Decizia civilă nr. 221/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 221/R/2012
Ședința 19 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A. A. C.
JUDECĂTOR : ANA I.
JUDECĂTOR : C.-M. CONȚ
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. G. V., precum și recursul declarat de intervenienta A. E., împotriva sentinței civile nr. 914 din 4 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații P. M. C.-N., P. S. M. ȘI P. M. C.-N., având ca obiect acțiune în baza Legii 1..
La data de 17 ianuarie 2012, respectiv 19 ianuarie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei interveniente A. E., concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 12 ianuarie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 ianuarie 2012.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 914 din 4 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. V. Ana, decedată în cursul procesului și continuată de A. G.-V. în contradictoriu cu P. municipiului C.-N. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta A. V. Ana continuată de A. G.-V. în contradictoriu cu P. municipiului C.-N. având ca obiect plângere la L. nr. 1..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin D. nr.
4971/(...) emisă de P. municipiului C.-N. s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei în temeiul T. VII din L. nr. 2. având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru imobilul teren și construcție înscris în CF nr. 3349 nr. top 2606 și pentru cota de 7. parte din imobilul înscris în Cf 3219 nr. top 2607.
A fost respinsă în parte cererea reclamantei pentru restul cotei de 4. parte din imobilul cu nr. top 2607 din CF 3219, întrucât reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor a persoanelor de la care a fost preluat imobilul.
Pentru a pronunța această dispoziție, s-a avut în vedere împrejurarea că A. V. Ana a fost în parte fostă proprietară a imobilului și în parte moștenitoare a foștilor proprietari tabulari I. I. și V., că imobilul a fostexpropriat în baza D.ui nr. 2. cu plata despăgubirilor legale în cuantum de
12.000 lei conform declarației lui A. V., că imobilul construcție a fost demolat și terenul aflat în zonă sistematizată.
Din analiza Cărții funciare nr. 3409 C. nr. top 2606 rezultă că sub B+3 și B+4 au fost înscriși proprietari antecesorii reclamantei I. I. și soția născută C. V. Cu privire la întreg imobilul a fost recunoscută îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 1. prin dispoziția atacată.
Din analiza Cărții funciare 3219 C. asupra parcelei cu nr. top 2607 rezultă că sub B+3 și B+4 au fost înscriși proprietari antecesorii reclamantei I. I. și soția, născută C. V.
C. din moștenire aparținând lui C. V. s-a transmis cu titlu de moștenire în favoarea S.ului Român prin C. de moștenitor nr. 1. emis de N. de S. R. C.
În cuprinsul acestui certificat de moștenitor s-a inclus doar imobilul cu nr. top 3607 cu nr. top 3207 C. (nu și cel înscris în CF nr. 3409 C. nr. top 2606) declarându-se succesiunea vacantă în favoarea S.ului Român, ca urmare a renunțării la succesiune a doi copii sau a depășirii termenului prevăzut de art. 700 Cod civil, însă în cazul reclamantei.
Această cotă a făcut ulterior obiectul D.ui de expropriere nr. 2..
Reclamantei, pentru această cotă îi sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 3 din L. nr. 1. fiind un succesibil repus în termenul de acceptare prin notificarea formulată.
C. de ½ din imobil aparținând lui I. I., tatăl reclamantei s-a transmis prin moștenire lui U. M. în cotă de ½ fiică sub B+10, A. V. Ana în cotă de
1/4 , fiică sub B+11 și lui A. E. în cotă de ¼ fiică sub B+12.
Însă, prin încheiere nr. 9420 din data de (...) s-a operat în cartea funciară că A. V. Ana a încheiat un contract de donație autentic transmițând cota sa de 1. parte din imobil de sub B+11 în favoarea lui A. G. V., fiica sa.
Ulterior acestui moment, imobilul a făcut obiectul exproprierii (acestă concluzie se desprinde din modul de operare în carte funciară știut fiind că în cartea funciară operațiunile privitoare la dreptul de proprietate se înscriu în ordinea transmiterii dreptului de proprietate).
Analiza acestei cărți funciare denotă că la momentul exproprierii, A. V.
Ana, persoană care a formulat notificarea, nu mai deținea nicio cotă din acest imobil, ca urmare a contractului de donație, translativ de proprietate.
Ea continuă să fie îndreptățită la măsuri reparatorii în calitatea sa de moștenitoare a lui C. V. doar pentru cota de ½ parte din imobil.
Din analiza decretului de expropriere nr. 2. rezultă că la poziția nr.
202 sunt indicați ca persoane expropriate moștenitorii defunctului I. I.. Dar aceasta mențiune nu recunoaște îndreptățirea reclamantei A. V. Ana la această cotă, întrucât A. V. Ana și-a înstrăinat prin act autentic bunul său, pierzând calitatea de proprietar la momentul emiterii decretului de expropriere.
La data formulării notificării erau în viață atât U. M. (aceasta a decedat conform mențiunilor din certificatul de moștenitor 6. emis de BNP M. la data de (...) fila 20,21 dosar (...)) cât și A. E. precum și fiica sa A. G. V.
Aceste persoane aveau îndreptățirea de a formula cerere pentru cota ce le-a aparținut pentru restul de ½ din imobilul expropriat înscris în această carte funciară. Nu se poate reține incidența alin. 4 a art. 4 din L. nr.
1., întrucât cei expropriați erau în viață la data intrării în vigoare a Legii nr.
1.. De aceea se poate aprecia că prin dispoziția atacată reclamantei i s-a recunoscut îndreptățirea pentru o cotă mai mare din respectivul imobil decâtce putea solicita ca urmare a disp. art. 4 alin. 3 din L. nr. 1.. A se modifica însă sub acest aspect dispoziția înseanmă o agravare în propria cale de atac lucru ce nu este permis.
În vederea verificării posibilității dacă o parte din acest imobil sau imobilul în întregime poate fi restituit în natură, tribunalul a dispus și administrat proba expertizei. În concluziile raportului de expertiză întocmit de experta G. T. reiese că imobilul nu este liber de construcții, iar configurația și actuala destinație a imobilului nu permite a fi restituit în natură. Experta a constatat că parte din teren este ocupat de construcție respectiv bloc și este traversat de un traseu al rețelei electrice publice LES
0,4 KV.
Aceste concluzii nu au fost contestate, astfel încât posibilitatea restituirii în natură nu există.
Prin acest raport de expertiză, dar și de evaluare a construcției demolate întocmit de expert P. I. au fost determinate valorile bunurilor obiect al decretului de expropriere sus amintit.
În ceea ce privește cererea reclamantei prin precizarea de acțiune de obligare la plata a sumelor de bani reprezentând despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv, instanța a apreciat că aceasta nu se poate admite pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantei de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu are corespondent în dispozițiile legii speciale, după cum, la acest moment acestea nu au demarat în concret procedura instituită în Titlul VII din L. 2. pentru a se putea prevala de ineficiența ei, procedura ulterioară celei ce intră în competențele instanței civile potrivit Legii 1., și a pretinde a priori sancționarea acesteia.
S.a cuantumului despăgubirilor cuvenite cu titlul de măsuri reparatorii în echivalent cade în competența C. C. de D. a D. constatare în acord și cu cele statuate prin D. L. pronunțată în recurs în interesul legii.
Pe de altă parte examinarea legalității și temeinicii deciziei stabilite de C. C. de S. a D. ca și cenzurarea, din toate punctele de vedere, a etapelor ce se derulează pentru executarea unei astfel de dispoziții emise în baza Legii 1. cu propunere de acordare de despăgubiri(deci și sancționarea refuzului sau a întârzierilor în determinarea cuantumului despăgubirilor) a fost stabilită de legiuitor în competența instanței de contencios administrativ.
Solicitarea reclamantelor de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanța civilă, trebuie să fie precedată de explicitarea raportului juridic obligațional în care pârâtul chemat în judecată ca emitent al dispozițiilor contestate are calitate procesuală pasivă ca și de justificarea priorității acestei prezumtive construcții juridice, față de dispozițiile T. VII din L. 2. care conține dispoziții neechivoce chiar cu privire la modalitatea concretă de realizare a dreptului recunoscut în favoarea recurentului, anume la despăgubiri, astfel cum au fost edictate de legiuitor în contextul actului normativ menționat, aplicabil după epuizarea procedurii Legii 1..
Înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (Convenția, unită cu jurisprudența Curții de la S.), sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și 20 alin. 2 din Constituția României (sau a priorității dreptului comunitar, ceea ce nu este cazul în speța de față), după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct Convenția și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne a dreptului la un recurs efectiv - art. 13 din Convenție), în domeniul drepturilor sau intereselor legitime pentruproteguirea cărora, un cetățean al unui stat membru al Convenției, solicită antrenarea mecanismului judiciar național.
Or, în sistemul românesc s-a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor recurentului reclamant: stabilirea și plata despăgubirilor (Titlul VII din L. 2.), iar împrejurarea că acesta invocă întârzieri nerezonabile în realizarea dreptului său sau ineficienta sistemului adoptat în vederea unei despăgubiri efective prin intermediul C. C. de S. a D., în absența inițierii procedurii în baza T. VII din L. 2., exced prezentului cadru procesual, și, în plus, limitelor competenței instanței civile, în contextul Legii 1., așa cum deja s-a arătat.
Adoptarea Legii 2. nu este lipsită de semnificație pentru competența instanței civile, atrase în contextul promovării unei contestații, în condițiile art. 26 din L. 1. întrucât, apariția acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:
1. Cea prevăzută de L. 1. al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. Procedura derulată sub imperiul T. VII din L. 2. de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire, dat fiindcă efectele OUG 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioadă de 2 ani prin OUG 6., act normativ aplicabil în cazul despăgubirilor de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită opta pentru încasarea unei sume în numerar, în această limită.
În sensul acestei interpretări a fost pronunțată și D. LII/ 2007 de către
S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție la care anterior s-a făcut trimitere, prin care s-a statuat: „Prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din L. nr. 2., privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2.".
per a contrario deciziile sau dispozițiile emise ulterior adoptării Legii 2. sunt supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este cazul de față, întrucât antecesoarei reclamantelor de la momentul emiterii dispoziției i s-a recunoscut cu caracter irevocabil calitatea de persoana îndreptățită la despăgubiri, iar derularea într-un termen nerezonabil a procedurii până în anul 2008, când au fost emisă dispoziția sus amintită reclamantul nu a inițiat nici un demers în justiție pentru urgentarea soluționării notificărilor sale.
Anterior modificării Legii 1. prin L. 2. dispozițiile de drept material din art. 24 (în redactarea atunci în vigoare) prevedeau obligația unității deținătoare, care constata imposibilitatea restituirii în natură, de a face ofertă de restituire sub forma despăgubirilor bănești, aspect care intra în competența instanței civile, astfel încât, era posibilă fie cenzurarea cuantumului efectiv al acestora în cadrul contestației împotriva dispoziției sau deciziei motivate conținând o atare propunere, fie chiar să le stabilească instanța însăși, în cadrul unei acțiuni intentate pentru sancționarea refuzului nejustificat de a se emite decizia sau dispoziția.
Or, la acest moment, în acord cu cele anterior expuse, și având în vedere datele speței, instanța civilă verifică doar legalitatea și temeinicia procedurii derulate în limitele Legii 1., stabilind calitatea de persoană îndreptățită, identificând tipul de masuri reparatorii adecvate situației reținute (despăgubiri, în speță) și consacră propune de despăgubiri în favoarea persoanei îndreptățite, sens în care dispune.
În acest sens este și practica Î.C.C.J. concretizată în pronunțarea deciziei civile 6042 din (...) pronunțată în dosarul (...) instanța supremă punând în discuția părților și incidența jurisprudenței rezultată din Hotărârea CEDO Atanasiu contra România.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termenul legal reclamanta A. G. V., care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejucare instanței de fond.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 312 pct. 3 Cod proc.civ., recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat eronat obiectul plângerii, deoarece acesta se referă exclusiv la art. 2 din D. primarului nr. 4371/(...) prin care a fost respinsă notificarea ei privind revendicarea cotei de 4. parte din imobilul situat în C.-N., str. C. B. nr. 19, înscris în Cf 3219 C., nr. top 2607, iar instanța a soluționat plângerea ca o acțiune în despăgubiri.
Instanța de fond după ce administrează toate probele necesare referitoare la dovada calității ei de succesoare a proprietarei de carte funciară, în mod cu totul surprinzător introduce elemente străine de natura pricinii, prin aceea că se referă la despăgubirile care nu se pot acorda pentru acest imobil, în condițiile în care acest lucru nu s-a cerut. Mai mult, instanța de fond nu avea calitatea să analizeze întreaga dispoziție emisă de primar, fiind investită doar cu desființarea în parte a acesteia, respectiv a punctului 2 din dispoziție.
Hotărârea și încheierea din data de (...) pronunțate de Tribunalul Cluj au fost atacate cu recurs și de interveninenta A. E., care a solicitat casarea sentinței civile nr. 9. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 4 din L. nr. 1., deoarece era suficient faptul că reclamanta A. V. Ana, sora ei, a depus toate diligențele în vederea restituirii imobilului preluat abuziv.
Examinând recursul declarat de intervenienta A. E., curtea apreciază că este inadmisibil și, în consecință, urmează să-l respingă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamanta A. V. Ana, mama recurentei, a solicitat anularea dispoziției nr.
4371/(...) emisă de P. mun. C.-N., cu mențiunea că nu i s-a restituit în natură întreaga suprafață de teren cuprinsă în CF 3219, că nu solicită măsuri reparatorii constând în despăgubiri materiale pentru restul imobilelor revendicate, ci restituirea lor în natură.
La data de 4 iunie 2007, în cauză a formulat cerere de intervenție în nume propriu intervenienta A. E., prin care a solicitat să se constate că este proprietară în cotă parte pentru o suprafață de 23,5. mp și să fie obligat pârâtul să-i restituie acest teren în natură.
La (...), reclamanta a depus la f. 33 un script prin care solicită anularea dispoziției nr. 4731/2007 emisă de pârât și restituirea în natură pe vechiul amplasament a terenului liber de construcții, situat pe str. C. B. nr. 17-19 în suprafață de 147,6 mp.
Prin sentința civilă nr. 550/(...) a T. C. s-a constatat tardivitatea plângerii formulată de reclamantă și a fost respinsă în principiu și în fond cererea de intervenție formulată de intervenienta A. E..
Prin decizia civilă nr. 453/A/(...) a Curții de A. C., a fost admis apelul declarat de reclamanta A. V. Ana, sentința civilă nr. 550/(...) a T. C. a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Din aceste rețineri se constată că intervenienta A. E. nu a atacat cu recurs sentința civilă nr. 550/(...) a T. C., prin care cererea ei de intervenție a fost respinsă, astfel că în ceea ce o privește, această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă.
În consecință, se constată că recursul nu poate fi exercitat „omisso medio";, concluzie ce se desprinde și din dispozițiile art. 377 Cod proc.civ., astfel că recursul prin care recurenta A. E. formulează pentru prima dată critici, va fi respins ca inadmisibil.
Examinând recursul declarat de reclamanta A. G. V., prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 4371/(...) emisă de pârâtul P. mun. C.-N., s-a propus, la art. 1 acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei A. V. Ana în temeiul T. VII din L. nr. 2., pentru imobilul teren și construcție înscris în CF nr. 3349, nr. top 2606 și pentru cota de 7. parte din imobilul înscris în CF 3219 C. nr. top 2607.
Prin art. 2 al aceleiași dispoziții a fost respinsă în parte cererea reclamantei pentru restul cotei de 4. parte din imobilul înscris în CF 3219
C., nr. top 2607, cu motivarea că acesta a fost preluat de la persoane după care revendicatorul nu face dovada calității de moștenitor.
Reclamanta așa cum s-a reținut în aliniatele precedente, a atacat dispoziția emisă de pârât și a solicitat restituirea în natură a celor două imobile, care fac obiectul notificării, imobile înscrise în CF 3349 C. nr. top
2606 și CF 3219 C. nr. top 2607.
Soluția instanței de apel cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor revendicate este legală, în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de experta G. T., care a stabilit că imobilul nu este liber de construcții, iar configurația și actuala destinație a imobilului nu permite a fi restituit în natură, fiind ocupat în prezent de trotuarul străzii Constantin B., intrarea într-un restaurant și terasa acestuia
și spațiu verde.
De altfel, aceste concluzii ale expertizei tehnice efectuate în cauză, nu au fost contestate de către niciuna din părți.
Urmare decesului reclamantei, procesul a fost continuat de moștenitoarea acesteia, recurenta A. G. V., care a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub două aspecte.
Primul aspect se referă la faptul că instanța a interpretat greșit obiectul plângerii, deoarece acesta de referă doar la art. 2 din D. primarului nr. 4371/2007, că este îndreptățită la restituirea în natură a cotei de 4. parte din imobilul înscris în CF 3219 C. nr. top 2607.
Critica este nefondată pentru următoarele considerente:
Din analiza CF 3219 C., nr. top 2607, rezultă că sub B+3 și B +4 au fost înscriși ca proprietari antecesorii reclamantei A. V. Ana, numiții I. I. și soția C. V. C. din moștenire ce a aparținut lui C. V. s-a transmis în favoarea S.ului Român prin certificatul de moștenitor nr. 1. emis de N. de
S. R. C., în favoarea S.ului Român în administrarea Sfatului P.ular al orașului C.
Cealaltă cotă de ½-a parte ce a aparținut lui I. I., tatăl reclamantei, s-a transmis prin moștenire fiicelor U. M., în cotă de ½ parte sub B+10, A. V. Ana în cotă de ¼ parte sub B + 11 și A. E. în cotă de ¼ parte sub B+12.
Prin încheierea nr. 9420 din (...) s-a operat în cartea funciară contractul de donație autentic, prin care, A. V. Ana transmite cota ei de 1. parte din imobilul de sub B + 11 în favoarea fiicei sale, A. G. V.
Ulterior acestui moment, imobilul a făcut obiectul exproprierii prin D. nr. 2.. Expunerea reținută cu privire la înscrierile din cartea funciară confirmă reținerile instanței de fond că, la momentul exproprierii A. V. Ana, persoana care a formulat notificarea, nu mai avea nicio cotă din imobil în proprietate, urmare încheierii contractului de donație, prin care, așa cum s-a arătat, și-a donat partea ei de proprietate de sub B + 11 în favoarea fiicei sale.
Cea de-a doua critică adusă prin cererea de recurs se referă la faptul că acțiunea viza doar restituirea în natură a imobilului în litigiu, iar instanța de fond a analizat-o ca pe o acțiune în despăgubiri, în condițiile în care ea nu a solicitat acest lucru.
Critica este nefondată. Din scriptul depus la (...) în dosarul nr. (...) al
T. C., reclamanta atunci când se referă la starea faptică a imobilelor ce fac obiectul plângerii, arată că aceste aspecte urmează a fi lămurite pe baza expertizei tehnice ce urmează a fi efectuată în cauză, expertiză care urmează să stabilească dacă terenurilor în litigiu sunt libere de construcții în tot sau parte, dacă pot fi restituite în natură și prin aceeași expertiză să se evalueze imobilele în litigiu la prețul de circulație, pentru a avea o orientare cu privire la întinderea despăgubirilor ce urmează a fi acordate de pârâtă în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor revendicate.
Așadar, critica recurentei cu privire la acest aspect și la faptul că reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, este nefondată.
În mod legal instanța de fond a analizat această cerere a reclamantei, concluzionând că, cererea reclamantei de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu are corespondent în dispozițiile legii speciale, că acest atribut revine în competența C. C. de S. a D., că în același sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. L. pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanță, în baza dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intervenienta A. E. și respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. G. V. împotriva sentinței civile numărul 914 din 4 noiembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. C. M. CONȚ C. B. Red. IA dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 3592/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 66/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
