Decizia civilă nr. 315/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 315/A/2011
Ședința publică din 08 decembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A.-A. P.
JUDECĂTOR : C.-M. CONȚ
G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul T. G., împotriva sentinței civile nr. 690 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. M., precum și pe P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamantul T. G. a fost motivat, a fost comunicat părții adverse și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului apelant și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că judecarea prezentului apel a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., la data de (...), pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, iar de la acea dată și până în prezent dosarul a rămas în nelucrare din vina părților timp de peste un an și, totodată, constată că prin referatul întocmit de grefa instanței la data de (...), prezenta cauză a fost repusă pe rol, pentru a se constata că sunt îndeplinite condițiile privind perimarea apelului care formează obiectul prezentului dosar.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 252 alin. 2 C.pr.civ.
și art. 248 alin. 1 C.pr.civ., C. din oficiu, invocă excepția perimării apelului care formează obiectul prezentului dosar, pe care o pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției perimării apelului care formează obiectul prezentului dosar.
C. reține cauza în pronunțare pe excepția perimării apelului.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 690 din data de (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civilă precizată, introdusă de către reclamantul T. G., în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 1., reclamantul T. G. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de insubordonare.
În speță problema de drept care se impune a fi analizată este dacă infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 al. 2 din
Codul penal în vigoare la momentul condamnării poate fi considerată o infracțiune cu caracter politic, respectiv dacă această condamnare menționată în sentința pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 alin. 2 Cod penal poate fi interpretată ca fiind o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr.
221/2009 art. 1 alin. 3.
L. nr. 221/(...) privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 arată în art. 1 alin. 3 următoarele: „Constituie de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. a pronunțat la data de 16 noiembrie 2009, decizia nr. 32/(...), publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr.
137/(...), prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din
Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare se stabilește că: Persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și
354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice. Decizia nr. 3. este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În considerentele Deciziei nr. 3. reține că faptele persoanelor care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu, cel mai frecvent determinate de apartenența la O. R. „. lui I. au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la încorporare sau concentrare), respectiv în dispozițiile art. 334 din același cod
(nesubordonarea), atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Aceste fapte au fost și sunt reglementate în titlul X al Codului penal „. contra capacității de apărare a R., cap. 1 „. săvârșite de militari";-secțiunea I
„. contra ordinii și disciplinei militare"; (art. 334), respectiv cap. 3 „. săvârșite de civili"; (art. 354).
Așezarea acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este cel al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la aceea dată.
Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, aș cum s-a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor C. E..
Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de
A. P. a C. E., prin care s-au recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, Recomandarea nr.
816/1977).
În anul 2001, A. P. a C. E. a adoptat Recomandarea nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în C. europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din
Convenție.
Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției (Johansen c/a Norvegiei, 14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fostrecunoscută posibilitatea pe care statele membre ale C. E. o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale ( Grandrath c/a RFG,
12 decembrie 1966; N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984; A c/a Elveției, 9 mai
1984).
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale C. E..
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a
Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la O. R. „. lui I., a concluzionat că art. 9 din C. europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință ( Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).
Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menționat și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Prin urmare, condamnările penale pronunțate pentru infracțiunile analizate nu au caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990 respectiv în sensul art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, care face trimitere la OUG 2. art. 2 alin. 1, cu care se completează.
Susținerile reprezentantei reclamantului potrivit cărora nu se poate reține în cauză incidența deciziei nr. 32/(...) întrucât această decizie vizează doar aplicarea unitară a Decretului-Lege 118/1990 nu și aplicarea unitară a Legii nr. 221/2009 nu au putut fi reținute de către instanța de fond deoarece esențială în cauză este statuarea în drept, dezlegarea dată problemei de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. și această dezlegare în drept arată că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și
354 din Codul penal săvârșite din motive de conștiință nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, drepturi care, potrivit Legii nr. 221/2009 art. 5 se acordă doar în cazul unor condamnări cu caracter politic.
Raportat la considerentele mai sus expuse și reținând că dezlegarea problemei de drept analizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție -. U. este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin.
3 Cod procedură civilă, se impune a constata că, în speță nu poate fi aplicat art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009, condamnarea avută de reclamantul T. G. neputând fi considerată o condamnare cu caracter politic în sensul art. 1 alin. 3 din L. nr. 221/2009.
Așa fiind, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării penale dispuse prin sentința nr. 1. a fost respins ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, a fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect obligarea S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 180.000 euro în echivalent în lei cu titlu de despăgubiri, neputându-se aplica dispozițiile art. 5 din L. nr. 221/2009 carereglementează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, pentru considerentele mai sus expuse.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul T. G. a declarat apel, la data de (...), prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fostformulată.
În motivarea apelului, reclamantul a învederat instanței că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală întrucât tribunalul își fundamentează întreaga motivare pe decizia nr. 3. a Î.C.C.J. fără o raportare concretă la probele administrate în cauză.
Din sentința penală depusă în probațiune rezultă că reclamantul a fost condamnat din cauză că a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor religioase fiind membru al Cultului religios „. lui I..
Convingerile religioase nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar, iar prin apărarea principiilor religioase se poate considera că reclamantul a făcut propagandă împotriva orânduirii socialiste faptă prevăzută și sancționată de art. 166 C. în vigoare la acea dată, atitudinea reclamantului reprezentând o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar.
Prin urmare, se poate considera că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul are un evident caracter politic, iar decizia nr. 3. a Î.C.C.J., invocată de instanța de fond, nu este aplicabilă în speță.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,reprezentat prin D. G. A F. P. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (f.7-10)
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și modul de efectuare a stagiului militar și nu pentru apartenența la un cult religios, astfel încât infracțiunea nu poate fi înțeleasă ca fiind o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului
În ședința publică din 8 decembrie 2011 C., în temeiul art.137 alin.1 coroborat cu art. 252 alin. 2 raportat la art. 248 alin.1 C.pr.civ., a invocat excepția perimării apelului.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., C. se va pronunța mai întâi asupra excepției perimării apelului, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, art. 248 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Prin încheierea civilă din data de (...), C. a dispus în temeiul art. 242 alin.
1 pct. 2 C.pr.civ. suspendarea judecării apelului și trimiterea dosarului spre păstrare la arhivă, până la o nouă stăruință a părții interesate având în vedere lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și faptul că nici una dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 C.pr.civ. (f. 15).
Având în vedere că prezentul apel a rămas în nelucrare din culpa părților timp de peste un an de zile, perioadă în care nici una dintre părți nu a efectuat nici un act de procedură C., în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., va admite excepția invocată din oficiu și, în consecință, în temeiul art. 298 raportat la art. 248 alin. 1 C.pr.civ. va constata perimarea apelului declarat de reclamantul T.
G. împotriva sentinței civile nr. 690 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Constată perimat apelul declarat de reclamantul T. G., împotriva sentinței civile nr. 690 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
G.,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A.-A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: T. D..
| ← Decizia civilă nr. 5/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1180/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
