Decizia civilă nr. 2723/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2723/R/(...)
Ședința publică din data de 30 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. - C. V. JUDECĂTORI : A. - T. N.
C. - M. CONȚ
GREFIER : M. - L. T.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantele P. C. și M. ANA- C., precum și recursul declarat de pârâtul C. V.-M., împotriva deciziei civile nr. 8. din 7 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta C. A., având ca obiect succesiune.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2012, când părțile prezente au pus concluzi, care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, dar și pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 mai 2012, iar apoi, din aceleași motive, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 30 mai 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 13334/ (...), pronunț ată de Judec ător ia Clu j-Napoca, îdosar nr. (...), s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. V. M., în contradictoriu cu pârâții C. A., C. C., căsătorită P., și C. C. și, în consecință:
S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctul C. M., decedat la (...), cu ultimul domiciliu în C.-N., face parte cota de 1/2 - a parte din apartamentul nr. 88, situat în C.-N., str. 22 decembrie 1989, nr. 152, înscris în CF nr. 80769 C.-N., moștenitori fiind reclamantul, în calitate de fiu, în cotă de ¾ parte din masa succesorală și pârâta C. A., în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de ¼ din masa succesorală
S-a constatat că pârâtele C. C. și C. C. nu au vocație succesorală, neacceptând succesiunea în termen legal.
S-a dispus partajul succesoral, prin atribuirea cotei de ½ din apartament, ce constituie masa succesorală, către reclamant, fără plata vrunei sulte.
S-a dispus întabularea în CF a partajului.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei soluții au fost avute în vedere prevederile art. 111
C., art. 650, art. 669 C., art. 1 din Legea nr. 319/1944, art. 700 și art. 728 C., precum și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 7/1996.
Pe baza declarațiilor martorilor B. I. și C. V., instanța a constatat că pârâtele nu au acceptat moștenirea după defunct.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 197 /A/(...), pronunț ată î n dos ar nr. (...),a admis apelul declarat de pârâtele P. C. și M. Ana C., a desființat în întregime sentința nr. 13334/(...) a J. C.-N., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași judecătorie.
La pronunțarea acestei soluții, T. a reținut în considerentele soluției sale următoarele argumente:
„Potrivit dispozițiilor art. 85 C., judecătorul nu poate hotărî asupra unor cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la procedura de citare, atrăgând nulitatea hotărârii, în condițiile prevăzute de art. 105 alin.2 C.
În speță se constată că, în fața primei instanțe, pârâtele apelante au fost citate la adresa din Mun. T. str. Constructorilor, nr. 16, bl. A 4, apt. 44- apelanta P. C. și cu domiciliul necunoscut, pârâta C.(M.) C., în condițiile în care, astfel cum rezultă din actele depuse în probațiune în dosarul de apel, acestea și-au stabilit de mai mulți ani domiciliul în I. și respectiv S.
Procedându-se la soluționarea cauzei în lipsa apelantelor și fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la citare, apelantele au fost lipsite de posibilitatea de a-și formula apărări în cauză, în ceea ce privește pretinsele drepturi succesorale față de succesiunea defunctului lor tată, producându-li-se astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel, decât prin nulitatea hotărârii.
Apărările formulate de intimatul reclamant în sensul că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâtelor nu sunt de natură a înlătura viciul de care este afectată hotărârea atacată, în condițiile în care apelantele s-au aflat în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței și a-și formula apărările pe care le consideră necesare în cauză.
Așa fiind, devenind incidente dispozițiile art. 297 alin.1 Teza a-II-a C., în condițiile în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, T. urmează a admite apelul declarat, a desființa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca, cu ocazia rejudecării, instanța să procedeze la soluționarea cauzei, cu respectarea dispozițiile procedurale privind legala îndeplinire a procedurii de citare, față de toate părțile din litigiu";.
În re judec are, c auz a a f ost înreg is tr ată pe rolul J. C. -N., sub nr. (...), ș i a f ost
conex ată cu dos ar nr. (...), dosar în care reclamantele P. C. și M. Ana C., încontradictoriu cu pârâții C. V. M. și C. A., au solicitat repunerea lor în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală după defunctul lor tată, C. M., decedat la (...); constatarea calităților de succesoare acceptante a moștenirii defunctului C. M., în calitate de descendente de gradul I, cu consecința predării succesiunii în cotele cuvenite, cu cheltuieli de judecată.
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 5171/(...), pronunțată de Judec ător ia Clu j -Napoca îndosarul nr. (...), conexat cu dosar civil nr. (...),s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele P. C. și M. Ana C. împotriva pârâților C. V. M. și C. A.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată conexată formulată de reclamantul C. V. M. împotriva pârâtelor C. A., P. C. și M. Ana C.
S-a dispus repunerea în termenul de opțiune succesorală a reclamantelor
P. C. și M. Ana C., începând cu data de (...), relativ la succesiunea defunctului lor tată C. M. decedat la data de (...).
S-a constată că în masa succesorală rămasă după defunctul C. M., decedat la data de (...), se include și cota de ½ - a parte din imobilul apartament nr. 88,înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, imobil situat în C.-N., str. 22 D. nr. 152
(valoarea de piață a imobilului 216.590 lei).
S-a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului C. M., decedat la data de (...), pârâta C. A., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ¼ - a parte, pârâtul C. V. M., în calitate de fiu, cu cota de ¼ - a parte, și reclamantele P. C. și M. Ana C., în calitate de fiice, cu cota de ¼ - a parte fiecare, toți moștenitorii din cota de ½ - a parte din masa succesorală.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilul apartament nr. 88, înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, situat în C.-N., str. 22 D. nr. 152, prin atribuirea acestuia în întregime în natură în favoarea pârâtului C. V. M.
A fost obligat pârâtul C. V. M. să plătească reclamantei P. C. suma de
27.073,75 lei cu titlu de sultă și pârâtei M. Ana C. suma de 27.073,75 lei cu titlu de sultă.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului de mai sus în favoarea pârâtului C. V. M., cu titlu de moștenire și partaj.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
„Defunctul C. M. a decedat la data de (...) (certificat de deces fila 7 dosar inițial).
Potrivit actelor de stare civilă de la dosarul cauzei, certificat de căsătorie și certificate de naștere, pârâta C. A. a fost soția supraviețuitoare a acestuia, iar reclamantele P. C. și M. Ana C. și pârâtul - reclamant C. V. M. au fost copiii acestora, din căsătorii diferite, reclamantele din căsătoria cu C. E., iar pârâtul din căsătoria cu C. A.
Conform extrasului de carte funciară nr. 80769 C.-N., depus în probațiune la dosarul cauzei, proprietatea asupra imobilului apartament nr. 88 din C.-N. str.
22 D. nr. 152 a fost înscrisă cu nr. 21502/1992 sub B 1-2 în favoarea defunctului C. M. și a soției acestuia, C. A.
Potrivit art. 650 cod civil, succesiunile se deferă prin lege sau testament. Având în vedere că în cauză nu s-a pus problema unei contribuții diferite a soților la achiziționarea imobilului apartament sus indicat, instanța va reține că în masa succesorală rămasă după defunctul C. M. decedat la data de (...) se include și cota de 1 /2 parte din imobilul apartament nr. 88 înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, imobil situat în C.-N. str. 22 D. nr. 152. Cealaltă cotă parte de 1 /2 aparține pârâtei C. A., ca bun propriu, cu titlu de cumpărare.
Potrivit art. 659 cod civil și art. 1 din Legea nr. 319/1944, instanța a reținut în cauză calitatea de succesori după defunctul C. M. decedat la data de (...) în persoana pârâtei C. A., drept soție supraviețuitoare, precum și în persoana reclamantelor P. C., M. Ana C. și a pârâtului C. V. M., în calitate de descendenți.
Art. 651 cod civil stabilește că succesiunile se deschid prin moarte. D. succesiunii nu înseamnă însă și transmiterea ei pe seama succesibililor, ci art. 700 din același cod civil reglementează termenul de opțiune succesorală pus la dispoziția succesibililor pentru ca aceștia să își manifeste voința în legătură cu o moștenire la care legea le recunoaște vocație succesorală, în sensul acceptării ei sau renunțării ei. Astfel, dreptul de a accepta o succesiune se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea ei, iar manifestarea de voință în sensul acceptării moștenirii consolidează cu efect retroactiv calitate de moștenitor a succesibilului.
Față de poziția procesuală a părților din cauza de față, nefiind contestat de nici una din parți faptul acceptării succesiunii după defunctul C. M. în persoana pârâtei C. A. și a pârâtului C. V. M., instanța le va recunoaște acestora calitatea de moștenitori după acest defunct, în calitate de soție supraviețuitoare - cota de
¼ parte, respectiv de fiu.
În privința reclamantelor P. C. și M. Ana C., reține instanța că acestora le-a fost contestată calitatea de moștenitor acceptant după defunctul C. M., contestație formulată de reclamantul C. V. M. în dosarul nr. 13.(...) pe motiv că acestea nu ar fi acceptat în termenul de 6 luni moștenirea în discuție. Dimpotrivă, cele două reclamante au solicitat instanței a li se recunoaște calitatea de moștenitor acceptant, subsecvent repunerii lor în termenul de opțiune succesorală, invocând faptul că nu li s-a adus la cunoștință decesul defunctului C. M..
R. instanța în primul rând, din actele depuse la dosarul cauzei, că reclamanta P. C. și-a stabilit domiciliul în I. (file 6-8 dosarul de recurs), fiindu-i eliberată la data de (...) de autoritățile italiene cartea de identitate seria AK
9958933. Din copia pașaportului rezultă că reclamanta a părăsit R. la data de
(...) fiindu-i aplicată viza în acest sens.
Totodată din certificatul de recensământ de la fila 25 dosar de recurs și din certificatul de înregistrare al cetățeanului Uniunii de la fila 27 din același dosar rezultă că reclamanta M. Ana C. și-a stabilit domiciliul în S. din anul 2000, 18 aprilie.
Din analiza coroborată a declarațiilor celor cinci martori audiați, O. S., R.
V., B. I., R. I., S. Ana, instanța reține, pe de o parte, că cele două reclamante stabilite în străinătate veneau rar în tară, de obicei cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru a-și vizita mama, dar cu tatăl lor nu au avut o relație apropiată și nu au păstrat legătura. Acest aspect a fost relatat de martorii O. S., R. V., iar martorul B. I. a declarat că nu le-a văzut pe reclamante la înmormântarea defunctului, iar martorul R. I. a descris o vizită scurtă a reclamantei P. C. la tatăl acesteia.
Din același ansamblu probator testimonial, reține instanța că cele două reclamante nu au avut cunoștință de decesul defunctului C. M. petrecut la data de (...). Această necunoaștere a fost determinată de o serie de factori, printre care instanța are în vedere: stabilirea domiciliului reclamantelor în I., respectiv S., relațiile reci dintre reclamante și tatăl lor, dar și între acesta și mama reclamantelor, P. E. P. defunctul C. M. după căsătoria cu C. A. nu a mai păstrat legătura cu fiicele sale și mama acestora, decât în mod sporadic; iar noua soție a defunctului C. A. și fiul acestuia C. V. M. nici atât. Deși, pârâtul reclamantul C.
V. M. a susținut că vestea decesului defunctului C. M. a fost adusă la cunoștința celor două reclamante stabilite în străinătate, din nici un mijloc de probă administrat în fața instanței nu a rezultat cu certitudine și fără dubiu acest lucru. Nici un martor nu a declarat cine anume le-a anunțat pe reclamante, afirmându-se doar că fratele defunctului, C. V., ar fi făcut acest lucru, deși acesta, audiat de instanță, nu a declarat în acest sens.
Prin urmare, în opinia instanței, tot acest ansamblu de împrejurări factuale, domiciliul reclamantelor în străinătate, relațiile reci și aproape inexistente ale acestora și mamei lor cu fostul lor tată, respectiv soț, se pot încadra în noțiunea de împrejurări temeinici justificate care să fundamenteze repunerea reclamantelor în termenul de opțiune succesorală. Acestea din urmă au aflat despre decesul tatălui lor doar la momentul unei vizite în țară a uneia dintre ele, când la data de (...) reclamantei P. C. i s-a înmânat de către administratorul blocului în care a locuit sentința civilă nr. (...) care se comunicase în T. str. Constructorilor nr. 16 bloc A4, ap. 44. această împrejurare a fost confirmată de martorii O. S. și S. A.
Așadar, instanța va dispune repunerea în termenul de opțiune succesorală a reclamantelor P. C. și M. Ana C., începând cu data de (...), relativ la succesiunea defunctului lor tată C. M. decedat la data de (...), solicitarea de repunere în termen fiind formulată în cadrul termenului de o lună de la încetarea împiedicării (art. 19 decret 167/1958).
Ținând cont de declarația notarială de acceptare de la fila 18 dosar, precum și de actul de declarații de la fila 30 din dosar, reține instanța că cele două reclamante și-au manifestat voința de a accepta succesiunea după defunctul lor tată C. M., astfel că instanța le va recunoaște calitatea de moștenitor acceptant, ca fiice ale defunctului C. M. decedat la data de (...), fiecare cu cota de ¼ parte din cota de 1 /2 din masa succesorală.
Și pârâtului C. V. M. i re recunoaște cota de moștenire de 1 /4 parte din cota de moștenire de ½ parte din apartamentul în litigiu.
Relativ la pretenția de sistarea a indiviziunii asupra apartamentului în litigiu, reține instanța că potrivit art. 728 alin 1 teza I cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, textul de lege reglementând cu caracter general dreptul la sistarea unei stări de indiviziune oricărui coindivizar, indiferent de izvorul stării de indiviziune. R. instanța și acordul tuturor părților din dosar asupra modalității de sistarea a indiviziunii, respectiv atribuirea întregului apartament pârâtului C. V. M. cu obligarea sa la sulta corespunzătoare în favoarea reclamantelor P. C. și M. Ana C., pârâta C. A. nesolicitând instanței dreptul său la sultă.
Raportat la valoarea apartamentului stabilită prin expertiză - fila 102 dosar
- respectiv 216.590 lei, instanța va obliga pârâtul C. V. M. să plătească reclamantei P. C. suma de 27.073,75 lei cu titlu de sultă și pârâtei M. Ana C. suma de 27.073,75 lei cu titlu de sultă.
Instanța va dispune înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului C. V. M. în cartea funciară, cu titlu de drept de moștenire";.
Împotriva acestei se n tințe a decl ar at ap el, în ter men leg al, p âr âtul C. V. M.,solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, cu obligarea reclamantelor intimate la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală formulată de P. C. și M. Ana C.
Deși și-au întemeiat cererea în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958, cele două intimate nu au precizat care sunt cauzele temeinic justificate pentru depășirea termenului și nici nu au probat existența unei astfel de cauze.
Nu corespunde realității că au aflat de decesul tatălui la data de (...), acestea aflând de starea de sănătate a tatălui lor și apoi de deces în luna septembrie a anului 2005.
În 2005 tatăl său a fost internat în spital iar mătușa sa s-a întâlnit cu mama intimatelor cărora le-a comunicat această împrejurare. Ulterior mătușa sa
C. Ana a comunicat mamei intimatelor decesul antecesorului comun, iar la data de (...) fratele defunctului i-a dat vestea decesului intimatei M.
Din motivele de recurs în dosarul nr. (...) rezultă că atunci când revin în țară intimatele locuiesc la mama lor fiind cert că aceasta din urmă le-a anunțat de decesul tatălui.
Întrucât nu și-a exercitat termenul de opțiune a intervenit prescripția. Intimatele nu au reușit să probeze cauzele temeinic justificate prev. de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și nu au probat cu certitudine că în data de (...) au aflat despre decesul tatălui lor.
Declarațiile martorilor O. și S. nu cuprind nici o relatare cu privire la data de (...).
Declarațiile intimatei P. pe parcursul procesului sunt contradictorii, iar instanța, pentru a putea admite cererea de repunere în termen, trebuia să constate probarea fără urmă de îndoială, momentul de la care au aflat de deces precum și împrejurările neimputabile lor care le-au împiedicat să afle de deces timp de 3 ani și 3 luni.
Aspectele precizate în mod lapidar în cererea de chemare în judecată au fost interpretate în mod eronat, fiind real că relațiile dintre tată și intimate au fost reci dar cu toate acestea pensia de întreținere a fost plătită.
Intimatele așa cum au recunoscut în interogator cunoșteau domiciliul tatălui lor, precum și faptul că nu au luat legătura cu tatăl lor fără a menționa vreo cauză temeinic justificată.
Faptul că au locuit în străinătate nu le-a împiedicat să ia legătura cu mama lor, putând în același mod să ia legătura și cu tatăl. Lipsa oricărei comunicări în mod nemijlocit nu poate constitui un motiv justificat.
Intimatele nu au dovedit nici că el ar fi ascuns decesul sau vreo rea credință a apelantului. E. culpa intimatelor că nu au păstrat legătura cu tatăl lor.
Se mai arată că instanța în mod greșit a dispus partajarea cotei de ½ - a parte din imobil, greșit atribuind întreg imobilul apelantului, deși s-a solicitat partajul doar a unei cote de 1/2.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în apel, in timate le P. C. ș i M. C. au solicitatrespingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe.
Apreciază soluția ca fiind temeinică, arătând că după despărțirea defunctului de mama, lor produsă la vârsta de 3, respectiv 5 ani, tatăl nu a mai păstrat legătura cu părțile. E. de notorietate faptul că atunci când părinții se despart relațiile dintre părinte și copil mai ales în situația încheierii unei noi căsătorii se limitează la plata unei pensii de întreținere. În mod corect instanța de fond a reținut inexistența relației fiică-tată pe baza probelor administrate.
Ele sunt plecate din țară din anul 1999 respectiv 2003. Din interogatoriul luat apelantului și mamei sale rezultă că în ultimii ani legătura nu s-a mai păstrat. Ele nu au fost încunoștințate de decesul defunctului, fapt recunoscut de către pârâți la întrebarea nr. 5 din interogatoriile luate. În astfel de condiții se întreabă cum ar fi putut lua cunoștință prin rude de decesul tatălui.
Cu privire la al doilea motiv de apel, arată că nu se opun cu privire la acest aspect.
Prin încheierea civilă nr. 1., pronunțată în acest dosar, a fost admisă cererea de asistență judiciară formulată de apelant, dispunându-se reducerea taxei de timbru datorată pentru apel, în cuantum de 3292 lei, cu 50%.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere starea materială, așa cum a rezultat din actele depuse în susținerea cererii de către apelant.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 8. /(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), aadmis apelul declarat de C. V. M. împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), conexat cu dosarul (...), care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de P. C. și M. Ana C., împotriva pârâților C. V. M. și C. A.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de C. V. M., împotriva pârâtelor C. A., P. C. și M. Ana C. și, în consecință :
S-a constatat calitatea de moștenitori ai defunctului C. M., decedat la data de (...), a reclamantului, în cotă de ¾ - a parte din moștenire, în calitate de fiu, și a pârâtei C. A., în calitate de soție supraviețuitoare, în cotă de 1/4 - a parte din moștenire.
S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantului și al pârâtei C. A. asupra imobilului cuprins în masa succesorală, in cotele arătate, cu titlu de moștenire.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra cotei de 1/2 - a parte din apartamentul nr. 88, înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, situat în C.-N., str. 22
D. nr. 152, prin atribuirea în favoarea reclamantului, fără plata vreunei sulte.
S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului de mai sus, cu titlu de partaj.
Au fost menținute dispozițiile privitoare la constatarea compunerii masei succesorale după defunctul C. M.
Au fost obligate intimatele P. C. și M. Ana C. să plătească, în solidar, reclamantului C. V. M., suma de 1966 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, respingând alte pretenții de această natură.
Au fost obligate intimatele P. C. și M. Ana C. să plătească, in solidar, în favoarea Statului Român, suma de 1646 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru.
M.ivând decizia pronunțată, T. a reținut în considerentele acesteia următoarele:
„Antecesorul apelantelor și a intimatului a decedat la data de (...). Filiația acestora față de defunctul C. M. nu este contestată, iar compunerea masei succesorală o reprezintă cota de ½ din imobilul în scris în Cf 80679 C.-N..
Art. 700 Cod civil reglementează termenul de opțiune succesorală.
Dreptul de a accepta o succesiune se prescrie în termen de 6 luni. Prin împlinirea termenul de prescripție se stinge dreptul de a accepta moștenirea.
Cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție s-a reținut că acesta începe să curgă de la data morții defunctului.
În situația în care succesibilul nu a cunoscut moartea defunctului decât mai târziu, instanțele s-au pronunțat în sensul că termenul prevăzut de art. 700
Cod civil trebuie să primească aplicare, chiar dacă succesibilul ar dovedi că nu a cunoscut moartea celui care lasă moștenirea decât după expirarea celor 6 luni rămânând succesibilului, în condițiile legii, calea repunerii judecătorești în termen (Decretul nr. 167/1958, art. 19 ).
Printr-o hotărâre a fostului Colegiu civil a T. S. s-a decis că faptul necunoașterii morții celui care lasă moștenirea nu influențează cursul prescripției dacă circumstanțele prin care s-a produs nu întrunește caracterele unui caz de forță majoră ( a se vedea jurisprudența citată de M. I. în T. și împărțeală a moștenirii în dreptul RSR Editura Academiei pag. 102, jurisprudență reluată și în multe alte lucrări recente).
Intimatele P. C. și M. Ana C. au formulat o cerere de repunere în termenul de opțiune succesorală.
Efectele extinctive ale prescripției nu se vor produce dacă instanța judecătorească repune în termen succesibilul. N. instanța judecătorească are această posibilitate.
Conform jurisprudenței instanțele judecătorești au făcut o interpretare strictă și o delimitare clară între cauzele de repunere în termen și forța majoră care eventual ar suspenda cursul prescripției. Astfel, s-a hotărât, că simpla necunoaștere a morții defunctului nu ar îndreptăți repunerea în termen deoarece trebuie prezumat că între rudele în grad succesibil există raporturi continue care exclud putința în mod obișnuit ca supraviețuitorii să nu afle înlăuntrul termenului legal de moartea vreunuia dintre ei.
Potrivit prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 repunere în termen presupune o împrejurare care să nu constituie un caz de forță majoră. Trebuie să fie așadar vorba de o împiedicare inevitabilă și imprevizibilă, însă numai pentru reclamant și pentru cei care se află în condiții asemănătoare. Aceste situații nu ar îndreptăți repunerea în termen decât dacă neexercitarea dreptului de opțiune nu ar fi imputabilă unei culpe a succesibilului și numai dacă se constată că succesibilul a justificat temeinic cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit.
Intimatele s-au mulțumit a justifica existența unei relații precare între ele și tatăl lor și faptul că nu au fost încunoștințate de decesul intervenit.
Dreptul de opțiune succesorală aparține celui ce are vocație succesorală și el este cel care este obligat să urmărească realizarea lui.
Termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii este unul notoriu și general cunoscut, iar cel în favoarea căruia există trebuie să îl exercite în intervalul de timp început cu deschiderea succesiunii.
Legea, în forma de la data introducerii acțiunii (în opoziție cu actual nou
Cod civil intrat în vigoare în anul 2011), nu prevede obligația vreunui succesibil de încunoștințare a celorlalți succesibili în legătură cu decesul celui despre a cărui moștenire este vorba.
Fiecare din succesibili trebuie să urmărească, dacă se poate spune așa, momentul începerii acestui termen. Probele administrate în cauză atât de către instanța de fond cât și probele testimoniale administrate în fața instanței de apel denotă că mama intimatelor, fosta soție a defunctului C. M., a fost încunoștințată de deces.
Așa cum s-a recunoscut prin interogatoriu și prin înscrisuri cele două fiice trăiesc în străinătate dar fac vizite în R., vizite în urma cărora ar fi putut afla de acest deces. N. lor li se poate reține o culpă în ceea ce privește starea în pasivitate a unui interval de timp mai mare de 3 ani de la decesul tatălui lor.
E. evident că nu s-a realizat o ascundere a decesului lui C. M. în scopul vătămării intereselor intimatelor de vreme ce chiar și în anunț de mică publicitate decesul lui C. M. a fost făcut public (fila 66 dosar apel).
Existența unei relații mai puțin firești între tată și fiice nu este de natură a constitui prin el însuși un motiv temeinic de repunere în termenul de opțiune succesorală.
Nici faptul că acestea au domiciliul în străinătate nu reprezintă un astfel de motiv. Mai mult intimatele locuiesc în spațiul comun european în care posibilitatea deplasării fizice sau a informațiilor nu are restricții.
Având în vedere aceste considerente, se poate aprecia că soluția dată de către instanța de fond cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală este nelegală, termenul de prescripție prev. de art. 700 Cod civil fiind îndeplinit, cele două intimate neavând calitate de moștenitoare acceptante.
Ca și o consecință după defunctul C. Gavril calitatea de moștenitor o dovedesc doar reclamantul C. M. V. ca și fiu și C. A. ca și soție supraviețuitoare.
În ceea ce privește partajul masei succesorale, într-adevăr instanța de fond a dispus sistarea indiviziunii asupra întregului imobil cu toate că în masa succesorală nu s-a cuprins decât cota de ½ restul fiind bun propriu al intimatei C. A. convenția celor doi purtând doar asupra cotei de ½ din imobil și nu a întregului imobil.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C., tribunalul va admite apelul declarat de C. V. M. împotriva Sentinței civile nr. 5. pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) conexat cu dosarul (...) pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată de P. C. și M. Ana C. împotriva pârâților C. V. M. și C. A., va admite cererea de chemare în judecată formulată de C. V. M. împotriva pârâtelor C. A., P. C. și M. Ana C. și în consecință constată calitatea de moștenitor ai defunctului C.M. decedat la data de (...), a reclamantului în cotă de 3/4 parte din moștenire în calitate de fiu și a pârâtei C. A. în calitate de soție supraviețuitoare în cotă de
1/4 parte din moștenire și va dispune întabularea în Cf a dreptului de proprietate al reclamantului și al pârâtei C. A. asupra imobilului cuprins în masa succesorală in cotele arătate cu titlu de moștenire va dispune sistarea stării de indiviziune asupra cotei de 1/2 parte din apartamentul nr. 88 înscris în CFnr.80769 C.-N. A+1 situat în C.-N. str. 22 D. nr. 152, prin atribuirea în favoarea reclamantului, fără plata vreunei sulte și va dispune întabularea în Cf a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului de mai sus cu titlu de partaj. Va menține dispozițiile privitoare la constatarea compunerii masei succesorale după defunctul C. M.
Apelantul a solicitat obligarea intimatelor P. C. și M. Ana C. la plata cheltuielilor de judecată solicitând cu acest titlu suma de 5165, 9 lei reprezentând taxă de timbru de 1746 lei, timbru judiciar de 10,06 lei, onorariu avocațial de 3.400 lei și contravaloarea unor copii xerox de 9,3 lei. Așa cum s-a arătat mai sus apelantul a beneficiat de ajutor judiciar. E. de remarcat că între perioada formulării cererii de ajutor judiciar și a soluționării acesteia, apelantul a avut posibilitatea să achite suma de 2000 lei și la data introducerii cererii suma de 1400 lei pentru plata avocaților.
E. fără îndoială că în aceste condiții apelantul a dat dovadă de o rea-voință atunci când a afirmat că veniturile pe membru de familie sunt de 800 lei și mai are de plătit și rate, în condițiile în care a fost în măsură să achite aceste sume de bani cu titlu de onorariu avocat.
Fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată o reprezintă culpa procesuală care se traduce în atitudinea față de un proces. Ori este evident că în condițiile de față formularea unei astfel de cereri presupune o rea-credință în exercitarea drepturilor recunoscute potrivit art. 723 C.
Pe de altă parte în cauză trebuie reținută și complexitatea cauzei precum
și munca efectivă în soluționarea litigiului.
O astfel, de cauză nu este de natură în condițiile concrete ale speței să ducă la necesitatea angajării a doi avocați, chiar dacă cei doi avocați își exercită activitatea în două cabinete asociate. Totodată trebuie reținut că o parte din criticile apelantului se referă la modalitatea soluționării partajului aspecte care nu privesc pe intimatele P. C. și M. Ana C. care de altfel nici nu s-au opus acestei cereri.
Pentru aceste considerente, obligarea intimatelor la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat apare ca fiind suficientă, pentru a sancționa culpa procesuală.
Având în vedere celelalte cheltuieli justificate respectiv taxă de timbru de
1646 lei (este real că apelantul a plătit în fapt suma de 1746 lei filele 3, 63, însă prin cererea de asistență judiciară s-a dispus reducerea taxei cu 50% rămânând de plătit suma de 1646 lei, această sumă fiind cea datorată pentru soluționarea apelului. Pentru restul sumei de 100 lei acțiunea rămâne la atitudinea apelantului) timbru judiciar și copii xerox, instanța în baza art. 274,276,277 va obliga intimatele P. C. și M. Ana C. să plătească în solidar reclamantului C. V. M. suma de 1966 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel respingând alte pretenții de această natură.
Fiind părți căzute în pretenții și întrucât apelantul a beneficiat de ajutor judiciar în baza art. 18 din OUG nr. 51/2008 va obliga intimatele P. C. și M. Ana C. să plătească in solidar în favoarea Statului Român suma de 1646 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru";.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,
p âr âtul C. V. M., iar pe de al tă p ar te, recl aman tele P. C. ș i M. An a C.
Prin propriul recurs, pârâtul a solicitat modificarea în parte a decizieirecurate, în sensul obligării intimatelor la plata în întregime a cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 3400 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, în caz de opunere la admiterea recursului.
Pârâtul recurent a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, reținându-se de către instanța de apel că pârâtul a dat dovadă de rea credință în formularea cererii de ajutor public judiciar pentru plata taxei de timbru, dat fiind că a angajat avocați pentru declararea și susținerea apelului.
Instanța de apel a arătat în decizie că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, care se traduce în atitudinea față de un proces.
În condițiile de față, formularea unei astfel de cereri presupune o rea credință în exercitarea drepturilor recunoscute potrivit art. 723 C.
Instanța de apel, arată pârâtul recurent, a interpretat greșit atât dispozițiile art. 274 C., cât și dispozițiile art. 723 C., în speța de față intimatele fiind căzute în pretenții, iar poziția lor fiind una de respingere a apelului pârâtului.
Pârâtul nu a fost de rea credință când a promovat cererea de ajutor public judiciar, iar la momentul formulării acestei cereri, pârâtul era asistat de către avocați, dar instanța de judecată nu a respins cererea de ajutor public judiciar pe acest considerent, deoarece legea permite acest ajutor în funcție de veniturile realizate și de bunurile aflate în proprietate.
Tot în motivarea recursului a fost invocată D. nr. 11/1959 a T. S., pârâtul recurent apreciind că onorariul avocațial solicitat nu este nejustificat și nici exagerat, pentru munca depusă, respectiv, studiu dosar de fond, redactare apel, redactare interogatoriu, prezentarea la termenele de judecată, redactare concluzii scrise, soluția din apel datorându-se modului în care avocații angajați i-au asigurat pârâtului apărarea și l-au reprezentat în cauză.
Chiar dacă sunt doi avocați în cauză, cuantumul total al onorariilor acestora nu este exagerat, dată fiind și valoarea imobilului în litigiu.
Tot în motivarea recursului pârâtul a invocat prevederile art. 132 și art. 133 din Statutul profesiei de avocat.
Prin propriul recurs, recl aman tele P. C. ș i M. Ana C. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în parte aapelului pârâtului, doar în ceea ce privește petitul de partaj, și respingerea apelului în ceea ce privește cererea de repunere a reclamantelor în termenul de acceptare a moștenirii, cu consecința stabilirii calității de succesor acceptant a reclamantelor, atribuirea sultei, și stabilirea cheltuielilor de judecată; cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C., ale art. 700 alin. 1 C., și ale art. 19 din Decretul nr. 167/1958, apreciindu-se de către recurente că motivarea instanței de apel este contradictorie atunci când reține că dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 presupun o împrejurare care să nu constituie un caz de forță majoră, dar cu toate acestea, a concluzionat că trebuie să fie vorba despre o împiedicare inevitabilă și imprevizibilă.
Cauzele temeinic justificate pentru care recurentele au solicitat repunerea în termenul de acceptare a moștenirii, îl constituie faptul că atât pârâtul, cât și mama acestuia, le-au ascuns reclamantelor cu rea credință moartea tatălui lor, promovând acțiunea pentru dezbaterea moștenirii după acesta fără a le cita legal, ci doar cu o aparență de legalitate, P. C. fiind indicată ca având domiciliul la o adresă la care se știa că nu mai locuiește, iar M. Ana C. fiind citată cu domiciliu necunoscut, printr-un ziar.
Tribunalul Cluj a statuat însă, prin decizia civilă nr. 197/A/(...), în mod irevocabil, faptul că reclamantele nu au fost legal citate, iar acel anunț de la ziar, la care face referire și instanța de apel, vizează un anunț dat de colegii defunctului, și nicidecum de familie.
În condițiile în care de la vârsta de 5 ani, respectiv, 3 ani, a reclamantelor, defunctul lor tată nu a mai ținut legătura cu reclamantele, putându-se vorbiastfel de o inexistență totală a unei relații tată - fiică, se pune întrebarea retorică firească, cum puteau reclamantele, majore fiind, să construiască o relație cu tatăl lor, mai ales că acestea erau plecate din țară din anul 1999, respectiv, 2003, afirmația potrivit căreia, reclamantele trebuiau să îl sune pe acesta din 6 în 6 luni, să vadă dacă mai trăiește, frizând ridicolul.
E. de notorietate că atunci când părinții se despart, iar ulterior ambii foști soți intră în altă relație de căsătorie, legătură dintre părintele căruia nu i s-a încredințat copilul și copil se limitează la plata unei pensii de întreținere, cu atât mai mult cu cât acesta are un alt copil cu cea de-a doua soție, cum este cazul și în speță.
Dacă defunctul C. M. ar fi vrut să le înlăture pe reclamante de la moștenire în timpul vieții sale, ar fi dispus printr-un act inter vivos sau mortis causa, ceea ce nu este cazul.
Pârâții au apelat la manevre dolosive, îmbrăcate într-o aparență de legalitate, încercând pe toate căile să le înlăture pe reclamante de la moștenire, după cum urmează: au promovat dosarul de succesiune după 2 ani de la decesul defunctului, fără însă ca în acest timp să le caute la domiciliul mamei lor; P. C. a fost citată în proces la o adresă la care nu mai locuia de mult timp, iar M. Ana C. a fost citată cu domiciliu necunoscut; au fost prezentați în instanță, în calitate de martori, rude ale defunctului în grad prohibit de lege, iar în apel, o rudă în grad admis de lege, a cărei declarație este mincinoasă.
Actele depuse la dosar dovedesc în mod cert faptul că din 1999, respectiv,
2003, reclamantele sunt plecate din țară, revenind foarte rar în țară și pentru perioade foarte scurte de timp.
Nu pate fi reținută motivarea instanței de apel, că reclamantele locuiesc în spațiul comun european, în care posibilitatea deplasării fizice sau a informațiilor nu are restricții, în acest mod apreciindu-se doar culpa reclamantelor, în condițiile în care decesul defunctului a intervenit în anul 2005, iar R. a aderat la U. la (...).
În cauză, s-a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C., coroborat cu art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, în momentul în care instanța de apel a dispus obligarea reclamantelor la plata sumei de 1.646 lei în favoarea apelantului intimat și a sumei de 1.646 lei în favoarea Statului Român.
Corect a reținut instanța de apel că reclamantele nu s-au opus admiterii apelului în ceea ce privește petitul de partaj asupra cotei de ½- a parte și ținând cont de acest aspect, la onorariul avocațial la care le-a obligat, în egală măsură trebuia să țină cont de acest aspect și la cuantumul taxei de timbru la care le-a obligat, în parte în favoarea intimatului și în parte în favoarea Statului, taxa de timbru stabilită fiind datorată pentru ambele motive de apel.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, recl aman tele P. C. ș i M. An a C.au solicitat respingerea recursului pârâtului, cu motivarea că, în privința onorariului avocațial la care au fost obligate reclamantele în apel, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C.
Prevederile art. 132 și art. 133 din Statutul profesiei de avocat nu sunt incidente în cauză, neavând nicio legătură cu modul de soluționare de către instanța a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, acestea referindu-se strict la raporturile dintre avocat și clientul său.
Pârâta C. A. a formulat întâmpinarîn cauză, solicitând respingerea recursului reclamantelor și admiterea recursului pârâtului, în esență, motivat pe faptul că, potrivit prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termen nu mai presupune o împrejurare care să constituie un caz de forță majoră, trebuind să fie vorba despre o împiedicare care era inevitabilă șiimprevizibilă, însă numai pentru reclamante și pentru cei care se află în condițiiasemănătoare, aceasta neîndreptățind repunerea în termen dacă neexercitarea dreptului de opțiune nu ar fi imputabilă unei culpe a succesibilului, și numai dacă se constată că succesibilul a justificat temeinic cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit.
Aceste condiții nu sunt întrunite în cauză.
Intimatul C. V. M. a formulat întâmpinarfață de recursul reclamantelor,solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea că, în esență, potrivit prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termen nu mai presupune o împrejurare care să constituie un caz de forță majoră, trebuind să fie vorba despre o împiedicare care era inevitabilă și imprevizibilă, însă numai pentru reclamante și pentru cei care se află în condiții asemănătoare, aceasta neîndreptățind repunerea în termen dacă neexercitarea dreptului de opțiune nu ar fi imputabilă unei culpe a succesibilului, și numai dacă se constată că succesibilul a justificat temeinic cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit.
Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii așa cum nefondat susțin recurentele.
Recurentele nu au menționat care ar fi motivele pentru care împrejurările invocate de ele ar constitui efectiv cauze temeinic justificate, care să le fi împiedicat să își exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul legal de 6 luni și care să nu le fie imputabile lor.
Durata timpului scurs de la momentul decesului lui C. M., până la data formulării cererii de repunere în termen, arată gravitatea culpei recurentelor.
Instanța de apel în mod legal le-a obligat pe recurente la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere prevederile art. 18 din O.G. nr. 51/2008 și ale art. 274 alin. 2 C.
Recursul reclamantelor este fondat, iar recursul pârâtul este
p arț ial n ef ond at și p arț ial in ad mis ib il.
Cu privire la recursul pârâtului.
Recursul pârâtului a vizat un singur motiv, și anume, neacordarea în totalitate a onorariului avocațial în apel, în cuantum de 3400 lei, recurentul susținând pe parcursul dezvoltării motivelor de recurs că onorariul avocațial solicitat nu era nici nejustificat, nici exagerat, raportat la munca depusă, respectiv, studiu dosar de fond, redactare apel, redactare interogatoriu, prezentarea la termenele de judecată, redactare concluzii scrise, etc.
Curtea apreciază că cenzurarea onorariului avocațial acordat/neacordat în apel este o problemă de temeinicie a hotărârii recurate, respectiv, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. .
M.ivele de recurs referitoare la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C., nefiind vorba de greșita aplicare a unor norme de drept procesual sau substanțial, ci de o apreciere a probelor, în condițiile în care acest motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. pr. civ., a fost abrogat încă prin art. I pct.
112 din OUG nr. 138/2000.
Aceasta, deoarece, ceea ce se solicită instanței de recurs este reevaluarea probelor, respectiv aprecierea împrejurării dacă munca avocatului este suficientă, raportat la volumul și complexitatea dosarului si activitatea depusă în concret pentru a justifica onorariul încasat.
Un motiv de legalitate l-ar constitui doar nerespectarea principiilor contradictorialității si al dreptului la apărare, ceea ce nu s-a invocat în motivele de recurs.
Trecând peste aceste considerente, dacă, datorită unor cutume tolerate de unele instanțe, s-ar aprecia că dreptul la un proces echitabil presupune ca instanțele de judecată să cenzureze măcar o dată cuantumul onorariul avocațial, la cererea părții interesate, atunci când aceasta are posibilitatea de a invoca acest lucru, recursul este nefondat, fiind pe deplin valabile cele invocate de reclamantele intimate prin întâmpinarea depusă în recurs.
Curtea constată, așadar, că aprecierea în concret a muncii depusă de avocat, muncă de natură a justifica cuantumul onorariului avocațial, echivalează cu cercetarea, în aceste limite, a hotărârii recurate sub aspectul netemeiniciei sale, demers inadmisibil ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 C.
Drept urmare, Curtea constată că în recurs nu se poate reaprecia munca efectivă prestată de avocat cu ocazia soluționării cauzei în apel, respectiv, ce studiul de dosar a făcut acesta, la câte termene s-a prezentat, ce alte acte procedurale a întocmit ori a susținut în instanță, etc., întrucât o atare reapreciere impune reanalizarea temeiniciei deciziei instanței de apel.
În aceste limite, Curtea constată că recursul pârâtului este inadmisibil.
În ceea ce privește greșita aplicare în cauză de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 C., Curtea constată că acest motiv de recurs, din recursul pârâtului, nu este fondat, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care a câștigat procesul este îndreptățită să solicite instanței obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată ce i-au fost ocazionate celui care a câștigat procesul, cu purtarea respectivei cauze.
În speță, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. și a dispozițiilor art. 274
C.proc.civ., instanța de apel a apreciat că este întemeiată solicitarea pârâtului, de obligare a reclamantelor doar la cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 1966 lei, întrucât, este de notorietate faptul că, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care solicită acordarea lor.
Curtea Constituțională a României, prin D. nr. 401/(...), respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cer, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, în Hotărârea din 19 octombrie 2006, în cauza Raicu împotriva
României (cererea nr. 28104/03), publicată în Monitorul Oficial nr. 597/(...),
Curtea a statuat în sensul că un „reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului";.
În mod legal instanța de apel a transpus, în soluția pe care a pronunțat-o cu privire la cheltuielile de judecată, atât cele statuate prin D. C. C., cât și cele consacrate în jurisprudența C.E.D.O., printr-o raportare corectă la dispozițiile art. 723 C., legal apreciind instanța de apel că se impune sancționarea implicită a pârâtului pentru formularea cu rea credință a unei cereri de ajutor public judiciar, fiind greu de presupus că pârâtul nu avea bani să facă față cheltuielilor cu procesul, pe care le presupunea plata taxei judiciare de timbru, dar, în același timp, dispunea de sumele de bani necesare pentru angajarea a doi avocați.
În ceea ce privește dispozițiile art. 132 și 133 din Statutul profesiei de avocat, acestea vizează în mod exclusiv relația dintre avocat și propriul client, neputând avea nicio înrâurire asupra modalității în care instanța de judecată va face în concret aplicarea într-o cauză determinată a dispozițiilor art. 274 C.
D. T. S. nr. 11/1959 nu își găsește aplicare în cauză, în condițiile în care, considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii vizează, în analizarea cuantumului justificat al cheltuielilor de judecată pretinse de o anume parte, o chestiune de reapreciere a stării de fapt ori a probelor, deci o chestiune de netemeinicie a hotărârii recurate, demers inadmisibil ca urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C.
Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul pârâtului se impune a fi respins, în temeiul art. 304 pct. 9 C., rap. la art. 312 alin. 1 C., parțial ca nefondat și parțial ca inadmisibil.
Cu privire la recursul reclamantelor.
În conformitate cu prevederile art. 700 alin. 1 C., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii.
Art. 689 C. prevede că acceptarea succesiunii poate fi sau expresă sau tacită. E. expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. E. tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, acceptarea expresă a moștenirii este aceea care rezultă din faptul că succesibilul își însușește titlul sau calitatea de erede printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată, condiția esențială pentru a fi în fața unei acceptări exprese a moștenirii fiind aceea ca această acceptare să fie în mod necesar manifestată printr-un înscris (a se vedea în acest sens M. Eliescu - T. și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.ești 1966, pag. 121 și urm.).
Acceptarea tacită este aceea care, fără a fi expresă, rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decât în calitatea sa de erede, act din care să rezulte neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.
Cu alte cuvinte, actul succesibilului trebuie să implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea. De îndată ce actul poate primi și o altă interpretare, el nu va mai putea avea și valoarea unei acceptări tacite a succesiunii (a se vedea în acest sens M. Eliescu - T. și Împărțeala Moștenirii în Dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., B.ești 1966, pag. 122; T. S., Col. Civ., D. nr. 2070/(...), în C.D. Vol. I nr. 141, pag. 345; T. S., Col. Civ., D. nr. 768/(...), în J:N., 1964, nr. 10, pag. 116).
Mai mult decât atât, fostul T. S. a stabilit că opțiunea succesorală nu poate fi făcută decât direct de moștenitor sau de un mandatar împuternicit special în acest scop de către moștenitor, datorită caracterului personal al actului deopțiune succesorală (T. S. - Col. Civ., D. nr. 778/(...), în C.D. nr. 61, pag. 162-
165).
În speță, din starea de fapt reținută de instanța de fond, pe baza amplei probațiuni testimoniale administrate direct în fața instanței de fond (martorii O. S., R. V., B. I., R. I., S. Ana) - și care nu mai poate fi schimbată în recurs, întrucât, în recurs nu mai pot fi reapreciate probele -, se desprinde cu evidență concluzia că reclamantele au aflat efectiv despre decesul tatălui lor, defunctul C. M., la data de (...), dată la care P. C. se afla într-o scurtă vizită în țară, ocazie cu care administratorul blocului situat în T., str. Constructorilor nr. 16, bloc A4, ap.
44 - unde aceasta a locuit până în momentul în care a plecat din țară -, i-a înmânat lui P. C. sentința civilă nr. 1. a J. C.-N., care fusese comunicată la această adresă.
Aceeași stare de fapt a relevat împrejurarea că cele două reclamante erau stabilite în străinătate, cu mulți ani înainte de data decesului tatălui lor, că veneau foarte rar în țară, de obicei cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru a-și vizita mama, dar cu tatăl lor nu au avut o relație apropiată și nu păstrat legătura.
Imediat după ce administratorul blocului i-a înmânat reclamantei P. C. sentința civilă nr. 1., cele două reclamante și-au manifestat expres voința de a accepta succesiunea după defunctul lor tată, reclamanta P. C. printr-o declarație autentificată sub nr. 3660/(...) de B. P. I. F. (f. 18 dosar fond), iar reclamanta M. Ana C. printr-o declarație dată la data de (...) în fața unui notar din Madrid,
„Actul de declarații"; redactat în limba spaniolă fiind depus în traducere legalizată la fila 30 dosar fond.
S-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv prin decizia civilă nr. 197/A/(...) a T. C., că în dosarul nr. (...), având ca obiect stabilire masă succesorală după defunctul tată al reclamantelor, reclamantele au fost nelegal citate, procedându-se la soluționarea cauzei în lipsa lor, fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la citare, apelantele fiind lipsite de posibilitatea de a formula apărări în cauză, în ceea ce privește pretinsele drepturi succesorale față de succesiunea defunctului lor tată, producându-li-se astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin nulitatea hotărârii.
Există, așadar, o statuare judecătorească irevocabilă, în sensul că cele două reclamante nu au avut cunoștință despre dosarul de succesiune promovat de pârâtul C. V. M., astfel încât, nu se poate reține susținerea pârâților, în sensul că, știind despre respectivul dosar, implicit acestea nu ar mai fi în termenul de formulare a cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală.
Probele testimoniale pe baza cărora instanța de apel și-a întemeiat soluția, sunt evazive și echivoce, neputându-se preciza în mod cert și neîndoielnic când anume martora R. Ana s-a întâlnit cu mama reclamantelor în piață (f. 76 dosar apel), respectiv, dacă această întâlnire a avut loc înăuntrul termenul de opțiune succesorală, împrejurare greu de crezut, în condițiile în care martora R. Ana a învederat instanței că ea a aflat de deces abia în anul 2008, în preajma sărbătorilor de iarnă.
În ceea ce privește depoziția martorei S. M., aceasta, pe de o parte, intră sub incidența principiului testus unus, testus nullus, iar pe de altă parte, trebuie luată în vedere sub beneficiu de inventar, dat fiind faptul că martora a afirmat că știa, din spusele mamei reclamantelor, că la data decesului fiica cea mică se afla în țară, afirmație contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond, înscrisuri autentificate de un notar din Madrid și care atestă, pe de o parte, împrejurarea că M. Ana C. din anul 1999 se afla în S., aflând de decesul tatălui său de la sora sa, P. C., ca urmare a faptului că aceasta a intrat în posesia unei sentințe a J. C.-N., iar pe de altă parte, că P. C. în luna septembrie nu se găsea în
R., copia pașaportului lui P. C., relevând faptul că în luna septembrie 2005 nu exista o viză în respectivul pașaport, de intrare în R. (f. 50-51 dosar fond).
Drept urmare, Curtea constată că starea de fapt reținută de prima instanță
și care se sprijină și pe cele statuate prin D. nr. 1. a T. C., nu poate fi răsturnată printr-o singură depoziție testimonială, cea a martorei S. M.
Potrivit art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită.
Art. 19 alin. 2 din același act normativ prevede că cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
În speță, cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală a fost făcută de cele două reclamante în termenul prevăzut de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, respectiv, în termen de o lună de la data la care lui P. C. i-a fost înmânată sentința civilă nr. 13334/(...).
Astfel, această sentință i-a fost înmânată la 20 decembrie 2008, declarația autentificată sub nr. 3660/(...) a fost dată la data de (...) (f. 18 dosar fond), de către P. C., iar „Actul de declarații"; a fost dat de Ana C. M. în fața notarului din Madrid în data de (...).
Curtea constată, așadar, că reclamantele au formulat în termenul prevăzut de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 cererile de repunere în termenul de opțiune succesorală.
În ceea ce privește întrunirea în cauză a cerinței impuse de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv, să fi fost vorba despre cauze temeinic justificate pentru care reclamantele au depășit termenul de opțiune succesorală,
Curtea constată că și această cerință este îndeplinită în cauză, motivat pe următoarele considerente:
În condițiile în care părinții reclamantelor s-au despărțit când reclamantele aveau 5 ani și, respectiv, 3 ani, iar tatăl reclamantelor nu a mai ținut personal legătura cu acestea pe parcursul anilor - singura legătură dintre tatăl și fiicele sale constând în plata unei pensii de întreținere -, nu li se poate imputa reclamantelor faptul că nu aveau cunoștință de situația tatălui lor și că nu l-au sunat din 6 în 6 luni pentru a vedea dacă trăiește.
Împrejurarea că defunctul nu a pătrat legături personale cu cele două minore îi este imputabilă exclusiv acestuia, dat fiind că, în calitatea sa de părinte, el era dator, cel puțin moralmente, să se intereseze de soarta fiicelor sale, orice inițiativă în acest sens trebuind să provină de la tata, persoană majoră și care avea posibilitatea exclusivă a luării unor decizii în acest sens, în legătură cu fiicele sale minore.
O astfel de împrejurare de fapt, necontestată în speță, a inexistenței oricăror legături personale între tată și fiice, poate fi asimilată noțiunii de cauză temeinic justificată pentru care termenul de opțiune succesorală a fost depășit de reclamante.
Pe de altă parte, din anul 1999, respectiv, 2003, reclamantele nu s-au mai găsit în țară, ele fiind rezidente în S., respectiv, I., astfel încât, la momentul decesului tatălui lor, în septembrie 2005, nu aveau cum să cunoască, obiectiv vorbind, decesul acestuia.
E. adevărat că R. a aderat la U. doar la (...), dar nu este mai puțin adevărat că nici reclamantele nu aveau cum să cunoască despre decesul tatălui lor, în lipsa unei informări exprese în acest sens, venită din partea pârâților, și nici pârâtul nu a intenționat cu adevărat să le informeze pe reclamante despre acest deces, dovadă constituind-o tocmai faptul că în dosar nr. (...) acestea nu au fostlegal citate, cauza soluționându-se în lipsa lor tocmai din acest considerent, aspect care este imputabil pârâtului C. V. M., așa cum a statuat Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că în cauză au fost pe deplin întrunite cerințele impuse de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C., Curtea constată că se impune admiterea recursului reclamantelor, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 742 C., coroborat cu art. 6735alin. 2 teza finală C., pârâtul va fi obligat la plata sultei cuvenite reclamantelor, în sumă de câte 27.073,75 lei pentru fiecare. Față de soluția de admitere în parte a apelului pârâtului, doar cu privire la modalitatea de sistare a stării de indiviziune asupra cotei de ½ - a parte din apartament, aspect cu privire la care reclamantele nu s-au opus nici în apel și nici în recurs, în temeiul art. 274 C. și art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea constată că se impune înlăturarea din decizia T. a dispoziției privitoare la obligarea reclamantelor la plata, în solidar, către Statul Român, a sumei de 1646 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru. Totodată, față de poziția reclamantelor, care au arătat că sunt de acord cu apelul pârâtului în aceste limite, coroborat și cu faptul că apelul pârâtului urmează să fie respins sub aspectul criticilor referitoare la neacceptarea în termen a moștenirii de către reclamante - în aceste limite în apel, pârâtul fiind practic căzut în pretenții față de reclamante -, în temeiul art. 275 teza I C., și art. 274 C., Curtea constată că se impune înlăturarea din decizia recurată a dispoziției privitoare la obligarea reclamantelor la plata către pârât a sumei de 1966 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. În temeiul art. 274 C., rap. la art. 1169 C., pârâtul va fi obligat să le plătească reclamantelor suma de 4.904,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs și în apel, din care 1.500 lei reprezentând onorariu avocațial în apel, justificat prin chitanța de plată nr. 708/(...) (f. 94 dosar apel); 1.500 lei onorariu avocațial în recurs, justificat prin chitanța de plată nr. 743/(...) (f. 59 dosar recurs); 897 lei taxa judiciară de timbru în recurs (f. 51 dosar recurs); 5,15 lei timbru judiciar (f. 51 verso dosar recurs); 947 lei reprezentând taxa judiciară de timbru în recurs (f. 57 dosar recurs); 4,8 lei timbru judiciar în recurs (f. 57 verso); 50 lei taxa judiciară de timbru în recurs (f. 58); 0,45 lei timbru judiciar în recurs (f. 58 verso dosar recurs). PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C. V. M., împotriva deciziei civile nr. 8./(...) a T. C., pronunțată în dosar civil nr. (...). Admite recursul declarat de reclamantele P. C. ȘI M. ANA C., în contra Deciziei civile nr. 8./(...) a T. C., pronunțată în dosar civil nr. (...), pe care o modifică în parte, după cum urmează: Admite în parte apelul declarat de pârâtul C. V. M., în contra Sentinței civile nr. 5171/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosar civil nr. (...), conexat cu dosar civil nr. (...), pe care o schimbă în parte, cu privire la partajul cotei de 1/2 - a parte din apartamentul nr. 88 înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, situat în C.-N., str. 22 D. nr. 152 și menține dispozițiile deciziei cu privire la dispunerea sistăriistării de indiviziune asupra cotei de ½ - a parte din ap. nr. 88, înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, situat în C.-N., str. 22 decembrie nr. 152, prin atribuirea în favoarea pârâtului C. V. M. respectiv, la dispunerea întabulării în CF a dreptului de proprietate al pârâtului C. V. M., asupra cotei de 1/2-a parte, ce a făcut obiectul sistării stării de indiviziune succesorală. Înlătură din decizia recurată nr. 8./(...) a T. C., restul dispozițiilor. Menține dispozițiile din Sentința civilă nr. 5171/(...) a J. C.-N. referitoare la: - admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele P. C. și M. Ana C., împotriva pârâților C. V. M. și C. A. - admiterea în parte a cererii de chemare în judecată conexată, formulată de reclamantul C. V. M., împotriva pârâtelor C. A., P. C. și M. Ana C. - dispunerea repunerii în termenul de opțiune succesorală a reclamantelor P. C. și M. Ana C., începând cu data de (...), relativ la succesiunea defunctului lor tată, C. M., decedat la data de (...); - constatarea că în masa succesorală rămasă după defunctul C. M., decedat la data de (...) se include și cota de 1/2-a parte din imobilul apartament nr. 88, înscris în CF nr. 80769 C.-N., A+1, imobil situat în C.-N., str. 22 decembrie nr. 152 (valoarea de piață a imobilului 216.590 lei); - constatarea că au calitatea de moștenitori ai defunctului C. M., decedat la data de (...), pârâta C. A., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4-a parte, pârâtul C. V. M., în calitate de fiu, cu cota de 1/4-a parte, și reclamantele P. C. și M. Ana C., în calitate de fiice, cu cota de 1/4-a parte fiecare, toți moștenitorii din cota de 1/2-a parte din masa succesorală; - obligarea pârâtului C. V. M., să le plătească reclamantelor P. C. și M. Ana C. suma de câte 27.073,75 lei pentru fiecare, cu titlu de sultă. Obligă pe pârâtul intimat C. V. M. să le plătească reclamantelor-recurente P. C. și M. Ana C., suma de 4904,4 lei, cheltuieli de judecată în recurs și în apel. Irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. - C. V. A. - T. N. C. - M. CONȚ GREFIER M. - L. T. Red.CMC/dact.MS 3 ex./(...) Jud. fond: L.I.G. Jud.apel: D.Tatu/F.S.Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 38/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
