Decizia civilă nr. 1716/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1716/R/2012
Ședința publică din 19 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B. - N. împotriva sentinței civile nr. 2198 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimații R. M. O. și C. N. PENTRU C. discriminării, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat R. M. O., avocat M. M., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 12 aprilie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului intimat R. M. O., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Apreciază că motivele de recurs prevăzute de pct. 7 ale art. 304
C.pr.civ. nu subzistă, admiterea acestui capăt de cerere fiind motivată pe larg, în fapt și în drept de către instanța de fond, motivele reținute de instanță regăsindu-se în probatoriul administrat, respectiv, înscrisuri și depoziții testimoniale, motivele nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2198 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului B. - N., a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul
R. M. O., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. B.-N., cu sediul în B., în contradictoriu și cu C. N. pentru C. D., și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a privării de libertate din Penitenciarul Galeșul din perioada (...)-(...), dispusă față de R. L. și a fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul R. M. O. este fiul lui R. L. (dec. la (...)) și R. M. (dec. la (...)), după cum rezultă din actele da stare civilă atașate la f. 20-21 .
Militar de carieră, în calitate de ofițer participant la ambele războaie mondiale, decorat cu numeroase decorații militare și ale cărui merite deosebite au fost ulterior recunoscute, devenind veteran de război, R. L. a fost însă încarcerat în Penitenciarul Galeșul și trimis în colonie de muncă la canalul D. M. N. în perioada (...)-(...), în baza D. M.A.I. nr. 190/1952 pentru delictul de „. , pentru „activitate dușmănoasă contra regimului de democrație populară, prin lansarea de diferite svonuri tendențioase la adresa regimului";. După eliberare, acesta a fost supravegheat de fosta securitate, până în anul
1975, când dosarul său a fost închis. Din coroborarea probelor administrate, înscrisuri și depoziții testimoniale a rezultat că măsura privării de libertate aplicată prin decizia administrativă menționată se încadrează în sfera măsurilor administrative reglementate de art. 4 al L. nr. 2., caracterul său politic impunându-se a fi constatat de instanță.
Articolul 4 al. 2 din lege stipulează că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 al.3 se aplică corespunzător";. Acest text prevede că reprezintă condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O. de urgență a G. nr.
2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 3 al. 1 din lege „constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost internate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative….";, iar potrivit art. 5 pot solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri și victimele măsurilor administrative cu caracter politic.
Așadar textul de lege invocat de reclamant, art. 4 al. 2 din lege impune cerința săvârșirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 al. 1 din OUG nr. 2., deci o atitudine manifestă, activă a subiectului. Condiția este îndeplinită în cauza pendinte, dovezile administrate certificând constatarea de către autoritățile epocii ale acțiunilor tatălui reclamantului de oponență la regimul comunist, considerent pentru care de altfel s-ar fi aplicat sancțiunea administrativă., de avere ori de origine socială";.
Se conchide astfel că privarea de libertate a antecesorului reclamantului, în baza deciziei fostului M.A.I., semnifică supunerea acestuiala o măsură administrativă cu caracter politic în sensul L. nr. 2., fiind întrunite exigențele art. 4 alin. 2 din lege.
Teza reclamantului potrivit căreia antecesoarea sa R. M. ar fi fost victima unei condamnări politice nu poate fi însușită. Înscrisurilor exhibate de reclamant și atașate la dosar, manuscrise neînregistrate de pretinsele autorități emitente, nesemnate de pretinșii redactori și de persoanele nominalizate în cuprinsul lor, nu li se poate acorda relevanța atribuită de reclamant. Cât timp din verificările întreprinse de instanță (inclusiv la C. și cu ocazia audierii martorilor) nu rezultă realitatea conținutului acestor acte, lipsind orice elemente care să le argumenteze obiectiv, nu se poate conchide că în anul 1952 mama reclamantului a suferit o condamnare politică de tipul celor la care se referă L. nr. 2..
Pretenția reclamantului de indemnizare cu suma de 50.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit, prin luarea măsurilor represive de regimul comunist, respectiv prin discriminarea față de persoanele care au acționat și au obținut hotărâri definitive în baza legii nr. 2. anterior deciziilor de neconstituționalitate, derivată din inconsecvența legiuitorului și lipsa de intervenție corectivă în termen, nu poate fi satisfăcută.
Din prima perspectivă, considerentele respingerii cererii de acordare a daunelor morale sunt următoarele.
Art. 5 al L. nr. 2., text legal pe care se fundamentează în drept acțiunea introductivă, are la momentul intentării acțiunii, (...), următorul conținut:
Aliniat 1: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui- lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății
și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Alin.1^1 :la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin.
(1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social,precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Legiuitorul permite dubla reparație a prejudiciului suferit printr-o condamnare politică,în temeiul D.ui lege nr.1. și al L. nr.2., ținându-se seama de natura diferită a drepturilor ce se acordă, interdependența reflectându-se la cuantificare despăgubirilor și în funcție de (ne)valorificarea drepturilor instituite de D. lege nr.1..
În cauza pendinte nu se poate însă ignora aspectul esențial că prin D. C. C. nr.1358/2010 și 1. s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului legal citat în partea privitoare la acordarea daunelor morale, ceea ce semnifică lipsirea actului normativ de temeiul de drept menționat, pe care se fundamentează și demersul juridic inițial al reclamantului ,cu consecința respingerii acestei pretenții. Potrivit art.147 alin.1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituționala își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, care pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Cum suspendarea are drept consecință inexistenta normei juridice, în intervalul de timp imediat ulterior pronunțării deciziei și până la expirarea termenului menționat, de la care dispozițiile legale își încetează efectele, prevederile art.5 alin. 1 lit. a din L. nr.2. nu mai pot fi aplicate, indiferent dacă declararea neconstituționalității a intervenit în fața instanței de fond, sau chiar și în calea de atac. A. prezentă a fost însă formulată mult după declararea neconstituționalității.
Mai mult decât atât, prin D. în interesul legii nr. 12/(...) s-a statuat că urmare a celor două decizii ale C. C. dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I și- au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de contencios constituțional.
Din secunda perspectivă, prin prisma temeiului juridic invocat prin precizarea de acțiune (discriminarea - răspunderea statului pentru acțiunea organelor sale - intervenția C. C. - și inacțiunea sa - lipsa de intervenție corectivă în intervalul de 45 zile de al declararea neconstituționalității), soluția defavorabilă se impune pentru următoarele argumente.
Pe de o parte împrejurarea adoptării L. nr. 2. de către P. nu justifică doar prin simpla ei existență acordarea ope legis a despăgubirii cerute, cât timp legiuitorul a instituit condiții stricte de acordare a indemnizării , a căror îndeplinire este supusă verificării riguroase a instanțelor de judecată și, în ipoteza îndeplinirii lor concomitente, în funcție de interpretarea probelor produse în justificarea tipului de prejudiciu și a întinderii lui,era permisă acordarea de despăgubiri. Cu atât mai mult se poate vorbi de netemeinicia cererii, cu cât încă anterior momentului intentării acțiunii temeiul legal al pretenției referitoare la daunele morale nu mai exista, ca urmare a D. C. C., înainte evocată. Nu se poate afirma nici vreo ipotetică discriminare a reclamantului față de alți destinatari ai legiiîntrucât efectele neconstituționalității textului legal pe care se întemeiază cererile de reparație a prejudiciului moral suferit a pus în situații similare pe toți promotorii de asemenea acțiuni, indiferent de momentul adresării lor, nefiind dovedit că vreo persoană ar fi primit despăgubiri de felul celor analizate.
Pe de altă parte, verificând dacă ingerința statului, ce a constat tocmai în declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a fost una legitimă, necesară și proporțională, dacă a avut sau nu o justificare rezonabilă și obiectivă, dacă persoanele care nu mai pot acționa în baza L. nr. 2. ulterior pronunțării deciziilor de neconstituționalitate se pot prevala de existența unei speranțe legitime, dacă procedura de constatare a neconstituționalității a fost sau nu predictibilă, necesară într-o societate democratică, cerințe necesar a fi întrunite concomitent pentru ca această solicitare a reclamantului să fie admisă,instanța constată neîndeplinirea lor.
Prin deciziile sale înainte enumerate Curtea Constituțională a stabilit că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a C.ui Europei.
Ca atare interesul juridic de felul celui în discuție în prezenta cauză, deși ar părea a aparține categoriei juridice „. poate fi considerat ca valoare patrimonială și implicit ca speranță legitimă decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern (spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale, în care sens sunt concluziile C. Europene a Drepturilor Omului în cauza Pressos Compania
Naviera SA și alții împotriva Belgiei. Or reclamantul nu a obținut o speranță legitimă în obținerea daunelor morale de felul celor solicitate prin acțiunea introductivă întrucât dispoziția legală(art. 5 al legii nr. 2.) a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia. În acest sens sunt și statuările C. Europene a Drepturilor Omului în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, în cuprinsul căreia se statuează că eventualele efecte negative pentru vreuna dintre părți sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art. 1 din P. nr. 1 la C. și în consecință nici a art. 14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
În privința dreptului la despăgubiri, C. europeană a mai reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă în cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor și că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de astabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari sau a acorda compensații financiare persoanelor persecutate politic întrucât statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (cauza Jantner contra Slovaciei, cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). Întrucât prin D.-lege nr. 1. și O. de urgență a G. nr. 2. s-a reglementat anterior indemnizarea financiară a persoanelor oprimate politic de regimul comunist, se poate conchide că destinatarii noului act normativ în aceeași materie, L. nr. 2. reformată urmare a controlului de constituționalitate, nu pot reclama discriminarea, caracterul ingerinței statului fiind previzibil, necesar și proporțional.
În ceea ce privește caracterul obiectiv și rezonabil al acțiunii/inacțiunii statului, respectiv al ingerinței, din perspectiva art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat", lista care cuprinde articolul 14 având un caracter indicativ și nu unul restrictiv , iar marja de apreciere lăsată la dispoziția statelor variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, în care sens s-a pronunțat și instanța europeană în cauzele Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva
Regatului Unit și Rasmussen împotriva Danemarcei. Principiul egalității și interzicerii discriminării instituit și de P. nr. 12 la C. stabilește cazurile în care o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale; în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră, în acest sens este și cauza Thorne împotriva Marii Britanii.
Pe cale de consecință, nu poate fi invocată cu succes de reclamant discriminarea, urmare a adoptării deciziilor din anul 2010 ale C. C. înainte evocate, câtă vreme dispoziția referitoare la obținerea de despăgubiri morale nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, în esență fiind vorba despre o intervenție ulterioară a statului, justificată pe considerente de politică bugetară, menite să evite imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, apreciată ca obiectivă și rezonabilă, proporțională cu situația care a determinat-o, necesară într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care, anterior, statul a recunoscut drepturi în favoarea persoanelor condamnate pe motive politice, în temeiul obligației sale morale de a repara nedreptatea.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, acțiunea precizată a fost admisă în parte, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a privării de libertate din Penitenciarul Galeșul din perioada (...)-(...) dispusă față de antecesorul reclamantului, R. L. și vor fi respins ca neîntemeiate celelalte solicitări.
Î mpotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal recurs pârâtul,
solicitând modificarea ei în sensul resp ingerii acțiunii , pe motiv că măsura administrativă aplicată antecesorului reclamantului nu este una cu caracter politic, raportat la dispozițiile art. 3 din L. nr. 2., coroborate cu cele ale art.
2 alin. 1 din OUG nr. 2., din probele administrate nerezultând că antecesorul reclamantului ar fi avut o activitate săvârșită pentru realizarea vreunui scop din cele prevăzute de lege pentru ca fapta să fie consideratăavând o natură politică, declarațiile de martori se limitează să reliefeze condițiile în care a fost executată privarea de libertate și nu scopul acesteia.
Reclamantul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că prima instanță a stabilit corect o stare de fapt din care rezultă activitatea politică a antecesorului reclamantului, probele avute în vedere fiind înscrisurile din dosarul comunicat de C. și declarațiile de martori, precum și decizia MAI nr. 190/1952 și Biletul de liberare nr. 7., din care rezultă motivul privării de libertate, care este delictul de „., pentru „activitate dușmănoasă contra regimului de democrație populară, prin lansarea de diferite zvonuri tendențioase la adresa regimului";, din dosarul C. rezultând supravegherea continuă a acestuia până în anul 1975.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1Cod proc. civ., ce constituie temei ul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță, măsura administrativă a privării de libertate aplicată antecesorului reclamantului se referă la o activitate dintre cele prev. de art.
2 alin. 1 din OUG nr. 2., fiind o propagandă pentru răsturnarea ordinii sociale, această activitate fiind dovedită prin chiar actul în baza căruia s-a dispus măsura privativă de libertate, ce face referiri la activitatea desfășurată de antecesorul reclamantului, din dosarul C., din care rezultă că a fost supravegheat pentru desfășurarea unor astfel de activități, coroborate cu declarațiile martorilor.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., din considerentele arătate, curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 318 raportat la art. 298 și
274 alin. 1 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să-i plătească intimatului R. M. O. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța de la f. 14.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice -. G. a F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr.
2198 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatului R. M. O. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C. N.
| ← Decizia civilă nr. 4685/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1232/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
