Decizia civilă nr. 1853/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1853/R/2012
Ședința publică din 27 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: M.-C. V.
A. C. GREFIER : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. C., precum și recursul declarat de reclamanta G. S. și reclamanții M. I., T. G., T. C., L. L. M., O.
(născută M.) L., M. S., M. I. și L. M., toți reprezentați de mandatar G. S., împotriva sentinței civile nr. 39 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, domnul avocat H. C., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 19 din dosar și reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de reclamanta G. S. și reclamanții M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. (născută M.) L., M. S., M. I. și L. M., toți reprezentați de mandatar
G. S., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care domnul avocat H. C. arată că a fost angajat de reclamanta recurentă G. S., care este și mandatara celorlalți reclamanți recurenți și, totodată, solicită lăsarea cauzei pentru a se da reclamantei recurente G. S. posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. sunt de acord cu fixarea orei 10 pentru a doua strigare a cauzei, aceștia arată că sunt de acord cu fixarea acestei ore.
La a doua strigare a cauzei, ce are loc la ora 1013, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă G. S. în nume propriu și în calitate de mandatară a reclamanților recurenți M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. (născută M.) L., M. S., M. I. și L. M., asistată de domnul avocat H. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului recurent.
C. constată că reclamanta recurentă G. S. în nume propriu și în calitate de mandatară a reclamanților recurenți M. I., T. G., T. C., L. L. M., O.
(născută M.) L., M. S., M. I. și L. M., prin intermediul domnului avocat H. C.,au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. și menținerea în parte a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală sub aspectele obligării S.ui R. la plata despăgubirilor materiale.
C. din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea extraordinară a recursului, a prevederilor art. 2, 6, 9 și 14 din C. E. a D. O. și a Libertăților Fundamentale, excepție fundamentată pe dispozițiile art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți pentru susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca odată cu concluziile pe fond, aceștia să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței atacate sub aspectul respingerii capătului de cerere având ca obiect despăgubiri morale ca fiind prescris, cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare, iar rejudecând instanța să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul de obligare la plata de despăgubiri morale și, pe cale de consecință, să admită solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri astfel cum au fost solicitate prin acțiunea introductivă, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că în astfel de cauze precum cea de față, S. R. a recunoscut că este autorul unei fapte ilicite și a dat posibilitatea persoanelor vătămate să se adreseze instanței de judecată în vederea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul suferit. Totodată, arată că a formulat recursul în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. pentru că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 8 din D. nr. 167/1958.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că în cauză ar fi incidente prevederile art. 6 și 14 din C. E. a D. O. și a Libertăților
Fundamentale, în sensul că ar fi vorba de o discriminare, întrucât persoanele care au promovat o acțiune în baza acelorași temeiuri legale ca și cele invocate de reclamanți, au obținut o hotărâre definitivă și irevocabilă, în baza căreia au primit despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit și, totodată, arată că reclamanții nu au nici un fel de culpă, pentru că L. nr. 2. a suferit modificări.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că L. nr. 2. rămâne ca temei juridic indicat de reclamanți, însă a avut loc o modificare de acțiune care a respectat prevederile legale privind regimul unei modificări de acțiuni.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantului reclamanților recurenți împrejurarea că reclamanții nu au solicitat despăgubiri pentru presupusa discriminare la care au fost supuși.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Instanța pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cererea formulată de reprezentantul reclamanților recurenți, privind amânarea pronunțării hotărârii în cauză.
În urma deliberării, C. respinge cererea de amânare a pronunțării hotărârii în cauză formulată de reprezentantul reclamanților recurenți deoarece consideră că nu se impune amânarea pronunțării hotărârii în cauză, având în vedere că reprezentantul reclamanților recurenți a motivat exhaustiv recursul și a depus întâmpinare la dosar.
În concluzie, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1860 lei, conform facturii și chitanței a căror copii certificate le depune la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că nu pot fi combinate dispozițiile legii speciale cu dispozițiile legii pe dreptul comun și, de asemenea, solicită respingerea recursului formulat de reclamanți.
In ceea ce privește daunele morale, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de
A. C. arată că a fost admisă excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată nu poate trece peste D. C. C. și, totodată, face referire la D. nr. 1. pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile unite.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că în speță nu există nici un fel de concurență cu privire la acțiunea formulată în temeiul L. nr. 1. și la acțiunea formulată în temeiul L. nr. 2. și, totodată, arată că pentru imobilele care fac obiectul L. nr. 1. nu a solicitat despăgubiri în baza L. nr. 2..
C. pune în vedere reprezentantului reclamanților recurenți să se refere și la D. nr. 1. pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile unite, având în vedere că Deciziile Î.C.C.J. sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că prin recurs nu s-a invocat D. nr. 1. pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile unite.
C. aduce la cunoștința reprezentantului reclamanților recurenți că D. nr. 1. pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile unite a fost invocată în cadrul susținerilor reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită să nu fie luată în considerare D. nr. 1. pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile unite.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că art. 5, lit. b din L. nr. 2. nu face distincție cu privire la natura bunurilor, ci condiția este aceea ca bunurile să fi fost confiscate ca urmare a aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul T. C. la data de (...) de către reclamanții G. S., M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. (născută M.) L., M. S., M. I. și L. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat constatarea caracterului politic al măsurii dislocării șistabilirii domiciliului obligatoriu, aplicate prin D. MAI nr. 1., în raport de reclamanții T. G., T. C., M. S., M. I., L. M., G. S., M. I., L. L., cât si în raport de autorii reclamanților, respectiv defuncții M. F., T. S., M. A. șt F. M. (născută M.); obligarea S.ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C., cu sediul în municipiul C.-N., P-ța A. lancu nr. 19, la acordarea de despăgubiri în favoarea acestora, respectiv:
- suma de 325.000 euro în favoarea reclamanților T. G., O. L., M. I. (nepot de fiu), L. M., G. S., M. I. (fiu), L. L., pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna autorului reclamanților, defunctul M. I.;
- uma de 45.000 euro în favoarea reclamanților T. G.,
O. L., M. I. (nepot de fiu), L. M., G. S., M. I. (fiu), L. L., pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna autoarei reclamanților, defuncta M. F.;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamantului T. G.,pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise îndauna reclamantului;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamanților T. G. ș
T. C. pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna soției/. reclamanților, defuncta T. S. suma de 10.000 euro în favoarea reclamantului T. C. pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna reclamantului;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamantei M. S. pentrcompensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna reclamantei;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamanților M. S., M
I. și L. M. pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna soțului/. reclamanților, defunctul M. A.;
- suma de 10.000 euro în favoarea reclamantului M. I. (fiul lui
M. A. și S.) pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicitecomise în dauna reclamantului;
- uma de 10.000 euro în favoarea reclamantei L. M
(născută M.) pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicitecomise în dauna reclamantei;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamantei G. S. pentrcompensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna reclamantei;
- uma de 25.000 euro în favoarea reclamantului M. I. (fiul lu
M. I. și F.) pentru compensarea prejudiciului moral cauzat prin faptele ilicite comise în dauna reclamantului;
- uma de 50.000 euro în favoarea reclamanților T. G.,
O. L., M. I. (nepot de fiu), L. M., G. S., M. I. (fiu), L. L., reprezentând echivalentulvalorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare a autorului reclamanților, condamnatul M. I.;
- suma de 8.000 euro în favoarea reclamantului T. G.,reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al faptelor ilicite comise în dauna reclamantului; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de (...) reclamanții au depus la dosar precizare prin care au înțeles să completeze temeiul de drept al cererii introductive cu dispozițiile art. 98, art. 999 și alin. 1000 alin. 3 C. proc. civ. , iar la data de (...) au precizat în scris valoarea bunurilor confiscate de la condamnatul M. I.
Prin sentința civilă nr. 39 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul din acțiunea introductivă de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. G. , M. I., T. G. ,T. C. , L. L. M., O. L. , M. S., M. I., L. M., toți prin mandatar S. G. încontradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință
:
- s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu adoptată față de reclamanții S. G. , M. I., T. G.
,T. C. , L. L. M., M. S., M. I., L. M., precum și față de antecesorii acestora, M. F.,
T. S., M. A. și F. M.;
- a fost obligat paratul să plătească reclamantului T. G. suma de 24.546lei cu titlu de daune materiale și obligă paratul să achite în favoarea reclamanților S. G. , M. I., T. G. , L. L. M., O. L. , M. I., L. M. suma de 37.623 lei cu titlu de daune materiale .
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanți împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, avand ca obiect despăgubiri morale.
A fost obligat paratul să achite reclamantei G. S. suma de 3.285 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința nr. 463 din (...) a T. Militar al R. a III-a Militară C. pronunțată în dos. nr. 50/1958, menținută prin D. nr. 145 din (...) a T. Suprem, Colegiul Militar București, a fost condamnat numitul M. I. la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică și 3 ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare la constituirea în bandă, în scop terorist, faptă prevăzută de art.6 al.1 comb. Cu art.1 lit.c,d din D. nr. 1. și , respectiv pentru infracțiunea de deținere de arme în mod ilegal, faptă prevăzută de art.13 lit.a din D. nr. 1. (f.32-53).
Prin aceeași sentință, s-a dispus confiscarea totală a averii antecesorului reclamanților, M. I., potrivit dispozițiilor art.4 din D. nr. 1., măsură care a fost dusă la îndeplinire,așa cum rezultă din procesul-verbal de confiscare din data de (...) (f.55) .
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.h, i din L. nr.2. condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de D. nr. 1. și D. nr.
1. constituie de drept, condamnări cu caracter politic.
M. I. a fost arestat la data de (...), fiind apoi grațiat conform D.ui nr.310/1964 și eliberat la data de (...) potrivit înscrisurilor comunicate la dosar de către C. a decedat la data de (...) așa cum reise din copia certificatului de decas aflată la fila 65.
În ce privește pe reclamanți, aceștia sunt , conform actelor de stare civilă depuse la dosar, succesori ai defunctului M. I., 64-66,68,69, 76, (...),89,90,94,96,97,99-101-103,104,106,110,112,114,119,120,123, 128,
129).
Astfel, G. S., O. L. și M. I. sunt copiii condamnatului M. I. și a soției acestuia, F. , L. L. M. este nepoată de fiică ( fiica defunctei F. M. ) , M. I. și L. M.,sunt nepoți de fiu (copiii defuncților M. A. și S.).
Reclamanta M. S., născută la (...), a fost căsătorită cu defunctul M. A..
Reclamantul T. G., născut la (...), este fiul lui T. I. și N. F., iar reclamantul T. C. , născut la data de (...),este fiul al lui T. G. și T. S.
Este de meționat că mama reclamantului T. G. a fost M. F., născut înainte de căsătoria acesteia cu M. I., împrejurare atestată de adresa nr.a/5090/(...) emisă de M. A. I., D. M. R. G., S. E. P. (f.351-352).
Condamnarea cu caracter politic suferită de M. I. a avut consecințe și asupra membrilor familiei sale, cărora li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat în comuna R., raionul Brăila, regiunea G., în baza Deciziei MAI nr.15277/(...), aspect confirmat de adresa nr.00851224/(...) emisă de M. A. I. ,U. B. (f.373). Aceeași împrejurare este atestată și de documentele comunicate de C. ,aflate la filele 348-374, precum și de înscrisurile depuse în probațiune de reclamanți (f.70, 79, 91, 109, 125, 132, 135).
Potrivit acestor dovezi, măsură strămutării din comuna B., sat P. H. , a fost luată fața de copiii condamnatului M. I., respectiv G. S., O. L., M. A.
,M. S., F. M. și M. I. , față de soția lui, M. F. , precum și față de fiul acesteia dinaintea căsătoriei, reclamantul T. G.
Totodată , măsura stabilirii domiciliului obligatoriu a fost adoptată și față de soția lui T. G., numita T. S. (f.369, 371).
Instanța a reținut de asemenea că această măsură s-a răsfrant și asupra reclamanților T. C., fiul lui T. G. și al S., L. L. M. , fiica lui M. M., căsătorită F., M. I. și Lupulesu M., fiii lui M. A. . Aceste persoane s-au născut , potrivit datelor ce rezultă din copiile actelor de stare civilă aflate la dosar, ulterior stabilirii măsurii dislocării față de părinții lor, dar în care aceștia se aflau cu domiciliul obligatoriu fixat în comuna R., raionul Brăila, regiunea G. astfel incat au suportat la randul lor, consecințele respectivei măsuri administrative.
Restricțiile domiciliare au fost ridicate începand cu data de (...) pentru G. S. , în (...) pentru M. I., în (...) pentru M. F., M. A., M. S., T. I. G., T. S., sens în care sunt adresele de la filele 351-352,353, 360,364.
Conform art.3 al.1 din L. nr.2. constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate la lit.a-f ale articolului.
Potrivit art. 4 al.2 din L. nr.2., "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art.1 al.3 din lege, constituie de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea , potrivit art. 3 din OUG nr.214/I999 sunt măsuri administrative abuzive orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) al OUG nr.2., printre altele internarea în unități și colonii de muncă.
În acest context, față de cele anterior reținute, este cert că strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu reclamanților și antecesorilor acestora avut un caracter politic, întrucât a fost luată ca o consecință a condamnării politice suferite de M. I. ,regimul politic de la acea vreme urmărind exterminarea tuturor persoanelor care se opuneau regimului comunist, fiind considerate un pericol pentru acesta.
În consecință, raportat la starea de fapt reținută și la temeiurile legale anterior expuse, instanța a apreciat că acțiunea promovată este întemeiată sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative constand în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu adoptată față de reclamanții S. G. , M. I., T. G. ,T. C. , L. L. M., M. S., M. I., L. M., precum și față de antecesorii acestora, M. F., T. S., M. A. și F. M..
Cu privire la petitul de despăgubiri, s-a observat că , potrivit art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II- lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a ținut seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P.legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. E. a D. O..
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție, însă reclamanții au invocat și dispozițiile art.998, art.999 C..
Conform art.3 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescriție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din D. nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanții au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1994, prin raportare la C. E. a D. O., așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanții cunoșteau sau trebuiau să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere .
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, s-a constatat că dovada confiscării bunurilor condamnatului M. I. o constituie procesul-verbal din data de (...) întocmit de judecătorul delegat cu executarea Deciziei nr.145/1958 a T. Militar a R. a 3-a Militare C. din care rezultă că s-au confiscat următoarele bunuri: 2,40 ha teren fanaț, 2 case țărănești, o vacă și o junincă, 2 lavițe de brad, 1 masă de fag,1 pat de brad, 1 stelaj de brad, 1 sobă de fier, 2 șuri din lemn, 1 ladă din scanduri de brad, 1 butoi de brad, 1 masă improvizată de brad, 13 buc. lemn de brad de cca.13 m lungime,9 buc. lemn brad 2 m lungime, 5 mc. Piatră brută de construcție, 4 rate de care,1 jug,cca. 3000 buc. șindrilă,1 război de țesut, 1 furcă de fier, 1 furcă de lemn,
1 meliță, cca. 5 căruțe de fan, 1 grapă, 1 grindă de brad semicioplită, 3 coase vechi (f.55).
Dintre acestea, unele au fost evaluate la data confiscării, valorile fiind menționate în procesul-verbal de confiscare, iar pentru celelalte reclamanții au indicat valori estimative prin precizarea depusă la data de (...) (f.380-381).
Reclamanții au precizat în acțiunea introductivă că nu solicită despăgubiri pentru terenul de 2,40 ha întrucat acesta face obiectul procedurilor de restituire în temeiul L. nr.1..
În cauză s-a administrat proba cu expertiza tehnică de evaluare, întocmită de expert R. I. D. prin care s-a stabilit valoarea actualizată abunurilor confiscate de la M. I. la data de (...)2, respectiv : case țărănești-
4500 lei, o vacă și o junincă-7.500 lei, 2 lavițe de brad, 1 masă de fag-90 lei,1 pat de brad, 1 stelaj de brad-45 lei, 1 sobă de fier-225 lei, 2 șuri din lemn-
6.000 lei, 1 ladă din scanduri de brad-45 lei, 1 butoi de brad-150 lei, 1 masă improvizată de brad-10 lei, 13 buc. lemn de brad de cca.13 m lungime-6591 lei,9 buc. lemn brad 2 m lungime- 78 lei, 5 mc. piatră brută de construcție-
225 lei, 4 roate de car-300 lei,1 jug-1200 lei,cca. 3000 buc. șindrilă-9.000 lei,1 război de țesut-210 lei, 1 furcă de fier-45 lei, 1 furcă de lemn-39 lei, 1 meliță,-30 lei cca. 5 căruțe de fan-750 lei, 1 grapă-45 lei, 1 grindă de brad semicioplită-390 lei, 3 coase vechi -135 lei, în total suma de 37.623 lei.
Instanța a constatat că, urmare a măsurii administrative cu caracter politic a dislocării luată față de T. G., acestuia i s-au confiscat la randul său, o serie de bunuri identificate în procesul-verbal din data de (...) întocmit de judecătorul T. P. al R. H. , R. C., după cum urmează: 2 junci roșii de trei ani- în valoare de 3500 lei, 1 vacă roșie în valoare de 2000 lei, 1 junincă de trei ani în valoare de 2000 lei, 1 vițel în valoare de 500 lei, cca. 100 buc. șindrilă în valoare de 20 lei, 2 cocini porc în valoare de 500 lei,1 pat din scanduri de brad în valoare de 50 lei, 2 lavițe din lemn în valoare de 20 lei, 25 buc. scanduri de brad de cca. 3 m. lungime în valoare de 50 lei, 30 buc. scanduri de brad de 4 m lungime în valoare de 362 lei, 1 lampă de petrol în valoare de
10 lei,2 tarnăcoape în valoare de 20 lei,1 ferăstrău/joagăr în valoare de 40 lei,1 roată de tors, 1 furcă de lemn,1 masă din scanduri de brad, 2 lavițe din lemn deteriorate,1 lopată și 1 bancă pentru confecționat șindrile, aceste din urmă bunuri neavand precizată valoarea (f.56).
Este adevărat că în procesul-verbal de confiscare se menționează că bunurile aparțin numitului M. G., fiul lui M. I. condamnat prin D. nr.145/1958, însă instanța a apreciat că este vorba despre una și aceeași persoană cu T. G. care, așa cum s-a reținut anterior, este fiul lui M. F., născut anterior căsătoriei acesteia cu M. I., eroare care a mai apărut și în alte documente ulterioare. Această chestiune a fost însă clarificată prin adresa nr.00851224/(...) a M.ui A. I. în care se arată că în loc de M. G. a fost dislocat T. G., precum și prin adresa nr.a/5090/(...) a M.ui A. I., D. M. R. G., S. evidența populației care atestă că T. G., fața de care a fost luată măsura stabilirii domiciliului obligatoriu, este fiul lui M. F. , născut înainte de căsătorie (f.351/352, 371).
Bunurile avand valoarea indicată în actul de confiscare privind pe T.
(M.) G. ,au fost evaluate prin același raport de expertiză realizat de expert R. I.
D. la suma totală de 24.546 lei, respectiv: 2 junci roșii de trei ani-în valoare de 10.500 lei, 1 vacă roșie în valoare de 6000 lei, 1 junincă de trei ani în valoare de 3000 lei, 1 vițel în valoare de 1500 lei, cca. 100 buc. șindrilă în valoare de 60 lei, 2 cocini porc în valoare de 1500 lei,1 pat din scanduri de brad în valoare de 150 lei, 2 lavițe din lemn în valoare de 300 lei, 25 buc. scanduri de brad de cca. 3 m. lungime în valoare de 150 lei, 30 buc. scanduri de brad de 4 m lungime în valoare de 1086 lei, 1 lampă de petrol în valoare de
30 lei,2 tarnăcoape în valoare de 60 lei,1 ferăstrău/joagăr în valoare de 120 lei,1 roată de tors-60 lei și 1 furcă de lemn-30 lei .
Avand în vedere considerentele expuse, precum și disp. art. 5 al.1 lit.b din L. nr.2., art. 1169 C. instanța a admis în parte solicitările reclamanților sub aspectul despăgubirilor materiale și a obligat paratul să plătească reclamantului T. G. suma de 24.546 lei cu titlu de daune materiale pentru bunurile confiscate acestuia , iar în favoarea reclamanților S. G. , M. I., T. G.
, L. L. M., O. L. , M. I., L. M. suma de 37.623 lei cu același titlu pentru bunurile confiscate de la antecesorii lor comuni , M. I. și soția M. F.,reținandu-se că, deși numele acesteia din urmă nu figurează în actul de confiscare, măsura a vizat toate bunurile celor doi soți, aspect ce rezultă și din hotărarea penală de condamnare, prin care s-a dispus această sancțiune cu caracter civil.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.285 lei , reprezentând onorariu expert în sumă de 1500 lei și onorariu de avocat în sumă de 1785 lei, conform facturii și chitanțelor depuse la dosar, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 2. , prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamanții , li s-a creat convingerea la nivel intelectiv , a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist , or , ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu , respectiv pârâtul S. R. , prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 2..
În consecință, față de aceste considerente, apreciind că paratul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța l-a obligat să plătească reclamantei G. S., care a suportat cheltuielile de judecată, suma de 3.285 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G. S., M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. L., M. S., M. I. și L. M. prin mandatar G. S. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
1. Prin recursul declarat de reclamanții G. S., M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. L., M. S., M. I. și L. M. prin mandatar G. S. s-a solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 3. a T. C. în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale, rejudecând urmând a se respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, admițându-se solicitarea de obligare a pârâtului la acordarea de despăgubiri astfel cum au fost solicitate prin acțiune.
După relatarea stării de fapt în cauză și redarea soluției pronunțate de tribunal se arată că din considerentele sentinței atacate nu rezultă că instanța de fond ar fi analizat argumentele reprezentantului reclamanților în ceea ce privește poziția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Din coroborarea prevederilor art. 3, 7 și 8 din D. nr. 167/1958 rezultă că pentru determinarea începutului prescripției extinctive la răspunderea civilă delictuală sunt relevante două momente alternative de la care curge termenul de prescripție și anume momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea și momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.
Prin edictarea L. nr. 2. S. R. a recunoscut dreptul persoanelor prejudiciate prin faptele regimului comunist de a obține despăgubiri morale, această recunoaștere făcând să curgă cu începere de la data intrării în vigoare a acestei legi a unui nou termen de prescripție de 3 ani.
L. nr. 2. a fost adoptată în vederea reglementării răspunderii civile delictuale a S.ui R. față de persoanele care au suferit condamnări politice, fundamentul acestei legi speciale constituindu-l tocmai răspunderea delictuală.
În ceea ce privește incidența în cauză a deciziilor C. C. nr. 1354, 1358 și
1360/2010 s-a arătat că potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992 deciziile C.
C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aplicându-se deci doar acelor raporturi juridice născute ulterior publicării acestora în Monitorul Oficial. O altă interpretare a acestor dispoziții s-ar afla în contradicție cu art.
6 și art. 14 din C. E. a D. O., instituindu-se un tratament juridic diferit față de cei care dețin deja o hotărâre definitivă delimitarea făcându-se în baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, aspect ce contravine atât practicii C. cât și principiului egalității în fața legii edictat de art. 16 din Constituția R.iei. Au fost invocate în acest sens deciziile pronunțate de C. în cauzele Thorne c. Marii Britanii, Marckx c. Belgiei și C. c. R.iei.
S-a concluzionat în sensul că o altă interpretare ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii creându-se premisele unei discriminări.
Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate s-au adus argumente în sprijinul caracterului rezonabil al acestora.
În drept au fost invocate prevederile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 alin. 5 C.pr.civ., art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., art. 998 și urm. Cod civil, art. 21 din Constituția R.iei, art. 2, 6, 8, 9 și 14 din C., art. 11 alin.
3 din L. nr. 47/1992, art. 3, 7 și 8 din D. nr. 67/1958.
Nu s-a formulat întâmpinare de către pârât la recursul declarat de cătrereclamanți.
2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiuniireclamanților și în ceea ce privește daunele materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților și în privința cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că din economia dispozițiilor L. nr. 2. rezultă cu evidență că bunurile materiale la care face referire art. 5 alin. 1 lit. b sunt aceleași cu bunurile mobile și imobile care fac parte din categoria celor prevăzute de L. nr. 1. și L. nr. 2.. În sprijinul acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 5 alin. 5 din L. nr. 2..
Bunurile mobile pentru care reclamanții au solicitat despăgubiri nu fac parte din cele la care se referă L. nr. 2., fiind invocată în acest sens decizia pronunțată de către C. de A. C. în dosarul nr. (...) și practica C. menționată în aceasta.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că în sarcina S.ui
R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi stabilită nici un fel de culpă, împrocesuarea acestuia fiind obligatorie și expres prevăzută de lege. P. este obligat conform alin. 4 al art. 4 din L. nr. 2. să stea în judecată pentru opozabilitate, pentru ca cererea să poată fi pronunțată în contradictoriu cu un pârât.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâți,întâmpinare prin care se solicită respingerea acestuia.
Se arată că termenul de „. este gen proxim față de cel de „. în înțelesul
L. nr. 1. și al L. nr. 2.. Normele de tehnică legislativă în vigoare impun regula ca în lipsa unei definiții exprese contrare termenii folosiți de legiuitor să-și păstreze proprietatea din vocabularul comun (art. 24 din L. nr. 24/2000). În consecință, în absența oricărei precizări exprese sintagma „. folosită de legiuitor în art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. își păstrează proprietatea comună din fondul lingvistic general, incluzând atât bunurile mobile cât și cele imobile.
Dispozițiile L. nr. 2. au în vedere situația în care bunurile au fost confiscate ca efect a unor hotărâri de condamnare cu caracter politic, cu excepția bunurilor imobile care fac obiectul procedurilor de restituire prevăzute de L. nr. 1. și L. nr. 2..
În ceea ce privește trimiterile făcute de către pârât la jurisprudența C.
E. a D. O. s-a arătat că acestea sunt irelevante în soluționarea recursului, jurisprudența invocată referindu-se la materia restituirii proprietăților preluate abuziv de regimul comunist, pârâtul interpretând eronat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și deciziile C..
Și susținerile din recurs în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată sunt nefondate, în mod corect fiind reținută culpa procesuală a pârâtului în temeiul art. 274 C.pr.civ. Se face o confuzie între calitatea procesuală pasivă și partea căzută în pretenții.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 274 C.pr.civ., art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. și art. 24 din L. nr. 24/2000..
Analizând recursul declarat de reclamanții G. S., M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. L., M. S., M. I. și L. M. prin mandatar G. S., precum și cel declarat de către pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 39 din (...) a T. C., C. reține următoarele:
1.Recursul reclamantului este nefondat.
Referitor la invocarea în fața instanței de recurs a prevederilor art.2, art.6, art.8, art.9, art.14 din C. E. a D. O., se constată în primul rând că acestea nu au fost invocate în fața instanței de fond. În consecință, raportat la art.294 alin.1 coroborat cu art.316 C.pr.civ., aceste texte nu vor fi analizate în recurs în măsura în care prin invocarea acestora se schimbă cauza acțiunii formulate, astfel cum a fost precizată în fața tribunalului.
Singura critică formulată de către reclamant în ceea ce privește sentința pronunțată de tribunal privește modul de soluționare al petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, petit întemeiat în drept pe prevederile art.998 și urm. C.
Soluția pronunțată asupra acestuia, de respingere ca urmarea a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, este apreciată ca fiind temeinică și legală de către curte.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -Lege nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube care s-ar fi apreciat că nu au fost reparate prin această lege specială.
Prin adoptarea D.ui Lege nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s- a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-au acordat numeroase alte drepturi.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale
C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferențaconstă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i E. a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
Atâta timp cât dispoziția din L. nr.2. prin s-a prevăzut obligația S.ui R. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic dispuse în perioada (...)-(...) a fost declarată neconstituțională, încetându-și efectele juridice conform art.147 din Constituția R.iei, nu se poate pune problema ca această lege să aibă efecte în cea ce privește termenul de prescripție și momentul de la care începe să curgă acesta referitor la acțiunile având același obiect, întemeiate însă pe dreptul comun. I. este din această perspectivă faptul că prevederea din legea specială invocată în cauză a avut ca fundament tot principiul răspunderii civile delictuale, astfel cum acesta este reglementat de art.998,999 C.
Referitor la aplicabilitatea deciziilor C. C. în cauză și consecințele aplicării acestora se reține că la data de (...) Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.12, stabilindu-se prin aceasta că urmare a deciziilor C. C. nr.1358/2010 și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Și această chestiune a fost deci tranșată, decizia în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțele de judecată conform prevederilor art. 3307alin.4 C.pr.civ, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, impunându-se deci a fi avută în soluționarea recursului. Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad- hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Mențiunile din recurs prin care se justifică cuantumul sumelor solicitate cu titlu de daune morale nu vor fi mai fi analizate raportat la cele reținute anterior. 2. Recursul declarat de către pârât este de asemenea nefondat. Prima chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2., prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile. Art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S.ui la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.1., ale L. nr.2.. Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de „. confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii, astfel cum se arată și în întâmpinarea depusă la dosar de către reclamanți. Referirile din recurs la jurisprudența C., invocată pentru a justifica faptul că dispozițiile convenției nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile cauzate de predecesorii lor nu au relevanță în problema bunurilor confiscate de stat. Prin L. nr.2. S. R. a optat să repare aceste prejudicii, cauzate prin confiscarea bunurilor de către stat în perioada 1945-1989, dispoziția în acest sens din legea specială fiind în vigoare. Se mai critică faptul că instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Problema cheltuielilor de judecată în litigiile întemeiate pe prevederile L. nr.2., precizate pe prevederile art.998 și urm C. după declararea ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. a primit o rezolvare constantă și unitară în practica judiciară. Considerentul pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea. În ceea ce privește susținerea că nu poate fi stabilită culpa procesuală în sarcina M.ui F. P. se reține că atâta timp cât în proces calitate procesuală pasivă, necontestată, o are S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, numai în sarcina acestuia, în calitate de pârât, poate fi reținută culpa procesuală în sensul art.274 C.pr.civ., iar nu împotriva unui alt subiect de drept neîmprocesuat și care nu își justifică calitatea procesuală raportat la obiectul acțiunii, astfel cum acesta a fost stabilit de reclamant. Prin urmare, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ. C. va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză. În temeiul art.274, 276 C.pr.civ. instanța va obliga recurentul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească intimaților reclamanți suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Respinge recursul declarat de reclamanții G. S., M. I., T. G., T. C., L. L. M., O. L., M. S., M. I. și L. M. prin mandatar G. S. împotriva sentinței civile nr. 39 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă recurentul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească intimaților reclamanți suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A.-A. P. M.-C. V. A. C. GREFIER, A.-A. M. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) J.fond: M. O. S.
| ← Decizia civilă nr. 1548/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3541/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
