Decizia civilă nr. 2718/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2718/R/2012
Ședința publică din data de 30 mai 2012
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții R. A. și R. D. I., împotriva deciziei civile nr. 1. din 1 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul I. C.-I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâților- recurenți R. A. și R. D.-I., avocat P. A.-D. și reprezentanta reclamantului-intimat I. C.-I., avocat J. R.-J., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 17 mai
2012, reclamantul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâților-recurenți.
Reprezentanta pârâților-recurenți depune la dosar delegația de reprezentare
și dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar copiile chitanțelor prin care se atestă plata onorariului avocațial.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul menținerii sentinței pronunțate de prima instanță. I. de apel în mod greșit a admis apelul declarat de reclamant, apreciind că instanța de fond a depășit limitele investirii sale, și în consecință a anulat această hotărâre trimițând cauza spre rejudecare în fond. Această apreciere a instanței de apel este eronată, întrucât, atât din cuprinsul sentinței, cât și din dispozitivul acesteia, rezultă că instanța de fond nu se pronunță asupra unor astfel de aspecte. A. că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt cât și cea de drept existentă în cauză, și anume că deși sarcina probei revenea reclamantului în baza art. 129 alin. 1
Cod procedură civilă, acesta nu a reușit că dovedească că i-ar fi împrumutat pârâtului suma de 30.500 lei, în cursul anului 2003. Astfel corect și logic instanța de fond a reținut că din moment ce reclamantul nu a făcut dovada existenței unui contract de împrumut, nu există o eventuală obligație de restituire și implicit o scadență a acestei obligații. Întrucât reclamantul a înțeles să invoce un drept de creanță, pârâții au invocat prescripția extinctivă a dreptuluide creanță pretins. I. de fond a trebuit să analizeze și să cerceteze care este momentul de la care se calculează și începe să curgă prescripția extinctivă a acestui drept, și a stabilit corect că în lipsa unui contract de împrumut, și implicit a unui termen de restituire a presupusului împrumut, termenul de prescripție pentru fiecare sumă pretinsă se calculează de la momentul nașterii raportului de drept, conform art. 7 alin. 2 din D. 1., în speță, data fiecărui virament bancar. A. în vedere că ultimul virament bancar s-a realizat la data de
30 octombrie 2003, raportat la această dată, termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 30 octombrie 2006, iar acțiunea a fost introdusă abia la data de 11 decembrie 2008, cu mult după împlinirea termenului de prescripție. I. de apel în mod greșit a apreciat că prima instanță s-a pronunțat pe o excepție peremtorie, însă a analizat fondul cauzei. A. că această analiză s-a făcut de instanța de fond pentru a putea stabili cu ajutorul probatoriului administrat momentul la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă al dreptului de creanță invocat de reclamant. A. în vedere că reclamantul nu a dovedit că ar exista un alt termen de la care să curgă prescripția dreptului sau de creanță, instanța de fond a calculat acest termen. I. nu a stabilit dacă pârâții sunt sau nu obligați să restituie reclamantului pretinsa sumă de bani, nici titlul cu care s-ar fi acordat acei bani, ci pe cale de excepție a stabilit că orice pretins drept de creanță pe care reclamantul îl solicită este prescris în virtutea art. 7 alin. 2 din D. nr. 1.. În concluzie apreciază că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, potrivit dovezii depuse la dosar. A. că nu sunt fondate criticile aduse hotărârii recurate, întrucât prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat a se pronunța asupra existenței unui contract de împrumut nescris pentru suma de 30.500 euro și nu a solicitat cercetarea existenței unui alt titlu, mai mult, nici pârâtul-recurent nu a înțeles să investească instanța în acest sens. I. de fond a supus analizei și s-a pronunțat asupra unui raport juridic nedeterminat constând într-un act juridic nescris, care reda înmânarea sumei de 30.500 euro fără chitanță, unui terț străin litigiului, fără să fi fost investită în acest sens. Mergând pe această idee, instanța de fond nu a mai analizat existența contractului de împrumut nescris, cu care a fost investită din prisma probațiunii administrate în cauză, echivalând astfel cu o necercetare a fondului, astfel că în mod corect instanța de apel a statuat că instanța fondului și-a depășit limitele investirii sale. Este contradictorie și nefondată susținerea recurenților potrivit căreia prima instanță în mod corect a stabilit că nu s-a făcut dovada existenței contractului de împrumut pe baza analizei probatoriului administrat în cauză, analiza fiind făcută pentru a putea determina momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. I. fondului a constatat că nu există contract de împrumut, nu există vreo scadență, nu există vre-un termen de restituire a sumelor pretinse. Raportat la aceste constatări ale instanței de fond, dacă nu s-a constatat existența unui drept, în speță împrumutul, atunci nu poate să se constate nici prescripția dreptului la acțiune cu privire la acel drept. Practic, instanța de fond, mergând pe ideea inexistenței contractului de împrumut, nu a mai analizat temeinic excepția și din prisma probațiunii administrate în cauză. pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11740/(...), Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtii R. A.
și R. D. I., a respins cererea de chemare in judecata formulată si precizată de către reclamantul I. C. I. în contradictoriu cu pârâtii R. A. și R. D. I., ca fiind prescrisă, a redus onorariul avocat de la suma de 25.333,45 lei la suma de 12.000 lei, a obligat pe reclamant sa plătească pârâților R. A. si R. D. I. suma de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoarele:
In perioada (...) - (...) reclamantul I. C. I. a trimis mai multe sume de bani paratului R. A., prin virament bancar, din Italia in România. In total, reclamantul i-a trimis pârâtului R. A. suma de 30.500 Euro.
Din probele administrate în cauză - înscrisuri, interogatoriile pârâților R. A. si
R. D. I. și declarațiile instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că a împrumutat pârâtului R. A. suma de 30.500 Euro.
In privința extraselor de cont și a ordinelor de plată aflate în limba italiană și în traducere în limba română, acestea dovedesc faptul că în perioada (...) - (...) reclamantul I. C. I., care se afla în Italia, a trimis prin virament bancar mai multe sume de bani pârâtului R. A., în contul pârâtului din România, în total suma de
30.500 Euro.
Analizând declarațiile martorilor M. P. I., A. D. și C. C., solicitați de către reclamant, instanța a observat că toți martorii cunosc aspecte legate de pretinsul împrumut bănesc de la reclamant sau de la familia reclamantului. N. dintre martori nu a asistat la o înțelegere a părților cu privire la pretinsul împrumut, nici la o recunoaștere a obligației de plată de către paratul R. A. Toate informațiile martorilor sunt informații ce provin de la reclamant sau de la familia reclamantului. D. martorul A. D. a precizat că în perioada decembrie 2006 - aprilie 2008 ar fi asistat la maxim două convorbiri telefonice între reclamant și pârâtul R. A. pe tema împrumutului, că în timpul celor două convorbiri telefonice ar fi auzit că pârâtul i-ar fi cerut reclamantului amânarea privind restituirea sumelor, însă martorul nu a putu oferi detalii legat de sumele exacte. Martorul însuși a arătat că aspectele legate de împrumut le știe mai mult din spusele reclamantului, deoarece după ce vorbea la telefon reclamantul îi povestea ce a discutat cu pârâtul R. A.
In schimb, martorii solicitați de către pârâții R. A. si R. D. I., M. S. si M. A. C. au arătat că au văzut personal când pârâtul R. A. i-a înmânat mamei reclamantului sume de bani, bani trimiși de reclamant din Italia. Martorul M. S. a arătat că chiar dumnealui a fost cu pârâtul R. A. la bancă pentru a scoate banii, că s-a deplasat de câteva ori cu pârâtul R. A. cu mașina la bancă, că a văzut personal de câteva ori când pârâtul R. A. ridica de la banca banii trimiși de reclamant si îi înmâna personal, la firma, mamei reclamantului, că de câteva ori a văzut că pârâtul R. A. a înmânat mamei reclamantului, la firma, plicuri cu bani si bancnote. Martorul M. A. C. a arătat că R. A. venea de la banca si îi inumana mamei reclamantului suma de bani, că a văzut personal cel puțin de două ori când pârâtul R. A. i-a înmânat mamei reclamantului suma de bani, în perioada
2002 - 2003, bani primiți de la reclamant din Italia, că a vorbit cu mama reclamantului și aceasta i-a spus ca reclamantul i-a trimis bani din Italia.
Din probele administrate în cauză instanța a apreciat că reclamantul nu a facut dovada ca i-ar fi împrumutat pârâtului R. A. suma de 30.500 Euro, in cursul anului 2003, deși potrivit art. 1169 C.civ. si art. 129 alin. 1 parte finala C.pr.civ. sarcina probei ii incumba reclamantului.
Analizând excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâții R. A. și R. D. I. prin întâmpinare în primă instanță în primul ciclu procesual, instanța a apreciat că această excepție este întemeiată. Suma de bani de 30.500 Euro a fost trimisă de către reclamant, prin virament bancar, în contul pârâtului R. A., din Italia în R.ia, în perioada (...) - (...), în mai multe transe.
S-a reținut mai sus ca nu s-a făcut dovada că reclamantul i-ar fi împrumutat pârâtului R. A. suma de bani respectivă, dimpotrivă s-a dovedit că reclamantul a trimis mamei sale acea sumă de bani prin intermediul pârâtului R. A., iar pârâtul R. A. a predat banii respectivi mamei reclamantului.
Or, în aceste condiții, neexistând un contract de împrumut, nu există vreo scadență, nu există vreun termen de restituire a sumelor pretins împrumutate. In consecință, termenul de prescripție a dreptului la acțiune a început să curgă, pentru fiecare sumă în parte, de la data efectuării fiecărui virament bancar.
I. a apreciat ca sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. 2 din D. nr. 1., conform cărora „In obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum si înacelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept";.
In speță, ultimul virament bancar a avut loc in data de (...). De la data de (...) a început să curgă, pentru ultima transa de bani, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, termen ce s-a împlinit, pentru ultima tranșă de bani, în data de (...).
Or, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în primă instanță în primul ciclu procesual abia în data de (...), cu mult după împlinirea termenului de prescripție extinctivă.
Prin decizia civilă nr. 1. din 1 martie 2012 a T.ui C., a fost admis apeluldeclarat de reclamantul I. C. I. împotriva sentinței civile nr. 11740/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost anulată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamantul I. C. I. a investit instanța cu o acțiune în pretenții, solicitand obligarea paraților la restituirea sumei de 30.500 euro achitată acestora cu titlu de împrumut.
În apărare, parații au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond au susținut că suma pretinsă de reclamant nu a constituit un împrumut, ci a fost trimisă paratului R. A. pentru ca acesta, la randul său , să o remită mamei reclamantului.
Prin sentința civilă contestată pe calea prezentului apel, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, însă în cuprinsul considerentelor, a analizat probatoriul administrat și a concluzionat în sensul că nu s-a dovedit existența contractului de împrumut invocat de reclamant .
Așadar, cu toate că a făcut o analiză pe fond a pretențiilor reclamantului, prima instanță a soluționat cauza pe baza unei excepții peremptorii care de principiu, împiedică judecarea cauzei pe fond.
În plus, reținând că între părți nu a intervenit un contract de împrumut și implicit nu există vreo scadență, instanța a analizat excepția prescripției prin raportare la dispozițiile art.7 al.2 din D. nr.1..
Astfel, a apreciat că între părți s-au stabilit alte raporturi de drept decât cele specifice unui contract de împrumut, și a soluționat excepția în considerarea acestor raporturi, fără a fi investită în acest sens.
Conform art.129 al. final C.pr.civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Cum în speță, reclamantul a invocat existența unui contract de împrumut, iar nu un alt raport juridic, tribunalul a apreciat că prima instanță, pronunțându-se în sensul existenței între părți a altor raporturi de drept decât cele invocate, a depășit limitele învestirii sale.
Cu alte cuvinte, prima instanță, investita fiind cu o acțiune în pretenții izvorâtă dintr-un pretins contract de împrumut, trebuia să analizeze dacă a existat acest contract, iar în caz afirmativ, să analizeze și excepția prescripției invocată înapărare , dar în raport de acest contract de împrumut. D. dimpotrivă, aprecia că nu este vorba despre un contract de împrumut, nu se mai impunea analizarea excepției prescripției, urmând a soluționa cauza pe fond, soluția trebuind să se reflecte în dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții R. A. și R. D. I., solicitândinstanței modificarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința respingerii apelului declarat de reclamant și menținerea sentinței Judecătoriei C.-N..
În mod nelegal instanța de apel a apreciat că instanța de fond și-a depășit limitele investirii sale, pronunțându-se practic asupra altor raporturi juridice existente între părți, decât cele invocate.
I. de fond nu a stabilit dacă pârâții sunt sau nu obligați să restituie suma pretinsă, ci pe cale de excepție a stabilit că orice pretins drept de creanță pe care reclamantul îl solicită este prescris în virtutea art. 7 alin. 2 din D. nr.1..
În ipoteza în care, din probele administrate ar fi rezultat un contract de împrumut între părți, scadența trebuia să fie la o anumită dată, ulterioară nașterii raportului de drept, în speță, efectuarea viramentului bancar, iar termenul de prescripție ar fi curs de la data scadenței, însă din probele administrate, instanța a statuat că nu se poate stabili existența unui contract de împrumut, deci implicit a scadenței.
Cu ultimul virament bancar s-a realizat în (...), raportat la această dată, termenul de 3 ani prevăzut de art. 7 alin. 2 din D. nr. 1. s-a împlinit la data de (...), iar acțiunea a fost introdusă la data de (...), cu mult după împlinirea termenului de prescripție.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat I. C. I. a solicitat respingerea recursuluica nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curteaconstată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:
Reclamantul I. C. I. a investit judecătoria cu o acțiune în restituirea sumei de 23.500 euro, decurgând dintr-un pretins contract de împrumut încheiat cu pârâții R. A. și D. I.
I. trebuie să respecte principiul disponibilității și să verifice cererea cu care a fost investită după administrarea probațiunii numai cu privire la obiectul dedus judecății, după cum rezultă din dispozițiile art. 129 C.Pr.Civ.
În cazul raporturilor juridice de natură civilă reclamantul este îndreptățit să stabilească cadrul procesual, părțile cu care înțelege să se judece și obiectul acțiunii.
În cazul de față, instanța de fond, fiind investită cu o acțiune decurgând dintr-un pretins contract de împrumut, trebuia să verifice dacă între părți s-au derulat relații specifice unui contract de împrumut și doar în ipoteza în care s-a constatat că există un contract de împrumut să verifice dacă pretenția reclamantului este formulată în termenul de prescripție prevăzut de D. nr. 1.. În ipoteza în care raporturile juridice dintre părți nu se subsumează unui contract de împrumut, instanța trebuia să soluționeze cauza pe fond și nu pe excepție.
Așadar, constatarea instanței de apel potrivit căreia instanța a depășit limitele investirii sale, este corectă, întrucât soluția pronunțată de prima instanță este contradictorie, deoarece pe de o parte, instanța reține că nu s-a dovedit existența unui contract de împrumut invocat, însă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru un pretins contract de împrumut.
Termenul general de prescripție este de 3 ani, însă data de la care începe să curgă acest termen este diferită, în funcție de raporturile juridice care există între părți.
Prin urmare, prima instanță trebuia să stabilească care sunt raporturile juridice între părți și abia ulterior să verifice dacă acțiunea este prescrisă sau nu.
Întrucât instanța de fond nu a analizat fondul cauzei, potrivit investirii de către reclamant, în mod legal instanța de apel a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dispozițiile art. 129 C.Pr.Civ., precum și dispozițiile art. 297 C.Pr.Civ., au fost corect aplicate de instanța de apel, situație în care, curtea constată că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.Pr.Civ.
Așadar, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.
Întrucât demersul judiciar al pârâților a ocazionat cheltuieli de judecată pentru reclamantul intimat I. C. I., pârâții vor fi obligați să-i plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (.f.15), potrivit dispozițiilor art. 274 C.Pr.Civ.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții R. A. și R. D. I.,împotriva deciziei civile nr. 1. din 1 martie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului I. C.-I. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. A.-T. N. M. C. V.
GREFIER M.-L. T.
Red. A.T.N. dat. GC
2 ex/(...)
Jud. apel:M. Oncică S., D.I.Tașcă
| ← Decizia civilă nr. 3542/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 80/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
