Decizia civilă nr. 13/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 13/A/2012
Ședința publică din 16 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare, apelul declarat de reclamanții M. L. și M. E., împotriva sentinței civile nr. 951 din 17 noiembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați S. R., PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. A J. C., A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU P. D., având ca obiect L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamanții apelanți asistați de domnul avocat S. T., lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați.
Procedura de citare este viciată cu reclamantul apelant M. L. și este legal îndeplinită cu celelalte părți.
A.ul declarat de reclamanții M. L. și M. E. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 lit. r din L. nr.
146/1997.
S-a făcut referatul cauzei după care domnul avocat S. T. depune la dosar împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că acesta a fost împuternicit de reclamanții M. L. și M. E., pentru redactarea și susținerea apelului în dosarul nr. (...) al C.i de A. C.
Curtea constată că procedura de citare cu reclamantul apelant M. L. este viciată întrucât citația pentru prezentul termen de judecată a fost emisă pe adresa numitului M. L., însă având în vedere că reclamantul apelant este prezent personal și asistat de domnul avocat S. T. acest viciu de procedură se acoperă conform prevederilor art. 85 raportat la art. 107 C.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ce face obiectul prezentului dosar și, totodată, solicită recalificarea căii de atac din apel în recurs în temeiul art. XII alin. 3 din L. nr. 202/2010.
Instanța înmânează reprezentantului reclamanților apelanți un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. și pune în discuție cererea privind recalificarea căii de atac din apel în recurs.
Reprezentantul reclamanților apelanți apreciază că împotriva sentinței civile nr. 951 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, calea de atac este apelul și nu recursul.
În urma deliberării, Curtea va respinge cererea formulată de pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. privind recalificarea căii de atac din apel în recurs, având în vedere că art. XII din L. nr. 202/2010 nu este aplicabil în speță întrucât modifică art. 26 alin. 3 din L. nr. 1. care prevede că, decizia sau sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar hotărârea tribunalului este supusă recursului care este de competența curții de apel. Prin urmare, obiectul acestei cauze, constituie obligarea pârâților la plata sumei de 257.400 euro în favoarea reclamanților și nu se circumscrie prevederilor art.26 alin.3 din L. nr.1. astfel încât raportat la valoarea pretinsă de reclamanți, hotărârea pronunțată în primă instanță de către Tribunalul Cluj este supusă apelului conform art.282 alin.1 C..
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă raportat la obiectul acțiunii, reprezentantul reclamanților apelanți își mai susține sau nu cererea formulată în apel, privind efectuarea unei expertize de evaluare de către un expert A. în vederea stabilirii valorii de piață a despăgubirilor, reprezentantul reclamanților apelanți arată că își mai susține această cerere.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere obiectul prezentei cauze, apreciază că cererea în probațiune formulată de reprezentantul reclamanților apelanți prin memoriul de apel, nu este concludentă pentru soluționarea justă a cauzei, ținând seama de prevederile din legea specială, respectiv din T. VII al L. nr. 2..
Având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost invocată D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție dată într-un recurs în interesul legii, Curtea pune în discuția reprezentantului reclamanților apelanți aplicabilitatea aceastei decizii în prezenta cauză.
Reprezentantul reclamanților apelanți arată că în prezenta cauză nu este aplicabilă D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție și, totodată, arată că a chemat în judecată S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, A. N. pentru R. P. și C. C. pentru plata despăgubirilor, pentru că a parcurs traseul prevăzut de L. specială, iar prevederile din L. specială arătate în hotărârea atacată nu sunt aplicabile în prezenta cauză și, de asemenea, arată că instanța de fond a greșit atunci când a calificat cadrul procesual ca fiind cel al prevederilor L. nr. 1., ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această C.
De asemenea, reprezentantul reclamanților apelanți arată că instanța de fond a constatat că acțiunea reclamanților este o acțiune eminamente civilă, pentru că implică acte administrative emise de unitatea administrativă care deține imobilul în litigiu și are caracter civil, instanța competentă să judece astfel de cauze fiind T., care a și judecat cauza în primă instanță și, totodată, arată că prin T. VII din L. nr. 2. a fost completată L. nr. 1., iar în baza acestor prevederi legale, C. centrală pentru plata despăgubirilor și A.N.R.P. au primit moduri de lucru care sunt cunoscute de către părți și de către instanță.
Reprezentantul reclamanților apelanți arată că cererea reclamanților este cu atât mai mult întemeiată deoarece de la data de (...) F. P. este listat la B. de V. B. și în eventualitatea în care părților pe care le reprezintă li se acordăacțiuni la bursă, acestea au posibilitatea de a le negocia la bursă deoarece valoarea acțiunilor fluctuează.
De asemenea, reprezentantul reclamanților apelanți arată că instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată numai pe dreptul civil, însă în fața instanței de fond a arătat că reclamanții au parcurs o parte din procedura prevăzută de contenciosul administrativ, iar din octombrie 2010 reclamanții au demarat procedurile la C. C. pentru plata despăgubirilor și A.N.R.P., iar acele proceduri trebuiau să fie rezolvate, pentru că nu instanța de judecată trebuie să spună acestor unități cum să procedeze în punctul în care ne aflăm cu acest dosar.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților apelanți în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul desființării în totalitate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru că această instanță a calificat acțiunea pe drept civil și se putea lipsi de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, rămânând ca reclamanții să se judece doar cu pârâtele C. centrală pentru plata despăgubirilor și A.N.R.P.
De asemenea, reprezentantul reclamanților apelanți arată că nu mai solicită cheltuieli de judecată în apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. nr. 951 din 17 noiembrie 2011 a T. C., pronunțatăîn dosarul nr. (...), s-a admis excepția inadmisibilității.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții M. L. și M. E., împotriva pârâților S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procedural ales la sediul D. G. a F. P. a județului C., A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU P. D.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut referitor la ultima excepție, că pârâtul a arătat că notificarea reclamanților a fost soluționată prin dispoziția primarului, fiind propusă pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale și dosarul reclamanților a fost înaintat la Prefectura Cluj pentru exercitarea controlului de legalitate că apoi să fie înaintat către A. N. pentru R. P. - C. C. pentru S.a D. B., conform T. VII din L. nr.2..
În speță, L. nr.2. prin art.13 al T. VII stabilește organele abilitate să analizeze și să stabilească cuantumul final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi.
În ședința publică din (...) tribunalul a respins excepția necompetenței materiale și a pus în discuție excepția inadmisibilității, urmând ca în baza dispozițiilor art.137 alin.1 C.proc.civ. să analizeze această excepție.
Prin dispoziția nr.3505/(...) a P.ui municipiului C.-N. s-a dispus respingerea notificării nr.225/(...) formulată de reclamanții M. L. și M. E.pentru terenul situat în C.-N. str. Buzău nr.57, pe considerentul că terenul a fost trecut în anexa nr.39 pentru acordarea de despăgubiri.
Din adresa nr.12341/1130/IV/I din (...) a Prefectului județului C. rezultă că dosarul reclamanților privind acordarea de despăgubiri în baza legilor fondului funciar pentru terenul în suprafață de 1029 mp a fost transmis
Autorității Naționale pentru R. P. - C. C. pentru S.a D.
Din adresele nr.8127/DFF/(...) și nr.8770/DFF/(...) ale Autorității Naționale pentru R. P. rezultă că dosarul reclamanților a fost înregistrat cu nr.22472/FFCC/(...).
Raportat la cele menționate mai sus, chestiunea care se impune a fi analizată de către tribunal este posibilitatea stabilirii în mod direct, nemijlocit de către instanța de judecată, a cuantumului despăgubirilor la care ar fi îndreptățiți reclamanții.
T. a considerat că, atât timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat s-a stabilit o lege specială care prevede condițiile în care persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în conformitate cu principiul specialia generalibus derogant, nu se poate reține că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate față de legea specială.
Pe de altă parte, nu s-a putut susține nici existența unei încălcări a exigențelor C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, având în vedere că, așa cum s-a reținut și în cauza pilot M. Atanasiu și alții împotriva R.ia, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea E. privind dreptul de acces la o instanță.
T. a mai constatat că în jurisprudența Î. curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr. 2966 din 31 martie 2011, decizia nr. 1832 din 2 martie 2011) s-a stabilit că „prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art. 16 din T. VII al L. nr. 2. și constau în titluri de despăgubire stabilite de C. C. pentru S.a D.
De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 81/2007 dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia poate solicita conversia în acțiuni emise de F. P. sau acordarea de despăgubiri în numerar (iar când valoarea este mai mare de 500.000 lei se pot solicita exclusiv acțiuni sau titluri de plată, în funcție de opțiunea titularului).
Considerentul instanțelor potrivit căruia, datorită procedurii greoaie de valorificare a titlurilor de despăgubire și nefuncționalității F. P., au fost pronunțate în repetate rânduri condamnări ale S.ui R. de către Curtea europeană, nu este în măsură să justifice acordarea altor măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege pentru că în felul acesta nu se asigură înlăturarea deficiențelor de sistem și eficacitatea reparațiilor.
Faptul că F. P. nu ar fi funcțional - deși potrivit jurisprudenței recente a instanței de contencios european (de exemplu, cauza Matieș împotriva R. din 8 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește funcționalitatea și plata sumelor datorate - nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de T. VII din L. nr. 2..
În timp ce legea prevede proceduri stricte de urmat și creează fondul din care persoanele îndreptățite ar trebui să fie îndestulate, o jurisprudență creată în afara legii ar încălca în egală măsură exigențele de previzibilitate pe care le impune C. europeană.
În realitate, invocata nefuncționalitate a F. P. atrage obligația pentru stat de a adopta măsurile adecvate pentru a-l face funcțional, iar nu obligația pentru instanțele judecătorești de a legifera, punând în locul măsurilor reparatorii legale altele, stabilite pe cale jurisprudențială, pentru că aceasta ar însemna depășirea funcției jurisdicționale a instanței.
În acest sens, în hotărârea - pilot (cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva R.) s- a reținut că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 228); că, este nevoie de o „. totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate"; (par. 235) și de „. urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză"; (par. 232).
Or, practica judiciară poate fi coerentă atunci când se întemeiază pe norme de drept a căror aplicare este chemată să o facă și nu atunci când creează ea norme care pot fi diferite de la o speță la alta (având în vedere că rolul firesc al legiuitorului este preluat de către judecătorul cauzei) deși situațiile sunt comparabile.
În același timp, în legătură cu lipsa de funcționalitate imputată F. P. nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la B. de V. B..
Mai mult, tribunalul a reținut că prin D. nr.2. Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al Î.
C. de C. și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T. VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva S.ui R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această C., sunt inadmisibile.
Față de cele ce preced, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, fiind de prisos să fie analizate celelalte excepții invocate de pârâți, precum și fondul litigiului dedus judecății, și a respins acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe reclamanții M. L. și M. E. au declarat apel, întermen legal, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul desființării ei în totalitate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanții au învederat instanței că în mod greșit s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii întrucât cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile legii speciale, respectiv L. nr. 1., așa cum a fost modificată și completată prin L. nr. 2. care a introdus C.VII privind acordarea și plata despăgubirilor.
În mod eronat prima instanță a apreciat că prezenta acțiune este inadmisibilă, deoarece reclamanții au invocat și art. 1 din Protocolul I al C. și practica C. în materie, respectiv cauza pilot M. Atanasiu și alții împotriva R..
Reclamanții arată că au parcurs toate fazele administrative prevăzute de L. nr. 1. și C. VII din L. nr. 2., astfel încât dosarul de revendicare este înregistrat sub nr. 22472/FFCC/(...) la A. N. pentru R. P. - C. C..
În temeiul legilor speciale mai sus arătate, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirii de 257.400 euro actualizată, pentru terenul preluat abuziv din str. Buzăului, nr. 57, în suprafață de 1.029 mp., sumă determinată pe baza tarifelor notarilor publici din jud. C. pe anul 2010.
Pe reclamanți nu îi privește faptul că pentru efectuarea plății, pârâții, în calitate de reprezentanți ai G. R., au de parcurs proceduri interne, deoarece aceștia au depășit demult termenul rezonabil de plată. Cererea este cu atât mai mult întemeiată deoarece de la (...) F. „. este listat la bursa de valori B., astfel încât în ipoteza în care se vor acorda acțiuni, reclamanții au posibilitatea de a le negocia pe bursă, astfel încât pârâții nu pot invoca lipsa fondurilor pentru plata despăgubirilor.
D. nr. 2. a Î.C.C.J. nu are nicio relevanță, deoarece prezenta cerere nu este întemeiată pe dreptul comun, astfel încât reclamanții aveau posibilitatea de a nu-l chema în judecată pe pârâtul S. R. prin M. F.
Procedura instituită prin T. VII din L. nr. 2. nu garantează reclamanților plata efectivă a despăgubirilor într-un timp rezonabil.
Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare prin care a arătat că obiectul acțiunii reclamanților a fost tranșat prin decizia nr. 2. a Î.C.C.J. prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statut că o astfel de acțiune îndreptată direct împotriva S.ui R. esteinadmisibilă (f.10).
Pârâții intimați A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU P. D., deși legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au formulat întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, Curtea, în temeiul art. 295 C., reține următoarele:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., reclamanții M. L. și M. E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU P. D., obligarea pârâților la plata sumei de 2. euro, echivalentul a
1.081.080 lei, la cursul de 4,2 lei/euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plus dobânzile și majorări de la data rămânerii definitive a hotărârilor și până la plata efectivă, pentru imobilul teren din str. Buzău nr.57, în suprafață de 286 stjp. echivalentul a 1029 mp preluat abuziv de către S. R.
Reclamanții nu au menționat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată însă, prin răspunsul la întâmpinarea pârâților, aceștia au arătat în mod expres că solicită obligarea directă a pârâților la plata despăgubirilor întrucât măsurile reparatorii stabilite în temeiul T. VII din L. nr.2. sunt ineficiente, lipsindu-i de posibilitatea de a beneficia în mod real de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, iar în drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.1 și art.21 din Constituția R. (f.45-46, dosar fond).
Conform CF nr.19625 C., asupra imobilului înscris sub A+1, loc de casă în str. G. T. nr.57, în suprafață de 286 stjp., a fost întabulat sub B3,4 dreptul de proprietate în favoarea reclamanților M. L. și M. E., cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun (f.7-8, f.35, dosar fond).
Prin încheierea de CF nr.298/(...), în baza Decretului nr.196/(...) a Consiliului de S. al RPR și a tabelei anexate, s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept expropriere, în favoarea S.ui R., în administrarea Sfatului P.ular al orașului C.
Prin notificarea expediată sub nr.225/(...) prin intermediul BEJ B. M. și înregistrată sub nr.37885/(...) la P. mun. C. N., reclamanții au solicitat, în baza
L. nr.1., atribuirea unui teren intravilan în schimbul celui expropriat pe care reclamanții l-au deținut în calitate de proprietari, în str. Buzău, fostă T., nr.57
C. N., în suprafață de 286 mp (f.33, dosar fond).
Prin Dispoziția de respingere a notificării nr.3505/(...) emisă de P. mun.
C. N., s-a respins notificarea nr.225 din (...), înregistrată sub nr.37885 din (...), pentru terenul situat în str. Buzău nr.57 deoarece petenții nu fac dovada dreptului de proprietate cu acte în formă legalizată, în termenul prevăzut de lege și terenul a fost trecut pe A. nr.39 pentru acordarea de despăgubiri în baza L. nr.18/1991 (f.31, dosar fond).
La baza emiterii acestei dispoziții a sta Referatul întocmit de C. pentru aplicarea L. nr.1. care a constatat că petenții nu au completat dosarul de revendicare, în termenul legal, în conformitate cu prevederile art.22 din lege, aceștia nefăcând dovada dreptului de proprietate, cu acte în formă legalizată și, de asemenea, solicitarea petenților a fost soluționată în baza L. nr.18/1991, prin trecerea terenului pe A. nr.39 pentru acordarea despăgubirilor, motiv pentru care se propune respingerea cererii (f.32, dosar fond).
Din adresa nr.12341/1130/IV/I din (...) a Prefectului județului C. rezultă că dosarul reclamanților privind acordarea de despăgubiri în baza legilor fondului funciar pentru terenul în suprafață de 1029 mp a fost transmis
Autorității Naționale pentru R. P. - C. C. pentru S.a D. (f.14, dosar fond).
Din adresele nr.8127/DFF/(...) și nr.8770/DFF/(...) ale Autorității Naționale pentru R. P. rezultă că dosarul reclamanților a fost înregistrat cu nr.22472/FFCC la data de (...) (f.15, f.16, dosar fond).
În prezenta cerere de chemare în judecată formulată direct împotriva pârâților S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU P. D., pentru obligarea la plata despăgubirilor în sumă de 2. euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului preluat abuziv, care nu poate fi restituit în natură, cauza acțiunii, înțeleasă ca scop către care se îndreaptă voința celui care reclamă în justiție, este unică, fiind dată de intenția reclamanților de a obține despăgubiri într-un alt mecanism decât cel prevăzut de T. VII al L. nr. 2., prin invocarea ineficienței sistemului reparator astfel conceput, sancționată în mod constant în jurisprudența C.i Europene a Drepturilor Omului.
Așadar, în mod corect și legal tribunalul a statuat că o astfel de acțiune directă, îndreptată împotriva pârâților, prin care se solicită despăgubiri bănești este inadmisibilă și nu poate fi primită deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant.
Contrar susținerilor reclamanților, în speță este pe deplin aplicabilă D. nr.2. a Î. C. de C. și Justiție prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al Î. C. de C. și Justiție și procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se căacțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv,imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin T.
VII al L. nr. 2., îndreptate direct împotriva S.ui R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această C., sunt inadmisibile.
Astfel, atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și excepția admisibilității acțiunii sunt excepții de fond, ce au strânsă legătură cu exercitarea dreptului la acțiune și au fost în mod legal soluționate de tribunal.
L. nu prevede ordinea în care urmează a fi soluționate excepțiile de același tip, limitându-se a dispune doar în art. 137 alin. 1 C. că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cazul excepțiilor de același tip, atât practica judiciară, cât și doctrina au stabilit că, în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale din caracterul și efectele produse de excepțiile invocate.
Or, față de obiectul prezentei acțiuni civile, analiza posibilității de a cere despăgubiri în justiție pe calea dreptului comun, în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială, primează analizei calității procesuale a statului ori a altei entități în astfel de acțiuni.
Raționamentul este identic cu cel expus de Înalta Curte de Casație și
Justiție în D. nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al R.,
Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009.
Prin D. în interesul legii nr. 33/2008 a fost analizată admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a L. nr. 1..
În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au reclamanții de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială, precum și, posibilitatea stabilirii în mod direct, nemijlocit de către instanța de judecată, a cuantumului despăgubirilor la care aceștia se pretind a fi îndreptățiți.
Este așadar evidentă similitudinea problemei de drept în discuție cu aceea soluționată prin D. în interesul legii nr. 33/2008, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamanți.
Astfel, prin decizia menționată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1., și C. europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și C. europeană, se constată că jurisprudența C. lasă la latitudinea statelor semnatare ale C.iadoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza Păduraru împotriva R. s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea C.
Dacă C. nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de L. nr. 1. și de L. nr. 2..
Prin L. nr. 2. au fost aduse o serie de modificări de substanță L. nr. 1., în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din L. nr. 1., măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
S.a cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din T. VII al
L. nr. 2., se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de
C. C. de S. a D. care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de C. C. de S. a D.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. Atanasiu și alții împotriva R. (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva R., rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C. nua constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că F. "P.", instituit prin L. nr. 2., nu este funcțional.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva R., din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din C. și art. 1 din Primul Protocol adițional la C., în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de C.
Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C. a reamintit că
"statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful
233).
De altfel, chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părțile se pot prevala de existența unui "bun", în sensul C.i, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la C. trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a "valorii patrimoniale" astfel stabilite.
Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din C. și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C. în hotărârea- pilot pronunțată în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva R., presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.
În celași sens, înCauza Flaimbat împotriva R., C. a arătat că nu contestă marja de apreciere de care beneficiază statele de a implementa proceduri administrative prealabile accesului concret și efectiv la o instanță, că
"nu contestă nici eficiența pe care o poate avea procedura prevăzută de L. nr.
1., în special pentru stabilirea calității de persoană ce poate beneficia de dreptul la despăgubire și pentru propunerea metodei de despăgubire", dar "executarea deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul procedurii prevăzute de L. nr. 2. și, prin urmare, prin intermediul
F. „..
Prin hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva R., C. a analizat din nou noțiunile de "bun actual" și "valoare patrimonială" și a statuat că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i- au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
Prin urmare, C. a dus mai departe raționamentul în ceea ce privește existența unui "bun actual" și a statuat că nu este suficient să existe o hotărâre irevocabilă anterioară prin care să se constate nevalabilitatea titlului statului, ci trebuie să existe și o dispoziție în sensul restituirii bunului către reclamant.
Cât privește "valoarea patrimonială", C. a statuat în hotărârea-pilot că aceasta se bucură de protecția oferită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., atunci când "interesul patrimonial" ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționat de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
Și sub acest aspect C. a fost mult mai concretă în hotărârea-pilot, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială, nu este suficient ca legea să consacre un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar și ca instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul consacrat prin lege.
În aceste circumstanțe, obligarea pârâților la plata despăgubirilor, motivat de faptul că reclamanții beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., iar procedura instituită de T. VII al L. nr.2. nu garantează plata efectivă a acestora într-un termen rezonabil, nu poate fi primită, din moment ce, Ia momentul sesizării instanței, reclamanții nu au un bun și nici o creanță suficient consolidată, de natură a-i face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. întrucât nu au epuizat procedura specială prevăzută de legile de reparație, precum și căile de atac prevăzute de aceste legi.
Procedura în fața F. „. este o procedură execuțională, care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia C. C. de S. a D. sau hotărârea instanței, iar rolul statului, în respectarea dispozițiilor art. 6 din C. și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., este acela de a-și construi un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice, acest rol neputând fi cenzurat pe calea prezentei acțiuni civile prin care reclamanții tind la schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor care urmează eventual a fi stabilite.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea, în temeiul art.296
C., va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții M. L. și M. E., împotriva sentinței civile nr. 951 din 17 noiembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L.
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții M. L. și M. E., împotriva sentinței civile nr. 951 din 17 noiembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2012.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A.-A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./7 ex./(...). J. fond:D.I.T..
| ← Decizia civilă nr. 4956/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 403/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
