Decizia civilă nr. 12/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ din 12 decembrie 2012
Ședința publică din data de 12 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
I.-D. C.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. S.-E., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MFP-D. C., împotriva sentinței civile nr. 700 din 10 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 decembrie 2012 reclamanta-recurentă a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, iar la data de 7 decembrie 2012, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și judecarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică câte un exemplar din întâmpinări reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri ca nefondate.
Apreciază că nu este întemeiată critica din recursul pârâtului referitoare la lipsa de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, întrucât infracțiunea de favorizare a infractorului pentru care a fost condamnată reclamanta, era prevăzută de art. 284 în C. penal din 1936. Din actele depuse la dosar de C. rezultă că reclamanta a acordat ajutor unui preot greco-catolic care era urmărit penal, în perioada în care acest cult se desființa. A. infracțiune nu se regăsește în prevederile art. 1 alin. 2 din L. nr.
2., dar legiuitorul a dat posibilitatea de a se constata caracterul politic conform prevederilor L. nr. 214/1999. În ceea ce privește criticile referitoare la amnistie și reabilitare, apreciază că se impun a fi respinse întrucât nu au nici o legătură cu caracterul politic.
În ceea ce privește recursul reclamantei, și acesta se impune a fi respins, având în vedere prevederile deciziei nr. 12/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 700 din 10 octombrie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de chemare în judecatăformulată de către reclamanta M. S. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării.
S-a constat caracterul politic al condamnării reclamantei prin S. penală nr. 3. ianuarie 1954 a T.ui Militar Teritorial Oradea la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
S-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, conform actelor depuse în probațiune la dosar, provenind din dosarul C. al reclamantei, aceasta a fost condamnată prin S. penală nr. 30/1954 a T.ui Militar Teritorial Oradea la o pedeapsă cu închisoare de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 284 Cod penal.
Din starea de fapt expusă în cuprinsul sentinței menționate, tribunalul a reținut că fapta săvârșită s-a referit la ajutarea preotului greco- catolic Pura N., reclamanta ascunzându-l pe acesta din fața autorităților și fiind curier între preotul menționat și alți preoți, transmițând diferite știri între aceștia.
Conform art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., constituie de asemenea condamnare cu caracter politic, condamnarea pronunțată în perioada 06
Martie 1945 - 22 Decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 214/1999 constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie infracțiune săvârșită din motive politice și infracțiunile care au avut drept scop înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau origine etnică, limbă ori religie, de apartenență sau opinie politică, de avere sau origine socială.
T. a reținut că infracțiunea săvârșită de reclamantă a avut drept scop înlăturarea consecințelor discriminatorii în raport cu preoții greco-catolici persecutați în timpul regimului comunist și încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora de apartenență la o religie.
Prin urmare, fapta reclamantei s-a putut încadra în dispozițiile art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. raportat la art. 2 alin. 1 lit. b și e din O.U.G. nr.
214/1999, astfel încât în temeiul art. 4 din L. nr. 2. a constatat caracterul politic al condamnării.
Cât privește cererea de acordare a despăgubirilor civile, ea nu poate fi primită, având în vedere că, pe de o parte, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., cererea reclamantei fiind lipsită de temei juridic sub acest aspect, iar pe de altă parte, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, este prescrisă, termenul de prescripție împlinindu-se în termen de trei ani de la data abolirii regimului comunist din R.ia.
Ca urmare, cererea referitoare la acordarea de despăgubiri a fost respinsă de către instanță.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta M. S.-E.,precum și pârâtul S. R. PRIN MFP-D. C..
Pârâtul S. R. PRIN MFP-D. C. a solicitat în baza prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. de procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, fiind constatat caracterul politic al condamnării suferite prin sentința penală nr. 30/1954 a T. Militar Oradea la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.
Soluția instanței de fond este profund nelegală fiind pronunțată în dezacord cu dispozițiile legale incidente, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin sentința criticata instanța de fond admite petitul privind constatarea caracterului politic condamnării mai sus menționate deși, potrivit art. 111 din C. de procedura civilă " partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistentei unui drept."
Astfel, una dintre condițiile necesare pentru promovarea și admiterea acțiunii în constatare este aceea ca partea reclamanta să justifice un interes.
Interesul, fiind folosul practic urmărit de reclamant, trebuie să existe în tot timpul procesului, chiar și în cazul cererilor în constatare.
Raportat la dispozițiile legale ale C.ui de procedură civilă, apreciază că reclamanta nu justifică un interes în constatarea acestui capăt de cerere în baza prevederilor L. 2..
Așa cum reiese din prevederile art. 2 din L. nr. 2., toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept, iar aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Dar, aceste efecte nu există, având în vedere că, în speță, pe de o parte, condamnarea suferită a fost amnistiată prin D. nr. 4., iar pe de altă parte fiind vorba de o condamnare de 1 an închisoare, a intervenit reabilitarea de drept, care a șters toate consecințele condamnării.
Ori, așa cum reiese din expunerea de motive a L. nr. 2., secț. a 2-a, pct. 1, sfera de aplicare a actului normativ se circumscrie la acele persoane față de care condamnările de natură politică își produc în continuare efectele, deoarece faptele ce au constituit obiectul condamnărilor sunt și astăzi prevăzute de legea penală și nu sunt întrunite condițiile pentru a opera reabilitarea de drept.
În consecință, în speță este lipsită de interes admiterea petitului de constatare a caracterului politic, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor
Publice în calitate de reprezentant al S.
Reclamanta M. S.-E. a solicitat admiterea recursului, modificareahotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin sentința recurată, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și a constatat caracterul politic al condamnării sale prin sentința nr. 30/(...) a T.ui Militar Oradea.
Prin aceeași sentință, prima instanță a a respins cererea de obligare a pârâtului S. R. la despăgubiri. S-a motivat că această cerere „nu poate fi primită având în vedere că, pe de o parte, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., cererea reclamantei fiind lipsită de temei juridic sub acest aspect, iar pe de altă parte, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, este prescrisă, termenul de prescripție împlinindu-se în termen de trei ani de la data abolirii regimului comunist din R.ia.";
Consideră că respingerea cererii formulate de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la despăgubiri cu titlu de daune morale este nelegală și netemeinică pentru motivele pe care le va expune in continuare.
Abolirea regimului comunist din R.ia nu are nici o relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale întrucât acest fapt nu a produs, prin el însuși, niciun efect asupra condamnărilor cu caracter politic sau asupra măsurilor administrative asimilate acestora.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege ca nedrepte. D. o condamnare nu este anulată prin efectul legii sau dacă nu sunt anulate efectele acestei condamnări, este inadmisibilă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate de respectiva condamnare deoarece ea rămâne în ființă ca fiind dreaptă și legală, producând efecte ce exclud acordarea de daune morale. ar, numai L. nr. 2. a introdus astfel de reglementări de anulare a efectelor condamnărilor.
În concret, art. 2 din L. nr. 2. prevede că: "Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor". Este evident că dacă sunt înlăturate "toate efectele", este înlăturat și efectul prescripției, fiind vorba, în fapt, de o repunere în termenul de prescripție.
Prin urmare, orice discuție cu privirea la un eventual moment anterior de la care ar fi început să curgă termenul de prescripție este inutilă din moment ce art. 2 din L. nr. 2. constituie, în mod evident, o repunere în termenul general de prescripție de 3 ani. Că aceasta a fost intenția legiuitorului o demonstrează și dispoziția art. 5 al. 1 din L. nr. 2. conform căreia "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la ... ".
Prin aplicarea Deciziei nr. 1. a C. C. se creează o discriminare între foștii deținuți politici care obținuseră o hotărâre judecătorească definitivă înainte de data intrării în vigoare a acestei decizii (și cărora li s-au acordat despăgubiri) și cei care nu aveau o astfel de hotărâre la acel moment, deși au formulat acțiune în termenul de 3 ani prevăzut de lege. A. discriminare intrăsub incidența art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților fundamentale.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională, cu toată ampla motivare are prin care a căutat să justifice că celor care au suferit de pe urma condamnărilor sau a măsurilor administrative cu caracter politic nu li se cuvin despăgubiri cu titlu de daune morale, nu se poate substitui aprecierii instanțelor de judecată în nici o situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi. Instanțele interne care alcătuiesc puterea judecătorească în accepțiunea legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. l și art. 2), independente si imparțiale trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia, în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text dintr-o lege internă ori să aplice direct o normă internațională.
A nega prerogativa instanțelor de a aprecia ele însele, în mod independent și imparțial, asupra modului de aplicare și interpretare a unei legi, sub motivul că o anumită interpretare a aceleiași legi a fost făcută de Curtea Constituțională (care nu reprezintă o "instanță independentă și imparțială" în accepțiunea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale), înseamnă a le nega acestora puterea și obligativitatea de a soluționa cererea dedusă judecății. A. ar însemna un regretabil regres în evoluția statului de drept, din perspectiva cerințelor primului paragraf din Convenție
În sensul celor mai sus arătate, prin D. nr. 1. chiar Curtea
Constituțională a reținut faptul că nu are atribuții de a rezolva conflictul unor dispoziții interne cu legislația internațională, arătând că "De altfel, instanțele judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta.
Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de instanțele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. 1 din Constituție";… prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege„
Mai menționează că din motivarea C. C. nu rezultă de ce doar despăgubirile acordate persoanelor prevăzute de L. nr. 2. constituie o povară pentru bugetul ce stat, nu și cele acordate în temeiul dreptului comun în materia reparării erorilor judiciare.
Reclamanta M. S. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de intimata S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice.
Intimata S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta M. S. E.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În ce privește recursul declarat de reclamanta M. S.-E., cu privire la termenul de prescripție, acesta curge de la momentul apariției D.ui-Lege nr.
118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr. 50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, iar momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
A. cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar mai trebuie sesizat că în prezenta cauză nu s-a formulat o cerere în temeiul art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., iar cu privire la cererea formulată în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. oct. 2010 a C. C..
Susținerea că această decizie nu trebuie aplicată nu poate fi primită.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și oblig atorie. Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă,în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există, nefiind vorba de o încălcare a principiului neretroactivității cât timp aplicarea se face pentru prezent și pentru viitor.
În acest sens este și D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind cauzele în materia L. nr. 2..
Cu privire la aplicarea deciziilor C. C., trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța decontencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamantul nu poate solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Referitor la recursul pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE, acesta arată că prin sentința criticata instanța de fond admite petitul privind constatarea caracterului politic condamnării mai sus menționate deși, potrivit art. 111 din C. de procedura civilă "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistentei unui drept." Raportat la dispozițiile legale ale C.ui de procedură civilă, apreciază că reclamanta nu justifică un interes în constatarea acestui capăt de cerere în baza prevederilor L. 2. pentru că toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept, iar aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
C. constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece art. 111
Cod procedură civilă nu este incident în cauză deoarece chiar textul art. 1 alin. 4 din L. nr. 2. dispune că „Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de i nstanța judecătorească , în condițiile prevăzute la art. 4." iar art. 4 alin. 1 din același act normativ dispune că
„Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita
instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor,potrivit art. 1 alin. (3)."
Reclamanta justifică un interes deoarece, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., acestea constituie de drept condamnări cu caracter politic, și efectul lor este înlăturat tot de drept, dar în cazul infracțiunilor arătate la art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. caracterul politic trebuie constat întâi de către instanța de judecată în urma analizei cerută de textul legal, și abia apoi efectul acestor condamnări este înlăturat, după constatarea caracterului politic al acestor condamnări.
Chiar dacă pentru condamnarea suferită ar fi intervenit amnistia sau reabilitarea de drept, acestea sunt efecte care intervin pe planul dreptului penal iar nu în ce privește stabilirea drepturilor în condițiile L. nr. 2., care aprevăzut o procedură distinctă pentru drepturi prevăzute doar în acest act normativ.
În temeiul prevederilor art. 3041, 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. S.-E. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 700 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-T. N. M.-C. V. I.-D. C.
M.-L. T.
GREFIER,
Red. I.D.C./dact. V.R.
2 ex./(...)
Jud. fond: M. T. - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 3528/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 37/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
