. L. și C. M. 2600 lei, în favoarea pârâților Ana M. C. și Ana O. V. 6500 lei.
I.Împotriva acestei sentințe au promovat recurs: reclamantul G. M.-E. șiintervenienta S. E. E.
În motivarea recursului au solicitat în principal casarea sentinței
1054/(...) a T. C., iar în subsidiar, modificarea aceleiași sentințe. Ca o consecință a admiterii recursului, s-a solicitat admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată precizată și extinsă prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor nou formate în imobilul revendicat, rectificarea de carte funciară, solicitând și admiterea cererii de intervenție formulată de intervenientă, asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că prin notificarea înregistrată în dosarul nr. 2869/2001 al Biroului executorului judecătoresc Stolnean M. s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat administrativ în municipiul C.-N., str. D. nr. 17-19, însă prin dispoziția nr. 153/(...) s-a dispus restituirea către reclamant împreună cu G. M. V. soția supraviețuitoare a fratelui reclamantului și G. F. E. O., fiica acesteia a cotei de 6. parte din apartamentul 6 și apartamentul 8 din imobilul situat administrativ în C.-N., Calea D. nr. 17-19 jud. C. Această dispoziție a fost atacată în instanță, iar pe parcursul dezbaterilor reclamantul a aflat că imobilul revendicat a fost apartamentat și vândut chiriașilor, situație în care a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare și restituirea în natură a cotei de ½ parte după antecesorul părților. S-a arătat că reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului și în temeiul L. nr. 1., însă s-a restituit doar o parte din imobil unui singur moștenitor, menționând că nu a beneficiat de o soluționare favorabilă a cererii în temeiul L. nr. 1..
Recurenții au arătat că hotărârea pronunțată de tribunal este netemeinică și nelegală, întrucât, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, în cauză nu s-a intrat în cercetarea fondului și nu au fost administrate probe în sensul precizării cererii de chemare în judecată. Instanța fondului nu a verificat faptul că anumite apartamente din imobil nu sunt înstrăinate, altele decât cele pentru care a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare și care pot fi restituite în natură.
Pe parcursul soluționării cauzei înregistrate sub nr. 1. a T. C. recurenții au aflat că imobilul a fost înstrăinat, și raportat la dispozițiile art. 46 alin. 2 din L. nr.1., actele de înstrăinare a bunurilor imobile care au făcut obiectul legii și au intrat în proprietatea statului fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună credință.
Instanța trebuia să verifice cererea de chemare în judecată sub toate aspectele, în special buna credință a cumpărătorilor, însă în mod nefondat instanța a admis excepția prescripției în ceea ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
De altfel, instanța de fond nu și-a motivat cererea de repunere în termenul de prescripție, cu toate că înregistrarea precizării la cererea e chemare în judecată echivalează cu o cerere de repunere în termenul de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 19 din D. nr. 167/1958.
În opinia recurenților în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 din actul normativ mai sus arătat, întrucât termenul de prescripție a fost depășit din motive neimputabile reclamantului sau intervenientei.
Se susține că imediat după ce reclamantul a aflat de existența contractelor de vânzare-cumpărare s-a depus o precizare a cererii de chemare în judecată și s-au contestat vânzările abuzive și nelegale.
În 1995 în vederea formulării cererii de restituire a imobilului în temeiul acestei legi reclamantul și rudele acestuia au constatat că CF 11280
C.-N. lipsește din cartea funciară și au fost obligate să obțină o copie legalizată de la notariatul de stat a acestei coli de carte funciară. Datorită acestui fapt, recurenții nu au avut cunoștință că imobilul a fost apartamentat și înstrăinat chiriașilor.
Reclamantul G. M. E. a aflat din întâmplare de vânzarea apartamentelor, iar ulterior, după ce s-au depus la dosar contractele de închiriere și vânzare-cumpărare, acestea au fost atacate, astfel că nu-i aparține culpa pentru depășirea termenului stabilit în art. 45 alin. 5 din L. nr.1., ci instituției primarului, care avea obligația ca în termen de 60 de zile să emită dispoziția prin care părțile erau informate de situația juridică a imobilului și astfel ar fi putut ataca contractele de vânzare-cumpărare în termenul stabilit de lege, invocându-se dispozițiile art. 25 alin. 1 din L. nr.1. și 23 din L. nr.1..
S-a mai invocat nelegalitatea hotărârii instanței de fond și cu privire la cheltuielile de judecată, deoarece cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte și instanța trebuia să-i oblige pe pârâții vinovați de nerespectarea legii să plătească cheltuieli de judecată reclamantului G. M. și intervenientei S. E. E. și reținându-se culpa pârâtului P. municipiului C.- N., instanța trebuia să-l oblige la cheltuieli de judecată către restul pârâților, deoarece culpa îi aparține acestuia în întregime.
Chiar dacă a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, culpa nu le aparține reclamantului și intervenientei, ci pârâtului P. mun. C.-N. situație în care nu trebuie să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamatul G. M. E. a depus în (...) un memoriu de recurs în nume propriu, în care solicita în principal casarea sentinței și în subsidiar modificarea acesteia, cu cheltuieli de judecată. În acest memoriu de recurs sunt reiterate aceleași critici ca și în memoriul de recurs formulat de reclamant împreună cu intervenienta S. E. E., însă în susținerea incidenței dispozițiilor art. 19 din decretul nr. 167/1958 s-a arătat faptul că reclamantul nu a cunoscut până la data la care a formulat cererea de chemare în judecată în dosarul nr. 1. al T. C., faptul că apartamentele au fost înstrăinate către chiriași și nici nu putea lua cunoștință de acest lucru întrucât antecesorul său G. Iosif a formulat cererea de restituire a cotei părți ideale ce-i revenea din imobilul în litigiu, ca efect al L. nr. 1..
II. Împotriva aceleiași sentințe au formulat recurs P. municipiului C.-N. și
C. Local al municipiului C.-N., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii civile, întrucât imobilul în litigiu a fost preluat în baza D.ui nr. 9. și nu s-a dovedit faptul că antecesorul reclamantului a făcut parte din persoanele exceptate de la naționalizare, motiv pentru care apreciază că imobilul a fost preluat cu titlu legal.
Pe de altă parte, s-a învederat instanței că apartamentele 1-5 din imobilul situat în Calea D. nr. 17-19 au fost preluate prin expropriere de la D. F., iar reclamantul nu are calitate de moștenitor legal a lui D. F. și astfelnu are dreptul de a beneficia de despăgubiri în condițiile T.ui VII din L. nr.
2., pentru apartamentele arătate.
Prin întâmpinare, reclamantul G. M. E. și intervenienta S. E. E. au solicitat respingerea recursului declarat în cauză de P. municipiului C.-N. ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații au arătat că actul în baza căruia s-a dispus naționalizarea este abuziv și nelegal, iar pe de altă parte, partea din imobil pe care reclamantul și intervenienta au revendicat-o a aparținut antecesorului acestora, F. Octavian și preluarea nu s-a făcut în baza unui titlu valabil, neexistând un titlu de expropriere.
Prin întâmpinare pârâții C. M. și B. L. V. au solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, invocând dispozițiile art. 2821 Cod proc.civ. În ședința publică din (...) a fost respinsă cererea de recalificare a căii de atac, întrucât sentința recurată a fost pronunțată în data de (...), dată la care era în vigoare L. nr. 202/2010, care prevede calea de atac a recursului pentru acțiunile înregistrate în baza L. nr.1., după cum reiese din dispozițiile art. XXVI din L. nr. 202/2010. Intimații C. M. și B. L. V. au formulat și o cerere de aderare la apel, solicitând modificarea sentinței civile nr. 1. a T. C. în sensul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantului G. M. E. în formularea petitului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. După respingerea cererii de recalificare a căii de atac, pârâții nu au mai susținut cererea de aderare la apel. Municipiul C.-N. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul G. M. E. și de intervenienta S. E. E., excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a fost legal aplicată. Nu este fondată nici critica potrivit căreia primarul nu s-a pronunțat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, întrucât după înregistrarea notificării, în 12 iunie 2001, reclamantului i-au fost solicitate mai multe acte doveditoare de către Comisia pentru aplicarea L. nr.1., respectiv adresa înregistrată sub nr. 17409/45 din (...). Prin întâmpinare pârâții R. I., C. Ana, C. F., P. A., C. V. și I. D. R. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Intimații au arătat că recurentul G. M. nu a formulat niciodată o cerere de repunere în termen potrivit dispozițiilor art. 19 din D. nr. 167/1958 și această cerere nu poate fi prezumată din conținutul unei cereri de precizare a unei acțiuni. Imposibilitatea cunoașterii vânzărilor apartamentelor invocate de reclamant și intervenientă nu sunt reale, deoarece aceste raporturi juridice au fost înscrise în cartea funciară înaintea apariției L. nr.1., iar o simplă cerere adresată primăriei ar fi fost suficientă pentru cunoașterea actelor de înstrăinare. Afirmația că în arhiva cărții funciare nu s-a găsit CF 11280 nu are bază reală, deoarece în dosarul nr. 1. a fost depus atât CF 11280 C., cât și CF 120.121 C., în care s-a transcris imobilul și unde figurează apartamentele vândute. S-a mai arătat că reclamantul a aflat de vânzarea apartamentelor din întâmpinarea C.ui Local al municipiului C.-N. la data de (...), însă aceastăsusținere este nereală, deoarece la această întâmpinare s-au anexat contractele de vânzare-cumpărare. D. recunoaște reclamantul că a luat cunoștință în (...), depune precizarea de acțiune abia la termenul din (...), la aproape 2 luni de la luarea la cunoștință a încheierii contractelor, fără a solicita repunerea în termenul de prescripție. Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea reține următoarele: I. Recursul reclamantului G. M. E. și al intervenientei S. E. E. este fondat parțial pentru cheltuielile de judecată. Prima critică formulată de reclamant și intervenientă vizează faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, reținând prescripția dreptului la acțiune, însă această critică nu este fondată. În dosarul nr. 1. al T. C. prin întâmpinarea înregistrată în data de (...) pârâtul P. municipiului C.-N. a arătat că apartamentele din imobilul aflat în litigiu nu pot fi restituite în natură, întrucât au fost vândute în baza L. nr. 1. și au fost anexate contractele de vânzare-cumpărare aferente acestor apartamente (f. 89-105), reclamantul cunoscând încă de la această dată faptul că apartamentele au fost înstrăinate. De altfel, această împrejurare este recunoscută de reclamant în răspunsul la întâmpinare (f. 51 - 53 dosar nr. (...) fond). Precizarea de acțiune, prin care reclamantul a formulat petite de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între persoanele fizice cu C. Local al municipiului C.-N., a fost depusă în ședința publică din (...). Corect a reținut prima instanță că prin L. nr.1. s-a stabilit un termen de prescripție special de 1 an pentru acțiunile de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. 1., prevăzut de art. 45 din L. nr.1. și care s-a împlinit în data de (...). Cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare s-a formulat cu nerespectarea acestui termen, după cum a rezultat din starea de fapt reținută, motiv pentru care în mod corect tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Nu poate fi primită critica recurenților potrivit căreia precizarea cererii de chemare în judecată echivalează cu o cerere de repunere în termen. Art. 19 din D. nr. 167/1958 prevede că instanța va putea, în cazul în care constată că sunt temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit să dispună soluționarea acțiunii, însă în al doilea alineat al acestui articol se menționează că, cererea pentru repunere în termen trebuie făcută în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Din aceste dispoziții legale rezultă că reclamantul avea obligația să formuleze o cerere de repunere în termen și această cerere trebuia formulată într-o lună de la data la care a luat sfârșit cauza care justifică depășirea termenului, respectiv data la care au fost depuse contractele de vânzare- cumpărare. A.eatul 2 din art. 19 din D. nr. 167/1958 stabilește două aspecte ale termenului: durata de o lună și începutul acestui termen, data încetării cauzei care justifică depășirea termenului de prescripție. În doctrină și în practica judiciară s-a statuat constant că termenul de o lună privește atât cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă, cât și introducerea cererii de chemare în judecată. D. legiuitorul s-ar fi referit numai la termenul pentru repunerea în termen și nu la introducerea acțiunii, ar fi stabilit un al doilea termen pentru aceasta. În cazul de față, reclamantul nu a formulat o cerere de repunere în termen, iar precizarea acțiunii s-a făcut cu depășirea termenului de o lună, depunându-se această precizare în data de (...). Reclamantul a putut invoca faptul că a depășit termenul de prescripție din motive neimputabile până în data de (...), dată de la care a început să curgă termenul de o lună pentru cererea de repunere în termen și pentru a formula precizarea de acțiune. Împrejurările, că apartamentele nu erau înscrise în cartea funciară, că CF 11280 C. nu s-au găsit în arhivele cărții funciare sau că reclamantul a aflat din întâmplare de existența contractelor de vânzare-cumpărare, sunt irelevante, având în vedere momentul cert al depunerii contractelor de vânzare-cumpărare - (...) dată de la care reclamantul a cunoscut existența și cuprinsul acestor contracte de vânzare-cumpărare și putea să uzeze de dispozițiile art. 19 din D. nr. 167/1958. Nu este fondată critica potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să administreze probe pentru a stabili că în imobil mai există apartamente care nu sunt înstrăinate și care pot fi restituite în natură, întrucât s-a considerat că aceste probe nu erau utile soluționării acțiunii precizate, care a fost disjunsă din dosarul inițial în care s-a formulat plângere împotriva dispoziției emisă de P. municipiului C.-N. în baza L. nr. 1.. În această acțiune disjunsă reclamantul a investit instanța cu acțiune de constatarea nulității anumitor contracte de vânzare-cumpărare, iar, în subsidiar, a solicitat despăgubiri pentru cota ce-i revenea din aceste apartamente, iar instanța de fond s-a pronunțat în limita investirii și a acordat măsuri reparatorii în temeiul titlului VII din L. nr. 2. numai pentru apartamentele pentru care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare. A. reclamantului nu este o acțiune de revendicare formulată pe dreptul comun, ci o acțiune întemeiată pe art. 46 alin. 2 din L. nr.1., acest aspect a fost tranșat prin decizia civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...) de către Curtea de A. C., irevocabilă prin nerecurare, situație în care nu se impune administrarea altor probe cum a solicitat reclamantul. D. există apartamente nevândute în imobil, această împrejurare poate fi valorificată de către reclamant în plângerea împotriva dispoziției primarului emisă în baza L. nr.1.. Argumentele, vizând probațiunea pe care instanța trebuia să o administreze pentru verificarea bunei credințe a cumpărătorilor, nu pot fi reținute, întrucât instanța de fond a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului de a constata nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, și în aceste circumstanțe, nu se impune administrarea probațiunii care ar viza fondului litigiului, întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe o excepție potrivit dispozițiilor art. 137 Cod proc.civ. Intervenienta S. E. E. a solicitat admiterea cererii de intervenție, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Această critică este nefondată, întrucât din dispozitivul sentinței recurate rezultă că fost admisă în parte acțiunea reclamantului G. M. E., cât și cererea deintervenție accesorie formulată de intervenienta S. E. E. D. există nelămuriri cu privire la înțelesul acestei dispoziții a instanței, intervenienta poate uza de dispozițiile art. 2811 Cod proc.civ. Reclamantul și intervenienta au învederat în motivele de recurs că dispozițiile art. 274 Cod proc.civ. au fost aplicate nelegal. Această critică este parțial fondată. A. reclamantului și cererea de intervenție au fost admise în parte și s-a constatat că imobilul situat în C.-N., str. D. nr. 17- 19 a fost preluat fără titlu, s-a constatat nulitatea deciziei nr. 3086/1959 a Sfatului P.ular al orașului C.-N. și s-a stabilit că reclamantul, G. M. E., este îndreptățit la măsuri reparatorii în conformitate cu procedurile prevăzute de T. VII din L. nr. 2. cu privire la apartamentele pentru care s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare. Având în vedere că acțiunea reclamantului și cererea de intervenție au fost admise în parte, în contradictoriu cu pârâții C. Local și P. municipiului C.-N., recurenții sunt îndreptățiți să solicite cheltuieli judiciare, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., întrucât pârâții, P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N., au căzut în pretenții. Așadar, curtea constată că acest motiv de recurs este fondat și în temeiul art. 274 Cod proc.civ. va obliga pârâții: P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. să-i plătească reclamantului 250 lei (parte din onorariu avocațial în sumă de 750 lei - f. 151 dosar nr. (...)) și intervenientei 750 lei (parte din onorariul avocațial în cuantum de 1500 lei - f. 152 dosar nr. (...)). Pe de altă parte, nu poate fi reținută critica recurentului reclamant potrivit căreia în mod greșit a fost obligat de către instanța de fond la plata cheltuieli de judecată în favoarea pârâților B. L., C. A., Ana M. C. și Ana O. V., pentru că nu a cunoscut că apartamentele au fost vândute și culpa îi aparține numai P., care nu a soluționat notificarea, în termenul prevăzut de art. 25 din L. nr.1.. Curtea constată că în mod corect a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată față de pârâții mai sus arătați, culpa acestuia derivând din faptul că a chemat acești pârâți în judecată, deși acțiunea era prescrisă și nu a respectat condițiile pentru repunerea în termenul de prescripție prevăzut de art. 19 din D. nr. 167/1958. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod proc.civ., va fi admis în parte recursul declarat de reclamantul G. M. E. și de intervenienta S. E.-E. împotriva sentinței civile nr. 1054 din 30 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că obligă pârâții P. municipiului C.-N. și C. Local al M. C.-N. la plata în favoarea reclamantului G. E. a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata în favoarea intervenientei S. E.-E. la sumei de 750 lei cu același titlu și vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței. II. Recursul declarat de pârâții P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile formulate de recurenții pârâți vizează faptul că imobilul a fost preluat cu titlu, reclamantul nu a dovedit că antecesorul său face parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, potrivit D.ui nr. 9. și în lista anexă la D. nr. 9. rezultă că apartamentele 1-5 din Calea D. nr. 17- 19 au fost preluate de la D. F., iar reclamantul nu este moștenitorul lui D. F. U. critică a fost formulată prima dată în recurs, deși cauza se află în rejudecare și pârâții au mai exercitat calea de atac a apelului. Susținerea recurenților referitoare la preluarea imobilului cu titlu și respectarea condițiilor D.ui nr. 9. este pur formală și este contrazisă de dispoziția de restituire nr. 153/(...), prin care recurentul P. municipiului C.- N. i-a recunoscut reclamantului, alături de alți moștenitori, calitatea de persoană îndreptățită la restituirea cotei de 6. parte din apartamentele 6 și 8 din imobilul situat în Calea D. nr. 17-19, recunoscând implicit că acest imobil a fost preluat abuziv de către S. R. Mențiunile din cartea funciară nu fac distincția că imobilul situat în C. D. nr. 17-19 ar fi format din două corpuri distincte de clădire. Nu s-a depus un act de partaj al imobilului care să justifice susținerea că acest imobil a fost partajat și că apartamentele a căror nulitate o solicită reclamantul au aparținut altui proprietar tabular. În anexa la decretul nr. 9. există o mențiune că apartamentele 1-5 dintr-un corp al clădirii de pe str. D. nr. 17-19 au fost preluate de la D. F., însă acest imobil aparținea mai multor coproprietari și nu s-a dovedit existența unui partaj anterior preluării. Reclamantul în această situație are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii conferite de L. nr. 2. pentru cota parte din imobil care a aparținut antecesorului său G. Iosif, proprietar tabular. De fapt, această calitate a fost recunoscută prin emiterea dispoziției de restituire parțială în natură nr. 153/2004, în care se menționează că urmează să se emită o dispoziție pentru măsurile reparatorii prin echivalent, însă după valoarea imobilului. Prin urmare, pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâților P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga recurenții. Gheman M. E., S. E. E., P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. să plătească intimaților R. I., C. Ana, R. F., P. A., C. V., I. D. R., C. M., suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 59). Prin întâmpinare, intimații C. M. și B. L. V. au solicitat respingerea recursului reclamantului și a intervenientei și admiterea recursului pârâților P. municipiului C.-N. și C. Local al municipiului C.-N. și au fost respinse ambele recursuri. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., reclamantul G. M. E. și S. E. E. vor fi obligați să le plătească intimaților C. M. și B. L. V. suma de câte 500 lei, în favoarea fiecăruia, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite în parte recursul declarat de reclamantul G. M. E. și de intervenienta S. E.-E. împotriva sentinței civile nr. 1054 din 30 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că obligă pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL al M. C.-N. la plata în favoareareclamantului G. E. a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata în favoarea intervenientei S. E.-E. a sumei de 750 lei cu același titlu. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL al M. C.-N. Obligă recurenții să plătească intimaților R. I., C. Ana, R. F., P. A., C. V., I. D. R., C. M., suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în recurs. Obligă recurenții G. M. E. și S. E. E. să plătească intimaților C. M. și B. L. V. suma de câte 500 lei, în favoarea fiecăruia, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. A. N. A. C. M. C. V. GREFIER M. T. Red. T.A.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A.F.D.
| ← Decizia civilă nr. 940/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
