Decizia civilă nr. 2458/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR.2458 /R/2012
Ședința publică din data de 16 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. S., împotriva sentinței civile nr. 225 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MFP - D. C., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 15 mai
2012, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită instanței respingerea recursului, și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, reclamanta- recurentă a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 225 din (...) a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamanta B. S. în contradictoriu cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în baza art.137
C.pr.civ, că excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsa calității procesuale pasive invocate de către Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare sunt nefondate față de temeiul de drept al cererii art.1 din P. 1 la C. E. a D. O., în baza textului menționat fiind antrenată răspunderea directă a statului, iar Ministerul
Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant al S. R.
Cu referire la fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta este titulara unui drept la despăgubire în baza Titlului VII al Legii 247/2005 pentru o suprafață de teren de 1500 mp care nu poate fi restituit în natură, așa cumrezultă din art. 4 al Dispoziției nr. 4015/2010 emisă de P. municipiului C.-N., ca răspuns la notificarea formulată de către reclamantă în baza Legii 10/2001.
Reclamanta a apreciat că procedura prevăzută de legea specială este anevoioasă și imprevizibilă, neputându-se stabili cu certitudine modalitatea și termenul de încasare a despăgubirilor. Din acest motiv, a apreciat că un mijloc eficient de reparare îl reprezintă acordarea despăgubirilor direct de către S. Român, antrenându-se culpa acestuia pentru atingerea adusă dreptului de proprietate în sensul art. 1 din P. 1 la C.
Cu privire la acest tip de acțiuni, practica judiciară în ultimul timp a fost oscilantă și neunitară, unele instanțe apreciind admisibile cererile de despăgubire îndreptate împotriva S. Român iar altele, dimpotrivă, apreciind că se impune urmarea procedurii speciale.
Problematica adusă în discuție a fost însă tranșată de către Înalta Curte de
Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii, pronunțându-se în cauză D. nr. 27/(...).
Potrivit deciziei menționate, acțiunile care au ca obiect obligarea S. la plata unor despăgubiri în situația incidenței legii speciale de acordare a despăgubirilor, sunt inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B. S., solicitândinstanței în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, și în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât în sistemul de drept comunitar, statele membre sunt obligate să recunoască primordialitatea dreptului comunitar asupra dreptului intern.
Reclamanta a arătat că trecerea unui termen așa de lung fără a beneficia în prezent de despăgubiri bănești, la care este îndreptățită, este o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate reglementat de art. 1 P. 1 la C. și a „. rezonabil"; așa cum este el prevăzut de art. 6 alin. 1 C.
În opinia recurentei, legea reparatorie prevede o procedură administrativă total ineficientă, dosarele soluționându-se grav, fără a beneficia de un termen de soluționare și încasare efectivă a despăgubirilor în viitorul apropiat.
Dreptul reclamantei de a încasa reparația este prevăzut de L. nr.10/2001, ceea ce determină ca aceasta să beneficieze de o creanță care constituie o valoare patrimonială protejată de art. 1 P. 1 (cauza Pressos Compania Naviera SA vs
Belgiei).
Prin întâmpinare, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că acțiunile de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii potrivit Titlului VII din L. nr. 247/2005 îndreptată împotriva S. Român pe dreptul comun, art. 1 P. 1 și art. 13 C., sunt inadmisibile.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, întemeiul art. 3041Cod proc.civ.,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Deși acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii formulată direct de către reclamantă împotriva S. Român, în recurs nu s-a criticat sentința, ci au fost practic reluare motivele acțiunii și redate ca și motive de recurs.
Instanța de recurs verifică legalitatea și temeinicia hotărârii supuse controlului judiciar, ori reclamanta nu aduce nicio critică concretă acestei sentințe, ci reia motivele de fapt și de drept ale acțiunii.
Prin dispoziția de restituire nr.4015/(...) reclamantei B. S. i s-a restituit, în natură, terenul în suprafață de 425 mp înscris în CF 29.977 C. și pentru terenul în suprafață de 1500 mp s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.
247/2005.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenul de 1500 mp, care nu a putut fi restituit în natură se face potrivit art. 16 al. 6; 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către evaluatorul stabilit de C. C. pentru stabilirea despăgubirilor, în baza raportului evaluatorul va emite dispoziția privind titlul de despăgubire.
În cazul de față, reclamantei i s-a restituit în natură o parte din terenul care a făcut obiectul Legii nr.10/2001, iar pentru terenul care nu a putut fi restituit în natură s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, astfel încât procedura reparatorie prevăzută la legile de reparație, în speță, L. nr.10/2001 și L. nr. 247/2005 a fost respectată.
Invocând faptul că procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu s-a făcut în termen rezonabil, recurenta invocă încălcarea „. rezonabil"; așa cum este prevăzut d în art. 6 alin.1 C.
Dreptul la o instanță recunoscut de art. 6 nu este un drept absolut, el se pretează la limitări admise implicit deoarece, prin natura sa, impune o reglementare de către stat. Statele se bucură, în materie, de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, trebuie verificat ca limitările să nu restrângă accesul oferit într-o asemenea măsură încât dreptul să fie încălcat în natura sa. În cazul de față, reclamantei i s-a acordat o reparație parțială prin restituire în natură și i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii. De altfel, în cauza Atanasiu vs. România Curtea de la S. reține că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitele acceptate de C.
Exigențele impuse de C. în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea măsurilor reparatorii.
În considerentele Deciziei 2., pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție s-a reținut că nu se poate reține încălcarea jurisprudenței CEDO după pronunțarea hotărârii pilot Atanasiu vs. R.ia, din moment ce S. Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 și art. 1 din Primul P. la C.
Deși nu precizează expres reclamanta a formulat acțiunea în temeiul art. 13 din Convenție, însă dreptul la un recurs efectiv nu poate merge atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi reparatorii în întregime, cum încearcă reclamanta să facă, prin acțiunea cu care a investit instanța.
Având în vedere și recursul în interesul legii care este obligatoriu pentru instanță, potrivit art. 330 indice 7, al.4 C.Pr.Civ., curtea constată că în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei.
În temeiul art. 3041raportat la art. 312 Cod proc.civ.,curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantaB. S. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. S. împotriva deciziei civile nr. 225 din 7 martie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. C. V. A.-T. N. C. M. CONȚ GREFIER M. LORERD. T. Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/(...) Jud.fond. M. T.
| ← Decizia civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 835/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
