Încheierea civilă nr. 29/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 29/RR/2011
Ședința publică din 09 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. POP GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire declarată de revizuienții H. I. și POP G., împotriva deciziei civile nr. 311/R/(...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), precum și împotriva deciziei nr. 617/R/(...), a T. M., privind și pe intimații S. A., S. L., S. I., S. I., S. M., S. M., M. ANA, V. M., C. L. DE F. F. S. M. și C. J. DE F. F. M., precum și pe intervenientul intimat POP G.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta intimaților S. M., S. I. și M. Ana, avocat S. A., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 40 din dosarul C. de A. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că procedura de citare cu numitul Pop G., cu domiciliul în S. M., str. Z. nr. 15, jud. M., a fost restituită, cu mențiunea "decedat";, însă acesta nu este parte în prezentul dosar, ci această persoană a figurat ca parte în alt dosar, respectiv intervenient în interesul pârâților, în dosarul nr. (...), acesta fiind o persoană diferită de revizuientul din prezentul dosar, cu același nume, Pop G., revizuientul din prezentul dosar având domiciliul în S. M., str. Mihaly de A. nr. 9, jud. M., iar procedura de citare cu revizuientul Pop G. a fost legal îndeplinită, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, care se află la f. 46 din dosar.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), revizuienții H. I. și
Pop G. au înregistrat la dosar o cerere, prin care reiterează cererea de renunțare la judecată, cerere care a fost depusă la dosar în data de (...).
Reprezentanta intimaților S. M., S. I. și M. Ana solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de cei doi revizuienți și obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că potrivit art. 246 alin. 3 C.pr.civ. "dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli";.
De asemenea, reprezentanta intimaților S. M., S. I. și M. Ana solicită instanței ca pe de o parte să aibă în vedere că citațiile emise pentru primul termen de judecată din data de (...), au ajuns la revizuienți în data de (...), iar pe de altă parte cererea de renunțare la judecată a revizuienților a fost înregistrată la dosar în data de (...) și a fost reiterată prin cererea formulată de revizuienți și înregistrată la dosar în data de (...).
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată, formulată de revizuienți.
C U R T E A
Prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul T. M. la data de (...), revizuienții H. I. și Pop G., în contradictoriu cu intimații S. A., S. L., S. I., S. I., S. M., S. M., M. Ana, V. M., C. L. de F. F. S. M. și C. J. de F. F. M., au solicitat instanței revizuirea deciziilor civile nr. 311/R/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), și a deciziei civile nr. 6. a T. M., invocând în motivarea cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 7
C.pr.civ., respectiv, existența unor dispozițiile potrivnice în cele două decizii.
T ribun alul M ar amu re ș, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1024/R/(...), pro nunț ată în dosar nr. (...), a declinat în favoarea C. de A. C. competența de soluționare a acestei cereri de revizuire, motivat pe faptul că, potrivit art. 323 alin. 2
C.pr.civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul C. de A. C. sub nr. (...).
La data de (...), revizuienții au arătat, prin cererea depusă la fila 4 din dosar, că înțeleg în mod personal să renunțe la judecarea cererii lor de revizuire, solicitând, totodată, să nu fie obligați la plata cheltuielilor de judecată în revizuire.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, l a d ata de (...), in timaț ii S. I., S.
M. ș i M. An a, au solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardivă, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, cu obligarea revizuienților la plata sumei de 600 cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (f. 19).
Judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 1 pct. 2
C.pr.civ., la termenul de judecată din data de (...) (f. 35).
La data de (...), intimații S. I., S. M. și M. Ana au solicitat repunerea pe rol a cauzei, cu consecința de a se lua act de renunțarea revizuienților la judecarea cererii de revizuire, și totodată, au solicitat obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată (f. 38).
Cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru judecarea cererii de revizuire la data de (...).
La data de (...), revizuienții H. I. și Pop G. au depus la dosarul cauzei o cerere de stăruință prin care arată că își susțin cererea de renunțare la judecată, înregistrată la dosar la data de (...) (f. 56).
Prin aceiași cerere revizuienții au reiterat solicitarea lor, în sensul de a nu fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Văzând poziția fermă și expresă a revizuienților, în sensul că înțeleg să renunțe la judecată, Curtea, în temeiul art. 246 C.pr.civ., va constata renunțarea revizuienților la judecarea cererii de revizuire.
Având în vedere că renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de revizuire, în temeiul art. 246 alin. 3 C.pr.civ., revizuienții vor fi obligați să le plătească intimaților, în conformitate cu art. 274 C.pr.civ. rap. la art. 1169 C., suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanțele de plată nr. 44/(...), în sumă de
600 lei (f. 33) și nr. 32/(...), în sumă de 400 lei (f. 41), aferente contractelor de asistență juridică nr. 22/(...) (f. 32) și nr. 23/(...) (f. 40).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Constată că revizuienții H. I. și Pop G. au renunțat la judecata cererii de revizuire împotriva deciziei civile numărul 311/R/(...) și a deciziei civile numărul 617/R/(...), ambele pronunțate de Tribunalul Maramureș.
Obligă pe numiții revizuienți să plătească intimaților S. M., S. I. și M.
Ana suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. POP
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 119/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3490/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|