Decizia civilă nr. 436/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 436/R/2012
Ședința arie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta M. M. împotriva deciziei civile nr. 396 din 29 septembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații B. M., R. M., M. N., P. D. și C. V., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente M. M., avocat D. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 3473,62 lei și 10,15 lei timbru judiciar, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat. T., depune la dosar copie de pe certificatul de căsătorie al numitei R. M.
Curtea pune în vedere reprezentantului pârâtei recurente să precizeze dacă s-a revocat mandatul dat de către defuncta B. Ana.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că mandatul nu a fost revocat de către moștenitorii defunctei, apreciind că acesta a fost revocat explicit prin decesul părții care l-a mandatat. A. că recurenta Măscut M. a cunoscut decesul numitei B. Ana, întrucât sunt surori, dar a apreciat că nu este necesar să anunțe avocatul.
T., arată că el a aflat despre decesul numitei B. Ana în momentul în care a fost comunicată decizia instanței de apel, acesta fiind momentul în care a luat legătura cu părțile, pentru a discuta dacă se promovează recurs sau nu, atunci primind și o copie de pe certificatul de deces.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a decizie, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței atacate sub aspectul acțiunii principale, în sensul respingerii pe fond a acțiunii reclamantei B. M., sau în subsidiar, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B. M. și respingerea acțiunii principale ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în raport de cererea reconvențională, în sensul anulării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea acestei cereri reconvenționale aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată conform note de cheltuieli pe care o depune la dosar.
Apreciază că, întrucât pârâta B. Ana era decedată la momentul închiderii dezbaterilor în apel, decizia este lovită de nulitate, fără să poată fi aplicabile dispozițiile art. 243 alin. final C.pr.civ., conform cărora decesul părții nu împiedică pronunțarea hotărârii dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosar. Menționează că nu numai hotărârea pronunțată, dar și toate actele de procedură săvârșite de instanță ulterior decesului și în legătură cu pârâta B. Ana sunt lovite de nulitate absolută în condițiile prevăzute de art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
Al doilea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 307 pct. 7 raportat la art. 312 alin. 5 C. proc. civ. și privește atât nemotivarea deciziei în raport de motivele de apel cât și neadministrarea tuturor probelor în raport de obiectul real al cererii reconvenționale alături de motivul invocat de nulitate absolută referitor la testamentul olograf.
A. că în mod eronat a înlăturat instanța de apel critica potrivit căreia prima instanță trebuie să pună în discuția contradictorie a părților obiectul real al cauzei în raport de discrepanța dintre petit și motivare, împrejurare care ar fi condus la stabilirea în concret a limitelor investirii instanței.
C U R T E A
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de (...), sub nr. 3147/2006 (nr. nou (...)) reclamanta B. M. i-a chemat în judecată pe pârâții M. M., B. Ana, M. N., P. D., C. V., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a testamentului defunctei C. E., decedată la data de 14 octombrie 2005, testament autentificat sub nr. 2729/(...) de către B. N. P. M. L. să se constate că ea este moștenitoarea defunctei, în calitate de legatară cu titlu particular asupra apartamentului situat în C.-N., str. P. nr.8, ap.6, compus din 3 camere și dependințe, în baza testamentului olograf scris, datat și semnat de mâna defunctei la data de 1 noiembrie 2003 în H.; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că ea este nepoată de soră a defunctei, iar pârâtele de rd. 1,2,4,5 sunt surorile acesteia și pârâtul de rd. 4, fratele acesteia, iar defuncta a fost văduvă și nu a avut copii. A mai arătat reclamanta că între ea și pârâtă a fost o relație specială, mai ales după ce a decedat mama sa, relațiile dintre ele devenind și mai strânse, iar defuncta s-a exprimat în familie, în nenumărate rânduri, că dorește să îi lase ei apartamentul, făcându-i chiar mai multe testamente, dintre care cel în care se arăta că apartamentul în care locuia defuncta i-l va lăsa ei, a fost rupt de pârâta M. M. A mai învederat reclamanta că, în anul 2005, a venit în țară, fiind plecată la muncă în I., și și-a găsit mătușa internată în spital, care la foarte scurt timp a și fost operată pe creier. R. a mai arătat că, după decesul mătușii sale C. E., i-a notificat pe frații acesteia pentru a se prezenta la notar în vederea dezbaterii succesiunii și că pârâta M. M. i-a prezentat atunci testamentul autentic a cărui nulitate o solicită a fi constatată prin cererea de față. A precizat reclamanta că acel testament autentic a fost încheiat după ce C. E. a fost operată, fiind autentificat de notar și semnat și de un medic, iar testamentul nu a fost semnat, ci testatoarea a pus degetul, deși defuncta era o femeie cu educație (era farmacistă), astfel încât dacă ar fi fost lucidă și cu discernământ nu a înțeles de ce nu a semnat testamentul. A susținut reclamanta că, în realitate, după operație mătușa sa a trăit numai pentru că o țineau în viață aparatele, nu se mai puteau înțelege cu ea pentru că nu mai reacționa în nici un mod.
Judecata în fața primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 16256/(...) a Judecătoriei C.-N., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta B. M. împotriva pârâților M. M., B.
Ana, M. N., P. D. și C. V. și respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții M. M., B. Ana, M. N., P. D. și C. V.
S-a constatat constatat nulitatea relativă a testamentului autentificat de BNP L. M. sub nr. 2729/(...), pentru lipsa discernământului testatoarei C.
E.
S-a constatat calitatea de moștenitor - legatar cu titlu particular a reclamantei B. M. după defuncta C. E. decedată la data de (...), în baza testamentului olograf al defunctei din data de (...), asupra imobilului apartament din C.-N., A. peana nr. 8, bloc L6, sc I, ap. nr. 6.
Au fost obligați pârâții M. M., B. Ana, M. N., P. D. și C. V. să plătească reclamantei suma de 482,2 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorarii expertize medico legale.
Starea de fapt
Numita C. E. a decedat potrivit actului de deces înregistrat în registrul actelor de stare civilă la nr. 3164/(...), la data de (...).
Potrivit declarației inserată în testamentul autentic nr. 2729/(...), defuncta C. E. nu a avut copii, iar soțul și părinții ei au fost predecedați.
Defuncta C. E. a avut șase frați, pârâtele M. M., B. Ana, P. D., C. V., pârâtul M. N. și antecesoarea reclamantei, B. L.
Defuncta C. E. a încheiat două dispoziții testamentare reflectate în testamentul olograf din data de (...) și în testamentul autentificat sub nr.
2729/(...).
Dispozițiile testamentare, în general, ca acte juridice personale și pentru cauză de moarte, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale actului juridic, respectiv capacitatea de a încheia actul; consimțământ valabil exprimat; obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.
T.amentul defunctei C. E. autentificat sub nr. 2729/(...) a fost contestat sub aspectul validității sale prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., reclamanta susținând, în esență, lipsa discernământului testatoarei la data încheierii dispoziției testamentare în discuție.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, probe testimoniale și expertize de specialitate, prima instanță a concluzionat că defuncta C. E. nu a avut discernământ la momentul încheierii dispoziției testamentare autentificate sub nr. 2729/(...).
Astfel, martorii propuși de reclamanta B. M. și audiați de instanță, respectiv O. L. S. și M. M. (declarații la filele 63 și 64 din dosarul cauzei) au declarat că au cunoscut-o pe defuncta C. E., ambele martore făcând parte din personalul sanitar care s-a ocupat de defunctă după operația pe care aceasta din urmă a suferit-o la clinica de neurochirurgie din C.-N.. M. O. L. S. a declarat instanței că înainte de operație se putea înțelege cu defuncta C. E., dar după operație starea sănătății acesteia s-a înrăutățit și nu mai putea vorbi, încerca să-și exprime necesitățile scriind cu litere mari („uneori nu scris cuvântul întreg, sau scris literele invers, însă deduceam ceea ce vroia";). Această martoră a declarat că aprecierea sa este că defuncta nu putea scrie deoarece nu o ajuta capul, iar nu mâna. Și martora M. M. a declarat că după operație, defuncta C. E. nu putea să vorbească și nici să comunice cele mai simple necesități, dându-și seama de ceea ce îi trebuia după gesturi.
T., martorii propuși de pârâta M. M. și audiați de instanță, respectiv D.
A. C. și T. M. au declarat că au cunoscut-o pe defuncta C. E. M. D. A. C. adeclarat că a vizitat-o pe defunctă după operație doar după ce a fost transferată la spitalul militar la o secție de neurochirurgie, iar defuncta comunica prin intermediul unei coli ministeriale cu literele alfabetului pe care punea degetul pentru a se exprima. Aceeași martoră a declarat că defuncta era conștientă după operație și discuta cu ea despre tratamentul pe care îl urma. M. T. M. a declarat că a vizitat-o pe defunctă după operația ce o suferise la clinica de neurochirurgie, iar defuncta comunica scriind „mai mult cuvinte, nu o propoziție sau frază întreagă";, iar ea o completa, astfel că a dedus martora că defuncta avea discernământ și o înțelegea. Aceeași martoră a declarat că a vizitat-o pe defunctă și la spitalul militar unde fusese transferată după operație, iar aici defuncta nu mai vorbea, nu mai scria, dar îi arăta cu degetul niște litere și forma în acest mod cuvinte. A mai declarat martora T. M. că după operație defuncta i-a solicitat să îi aducă calciu pentru o altă pacientă, un medicament pentru ea să îl pună în perfuzie, precum și Magne B6. A opinat martora în sensul că defuncta ar fi putut să semneze testamentul autentificat.
Au mai fost audiați în cauză martora L. M., notarul public care a autentificat testamentul defunctei C. E., precum și martorul C. R., medicul specialist care a semnat testamentul autentificat în cauză, atestând că defuncta se afla în deplinătatea facultăților mintale și avea discernământ la momentul examinării.
M. L. M. a declarat că a vizitat-o pe defunctă la S. M. și a constatat că aceasta avea dificultăți în exprimare și folosea pentru comunicare un alfabet. A arătat martora că a citit defunctei testamentul și nu a avut nici un dubiu legat de intenția acesteia de a testa. Martorul C. R. a declarat și el că defuncta comunica prin intermediul unui alfabetar pe care l-a folosit și pentru a răspunde interviului psihiatric pe care i l-a luat defunctei, aceasta răspunzând la toate întrebările standard adresate. A admis martorul că indicarea în concluziile noii expertize medico legale a termenului de „. psiho organic cronic"; este cheia cazului de față, deoarece un astfel de sindrom poate fundamenta într-adevăr concluzia la care a ajuns comisia de medici.
Analizând coroborat toate aceste declarații de martor, instanța de fond a opinat că aceste mărturii nu fac proba existenței discernământului contestat al defunctei C. E. la încheierea testamentului autentificat nr.
2729/(...). Astfel, pe de o parte, nici una din cele două martore O. L. S. și M. M. nu aveau cunoștințele necesare pentru a putea aprecia pertinent asupra existenței sau nu a discernământului testatoarei C. E., ambele martore declarând doar că au reușit de comunice și să se înțeleagă cu defuncta. Însă, în opinia instanței, față de istoricul medical al defunctei reflectat și de expertizele de specialitate efectuate în cauză, abilitatea acesteia de a comunica, mai mult sau mai puțin, cu persoanele cunoscute, despre chestiuni simple, de rutină și familiare, nu susține pertinent teza existenței discernământului necesar la încheierea unui act juridic, acesta din urmă presupunând mai mult decât atât, respectiv capacitatea de a aprecia critic conținutul și consecințele juridice ale actului juridic.
Dimpotrivă, martorele D. A. C. și T. M. (personal medical al clinicii de neurochirurgie) au arătat, în mod clar și simplu, că după operație defuncta nu mai putea comunica, căci nu o mai „ajuta capul";, ele fiind chemate de multe ori de pacientă la ea, fără ca aceasta să mai știe de ce le-a chemat.
De asemenea, martorul C. R. a admis că indicarea în concluziile noii expertize medico legale a termenului de „. psiho organic cronic"; este cheia cazului de față, deoarece un astfel de sindrom poate fundamenta într-adevăr concluzia la care a ajuns comisia de medici, respectiv aceea că defuncta nu aavut capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor socio-juridice ce pot apare în urma semnării unui astfel de act civil - testament.
Declarația martorei L. M. a fost apreciată de instanță ca fiind influențată de calitatea de agent instrumentator care a autentificat actul a cărui nulitate se cere a fi pronunțată. În opinia instanței, notarul public a verificat doar capacitatea de comunicare a defunctei cu persoanele din jur și chiar dacă, după susținerile sale, nu a avut nici un dubiu asupra intenției de testare a defunctei, în opinia instanței, notarul public nu avea cum, în mod obiectiv și concret, să constate existența capacității testatoarei de a aprecia critic conținutul și consecințele juridice ale unui act juridic.
(testatoarea prezenta afazie, răspundea la niște întrebări prin intermediul unui alfabetar, fără nici o garanție că răspunsul ales a fost dat în urma unei analize conștiente asupra conținutului actului juridic și a consecințelor juridice pe care le produce).
Concluziile raportului de nouă expertiză medico legală efectuat în cauză, raport avizat de C. S. de M. L. din cadrul IML M. M., au fost acelea potrivit cărora defuncta C. E. nu a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor socio-juridice ce pot apare în urma semnării unui astfel de act civil - testament, neavând capacitate psihică de exercițiu.
A mai reținut instanța din cuprinsul acestui raport că „dna C. E. s-a îmbolnăvit de neoplasm, exprimat clinic în perioada iunie-iulie 2005 prin sindrom de hipertensiune intracraniană, deficit motor și de vorbire; se intervine operator practicându-se ablația macroscopică a unei tumori cerebrale întinse parieto-occipitale stângi";. „Asupra discernământului unei persoane se pronunță doar medicii psihiatrii și legiști abilitați, iar competența medicului psihiatru este de stabilire a diagnosticului, discernământul stabilindu-se numai în C. de expertiză medico-legală psihiatrică. Pentru a aprecia capacitatea psihică a unei persoane ca fiind păstrată, starea de luciditate - de conștiență este obligatorie, dar nu și suficientă. Diseminarea cerebrală cu complicațiile secundare expuse (și în concordanță cu mențiunile din foaia de observație) implică (mai ales prin afazia expresivă - adică prin deficit de înțelegere) deficit al funcțiilor de cunoaștere cu scăderea capacității psihice de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ale actului semnat. Stadiul terminal al unei boli neoplazice este relaționat cu scăderea capacității psihice prin dublu mecanism: afectarea funcțiilor de cunoaștere și reactiv, situație în care bolnavul este ușor de manipulat. În cazul de față, prin modificarea funcțiilor de cunoaștere și prin posibilitatea de a fi manipulată, influențată, sugestionată, bolnava nu se putea manifesta cu liberă voință";.
Așadar, observând cuprinsul și concluziile acestui ultim raport de expertiză efectuat în cauză, prima instanță a apreciat că a fost pe deplin lămurită în sensul absenței discernământului defunctei C. E. la încheierea testamentului autentificat cu nr. 2729/(...).
Dezlegarea în drept
Discernământul este o cerință de valabilitate a consimțământului unei persoane la încheierea unui act juridic, în general, respectiv consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ. Cerința discernământului decurge din caracterul conștient al actului juridic, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voință. În afară de cazurile în care legea prezumă lipsa de discernământ (persoanele lipsitede capacitate de exercițiu), pot exista și cazuri în care persoane cu discernământ în drept să fie totuși, în fapt, lipsite de discernământ. T., lipsa discernământului la încheierea unui act juridic atrage ca sancțiune nulitatea relativă a acelui act.
Deși reclamanta B. M. a solicitat instanței constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 2729/(...), iar nu a nulității relative (aceasta fiind nulitatea pentru lipsa de discernământ), instanța a apreciat că pretenția reclamantei a fost pronunțarea de către instanța de judecată a nulității dispoziției testamentare autentificate a defunctei C. E., astfel că, indicarea altui tip de nulitate nu împiedică constatarea nulității relative a actului, atâta timp cât, în mod clar, a fost indicat drept motiv de nulitate al actului juridic al dispoziției testamentare lipsa discernământului la încheierea actului.
Întrucât, din probele administrate, a rezultat lipsa discernământului testatoarei la încheierea actului, instanța a admis acțiunea principală.
În privința cererii reconvenționale formulată de pârâții M. M., B. Ana,
M. N., P. D. și C. V., cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a testamentului olograf al defunctei C. E. din data de (...), pe motiv că a devenit caduc prin încheierea testamentului autentic nr. 2729/(...), instanța a reținut, în primul rând, că nulitatea nu se confundă cu caducitatea, deși ambele sunt cauze de ineficacitate a unui dispoziții testamentare. Astfel, nulitatea vizează cerințe de validitate ale actului juridic la momentul încheierii sale, pe când caducitatea vizează cauze posterioare încheierii actului care duc la ineficacitatea lui. Așadar, pârâții au avut în vedere caducitatea testamentului olograf din (...) datorită încheierii ulterioare a celui autentic nr. 2729/(...), căci alte cauze de nulitate absolută sau relativă nu au invocat. Or, față de nulitatea relativă a testamentului autentic nr.
2729/(...), acesta nu putea opera o revocare a celui olograf din (...), astfel că cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reținând că testamentul olograf al defunctei C. E. din data de (...) respectă cerințele unei astfel de dispoziții testamentare (art 859 cod civil), fiind scris de mâna testatoarei, datat și semnat de aceasta, instanța a constatat calitatea de moștenitor - legatar cu titlu particular a reclamantei B. M. după defuncta C. E. decedată la data de (...), în baza testamentului olograf al defunctei din data de (...), asupra imobilului apartament din C.-N., A. P. nr. 8, bloc L6, sc I, ap. nr. 6. Acceptarea legatului cu titlu particular de către reclamanta B. M. după defuncta C. E. nu a fost contestată din nici una din părțile cauzei.
Potrivit art. 274 alin 1 cod pr civilă, pârâții M. M., B. Ana, M. N., P. D.
și C. V. au fost obligați să plătească reclamantei suma de 482,2 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorarii expertize medico legale.
A.ul
Prin decizia civilă nr. 396/(...) a T. C., apelul pârâților a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta B. M. a solicitat să se constate nulitatea absolută a testamentului defunctei C. E., autentificat prin încheierea nr. 2729/(...) a BNP L. M., invocând lipsa discernământului defunctei în momentul încheierii actului.
Prima instanță a reținut în mod corect că sancțiunea pentru lipsa discernământului la încheierea unui act juridic este nulitatea relativă. T., tribunalul consideră nefondate criticile apelanților privind încălcareaprincipiilor contradictorialității și disponibilității, deoarece, deși există diferențe între nulitatea absolută și cea relativă, nulitatea este unică și produce aceleași efecte, desființarea actului juridic. C. dacă reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a testamentului, iar instanța a dispus anularea acestuia, reținând nulitatea relativă, prima instanță a analizat cauza în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, desființarea testamentului pentru lipsa discernământului testatoarei, diferența dintre cele doua nulități fiind fără relevanță. De asemenea, nu a fost încălcat principiul contradictorialității, pârâții având posibilitatea să formuleze apărări sub toate aspectele cauzei deduse judecății, inclusiv privind caracterul nulității testamentului, raportat la motivele invocate de reclamantă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, tribunalul a constatat că reclamanta a invocat existența unui testament olograf încheiat la data de (...), prin care defuncta a instituit-o ca legatar cu titlu particular. În condițiile în care prima instanță a dispus anularea testamentului autentificat prin încheierea nr. 2729/(...) și a constatat valabilitatea testamentului olograf, calitatea procesuală a reclamantei este pe deplin justificată, aceasta fiind legatara cu titlu particular a defunctei.
C. dacă a fost emis certificatul de moștenitor nr. 9. eliberat de BNP L. M. (depus pentru prima dată în apel), tribunalul a constatat că acest act a avut la bază testamentul autentificat prin încheierea nr. 2729/(...), care a fost anulat, astfel încât reclamanta are posibilitatea ca ulterior să solicite desființarea lui.
Nici susținerile apelanților privind necesitatea formulării de către reclamantă a unui petit pentru stabilirea masei succesorale nu au putut fi reținute, întrucât reclamanta are calitatea de legatar cu titlu particular, investind instanța doar cu privire la constatarea acestei calități, în privința imobilului care a făcut obiectul testamentului.
În privința stării de fapt reținută de prima instanță ca urmare a analizării probatoriului administrat, tribunalul a considerat corectă concluzia instanței, criticile apelanților fiind nefondate.
Astfel, din declarațiile martorelor O. L. S. și M. M., coroborate cu concluziile raportului de noua expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de I. M. M., aprobat de C. superioară de medicină legală, a reieșit că datorită afecțiunilor de care suferea defuncta la data încheierii testamentului, aceasta nu avea discernământul necesar pentru a aprecia consecințele actului juridic menționat.
În mod judicios prima instanță a acordat preferință declarațiilor martorelor menționate mai sus și nu a luat în considerare declarațiilor martorilor propuși de pârâți, întrucât primele, având calitatea de personal medical al clinicii de neurochirurgie și fiind în preajma defunctei tot timpul, au declarat că înainte de operația suferită defuncta avea un comportament normal, însă după acest moment starea ei s-a înrăutățit, nu mai putea comunica verbal, era agitată și martorele înțelegeau cu greu ce dorea defuncta să le comunice. În acest sens, defuncta alterna momentele de luciditate cu cele de inconștiență și încerca să comunice scriind, însă cu mare dificultate, datorită stării sale psihice.
În schimb, martorele T. M. și D. A. C., propuse de pârâți, au declarat că au vizitat-o pe defunctă după operație și au observat că aceasta nu vorbea, însă au reușit să comunice cu defuncta, întrucât aceasta avea o foaie cu literele alfabetului și punea degetul pe fiecare literă, impresia martorelor fiind că defuncta avea discernământ.
T.ul a considerat, la fel ca și prima instanță, că declarațiile martorelor reclamantei sunt preferabile, întrucât acestea făceau parte din personalul medical și au stat mult timp alături de defunctă, putând astfel să observe cu exactitate starea psihică a acesteia, în timp ce martorele pârâților au fost doar în vizită de câteva ori, apreciind că în momentul vizitei defuncta era lucidă. Pe de altă parte, declarațiile martorelor propuse de reclamante se coroborează cu concluziile expertizei medico-legale.
În ceea ce privește martorii C. R. și L. M., primul a declarat că a i-a luat un interviu defunctei și a ajuns la concluzia că aceasta a înțeles consecințele actului juridic, însă a recunoscut că nu a cercetat istoricul medical al acesteia, precum și faptul că sindromul psiho organic cronic (avut în vedere de medicii legiști) poate fundamenta concluzia expertizei medico- legale. M. L. M. nu putea în mod obiectiv să aprecieze starea psihică a defunctei ca urmare a unei simple discuții, iar pe de altă parte a ținut cont de opinia martorului C. R., a cărei declarație a fost înlăturată, conform celor menționate mai sus.
Referitor actele medico-legale, tribunalul a constatat că în fața primei instanțe s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală al IML C.-N., concluziile fiind în sensul că defuncta a avut discernământul păstrat la data încheierii testamentului, un raport de expertiză medico-legală al I. M. M. și un raport de nouă expertiză medico-legală al aceluiași institut, ale căror concluzii au fost că defuncta nu a avut discernământ, raportul de nouă expertiză fiind avizat și de C. superioară de medicină legală.
De asemenea, instanța a constatat că efectuarea a două rapoarte de expertiză medico-legală, unul de către IML C.-N., altul de către I. M. M., s-a datorat comunicării defectuoase între instanță și IML. Astfel, instanța a dispus inițial efectuarea expertizei de către IML C.-N., ulterior a revenit asupra aceste măsuri și a dispus efectuarea expertizei de către I. M. M., pentru ca în final să revină la prima măsură.
În aceste condiții, la data de (...) s-a depus la dosar raport de expertiză medico-legală al IML C.-N., iar în ședința publică din (...) instanța a dispus efectuarea unei expertize de către I. M. M., aceasta fiind depusă la data de (...). La termenul de judecată din (...) instanța a încuviințat cererea privind efectuarea unui raport de nouă expertiză de către I. M. M., acesta fiind depus la dosar la data de (...), împreună cu avizul Comisiei superioare.
Astfel, chiar dacă raportul de expertiză a fost efectuat de I. M. M. cu încălcarea competenței teritoriale prevăzute de art.9 din HG nr.774/2000, tribunalul a constatat că prima instanță a ținut cont de concluziile raportului de nouă expertiză, efectuat cu respectarea dispozițiilor nr.774/2000 și avizat de comisia superioară.
T.ul a considerat nefondate criticile formulate de apelanți privind raportul de nouă expertiză, deoarece acesta este singurul pentru întocmirea căruia medicii legiști au avut la dispoziție toate actele din dosarul cauzei. T., este de observat că raportul de expertiză efectuat de IMN C.-N. cuprinde doar o descriere sumară a actelor medicale primite, iar concluzia medicilor legiști este practic nemotivată, în timp ce concluzia raportului de nouă expertiză este motivată pe larg, medicii analizând toate actele aflate la dosarul cauzei.
Spre deosebire de IML C.-N., comisia de nouă expertiză a constatat că defuncta prezenta la data încheierii testamentului „. psihoorganic cronic"; în cadrul unei boli neoplazice în stadiu terminal, neavând discernământ, această concluzie fiind confirmată de comisia superioară.
Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a constatat că pârâții au solicitat să se constate nulitatea absolută a testamentului olograf din data de (...), întrucât acesta este caduc. În ședința publică din (...) prima instanță a pus în vedere avocatului pârâtei M. M. să precizeze această cerere, însă până la închiderea dezbaterilor nu s-a depus la dosar nicio precizare.
Astfel, tribunalul a considerat că prima instanță a respectat dispozițiile art.129 alin.4 C. proc. civ., solicitând pârâților lămuriri cu privire la cererea reconvențională, fără să fie obligată ca, în lipsa acestor lămuriri, să reitereze cererea la fiecare termen de judecată.
Contrar susținerilor apelanților, prima instanță a analizat fondul cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 6 C. proc. civ., reținând în mod corect că nulitatea și caducitatea sunt două instituții juridice separate, iar ca urmare a anulării testamentului din (...) nu se poate constata caducitatea celui din (...).
Este adevărat ca la dosar s-a depus doar o copie a testamentului olograf, însă, în condițiile în care, în fața primei instanțe, pârâții au invocat doar caducitatea acestuia, recunoscând astfel implicit valabilitatea actului juridic la data încheierii lui, această împrejurare apare ca fiind lipsită de relevanță. La fel, tribunalul a constatat că în fața primei instanțe pârâții nu au contestat acceptarea legatului cu titlu particular.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta M.
M., solicitând, în principal, casarea ei și trimiterea apelului spre rejudecare aceleiași instanțe, pe motiv că hotărârea fost pronunțată față de o persoană decedată anterior pronunțării, iar, în subsidiar, modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii principale și anularea parțială a sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea cererii reconvenționale.
I. În motivarea recursului ei, în ceea ce privește solicitarea principală, pârâta învederează că hotărârea pronunțată de instanța de apel este lovită de nulitate, deoarece pârâta apelantă B. Ana a decedat în cursul procesului, fără fi introduși în cauză moștenitorii, capacitatea procesuală de folosință trebuind să subziste pe tot parcursul procesului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod proc.civ. și art. 7 alin. 1 din Decretul nr.
31/1954, actele de procedură efectuate de instanță după această dată fiind nule absolut, conform dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., impunându-se citarea în cauză a moștenitorilor și asigurarea posibilității efective a acestora de a cunoaște existența litigiului și de a se apăra.
II. În ceea ce privește cererea subsidiară, hotărârea este nemotivată și nu au fost administrate toate probele raportat la obiectul real al cererii reconvenționale al cărei fond nu a fost cercetat, în condițiile în care s-a solicitat constatarea nulității absolute a testamentului olograf de care se prevalează reclamanta.
Astfel, prima instanță a pus în vedere pârâților să precizeze cererea reconvențională prin care solicită constatarea nulității absolute a testamentului olograf, însă, ulterior, se pronunță doar pe caducitate și nu cercetează deloc valabilitatea acestuia, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului acestei cereri, impunându-se anularea parțială a sentinței și trimiterea cererii reconvenționale spre rejudecare primei instanțe.
Instanțele de fond au încălcat două principii fundamentale ale procesului civil, și anume cel al disponibilității și cel al contradictorialității, întrucât reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a testamentuluiautentic de care se prevalează pârâta M. M., iar instanțele au apreciat că motivul invocat este unul de nulitate relativă, neclarificând până la închiderea dezbaterilor obiectul real al demersului judiciar al reclamantei intimate.
În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta fiind nepoată de soră predecedată, iar, în raport cu gradul de rudenie indicat, nu are calitatea de succesibil, nici sub aspectul devoluțiunii legale, nici al celei testamentare, în condițiile în care pârâții au dezbătut succesiunea după sora lor, obținând un certificat de moștenitor.
R. se prevalează doar de un testament olograf, ea nefiind moștenitor rezervatar, testamentul fiind contestat prin cererea reconvențională, acesta trebuind înlăturat din probațiune câtă vreme nu a fost depus în original sau în copie certificată.
R. era obligată să ceară mai întâi stabilirea masei succesorale și doar ulterior constatarea calității de moștenitor testamentar.
R. intimată, deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod proc. civ., în care acestea pot fi încadrate, curtea, cu opinie majoritară, apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
I. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nulitatea hotărârii pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei apelante B. Ana, așa cum rezultă din chiar recunoașterea pârâtei recurente, toți pârâții au cunoscut această împrejurare, fiind frații pârâtei decedate, însă nu au adus această împrejurare la cunoștința instanței.
Se invocă, în motivele de recurs, împrejurarea că hotărârea este nulă, în temeiul art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., întrucât moștenitorii acesteia nu au fost introduși în cauză pentru a putea declara dacă înțeleg sau nu să continue demersul acesteia și să-și formuleze apărările.
Moștenitoarea pârâtei apelante decedată, indicată în recurs, a fost citată și nu s-a prezentat în fața instanței la termenul fixat în vederea judecării recursului.
Așadar, o parte apelantă, care a cunoscut împrejurarea că o altă parte, cu care era în coparticipare procesuală a decedat, a omis să aducă această împrejurare la cunoștința instanței, pentru a-și preconstitui un motiv de recurs în ipoteza în care hotărârea i-ar fi nefavorabilă, ea neputând invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de asistență juridică calificată, încunoștințarea avocatului după pronunțarea hotărârii fiind o simplă afirmație, nedovedită și neavând, oricum, vreo influență asupra soluționării cauzei. Aceasta, deoarece, conform dispozițiilor art. 71 Cod proc. civ., mandatul judiciar nu încetează prin moartea mandantelui, or toți apelanții au avut același avocat, care a pus concluzii și a asigurat apărarea acestora.
Nulitatea prev. de art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., este condiționată de existența unei vătămări, or pârâta recurentă nu a fost vătămată în vreun fel prin moartea surorii sale, de o vătămare putându-se vorbi cel mult în situația moștenitoarei, dacă defuncta nu ar fi avut avocat care să-i asigure apărarea. Oricum, moștenitoarea citată în recurs nu a înțeles în vreun fel să formuleze o poziție procesuală și să invoce vreo altă vătămare.
Este adevărat că, în doctrina de drept procesual civil, se susține că nulitatea pentru lipsa capacității de folosință ar fi o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, deși nu este printre cele prev. de art. 105 alin.
1 Cod proc. civ., pentru că ar fi vorba de o condiție extrinsecă actului deprocedură. În realitate, și în cazul unor astfel de nulități, acestea trebuie invocate de persoana interesată, or aceasta este moștenitoarea defunctei. De altfel, fiica citată în recurs nu s-a prezentat pentru a se prevala de calitatea de moștenitoare a mamei sale, astfel că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a fi întrebată cu privire la această împrejurare în apel. În plus, ceilalți apelanți au calitatea de succesibili, fiind colaterali privilegiați, care au vocație la succesiunea pârâtei apelante în măsura în care fiica acesteia nu ar înțelege să accepte moștenirea, astfel că, și sub acest aspect, motivul principal de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod proc. civ., este nefondat.
De altfel, chiar și în cazul singurei nulități necondiționate exprese, care este necompetența instanței, legiuitorul a stabilit un termen de invocare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 și 3 C. pr. civ., acesta fiind cel în care trebuie depusă întâmpinarea sau prima zi de înfățișare, inclusiv în cazul necompetenței absolute (cu excepția necompetenței generale și a celei internaționale), acordând prioritate principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil. C. anterior acestei reglementări, în perioada când excepția de necompetență absolută putea fi invocată inclusiv în recurs, a existat practică judiciară care a sancționat abuzul de drept al părții care a invocat doar în recurs excepția de necompetență absolută învederând instanței abia în această etapă procesuală motivul care ar fi atras competența altei instanțe (a se vedea, în acest sens, decizia civilă nr. 1098 din 6 mai 2010 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...)).
II. a) M.ivele de recurs referitoare la modul de soluționare a acțiunii principale sunt nefondate, întrucât instanța a avut în vedere motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, aceasta invocând lipsa discernământului defunctei la momentul redactării testamentului autentic în favoarea pârâților, iar, în temeiul art. 129 alin. 4
Cod proc. civ., instanțele de fond, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare au pus în discuția părților împrejurarea de drept referitoare la încadrarea motivului de nulitate invocat în cele de nulitate relativă și nu absolută.
Nu a fost încălcat principiul disponibilității rezultând din dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod proc. civ., pentru că instanțele s-au pronunțat cu privire la motivul de nulitate invocat, care era lipsa discernământului, iar încadrarea acestui motiv de nulitate printre cele de nulitate relativă este atributul instanței, conform art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., obligația ei de a pune în discuția contradictorie a părților această împrejurare fiind îndeplinită, nefiind încălcat nici un principiul fundamental al procesului civil, nesubzistând, astfel, nici acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. b) Referitor la modul de soluționare a cererii reconvenționale, pârâții au depus la dosarul primei instanțe acte de procedură intitulate întâmpinări, prin care au solicitat instanței să constate că testamentul olograf de care se prevalează reclamanta a devenit caduc, respectiv anulat, ca urmare a dispoziției testamentare autentice făcute în favoarea pârâtei M. M. (f. 23, 24, 26, 28, 29 dosar judecătorie), patru dintre aceste întâmpinări fiind redactate personal de către părți și una, respectiv cea pentru pârâta recurentă M. M., prin avocat, cea redactată prin avocat fiind precizată ulterior, solicitându-se instanței să fie avută în vedere ca fiind o cerere reconvențională, indicându-se caducitatea ca motiv de ineficacitate a testamentului olograf (f. 36).
Ulterior, toți pârâții au precizat actele de procedură efectuate în dosarul primei instanțe, arătând că înțeleg să formuleze cerere reconvențională și pe această cale să solicite nulitatea absolută a testamentului, acesta devenind caduc ca urmare a unei noi dispoziții testamentare făcute în favoarea pârâtei M. M. (f. 52 dosar judecătorie).
Din modul de formulare a cererilor reconvenționale, inclusiv cum acestea au fost precizate, rezultă că pârâții au solicitat instanței să constate ineficacitatea testamentului olograf ca urmare a faptului că defuncta a redactat ulterior un alt testament în favoarea pârâtei M. M.
Prima instanță, având în vedere motivul invocat și pus în discuția părților, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., ca și în cazul acțiunii principale, cauza de ineficacitate, ea nefiind ținută de calificarea dată de parte, ci de motivul invocat de aceasta, or motivul invocat reprezintă un caz de caducitate a testamentului și nu de nulitate a acestuia.
De altfel, așa cum se poate constata din concluziile orale formulate în fața instanței la ultimul termen de judecată din (...) și din concluziile scrise formulate de pârâta recurentă prin avocat, aceasta a făcut referire mai mult la respingerea acțiunii principale, în ceea ce privește cererea reconvențională solicitând admiterea ei așa cum a fost formulată, ceea ce întărește convingerea instanței că s-a referit doar la motivul de caducitate rezultând din întocmirea unui testament ulterior, nepunându-se problema administrării vreunei probațiuni suplimentare.
Inclusiv în apel, pârâții se referă doar la revocarea testamentului olograf întocmit în favoarea reclamantei, raportat la această împrejurare invocând lipsa calității procesuale active a acesteia, coroborată cu certificatul de moștenitor depus abia în apel, prin care se constată calitatea de unic moștenitor a pârâtei care a declarat și recurs.
Este adevărat că în apel se invocă și nulitatea testamentului olograf, dar nici măcar în această etapă procesuală nu se indică care ar fi motivul de nulitate, în fața primei instanțe invocându-se doar revocarea acestuia prin întocmirea testamentului ulterior.
Pentru a înlătura dispozițiile art. 294 Cod proc. civ., conform cărora în apel nu pot fi formulate cereri noi, pârâții invocă dispozițiile art. 112 pct.
3 și 139 alin. 1 Cod proc. civ. și susține inexistența testamentului olograf, însă dispozițiile invocate se referă la administrarea probelor și nu la cuprinsul cererilor.
Așadar, în apel, pârâții deplasează obiectul cererii reconvenționale pe tărâmul probațiunii, respectiv a apărărilor formulate față de acțiunea principală, contestând modalitatea în care reclamanta a probat existența testamentului olograf obiect de care se prevalează în acțiunea principală, în condițiile în care, în fața primei instanțe nu au solicitat prezentarea originalului testamentului depus în copie la fila 8 și recurgerea la procedura verificării de scripte prev. de art. 177 și urm. Cod proc. civ., necontestând, astfel, existența acestuia și redactarea și semnarea sa în întregime de către defunctă.
Prin urmare, prima instanță nu a lăsat nesoluționat fondul cererii reconvenționale, cum greșit susține pârâta recurentă, întrucât aceasta a avut ca obiect doar caducitatea testamentului olograf și nu constatarea nulității acestuia. c) În fine, s-a mai invocat împrejurarea că reclamanta nu ar fi moștenitor rezervatar, însă se face trimitere la disp. art. 653 C. civil referitoare la sezină. Pârâta se prevalează de un certificat de moștenitor emis în baza testamentului a cărui anulare se cere, însă ambele părți seprevalează de calitatea de moștenitor testamentar, ambele susținând motive de ineficacitate ale testamentului celeilalte, instanței revenindu-i rolul de a se pronunța în final asupra testamentului care își produce efectele dintre cele două, în cauză toate părțile invocând calitatea de moștenitor testamentar, reclamanta în calitate de legatar cu titlu particular, iar pârâta recurentă în calitate de legatar universal, nefăcându-se vreo referire la regulile devoluțiunii succesorale legale.
De altfel, în condițiile anulării testamentului ce a stat la baza certificatului de moștenitor, acesta fiind un act subsecvent, este anulabil la rândul său, reclamanta nesolicitând anularea acestuia pentru simplul motiv că a fost depus abia în apel (f. 13 dosar tribunal), niciuna dintre părți neavând calitatea de moștenitor sezinar, neîncadrându-se în categoriile de moștenitori prev. de art. 653 alin. 1 C. civ., acesta fiind și motivul pentru care s-au adresat justiției în temeiul alin. 2 al aceluiași articol.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea,
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Cu majoritate de voturi, respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M. M. împotriva deciziei civile nr. 396 din 29 septembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: M. Oncică S., D. I. Tașcă
Cu opinia separată a d-nei judecător A. C. în sensul admiterii recursului, casării deciziei nr. 396/2011 a T. C. în vederea rejudecării apelului.
Problema de drept care a stat la baza formulării opiniei separate a fost aceea a stabilirii naturii sancțiunii care intervine în cazul decesului uneia dintre părți în timpul soluționării cauzei, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, deci lipsită de capacitate procesuală de folosință la data pronunțării acesteia(art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954 și art.41 C.pr.civ.)
Faptul că în cazul încălcării normelor privind capacitatea de folosință intervine sancțiunea nulității absolute este stabilit unanim în practica și doctrina judiciară, fiind vorba despre încălcarea unor norme juridice de ordine publică iar nu de ordine privată. Aceasta din perspectiva clasificării nulităților în nulități absolute și relative.( Noul Cod de procedură civilă tranșează expres problema, la art.55 alin.3 stipulându-se că actele deprocedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.)
Nulitățile au fost însă clasificate în funcție și de alte criterii, clasificarea relevantă în cauză mai fiind aceea raportată la prevederea în mod expres a sancțiunii nulității, deosebindu-se nulitățile exprese, adică acelea anume prevăzute de lege de cele virtuale(implicite), adică acele nulități care rezultă din împrejurarea că, deși nu există un text expres de lege care să prevadă sancțiunea nulității, totuși, la efectuarea actului de procedură a fost nesocotită o dispoziție legală ce stabilește o condiție pentru încheierea valabilă a actului de procedură respectiv.
Semnificația acestei clasificări se desprinde din art.105 alin.2 C.pr.civ. care reglementează problema nulității actelor de procedură, vătămarea, ca și condiție a nulității, trebuind dovedită numai în cazul nulităților virtuale, în cazul nulităților exprese vătămarea fiind prezumată relativ.
Este vorba despre două clasificări în materie de nulități, clasificări care nu se confundă.
Stabilindu-se anterior că în cazul încălcării normelor privind capacitatea de folosință sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute, din perspectiva caracterului normelor încălcate, în același timp se poate stabili că este vorba despre o nulitate virtuală, sancțiunea nefiind expres prevăzută de lege conform reglementării în vigoare.
F. vorba despre o nulitate virtuală, se aplică prevederile tezei I, alin.2, art.105 C.pr.civ., actele declarându-se nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În doctrină s-a stabilit că în afara cazului prevăzut de art.105 alin.1
C.pr.civ., există și alte cazuri de nulitate necondiționată de existența unei vătămări, respectiv cele care privesc condițiile externe ale actului de procedură, precum competența instanței, alcătuirea instanței, respectarea termenelor procedurale în care trebuie îndeplinite actele de procedură, plata taxelor de timbru, îndeplinirea condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile.
Caracteristica acestor nulități necondiționate nu constă în absența vreunei vătămări ci în aceea că vătămarea nu interesează, nulitatea intervenind indiferent de vătămare.
Lipsa capacității procesuale, de folosință sau de exercițiu, atrage nulitatea actului de procedură, nulitatea nefiind condiționată de existența unei vătămări deoarece capacitatea procesuală este o condiție de exercițiu a dreptului la acțiune, deci o condiție extrinsecă actului de procedură.
Deși și în cazul nulităților absolute funcționează regula aplicării numai în subsidiar a sancțiunii, în lipsa unui alt mijloc procedural prin care să se înlăture vătămarea, efectele acestora nu pot fi înlăturate în principiu decât prin aplicarea sancțiunii.
De altfel, în Noul Cod de P. C., care nu este încă în vigoare, la art.171 se prevede expres că nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare printre altele și la capacitatea procesuală, în afara cazurilor expres prevăzute de text fiind menționată și situația încălcării dispozițiilor legale referitoare la alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel. A fost astfel inserată în cod opinia doctrinară unanimă referitor la această chestiune.
Oricum, și raportat la C. de procedură civilă în vigoare existența vătămării este o chestiune lăsată la aprecierea instanței care o poate deduce din împrejurările cauzei și din finalitatea formei procedurale nerespectate, nu în toate cazurile partea care invocă nulitatea fiind obligată săadministreze dovezi pentru a proba existența vătămării. Aceasta este situația și în speța care face obiectul judecății în recurs, fiind vorba despre încălcarea normelor referitoare la capacitatea de folosință.
F. vorba despre o nulitate absolută, aceasta poate fi invocată conform art.108 alin.1 C.pr.civ. de partea interesată sau de instanță din oficiu, precum și de procuror. F. vorba despre o nulitate absolută instanța de judecată are nu numai dreptul dar și obligația de a o invoca, fiind vorba de neregularități de interes public, iar nu numai de interesul unora dintre părțile în proces.
Numai nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea protejată prin dispoziția legală încălcată conform prevederilor alin.3 al art.108
C.pr.civ.
Important de subliniat având în vedere opinia majoritară este și alin. ultim al art.108 C.pr.civ., care prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul fapt, în doctrină fiind de asemenea unanim admis că acesta se referă numai la nulitatea relativă, în condițiile în care nulitatea absolută poate fi invocată și de procuror sau de instanță din oficiu.
Interesul procesual al părții de a invoca nulitatea trebuie să existe și în cazul nulității absolute, în această situație interesul fiind însă neîndoielnic, netrebuind justificat, neputându-se în consecință aprecia că o altă parte din proces nu are interes în a invoca această nulitate a hotărârii. Irelevantă este raportat la cele reținute anterior și o eventuală culpă a părții care a declarat recurs, parte care a omis să aducă la cunoștința instanței în timp util decesul cunoscut al celeilalte părți. R. credință a acesteia, din punct de vedere procesual, nu poate fi prezumată.
Dacă s-ar accepta soluția pronunțată cu opinie majoritară s-ar ajunge practic la situația în care decizia pronunțată în apel ar fi susceptibilă a fi atacată cu recurs de către moștenitorii părții decedate în cursul soluționării apelului oricând, în lipsa unei recomunicări a deciziei atacate făcute în mod valabil, cu respectarea prevederilor C.ui de procedură civilă, comunicarea hotărârii cu persoana decedată neputând fi considerată ca producătoare de consecințe juridice. Se pune în discuție deci principiul securității raporturilor juridice civile, principiu care în mod cert este unul de ordine publică.
Referitor la citarea uneia dintre persoanele cu vocație la moștenirea defunctei în recurs și pasivitatea sa procesuală, aceasta nu are nici un fel de efecte din perspectiva problemei în discuție, neputând schimba soluția în cauză.
În consecință apreciez că sunt îndeplinite condițiile art.304 pct.5
C.pr.civ. care impun casarea deciziei pronunțate de tribunal și trimiterea cauzei la această instanță pentru rejudecarea apelului în contradictoriu cu moștenitorii părții decedate în cursul judecării apelului, în același sens fiind pronunțate decizii în cazuri similare( decizia civilă nr.2248/2006 și decizia civilă nr.10390/2006 ale Înaltei Curți de C. și Justiție, decizia civilă nr.1146/1996 a T. B.).
JUDECĂTOR,
A. C.
Red.A.C./(...)
| ← Decizia civilă nr. 3289/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1548/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
