Decizia civilă nr. 80/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 80/A/2012
Ședința data de 14 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I.-D. C. JUDECĂTOR: M. C. V. G.: A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta P. O. S. împotriva sentinței civile nr. 355 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe reclamanta intimată P. G. C. S. și pârâtul intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate P. G.-C. S., avocat A. T. din Baroul M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a înregistrat la dosar, transmisă prin fax, o cerere din partea pârâtei apelante P. O. S., prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, întrucât din motive obiective reprezentanții Bisericii nu se pot prezenta in instanță.
La data de 10 septembrie 2012, reclamanta intimată P. G.-C. S. a depus la dosar întâmpinare.
De asemenea la data de 14 septembrie 2012, reprezentantul reclamantei intimate parohia G. C. a transmis la dosar o cerere prin care solicită luarea cauzei după ora 10, motivată de impedimente de deplasare cu autoturismul pe ruta S. M. - C. N.
Reprezentantul reclamantei intimate arată că a luat legătura cu reprezentanta pârâtei apelante P. O. Sarsău, care i-a comunicat că nu se va prezenta in instanță, întrucât a fost împuternicită doar pentru redactarea apelului și nu și pentru susținerea acestuia, motiv pentru care apreciază că se poate judeca cauza la acest termen de judecată. Arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului, urmând a se pronunța pe motivul de ordine publică invocat în această fază procesuală, ca și motiv de apel.
Reprezentantul reclamantei intimate P. G.-C. S. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, motivele de nelegalitate invocate prin motivele de apel nefiind fondate, susținând pe larg motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor de la dosar și in acest sens depune un bon de motorină în valoare de 200,04 lei. Arată că motivarea apelantei pârâte în susținerea existenței autorității de lucru judecat nu poate fi primită, întrucât o acțiune în rectificare de CF radiere și înscrierea proprietății intimate reclamante cu privire la bunurile ce au aparținut Bisericii R.e U. cu Roma este admisibilă atâta timp cât s-a făcut dovada imposibilității realizării unui acord în cadrul comisiei mixte, formată din reprezentanții celor două culte religioase.
De asemenea arată că biserica, în litigiu în prezenta cauză, nu a trecut în proprietatea S.ui R. și nici nu există o decizie în acest sens. Cu privire la excepția lipsei calității procesuală activă a reclamantei, arată că invocarea acestei excepții pentru prima dată în apel a este neavenită, fiind tardivă, situație în care nu poate constitui obiect de examinare în apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 355 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
S-a admis parte acțiunea civilă completată, întregită și precizată, formulată de către reclamanta P. G.-C. S., în contradictoriu cu pârâții:
P. O. S., și S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
S-a constatat că înscrierea proprietății în favoarea P. O. S. în CF nr. 117 S. nr. top. 1 s-a făcut fără titlu valabil;
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natură biserică și grădină, în suprafață de 2601 mp, situat în sat S., comuna S., cuprins în CF nr. 117 S., nr. top. 1/2.
S-a dispus rectificarea situației tabulare cuprinsă în CF 117 S. nr. top.1/2, în sensul radierii dreptului de proprietate al P. O. S., cu repunerea în situația anterioară de carte funciară.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natură biserică și grădină, cuprins în CF nr. 117
S., nr. top. 1/2.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a preda reclamantei imobilul în natură biserică și grădină cuprins în CF nr. 117 S. nr. top. 1/2.
A fost obligată pârâta P. O. S. la plata către reclamantă a sumei de 3.369 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta P. O. S., instanța a reținut următoarele considerente:
Pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 488/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.
246/2000 atașat.
Analizând cuprinsul acestei decizii, se remarcă faptul că, în acel dosar, Curtea nu s-a pronunțat pe fondul cauzei ci, reținând că, prin lege, nu instanțele judecătorești restabilesc dreptul de proprietate, pentru că aceasta nu este atributul lor, a dat eficiență dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
În dosarul nr. 246/2000, în care s-a pronunțat decizia nr. 4., invocată de pârâtă, nu a avut loc dezlegarea problemelor de drept în mod irevocabil, probleme de drept ce se invocă în prezenta cauză.
Prin urmare, decizia nr. 4. nu conține rezolvarea irevocabilă a problemelor de drept invocate în prezentul dosar, astfel încât excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de decizia nr. 4. se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de decizia nr. 2., prin care Curtea de A. C. a respins ca nefondat recursul declarat de P. G.-C. S. împotriva deciziei civile nr.
309/A/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), instanța a reținut următoarele aspecte:
Prin sentința civilă nr. 2223/(...) a Judecătoriei S. M., reclamanta, pârâtă în dosarul nr. 2080/2000 a Judecătoriei S. M., a fost obligată să predea în deplină proprietate și folosință, P. O. S., biserica veche și terenul, cuprinse în c.f. 117 S. nr. top. 1, precum și suprafața de 6410 mp din cimitirul nou, cuprins în c.f. nr. 117 S. nr. top. 497.
Prin decizia civilă nr. 309/A/(...), s-a admis în parte apelul P. G.- Catolice S. schimbându-se în parte sentința civilă nr. 2223/(...), respingându-se acțiunea promovată de P. O. S. în ce privește terenul
(cimitirul nou) înscris în c.f. nr. 117 S. nr. top. 497, precum și în ce privește predarea în deplină proprietate a bisericii vechi.
Această decizie a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului de către Curtea de A. C., recurs formulat de P. G.-C. S.
Așadar, suntem în prezenta unei soluții irevocabile, în partea privind predarea în deplină proprietate pe seama P. O. S. (pârâtă în cauză) a terenului în suprafață de 2696 mp din c.f. nr. 117 S. nr. top. 1.
După pronunțarea sentinței arătate mai sus, în coala de c.f. nr.
117 S. s-au produs modificări, rămânând în această coală, dar sub nr. top. ½ biserica și suprafața de 2601 mp.
În privința bisericii vechi nu s-a pronunțat o hotărâre de predare în proprietatea pârâtei, iar cu privire la teren, reclamanta în cadrul acțiunii în revendicare, a fost obligată la predarea terenului.
Excepția autorității de lucru judecat, este pusă în discuție raportat la faptul că suprafața de 2601 mp teren, actualmente sub nr. top. ½ S., a constituit obiect de revendicare și de predare pe seama pârâtei, urmare a unei hotărâri definitive.
Biserica și grădina, din c.f. nr. 117 S. nr. top. ½ se află în folosința reclamantei, așa cum se atestă în expertiza efectuată în cauză,sentința civilă nr. 2223/(...), în partea privind terenul de sub nr. top. ½
(fost nr. top. 1) nefiind pusă în executare.
Ținându-se seama de dispozițiile art. 1201 Cod civil, obiectul și cauza sunt diferite.
În cauză, astfel cum aceasta a fost în mod succesiv precizată, s-a invocat un nou temei al dreptului, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
Prin urmare, nu este întemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă raportat la niciuna dintre hotărârile judecătorești invocate.
În ceea ce privește situația considerentelor hotărârilor judecătorești invocate, acestea nu conțin motive decisive (acele motive care, constituind fundamentul hotărârii, explicația soluției adoptate, participă la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului) sau motive decizorii (acele motive care conțin o soluție asupra unei chestiuni supuse dezbaterii în cursul procesului) care să vină să tranșeze aspecte legate de noile temeiuri de drept invocate prin acțiunea de față, prin urmare nu s-a putut reține incidența în speță a puterii de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele aspecte:
Din probele administrate, expertiza efectuată în cauză, rezultă că
P. G.-C. deține în intravilanul localității S. un imobil în natură biserică și teren având suprafața măsurată de 2742 mp.
Tabular imobilul face parte din CF nr. 117 S. cu nr. top. 1, având suprafața înscrisă de 2701 mp.
În CF este trecută suprafața de 2696 mp, transformarea din stânjeni fiind greșită.
Proprietarul tabular al parcelei topo. nr. 1 din CF 117 S., începând cu anul 1967 este P. O. R. S., în baza D. nr. 3. a Ordinului nr.
288/1967 a E.i O. Oradea și a cererii nr. 5/1967 a P. O. S., conform încheierii de CF nr. 113/(...).
Înainte de anul 1967, începând cu anul 1890, conform încheierii de CF nr. 10966 din (...), biserica și terenul au aparținut P. G. Catolice din S.
Pe terenul expertizat se găsește o biserică având suprafața construită de 124 mp.
Invocarea pe cale de excepție a uzucapiunii de către pârâtă nu este întemeiată, deoarece nu sunt întrunite cerințele art. 27 din DL
115/1938, care presupune să există o înscriere a dreptului fără cauză legitimă și vizează, a doua cerință, drepturi reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii.
Or, D.-lege nr. 1. și 3. au stabilit posibilitatea dobândirii de drepturi reale asupra unor asemenea bunuri, numai în condițiile stabilite prin aceste acte normative, ceea ce a exclus uzucapiunea.
Pe de altă parte trebuie să existe și o îndeplinire a cerințelor dispozițiilor art. 1890, 1846 și 1847 Cod civil, prin prisma unei posesii utile, ceea ce nu există, posesia pârâtei fiind fondată pe un fapt abuziv din partea S.ui R., iar nu pe delăsarea reclamantei, în a exercita dreptulde proprietate, în perioada comunistă existând un impediment obiectiv în a revendica dreptul de proprietate asupra bunului.
În ce privește buna credință, ea nu există.
În conformitate cu dispozițiile art. 1898 Cod civil, trebuie să existe credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însușirile cerute de lege, spre a-i putea transmite proprietatea.
Or, operarea proprietății reclamantei, în c.f. n-a avut loc, în temeiul unui act de dobândire a imobilului, din partea unei alte persoane, proprietatea fiind operată în c.f. în baza unui ordin a E.i O. Oradea, ce nu avea drept sau act de proprietate asupra imobilului și a cererii pârâtei.
Pentru analiza acțiunii civile astfel cum aceasta a fost ulterior precizată, este necesară raportarea la perioada intrării în vigoare a decretelor nr. 1. și nr. 3., prin care autoritățile vremii au desființat cultul greco-catolic și i-au obligat pe credincioșii acestui cult să treacă la cultul ortodox, precum și prevederile D.-Lege nr. 115/1938, după cum s-a stabilit de S. U. al Î. C. de C. și Justiție prin D. nr. X..
Din probele administrate nu a rezultat respectarea, la momentul preluării imobilului de către pârâtă a cerințelor prevăzute de art. 37 din D. nr. 1.. Acest act normativ, abrogat prin legea nr. 4., nu era în concordanță cu principiile libertăților conștiinței și libertății religioase, consacrate de art. 27 din Constituția din 1948.
Instanța a analizat prevederile legale care au servit la intabularea dreptului pârâtei.
În speță nu s-a dovedit că judecătoria populară locală ar fi pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor enumerate în art. 37 alin. 1-3 din D. nr. 1., așa cum prevede imperativ alin. 5 al aceluiași text, intabularea dreptului pârâtei realizându-se în baza cererii pârâtei și a unui act emanând de la E., neavând la bază un titlu de proprietate.
Simpla cerere, neînsoțită de hotărârea judecătorească impusă de art. 37 alin. 5 din D. nr. 1., nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate care să poată servi la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei și ca atare nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 17 alin. 1, art. 44 și art. 111 din DL nr. 115/1938.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 din D. nr. 3., lăcașul de cult revendicat, fiind inclus în averea parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea S.ui R., care, oricum nu putea dispune de dreptul de proprietate decât ulterior intabulării și nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă.
În condițiile inexistenței unui titlu valabil de intabulare a pârâtei, petitul referitor la rectificarea cărții funciare a fost apreciat întemeiat și are drept consecință restabilirea situației anterioare.
Soluționarea petitelor deduse judecății impune verificarea modului de aplicare a D. nr. 1. și a concordanței acestui act normativ cu prevederile Constituției atunci în vigoare.
Este de reținut că proprietatea tabulară a imobilului în litigiu aparținea reclamantei și nu unei anumite comunități religioase ori membrilor săi.
Împrejurarea că biserica este monument istoric, nu constituie un impediment la revendicare, deoarece, în ipoteza admiterii acțiunii, reclamanta va prelua toate obligațiile legate de conservarea șu întreținerea acestui imobil.
Deoarece negocierile purtate de comisia mixtă a celor două parohii nu au dus la niciun rezultat, în speță este aplicabil art.3 din D. Lege 126/1990, completat prin OG nr. 6., aprobată prin L. nr. 1., care, coroborat cu art. 480 Cod civil, constituie temeiul revendicării imobilului de către reclamantă.
În cauză, astfel cum aceasta a fost în mod succesiv precizată de către reclamantă, s-a invocat art. 34 pct. 3 din D. - lege nr. 115/1938 și încălcarea la intabularea dreptului pârâtei a mai multor texte ale aceluiași act normativ (respectiv art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 11) precum și textul referitor la atribuirea bunurilor incluse în averea parohiilor G. - catolice.
În raport de aceste elemente, obiectul acțiunii civile astfel cum aceasta a fost în mod succesiv precizată și particularitățile sistemului de publicitate reală aplicabil imobilului revendicat, din analiza întabulării dreptului pârâtei, rezultă că nu au fost respectate dispozițiile invocate de reclamantă, au fost încălcate dispozițiile legale la intabularea pârâtei.
Potrivit art. 35 din D. Lege 115/1938, s-a constatat nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii contestate.
Inexistența hotărârii judecătorești prevăzută de art. 37 alin.5 din D. nr. 1., a intabulării dreptului S.ui R. și a unei decizii administrative de atribuire a imobilului revendicat fac dovada neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 44 din D. Lege nr. 115/1938.
S. R., fiind chemat în judecată, și-a exprimat poziția procesuală, în sensul că n-a preluat acest bun, fiind de acord cu admiterea acțiunii, dar în ceea ce-l privește, doar pentru opozabilitate.
Din analiza ansamblului probatoriului administrat și a dispozițiilor D. 358/1998, a dispozițiilor art. 17, 44 și 111 din D. nr.
115/1938, a dispozițiilor D. 1., așa cum s-a arătat în cele ce preced, rezultă că înscrierea dreptului de proprietate pe seama pârâtei s-a făcut fără niciun titlu.
Rectificarea de carte funciară și radierea proprietății pârâtei sunt consecințe ale intabulării nelegale pe seama pârâtei și ale dreptului conferit reclamantei în redobândirea proprietății, ținându-se seama de D. - lege nr. 26/1990, OG 6. și L. nr.1., urmare și a faptului că nu s-a ajuns la înțelegere în cadrul comisiei mixte.
Restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei vizează recunoașterea proprietății reclamantei asupra imobilului.
Intabularea dreptului de proprietate al reclamantei este o consecință a radierii proprietății pârâtei.
Cu privire la cererea reclamantei de renunțare la judecata petitului vizând obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie imobilul identificat în CF 117 S. nr. topo ½, depusă la dosar la data de (...), instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 246 Cod procedură civilă alin. 4, când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Reprezentantul pârâtei a arătat în ședința publică din (...) că se opune la renunțarea la judecată cu privire la acest petit, aspect consemnat în încheierea ședinței publice din data de (...). Așa fiind, renunțarea la judecată, deoarece momentul la care a fost formulată se situează după intrarea în dezbaterea fondului, nu se poate face fără acordul pârâtei.
Cu privire la acest petit, vizând obligarea pârâtei la a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, din probele administrate, depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, rezultă că imobilul teren și biserica veche înscrise în CF 117 S., nr. topo ½ se află în folosința reclamantei, cererea de predare rămânând fără obiect.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta P. O. R. S.,solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii și obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, deoarece părțile s- au mai judecat într-o acțiune având ca obiect rectificare CF, iar prin decizia civilă nr. 488/(...) a C.i de A. C. acțiunea în rectificare a fost respinsă.
Curtea de A. a reținut că înscrierea făcută este valabilă, iar D. nr.
3. este un act normativ nesupus cenzurii instanțelor.
După cum reiese din adresa M.ui Culturii și cultelor, biserica
„Sf. A. M. și G."; S. datează din anul 1600, la momentul instituirii cultului greco-catolic în Transilvania, aflându-se în patrimoniul bisericii ortodoxe.
Prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în dispozitivul hotărârii.
Uzucapiunea operează în cauză în baza art. 27 din D. - lege nr.
115/1938.
Instanța și-a întemeiat hotărârea pe afirmația că pârâta nu a opus un titlu reclamantei, însă art. 37 din D. nr. 1. coroborat cu D. nr.
3. reprezentă titlul pârâtei.
Dobândirea dreptului de proprietate nu este condiționată de înscrierea în CF, potrivit art. 37 din D. nr. 1., dacă sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de această dispoziție, averea se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat.
Transferul operând de drept, nu mai era necesară o hotărâre judecătorească de condiționare a validității titlului.
Pârâta invocă în cadrul motivelor de apel lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Reclamanta a pierdut calitatea de proprietară în anul 1948, iar prin simpla abrogare a D. nr. 3. și adoptarea D.-lege nr. 126/1990,reclamantei nu i s-a recunoscut, în mod retroactiv, calitatea de persoană juridică.
În intervalul de timp 1948-1990 reclamanta nu avea personalitate juridică recunoscută de dreptul laic român și, prin urmare, nu avea nici patrimoniu propriu.
Legislația adoptată în materie, având caracter reparator, beneficiarii efectelor acestor acte normative pot fi doar cei care în concret au fost supuși abuzurilor produse de D. nr. 3..
Acest raționament susține ideea potrivit căreia voința enoriașilor este decisivă în ceea ce privește posibilitatea de revendicare, ei fiind, în concret, cei afectați prin preluările operate.
Or, datorită faptului că majoritatea enoriașilor afectați prin aceste preluări au trecut la cultul ortodox la momentul desființării cultului greco-catolic, aparținând și în prezent acestui cult, în mod evident, nu au dorința de a le restitui.
În lipsa unei asemenea dorințe dovedite din partea enoriașilor, acțiunea reclamantei nu se justifică.
Prin întâmpinarea formulată (f. 22-25), reclamanta a solicitat respingerea apelului cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării reclamanta a arătat că excepția autorității de lucru judecat nu operează în cauză, întrucât acțiunea precedentă, având ca obiect rectificare, radiere și intabulare în CF, a fost respinsă ca inadmisibilă, iar prezenta acțiune a fost promovată întrucât nu a fost posibilă realizarea unui acord între comisia mixtă.
Rectificarea CF este justificată, în temeiul art. 34 pct. 1 din D. - lege nr. 115/1938, întrucât intabularea pârâtei s-a făcut în lipsa hotărârii judecătorești prevăzute de art. 37 alin. 5 din D. - lege nr. 1..
Nici art. 2 din D. nr. 3. nu este incident, întrucât biserica în litigiu nu a trecut în proprietatea S.ui R..
În ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantei, invocată ca motiv de apel, reclamanta a arătat că aceasta a fost invocată pentru prima dată în apel, cu încălcarea art. 136 Cod proc.civ., iar reclamanta justifică o atare calitate ce îi este conferită prin D. - lege nr. 126/1990, OG nr. 6. și L. nr. 1..
Nici art. 27 din D. - lege nr. 115/1948 nu este aplicabil, întrucât înscrierea proprietății în favoarea pârâtei nu s-a făcut în temeiul unui act de dobândire al imobilului, ci în baza unui ordin al E.i O. Oradea, ce nu deținea vreun drept sau act de proprietate asupra imobilului.
Examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 296 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește greșita înlăturare a excepției autorității de lucru judecat, invocată ca motiv de apel, prin raportare la decizia civilă nr. 488/(...) a C.i de A. C., curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Prin această decizie, acțiunea promovată de reclamanta P. G.-C.
S. în contradictoriu cu pârâta P. O. S., având ca obiect rectificare CF nr. 117 S., nr. top 1, 59, 497, a fost respinsă pe considerentul că nuinstanțele judecătorești restabilesc dreptul de proprietate al cultelor religioase scoase în afara legii în perioada comunistă, o astfel de restabilire urmând a fi făcută prin lege.
De la data pronunțării acestei decizii a trecut o perioadă îndelungată de timp, până la data promovării prezentului litigiu - (...) - reclamanta și pârâta nu și-au reglementat pe cale amiabilă diferendul legat de proprietatea asupra lăcașului de cult S. A. M. și G. din localitatea S. și grădina aferentă și, așa cum corect a reținut prima instanță, obiectul și cauza în prezentul litigiu sunt diferite.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a înlăturat excepția autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de decizia nr. 2., prin care Curtea de A. C. a respins ca nefondat recursul declarat de P. G.-C. S. împotriva deciziei civile nr.
309/A/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), nii aceasta nu este întemeiată.
Această hotărâre este irevocabilă în partea privind predarea în deplină proprietate pe seama P. O. S. (pârâtă în cauză) a terenului în suprafață de 2696 mp din c.f. nr. 117 S. nr. top. 1.
După pronunțarea acestei hotărâri, în coala de c.f. nr. 117 S. s-au produs modificări, rămânând în această coală, dar sub nr. top. ½, biserica și suprafața de 2601 mp.
În privința bisericii vechi, ce formează obiectul prezentului litigiu, nu s-a pronunțat o hotărâre de predare în proprietatea pârâtei, iar cu privire la teren, reclamanta în cadrul acțiunii în revendicare, a fost obligată la predarea terenului.
Referitor la admiterea acțiunii în revendicare asupra lăcașului de cult și terenului aferent acestuia, curtea constată că pe de o parte, așa cum corect a arătat prima instanță, reclamanta a fost, până în 1967, proprietara tabulară a lăcașului de cult și a imobilului cu nr. top 1/2- grădină în suprafață de 2601 mp, iar pârâta nu a opus un titlu de proprietate, susceptibil de a fi comparat cu cel al reclamantei.
Pârâta, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată pentru prima dată în apel, susține că în perioada
1948-1990 reclamanta nu a avut nici personalitate juridică recunoscută (fiind desființat cultul greco-catolic prin D. nr. 3.), nici patrimoniu, astfel încât era imposibil să aibă calitatea de proprietar al imobilelor revendicate, de la momentul preluării acestora, până la momentul adoptării D. - lege nr. 126/1990.
Este adevărat că prin scoaterea în afara legii a cultului greco- catolic în anul 1948, acesta și-a pierdut personalitatea juridică și patrimoniul, însă, una din consecințele adoptării D. - lege nr.
126/1990, este aceea a redobândirii personalității juridice a acestui cult, moment care îi conferă posibilitatea legală de a întreprinde demersuri în vederea redobândirii bunurilor confiscate, în baza unui act normativ recunoscut ca fiind abuziv.
Adoptarea unor legi reparatorii și în această materie s-a făcut însă, evident, cu scopul de a conferi posibilitatea cultelor desființate deregimul totalitar și al căror patrimoniu a fost confiscat, de a-și redobândi bunurile.
Or, conform opiniei exprimate de pârâtă, potrivit căreia reclamanta a pierdut proprietatea în anul 1948, prin urmare nu mai avea calitatea necesară pentru a promova o acțiune în revendicare, întrucât acest demers e condiționat de existența calității de proprietar la momentul promovării acțiunii, prevederile legilor reparatorii - D. - lege nr. 126/1990, OUG nr. 94/2000, L. nr. 501/2002 ar fi cu totul lipsite de aplicabilitate.
În toate cazurile concrete de speță în care reprezentanții cultului greco-catolic își revendică bunurile confiscate, această afirmație ar opera: în 1948 cultul și-a pierdut personalitatea juridică și patrimoniul, la momentul promovării acțiunii nu are calitatea de proprietar, prin urmare, nu are nici calitatea necesară pentru a promova o acțiune în revendicare.
Evident însă că nu aceasta a fost intenția legiuitorului, care a adoptat acte normative speciale în materia restituirii bunurilor bisericești, tocmai pentru a conferi posibilitatea celor care în perioada
1948 - 1989 au fost privați de dreptul de proprietate de a-l redobândi.
În plus, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit art. 37 alin. 4 din D. nr. 1., strămutarea averii cultului părăsit de către cel puțin 75% din numărul credincioșilor în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, se constata și soluționa de judecătoria populară a locului.
Reiese așadar că, însuși D. nr. 1. instituia o procedură specială prin care incidența dispozițiilor art. 37 alin. 3 trebuia constatată de judecătoria populară a locului.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada că această procedură a fost urmată și realizată.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantei în revendicare, critica formulată de pârâtă în sensul că se impunea respingerea acțiunii pe lipsa calității procesuale active a reclamantei, fiind nefondată.
Pe lângă faptul că pârâta a dobândit dreptul de proprietate în baza D. nr. 3., Ordinului nr. 288/1967 a E.i O. Oradea și a cererii nr.
5/1967 a P. O. S., nici unul dintre aceste acte neavând natura unui titlu de proprietate valabil, probațiunea administrată în fața primei instanțe a relevat că anterior instaurării regimului comunist în această biserică se țineau slujbele de rit catolic.
Prin anul 1935 în localitate s-a edificat o biserică în care au ținut slujbe ortodocșii.
În anul 1957, cu contribuția enoriașilor, în locul acestei mici biserici s-a construit o biserică nouă, iar începând din anul 1965, când construcția a fost finalizată, în vechea biserică, ortodocșii nu au mai ținut slujbe.
Începând cu anul 1990 în această biserică veche sunt ținute slujbele în ritul greco-catolic, credincioșii aparținând acestui rit fiind în număr mai mare decât ortodocșii.
Totodată, un alt martor a arătat că în urmă cu câțiva ani s-a construit și o biserică pentru slujbele catolice, de atunci lăcașul ce face obiectul prezentului litigiu fiind închis cu lacăt de către greco-catolici, nefiind folosit.
Probațiunea relevă deci că credincioșii aparținând ambelor culte au lăcașe de cult unde să oficieze slujbele religioase, iar lăcașul în litigiu, declarat și monument istoric, este în prezent nefolosit, fiind închis cu un lacăt.
Lipsa de folosință și întreținere a unui edificiu având vechimea celui din litigiu (peste 4 secole), este de natură să provoace degradarea sa, astfel încât, în lipsa unei înțelegeri a părților pe problema dreptului de proprietate asupra sa, impune tranșarea litigiului pe cale judecătorească.
Întrucât reclamanta a făcut dovada că anterior anului 1967 a fost proprietara imobilului, iar trecerea acestuia în proprietatea pârâtei s-a făcut fără titlu și cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementau trecerea bunurilor de la un cult la altul, pârâta nefiind în posesia unui titlu valabil, hotărârea primei instanțe, de admitere a acțiunii este temeinică și legală.
Nici motivul de recurs invocat de pârâtă conform căruia ar fi dobândit drept de proprietate prin uzucapiune nu este fondat, întrucât condiția bunei credințe impusă de art. 27 din D. - lege nr. 115/1938 nu este îndeplinită în speță de către pârâtă, preluarea fiind nelegală, iar așa cum pe larg a arătat prima instanță în cadrul considerentelor, nici posesia exercitată de pârâtă după anul 1967 nu întrunește condițiile unei posesii utile.
În plus, după adoptarea D. - lege nr. 1. și 3., dobândirea drepturilor conferite de aceste acte normative asupra bunurilor ce intrau în sfera lor de reglementare, se putea face numai strict în modalitățile și condițiile stabilite de acestea, uzucapiunea nefiind un astfel de mod de dobândire.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod proc. civ., curtea va respinge apelul pârâtei ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., apelanta va fi obligată să plătească intimatei P. G. C. S. suma de 1200,04 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport (f. 15, 27).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta P. O. R. S. împotriva sentinței civile nr. 355 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...) pe care o menține.
Obligă apelanta să plătească intimatei P. G. C. S. suma de
1200,04 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 2012.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
I. D. C. M. C. V.
A. B.
Red. M.V. dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 2718/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 1511/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
