Decizia civilă nr. 2810/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.2810/R/2012

Ședința publică din data de 1 iunie 2012

Instanța constituită din:

Președinte : A. C.

Judecători : V. M. - reședintele Curții de A. C

D. - L. B.- icepreședinte al Curții de A. C

Grefier : S.- D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. I. și N. R. împotriva încheierii civile nr. 4. martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pârâții P. D., P. T. și U. J. J. F., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se constată, lipsa părților.

Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecarea prezentului recurs a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, la data de 6 mai 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care Curtea, din oficiu a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența prevederilor referitoare la perimare.

Raportat la această situație, Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 252 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 4005 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecatăformulată de reclamanții N. I. și N. A. - C. cu domiciliul procesual în C.-N., Calea

D., nr. 89, ap. 27, jud. C. în contradictoriu cu pârâții P. D. cu domiciliul în C.-N., P-ța U., nr. 12, ap. 14, P. T. cu domiciliul procesual ales în C.-N., P-ța .U., nr. 12, ap. 14, jud. C., U. J. J. F. cu domiciliul în O., str. A., nr. 4A j.ud. Bihor.

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional P. T..

S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional U. J.-J.-F..

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defuncta U. V. V., decedată la data (...) face parte cota parte de 1/3 din imobilul situat în C.-N., str. P-ța U. nr. 12, înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top. 379/1/XIV, cu teren atribuit înproprietate de 2. parte și cota de 3,9. parte din părțile indivize comune, iar calitate de moștenitor are pârâtul - reclamant reconvențional U. J.-J.-F., în calitate de fiu, în cotă de 1/1 din masa succesorală.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant reconvențional U. J.-J.-F. asupra imobilului cu nr. top. 379/1/XIV din CF nr. 1. C., în cotă parte de 1/3, cu titlu de moștenire și partaj, bun comun.

S-a dispus partajul imobilului situat în C.-N., str. P-ța U. nr. 12, înscris în CF nr. 1. C., cu nr. top. 379/1/XIV, cu teren atribuit în proprietate de 2. parte și cota de 3,9. parte din părțile indivize comune, în valoare de 40.000 E., prin atribuirea imobilului în natură către pârâtul-reclamant reconvențional U. J.-J.- F..

A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional U. J.-J.-F. la plata către reclamantul - pârât reconvențional N. I. a sultei în valoare de 6666,5 E. și la plata către reclamantul - pârât reconvențional N. A. - C. a sultei în valoare de 1999,5

E., la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

S-a dispus întabulâreă dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant reconvențional U. J.-J.-F. asupra imobilului cu nr. top. 379/1/XIV din CF nr. 1. C., cu teren atribuit în proprietate de 2. parte și cota de 3,9. 00 parte din părțile indivize comune, în cotă parte de 1/1, cu titlu de moștenire și partaj, bun propriu.

A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional U. J.-J.-F. să încheie cu pârâtul: - reclamant reconvențional P. T. contract de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra imobilului cu nr. top. 379/1/XIV din CF nr. 1. C. cu teren atribuit în proprietate de 2. parte și cota de 3,9. parte din părțile indivize comune, pentru prețul de 37.000 E., din care s-a achitat suma de 31.142 E., în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de act apt de întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant reconvențional P. T. asupra imobilului cu nr. top. 379/1/XIV din CF nr. 1. C. cu teren atribuit în proprietate de 2. parte și cota de 3,9. parte din părțile indivize comune, în cotă parte de 1/1, cu titlu de cumpărare, bun propriu.

Au fost obligați rec1amanții - pârâți reconvenționali N. I. și N. A. - C. la plata către pârâtul - rec1amant reconvențional a sumei de 4079,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 4073 lei reprezintă taxa judiciară de timbru iar suma de 6,8 lei reprezintă timbrul judiciar.

Prin decizia civilă nr. 30 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.

(...) s-a admis în parte apelul declarat de reclamantul N. I. și de N. R. în calitatede succesoare a reclamantului N. A. R. C. și s-a admis în totalitate apelul promovat de către pârâtul P. T. în contra Sentinței civile nr. 4005 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., pe care a schimbat-o parțial în sensul obligării pârâtului reclamant reconvențional U. J. J. F. la plata către reclamantul pârât reconvențional N. I. a sultei în valoare de 6666,6 E. și la plata către reclamantul pârât reconvențional N. A. R. C. a sultei de 20000 E. la data rămânerii irevocabile a hotărârii și al obligării pârâtului reclamant reconvențional U. J. J. F. la încheierea cu pârâtul reclamant reconvențional P. T., a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul cu nr. topo 379/1/XIV din CF nr. 1. C., cu teren atribuit în proprietate de 2. parte și cotă de 3,9. parte din părțile indivize comune, pentru prețul de 37000 E. achitat integral, în caz contrar, hotărârea va ține loc de act apt de întabulare în CF a dreptului de proprietate.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a anulat în parte apelul reclamanților ca urmare a admiterii excepției nelegalei timbrări pentru restul motivelor invocate de aceștia.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N. I. și N. R.

În ședința publică din data de (...), Curtea de A. C. a dispus suspendareajudecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Având în vedere că de la data suspendării pe temeiul art. 242 pct. 2

C.pr.civ., nici una dintre părți nu a îndeplinit niciun act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an de zile, fiind repus pe rol din oficiu de către Curte, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, la termenul de judecată din data de (...) a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării, Curtea va admite excepția invocată, constatând că cererea de recurs s-a perimat.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimarea recursului declarat de reclamanții N. I. și N. R. împotriva deciziei civile nr. 30 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie, 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. C. V. M. D.-L. B.

Grefier, S.-D. G.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.apel: O. C. Tatu, Alin F. Doica

Jud.fond: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2810/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă