Decizia civilă nr. 2898/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2898/R/2012
Ședința publică din data de 13 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
ANA I.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. D.-L.,împotriva deciziei civile nr. 1. din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții C. L. M. C.-N. și M. C.-N. PRIN P., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta-recurentă V.
D.-L., asistată de avocat C. L., lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 mai
2012 reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței,dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, aferente recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 leitimbru judiciar
La termenul de azi, reprezentanta reclamantei-recurente depune ladosar delegația de reprezentare și un set de acte în copie, prin care se face dovada revendicării imobilului precum și dovada demersurilor efectuate în acest sens, respectiv sentința civilă nr. 154 din 20 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 10148/2002, dispoziția nr.
3339/(...) privind respingerea cererii de restituire în natură a imobiluluisituat în C.-N., str. Bicazului nr. 7, în baza Legii nr. 10/2001, adresa nr.
19.074/45/452 din 17 februarie 2009 emanând de la S. pentru evidența patrimoniului prin care se comunică faptul că nu se poate da curs solicitării de cumpărare a locuinței din str. I. P. de C. nr. 7, întrucât imobilul nu esteînscris în cartea funciară, o notă de audiență, adresa nr.
216720/425.40/(...) emanând de la S. A. L., prin care se comunicăreclamantei-recurente de azi, faptul că cererea sa nu poate fi soluționatăfavorabil, întrucât imobilul nu este întabulat în cartea funciară, extrasul CF
1349 Someșeni, contractul de arendare încheiat în data de 27 martie 1962, contractul de închiriere nr. 21725 din 22 aprilie 1981 și fișe de calcul aferentă acestuia, contractul de închiriere nr. 1. din 11 decembrie 1990, fișa de calcul și fișa locativă aferente acestuia, precum și sentința civilă nr.
13981 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...).
Având în vedere că prin primul motiv de recurs se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la întabularea în cartea funciară, curtea, din oficiu,pune în discuția reprezentantei reclamantei-recurente prevederile art. 2812aCod procedură civilă, conform căruia în prezent, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, pentru aceasta existând procedura completării dispozitivului, astfel că o asemenea cerere esteinadmisibilă în calea de atac a recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente lasă la apreciere instanței soluțiaasupra excepției inadmisibilității primului petit al recursului.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântulasupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fostformulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și motivată. Apreciază că în speță se impune casare hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecareîntrucât instanța a omis să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită, aspect ce atrage desființare sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. S. primei instanțe a fost dată fără ca acesta să se pronunțe cu privire la capătul de cerere ce a vizat obligarea pârâților la întabularea în cartea funciară a imobilului construcție situat în C.-N., str. Av. Ion P. de C. nr. 7. Instanța, prin hotărâre nu a răspuns motivat la susținerile reclamantei, limitându-se doar la a reda conținutul acțiunii șiîntâmpinării, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Codprocedură civilă. Având în vedere această situație apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Imobilul în litigiu a aparținut bunicilor reclamantei, iar mai apoi, tatălui acesteia, începând cu anul 1981, iar după decesul tatălui său, reclamanta a dobândit calitatea de locatar al acestui imobil, în baza contractului de închiriere nr. 69048/(...) pe care l-a încheiat cu C. Local al M. C.-N. în calitate de locator, acesta fiind prelungit succesiv. Î. imobilul nu a fost revendicat, reclamanta a formulat cerere în baza Legii nr. 1., și a solicitat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. La această solicitare reclamantei i s-a răspuns că cererea sa nu poate fi soluționată favorabil, întrucât imobilul nu este întabulat în cartea funciară.
Faptul că imobilul din litigiu nu a fost întabulat în favoarea S.ui
Român și în administrarea M. C.-N., în pofida existenței încheierii fostului
notariat de S. nr. 640/(...), nu este de natură a înlătura obligativitatea unității administrativ teritoriale de a înstrăina imobilul în baza Legii nr. 1.. De altfel, singurul motiv pentru care nu s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare a fost acela că imobilul nu este înscris în cartea funciară, și nu că reclamanta nu ar îndeplini condițiile prevăzute de această lege.
Reclamanta îndeplinește cerințele art. 6 din HG nr. 11/1997, potrivit cărora dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc îl au numai chiriașii care având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii. Dreptul de a pretinde locatorului perfectarea actului juridic de înstrăinare trebuie apreciat ca unul de natură patrimonială, care asigură chiriașului titular de contract dobândirea unui bun în proprietate și odată câștigat prin întrunirea celor două cerințe inserate în HG nr. 11/1997, nu poate fi decât pierdut prin prisma motivelor invocate de autoritatea administrativ-teritorială. Obligarea unității administrativ-teritoriale la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidența Legii nr. 1., nu duce la atingerea dreptului său de dispozițieasupra bunului deoarece obligația de a vinde este o obligație in rem,instituită în considerarea obiectului, iar nu o obligație in personam,reglementată în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ- teritoriale. Apreciază că în orice variantă, nu este de neglijat faptul că această locuință a aparținut familiei reclamantei și este normal și firesc ca aceasta să rămână în continuare familiei.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fostformulat, cu cheltuieli de judecată la fondul cauzei și în apel.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 16488/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), Judecătoria Cluj-Napoca respins acțiunea civilă formulată de reclamanta V. D. L. împotriva pârâților C. Local al M. C.-N. și M. C.-N
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prinacțiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâților la intabularea imobilului - construcție - situat în C.-N. str. Av. Ion P. de C., nr.7, dobândit prin D. nr.218/1960 și D. nr.712/1966 de către S. R. obligarea la perfectarea cu reclamanta a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața locativă cu destinație de locuință din imobilul menționat mai sus, care face obiectul contractului de închiriere nr.69048/(...).
Analizând probele administrate, prima instanță a reținut că princererea nr.47533/2007 reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr.1. vânzareaimobilului pe care îl deține cu titlu de închiriere.
Potrivit art. 9 alin.1 din L. nr. 1., chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari saumoștenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art.14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Practic, imobilele care se aflau în proprietatea statului și care nu erau restituite în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor puteau, la cerere,să fie vândute chiriașilor titulari ai contractelor de închiriere, după expirarea termenului în care se putea solicită restituirea lor în natură.
Reclamanta a dobândit cu titlu de chirie imobilul apartament abia in anul 2004 neavând calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a Legii nr.1., potrivit art.9 din Normele metodologice de aplicare a legii.
Nefiind îndeplinite condițiile speciale prevăzute de actul normativ mai sus amintit, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1./(...) a T.ui C. fost respins ca nefondat apeludeclarat de reclamanta V. D. L. împotriva sentinței civile nr. 16488/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, din acteledosarului rezultă că reclamanta are calitatea de chiriaș asupra imobiluluisituat in C.-N. str. Av. I. P. de C. nr.7, în baza unui contract de închiriereîncheiat în anul 2004, anterior imobilul fiind deținut de antecesorul său,
Mocean E., în baza unui contract de închiriere încheiat în anul 1981.
În cursul anului 2007 reclamanta a solicitat C.ui local C.-N.înstrăinarea imobilului.
Potrivit art.42 alin.1 si 3 din L. nr.10/2001, în vigoare la dataformulării cererii, imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. IIInu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali. Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fiînstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Prin aceste dispoziții legale s-a instituit doar un drept de preemțiune privind cumpărarea imobilelor de către chiriași și nu o obligație legală a deținătorului de a vinde imobilele.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.52 din L. nr.10/2001, potrivit cărora „la data intrarii in vigoare a prezentei legi se aproba orice alte dispozitii contrare";, urmare a intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 au fost abrogate implicit dispozițiilor art.9 alin.1 din L. nr.1., care stabileau dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentele care nu se restituiau foștilor proprietari .
Așadar, chiar dacă reclamanta ar fi îndeplinit la data formulării cererii de cumpărare condițiile prevăzute de art.9 alin.1 din L. nr.1., această stare de fapt nu poate produce consecințele juridice dorite de aceasta, întrucât aceste dispoziții legale nu mai sunt aplicabile.
De asemenea, chiar dacă cererea reclamantei a fost respinsă de pârâți doar pe considerentul că imobilul nu este înscris în CF, tribunalul a considerat că aceștia nu pot fi obligați să îl vândă atât timp cât nu există o obligație legală în acest sens, o astfel de înstrăinare putând fi făcută doar ca urmare a deciziei liber consimțite a deținătorului de a vinde.
În fine, tribunalul a considerat că nu se impune desființarea sentinței
și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, deoarece chiar dacă aceasta nu a analizat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților să înscrie în CF imobilul în litigiu, această cerere este una accesorie și trebuia luată în considerare doar în măsura în care se stabilea că reclamanta este îndreptățită să solicite obligarea pârâților să îi vândă imobilul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere formulate.
Judecătoria Cluj-Napoca nu a analizat primul petit din cererea de chemare în judecată, respectiv capătul de cerere care viza obligarea pârâților la intabularea în CF a imobilului construcție, situat în C.-N., str. Av. Ion P. de C. nr. 7.
În considerentele sentinței nu s-a făcut referire dacă susținerile reclamantei sunt întemeiate și nu s-a analizat temeinicia acestei cereri.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ., instanța era obligată să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Această dispoziție este edictată în interesul unei bune administrări a justiției și pentru a da posibilitate instanțelor superioare de a efectua controlul judiciar.
Î. în speță o astfel de analiză nu a fost făcută, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței fondului.
Argumentul tribunalului potrivit căruia „chiar dacă instanța fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, o astfel de omisiune nu poate conduce la casarea soluției"; este unul nelegal, în raport de dispozițiile legale evocate și de timbrajul la plata căruia reclamanta a fost obligată raportat la fiecare capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, reclamanta a expus pe larg starea de fapt, arătând că imobilul a aparținut bunicilor săi, tatăl său, Mocean E., a avut calitatea de proprietar începând cu anul 1981, fiind prelungit succesiv, iar începând cu anul 2004, după decesul tatălui său, calitatea de locatar a dobândit-o reclamanta, în calitate de membru de familie al titularului anterior de contract de închiriere.
Prin încheierea Notariatului de stat nr. 6. s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF Someșeni nr.
1394, casă și teren cu suprafața de 370 stp, proprietatea numitului V. I., în favoarea S.ui Român.
Fostul proprietar nu a uzat de niciuna din dispozițiile legale de restituire ori revendicare a imobilului în litigiu.
Reclamanta a solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1., perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, iar prin adresa nr. 2..40/(...), i s-a comunicat faptul că solicitarea sa nu poate fi soluționată favorabil, întrucât imobilul nu este intabulat în CF.
Reclamanta apreciază că neintabularea casei de locuit în cartea funciară în favoarea S.ui Român și în administrarea M. C.-N., în pofida existenței încheierii fostului Notariat de S., nu este de natură să înlăture obligativitatea unității administrativ-teritoriale de vânzare a suprafeței locative, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1..
La cererea reclamantei de încheiere a contractului de vânzare- cumpărare, nu s-a negat de către pârâți îndeplinirea condițiilor prevăzute de L. nr. 1., unicul motiv invocat fiind faptul că imobilul nu este intabulat în CF.
Reclamanta îndeplinește cerințele art. 6 din HG nr. 11/1997, obligarea unității administrativ-teritoriale la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidența Legii nr. 1., în condițiile prevăzute de aceasta, nu aduce atingere dreptului său de dispoziție asupra bunului, deoarece obligația de a vinde este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului, iar nu o obligație in personam, reglementată în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ-teritoriale.
În oricare variantă, reclamanta apreciază că nu este de neglijat împrejurarea că locuința a aparținut familiei sale, fiind firesc ca aceasta să rămână în continuare familiei.
Prin întâmpinarea comunicată după dezbaterea fondului, cu încălcareatermenului prev. de art. 1141 alin. 2 Cod proc.civ., înscrisul urmând a fi apreciat ca și concluzii scrise, pârâții au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în ce privește solicitarea reclamantei de casare a deciziei, aceasta este nefondată, având în vedere caracterul accesoriu al cererii prin care se solicită obligarea pârâților la intabularea în CF a imobilului construcție, față de petitul principal, acela de obligare la vânzare.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că reclamanta nu îndeplinește cerințele art. 9 alin. 1 din L. nr. 1. și art. 6 din Normele metodologice.
Potrivit art. 42 alin. 3 din L. nr.10/2001, posibilitatea înstrăinării imobilelor care în urma procedurilor prevăzute la C. III din L. nr.10/2001, nu se restituie persoanelor îndreptățite, rămânând în administrarea deținătorilor actuali, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
În baza acestei dispoziții, proprietarul nu poate fi obligat să-și vândă bunul, dacă interesele sale nu impun încheierea actului juridic. V. rămâne o opțiune la libera apreciere a proprietarului.
O eventuală obligare a pârâților la vânzarea imobilului în baza art. 9 din L. nr. 1., ar încălca dispozițiile art. 480 Cod civil, ale Constituției României și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
Un ultim argument invocat de pârâți este acela că imobilul nu face parte din categoria celor preluate în mod abuziv, fiind trecut în proprietatea S.ui Român în baza sentinței penale nr. 253/1958, preluarea având loc ca urmare a executării silite a lui M. T.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaconstată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoareleconsiderente:l. Solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare urmare a omisiunii primei instanțe de a se pronunța asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la intabularea în CF a imobilului construcție, situat în C.-N., str. Av. Ion P. de C. nr. 7.
Potrivit art. 2812 alin. 1 Cod proc.civ., în cazul în care instanța omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Prin L. nr. 202/2010, în vigoare din (...), s-a introdus art. 2812a, potrivit căruia, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281- 2812.
Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de (...), adică ulterior adoptării acestei dispoziții, care, fiind o normă procedurală, este de imediată aplicabilitate.
Prin urmare, în baza prevederilor legale evocate, remediul pe care îl avea la dispoziție reclamanta era acela de a recurge la formularea unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii primei instanțe, în baza art. 2812 Cod proc.civ., în termenul prevăzut de această dispoziție legală.
În raport de dispozițiile art. 2812a Cod proc.civ., formularea acestei critici în recurs este inadmisibilă, acest motiv de recurs urmând a fi respins ca atare.
2. M.ivul vizând modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii.
Potrivit celor reținute de instanța de apel, dispozițiile art. 9 alin. 1 din L. nr. 1., care confereau dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentele care nu se restituiau foștilor proprietari, au fost abrogate implicit în urma modificării Legii nr. 10/2001, potrivit prevederilor art. 52.
Conform art. 41 alin. 1 și 3 din L. nr.10/2001, în vigoare la dataformulării cererii, imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. IIInu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali. Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Reiese așadar că, după momentul adoptării acestei prevederi, unitatea deținătoare în patrimoniul căreia rămân imobilele care nu se restituie în natură persoanelor îndreptățite, nu mai poate fi obligată să înstrăineze aceste imobile chiriașilor. Opțiunea de a înstrăina sau de a-și păstra în proprietate aparține unității deținătoare, aceasta neputând fi constrânsă să procedeze la înstrăinare.
Singurul drept recunoscut chiriașilor este acela că în ipoteza în care unitatea administrativ-teritorială optează pentru înstrăinarea imobilului închiriat, acestora legea le conferă un drept de preemțiune la cumpărare.
În speță însă, așa cum rezultă și din poziția procesuală exprimată de pârâți, unitatea administrativ-teritorială nu intenționează înstrăinarea imobilului, optând să îl păstreze în patrimoniul său.
Fiind alegerea proprietarului, singurul căruia îi este recunoscut dreptul de dispoziție, iar dreptul de proprietate beneficiind de garanții constituționale și legale interne și de drept internațional, acesta nu poate fi constrâns să își înstrăineze un bun din patrimoniu, așa cum corect au reținut instanțele de fond.
Raportat la aceste considerente, analizarea împrejurărilor dacă reclamanta îndeplinea la data formulării cererii de cumpărare a imobilului cerințele art. 9 alin. 1 din L. nr. 1., precum și a faptului că imobilul a aparținut bunicului său, nu se mai impun a fi verificate.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta V. D. L. împotriva deciziei civile nr. 1. din 27 martie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-T. N. M. C.V. I. ANA M. L.T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel. D.I.Tașcă, E. Luca
| ← Decizia civilă nr. 5028/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 99/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
