Decizia civilă nr. 743/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 743/R/2011

Ședința publică din 25 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. V.-D., împotriva deciziei civile nr. 1. din 3 decembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtele intimate C. L. DE F. F. DE PE L. P. C. M. V., J. C. și C. J. DE F. F. DE PE L. P. J. C., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă mandatarul reclamantei recurente, numitul B. L., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentanții pârâtelor intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta B. V.-D. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul reclamantei recurente, numitul B. L., depune la dosar procura judiciară autentificată sub nr. 196/(...) la B. A. V., din care rezultă că a fost împuternicit de reclamanta recurentă să-i reprezinte interesele în prezentul dosar.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă mandatarul reclamantei recurente este absolvent de studii juridice, mandatarul reclamantei recurente arată că este absolvent de studii juridice și vreme de

17 ani a fost secretar la Primăria Turda.

Curtea constată că pârâta intimată C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor com. M. V., jud. C. a expediat atât prin fax, cât și prin poștă o întâmpinare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), respectiv în data de (...), prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, ca fiind neîntemeiat și nelegal, iar potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța înmânează mandatarului reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea mai sus menționată.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă mandatarul reclamantei recurente dorește lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lectura întâmpinarea, mandatarul reclamantei recurente arată că dorește lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lectura întâmpinarea ce i s-a comunicat azi.

Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a-i da mandatarului reclamantei recurente posibilitatea de a lectura întâmpinarea.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul reclamantei recurente, numitul B. L., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentanții pârâtelor intimate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ. invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamantă, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, prin care a fost soluționat un recurs.

Mandatarul reclamantei recurente arată că reclamanta a promovat prezentul recurs la recomandarea P.

Curtea pune în vedere mandatarului reclamantei recurente că atâta vreme cât recursul declarat de reclamantă este inadmisibil, nu este cazul să se discute aspecte referitoare la recomandările pe care acesta sau reclamanta le-au primit.

Mandatarul reclamantei recurente arată că Tribunalul Cluj a dat soluția pe fond la primul termen de judecată, fără a i se da posibilitatea să se prezinte la dezbateri.

Instanța aduce la cunoștința mandatarului reclamantei recurente faptul că reclamanta a formulat o cale de atac pe care legea nu o reglementează.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.

C U R T E A

Prin sen tinț a c iv il ă nr. 3282/(...), pronu nț ată de Judec ător ia T urda în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B. V. D., în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar M. V. și C. J. de fond funciar C., având ca obiect obligarea la punere în posesie pe vechiul amplasament, obligare eliberare proces-verbal de punere în posesie,obligarea emitere titlul de proprietate, ca neîntemeiată, cu motivarea că suprafața de teren arabil reconstituită deja în proprietate în favoarea succesorilor lui D. T. depășește suprafața de teren arabil adusă de acesta în C., precum și suprafața de teren arabil pe care în avea în proprietate în anul

1959. În ceea ce privește suprafața de pădure pretinsă, se reține că printre terenurile aduse în C. de către D. T. nu se regăsește niciun teren din categoria de folosință pădure.

Recursul decl ar at de recl aman tă î mp o tr iv a aces te i sen tințe a f os t

cons tatat nul de c ătr e T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1. (...), pronunț ată în dosar nr. (...), întrucât nu a fost motivat în termen legal prevăzut de art.

301, art. 3021 și art. 303 C.proc.civ.

Împotriva deciziei T.ui C. nr. 1.(...), reclamanta B. V. D. a declarat recurs, susținând în motivarea acestuia că decizia este netemeinică șinelegală, nu ține seama de situația de fapt și de drept a cauzei și că judecata pe fond s-a făcut la primul termen de judecată, în lipsa reclamantei.

Pr in în tâmp in are a d epus ă l a dos ar, C. loc al ă de f ond f unciar M. V. asolicitat instanței să se constate nulitatea recursului, în baza art. 306

C.proc.civ., motivat pe faptul că, potrivit art. 5 din Titlul XIII al Legii nr.

247/2005, hotărârile în materia fondului funciar sunt supuse doar recursului.

Recursul este inadmisibil.

La termenul de judecată din (...) Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității prezentului recurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, recursul de față a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile a T.ui C., prin care a fost soluționat un alt recurs.

Cu alte cuvinte, ne găsim în prezența unui recurs la recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 377 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ.

Așa fiind, în temeiul acestor considerente și a dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca inadmisibil prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta B. V. D., împotriva deciziei civile nr. 1.(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A. A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

J.fond: C.M.M.

J.apel: A.F.D./M.Trofin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 743/2011, Curtea de Apel Cluj