Decizia civilă nr. 2835/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 2835/R/2012
Ședința publică din data de 6 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTOR:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., precum și recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. PRIN P., împotriva deciziei civile nr. 1. din 2 martir 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...)*, privindu-l și pe reclamantul C. G.-E. prin mandatar M. D.-V., având ca obiect succesiune.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 23 mai
2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate înîncheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, dar și pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 30 mai 2012, iar apoi, din aceleași motive, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 6 iunie 2012, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 6931/211 din 21 mai 2008 la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamantul C. G.-E. i-a chemat în judecată pe pârâții S. ROMÂN prin M. E. ȘI F., C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. prin P., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate că reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului C. G. decedat la data de 23 octombrie 2000, cu ultimul domiciliu în C.-N. str. Petroșani nr. 3, are dreptul la valoarea bunului imobil de natură teren cu suprafață de 5800 mp identificat în TP nr. (...) în tarlaua 103, parcela 201 între vecinii N: drum câmp, E:Ban I., S:Cernean Iosif-Ștefan și V:C. I.; să se constate că pârâtul de rândul 1 are obligația să îi predea ce i se cuvine din patrimoniul defunctului; să fie obligat pârâtul de rând 1 să-și execute obligația prin recunoașterea în favoarea lui a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat și identificat cu datele din TP, ca urmare a încetării incapacității speciale de folosință a reclamantului ca cetățean străin de a deține în proprietate terenuri în R.; să fie obligați pârâții de rând 2 și 3, în calitate de administratori ai bunurilor din domeniul public și privat al municipiului C.-N., să emită în favoarea reclamantului și să îi elibereze, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, actul
(hotărârea/dispoziția) de recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea lui asupra terenului mai sus identificat,iar, în caz de refuz, hotărârea ce se vapronunța de către instanță să țină loc de act de proprietate; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
La data de 25 noiembrie 2008, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat instanței:
- să se constate că în masa succesorală rămasă după defunctul C. G. G. decedat la 23 octombrie 2000, cu ultimul domiciliu în C.-N. str. Petroșani nr. 3 este cuprins și dreptul de proprietate asupra imobilului de natură teren în suprafață de 5800 mp identificat în TP nr. (...) în tarla 103, parcela 201 între vecinii N: drum câmp, E:Ban I., S:Cercean Iosif Ștefan și V:C. I.;
- să se constate dreptul reclamantului, în calitate de moștenitor (fiu) al def. C. G. la valoarea acestui imobil, în temeiul dispoziției cuprinse în art. 41 alin. (2) din Constituția R., text în vigoare la data deschiderii succesiunii defunctului;
- să se constate că în calitate de reprezentant al statului, pârâtul de rând 1 are obligația de a-i preda bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului;
- obligarea pârâtului de rând 1 să-și execute obligația prin recunoașterea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat și identificat cu datele din TP, ca urmare a încetării incapacității speciale de folosință a sa ca cetățean străin de a deține proprietate terenuri în R.;
- să fie obligați pârâții de rând 2 și 3, în calitate de administratori ai bunurilor din domeniul public privat al municipiului C.-N., să emită în favoarea sa și să-i elibereze, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, actul (hotărârea/dispoziția) de recunoaștere a dreptului de proprietate în favoarea sa, asupra terenului mai sus identificat, iar, în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunța de către instanță să țină loc de act de proprietate.
- obligarea pârâților, în caz de opunere la prezenta acțiune, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, în favoarea sa.
Prin sentința civilă nr. 3649 din 13 martie 2009 a Judecătoriei C.-N., s-a admis excepția invocată de pârâții S. Român reprezentat prin M. E. și F., M. C.-N. prin P., C. Local al M. C.-N.
S-a respins acțiunea precizată, intentată de reclamantul C. G.-E. reprezentat prin mandatar M. D.-V., în contradictoriu cu pârâții S. Român reprezentat prin M. E. și F., M. C.-N. prin P. și C. Local al M. C.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr.2. din 11 august 1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului C. G., asupra terenului în suprafață de 5800 mp situat în extravilanul municipiului C.-N., tarlaua 103, parcela 21.
C. G. a decedat la data de 23.1., iar prin certificatul de moștenitor nr. (...) emis de notarul public M. L., s-a stabilit masa succesorală rămasă în urma acestuia, ca fiind compusă din dreptul de concesiune asupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central din C.-N., iar moștenitor este reclamantul C. G.-E. în calitate de fiu.
La data deschiderii succesiunii, reclamantul avea domiciliul în Germania, motiv pentru care notarul public nu a inclus în masa succesorală rămasă după defunct, și terenul în suprafață de 5.800 mp.
Raportat la dispozițiile art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, S. Român prin M. E. și F. nu are calitate procesuală pasivă pentru a-i preda reclamantului terenul în litigiu.
Nici pârâții M. C.-N. prin P. și C. local al M. C.-N., nu au calitate procesuală pasivă, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada că terenul reconstituit în favoarea lui C. G. ar fi trecut în proprietatea S. Român, sau că se găsește în administrarea acestor pârâți.
Prin decizia civilă nr. 6. din 18 noiembrie 2009 a T.ui C., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C.-N. S-a admis apelul declarat de reclamantul C. G. E. împotriva sentinței civile nr. 3649 din (...) a
Judecătoriei C.-N., pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe drepturile sale născute din succesiunea rămasă după defunctul său tată C. G. decedat la data de (...), care sunt guvernate de legea în vigoare la momentul deschiderii succesiunii, respectiv a C. care nu permitea dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din R., de către cetățenii străini.
D. revizuirea C. din anul 2003, cetățenii străini pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în R. prin moștenire, numai că această dispoziție constituțională nu retroactivează.
Î. în prezent interdicția a fost înlăturată, iar pârâții nu au preluat în mod efectiv terenul în litigiu, reclamantul a considerat că este posibilă realizarea dreptului său la echivalent valoric prin primirea în schimbul acestui echivalent a chiar terenului ce i-a aparținut tatălui său.
Având în vedere modelul juridic propus de către reclamant pentru realizarea drepturilor pe care le pretinde, este evident că în speță calitatea procesual-pasivă a pârâților trebuia să fie analizată prin prisma acestui model juridic, raportat la prevederile constituționale în vigoare la momentul deschiderii succesiunii.
Raportul juridic indicat nu este un raport succesoral de drept comun, ci unul în care statul a intervenit direct și a creat contradicție de substanță între dreptul la moștenire și dreptul la proprietate.
Printre alte dispoziții constituționale, statul a înțeles să garanteze atât dreptul de proprietate, cât și dreptul de moștenire, contradicție ce creează în sarcina statului obligația de a pune la îndemâna moștenitorilor mijloace juridice apte să le asigure efectivitatea drepturilor de proprietate astfel dobândite. Fiind titular al acestei obligații, statului îi revine și calitatea de a sta în proces atunci când această îndatorire a sa este pusă în discuție și deci cu atât mai mult atunci când ea însăși cauza generatoare a litigiului.
Prevederile constituționale relevă faptul că în ceea ce privește îndeplinirea acestei obligații, statul nu a încredințat unui anume subiect de drept realizarea sa, de aceea rămân incidente modelului juridic propus de reclamant, prevederile art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954.
Celorlalți pârâți le revine obligația de a garanta în substanța sa dreptul de proprietate.
Conform L. nr. 2., pârâții C. local al M. C.-N. și M. C.-N. prin P., ca autorități administrative, au obligația să adopte și să elibereze un act cu privire la teren.
Art. 477 C.civil prevede că toate moștenirile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care fără moștenitori sunt lepădate, sunt ale domeniului public.
Incidente sunt și dispozițiile art. 25 din L. nr. 2..
Prin decizia civilă nr. 4. din (...) a C. de A. C., s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții M. C.-N. și C. local al municipiului C.-N. prin
P., împotriva deciziei civile nr. 6. din (...) a T.ui C..
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că întrucât prima instanță a considerat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, situație în care cauza nu a fost soluționată pe fond, este legală soluția instanței de apel deadmitere a apelului, desființare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile constituționale și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O.
Reținerile primei instanțe cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 10584 din (...) a Judecătoriei C.-N., s-a admis acțiunea precizată, intentată de reclamantul C. G.-E. prin mandatar M. D. V. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. E. și F., C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. prin P. și în consecință, s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul C. G. G. decedat la (...), este cuprins și dreptul de proprietate asupra imobilului de natură teren, cu suprafața de 5.800 mp, identificat în titlul de proprietate nr. 2. din (...) eliberat de C. județeană C. pentru stabilirea dreptului asupra terenurilor, în tarlaua nr. 103, parcela nr. 201, între vecinii N-drum, câmp, E-Ban I., S- Cernean Iosif-Ștefan și V-C. I..
S-a constatat că reclamantul în calitate de moștenitor legal (fiu) al defunctului C. G. G., are dreptul la echivalentul valoric al imobilului teren mai sus-menționat.
S-a constatat că pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice are obligația să-i predea reclamantului bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului.
A fost obligat pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice, să-și execute obligația de a-i preda reclamantului bunul ce i se cuvine din patrimoniul defunctului C. G. G., prin recunoașterea în favoarea acestuia a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat.
Au fost obligați pârâții M. C.-N. prin P. și C. local al M. C.-N. să emită în favoarea reclamantului în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe un act (hotărâre-dispoziție) de recunoaștere a dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, urmând ca în caz de refuz prezenta sentință să țină loc de act de proprietate în favoarea reclamantului asupra terenului mai sus menționat.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei totale de 19.710,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale (din care 13.784 lei taxa judiciară de timbru, 12,7 lei timbru judiciar și 5.914 lei onorariu de avocat).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 2. din (...), i s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului C. G. decedat la data de (...), asupra terenului în suprafață de 5800 mp situat în extravilanul municipiului C.-N., tarlaua 103, parcela 201.
Prin certificatul de moștenitor nr. 158 din (...) eliberat de notarul public M.
L., s-a stabilit că reclamantul este unic moștenitor al defunctului în calitate de fiu, iar masa succesorală rămasă în urma acestuia s-a compus din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 10 situat în C.-N., str. Petroșani nr. 3, et.2, jud. C., precum și dreptul de concesiune asupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central din C.-N.
Î. la data deschiderii succesiunii, reclamantul avea numai cetățenie germană, iar dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituția atunci în vigoare nu le permitea cetățenilor străini și apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamantul nu a putut dobândi prin moștenire după tatăl său și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp reconstituit prin titlul de proprietate nr. 2. din (...).
În ceea ce privește primul capăt de cerere, având în vedere că titlul de proprietate atestă existența în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5800 mp, prima instanță l-a apreciat ca fiind întemeiat.
Al doilea capăt de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului său tată, la valoare a acestui imobil, prima instanță a apreciat că interdicția instituită de art. 41 alin. (2) din C. privind dreptul cetățenilor străini și apatrizi de a dobândi în proprietate terenuri pe teritoriul R., se impune a fi interpretată într-un sens restrictiv, ca orice normă ce conține o limitare de drepturi care privește exclusiv natura specifică acestor bunuri succesorale, se impune concluzia că aceasta vizează numai dobândirea dreptului de proprietate în materialitatea lui, nu însă și dreptul moștenitorului străin de a beneficia de echivalentul valoric al terenului respectiv, cu atât mai mult cu cât doar o astfel de interpretare este de natură să concilieze norma constituțională analizată, în norma cuprinsă în art. 42 din Constituția din anul 1991 care garanta dreptul la moștenire, fără nicio distincție privitoare la cetățenia moștenitorilor sau la natura bunurilor ce pot fi dobândite prin moștenire, se impune concluzia că în sfera de protecție conferită de dispozițiile art. 42 din Constituția din anul 1991, este inclus și dreptul cetățenilor străini de a culege o moștenire în R., indiferent de natura bunurilor ce fac parte din masa succesorală.
Printr-o interpretare sistematică a celor două prevederi constituționale, se ajunge la concluzia că deși Constituția din anul 1991 nu a prevăzut în mod expres dreptul cetățeanului străin la echivalentul valoric al terenului, un astfel de drept se impune a fi dedus pe cale de interpretare, pornind de la permisa că acest drept nu a fost suprimat printr-o dispoziție avută în vedere de legiuitorul constituant din anul 1991, care a urmărit stabilirea unei interdicții valorice, ci a uneia care vizează proprietatea terenurilor privite în materialitatea lor.
Constatând dreptul reclamantului la echivalentul valoric al terenului moștenit de la tatăl său și reținând că instanțele anterioare au stabilit că pârâtului S. Român prin M. E. și F. îi incumbă obligația e a garanta în substanță dreptul de proprietate al reclamantului dobândit prin moștenire, prin oferirea unui mijloc sau instrument alternativ moștenirii legale, dar care să asigure efectivitatea dreptului de proprietate, s-a tranșat în mod implicit, cu autoritate de lucru judecat chestiunea dedusă judecății prin formularea capătului 3 de cerere.
Prin cel de-al 4-lea capăt de cerere privind obligarea S. Român să își execute obligația de recunoaștere în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp ca urmare a încetării incapacității sale speciale de folosință ca și cetățean străin de a deține în proprietate terenuri în R., reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al aplicării directe a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituția revizuită, ci ca o modalitate de executare concretă de către stat a obligației ce-i incumbă acestuia și anterior revizuirii C., aceea de a-i recunoaște și asigura satisfacerea în mod efectiv a dreptului la valoarea patrimonială pe care o reprezintă proprietatea asupra terenului în litigiu, valoare intrată în patrimoniul său ca efect al transmiterii patrimoniului defunctului privit ca universalitate de bunuri în favoarea sa, modalitate posibilă raportat la actuala reglementare constituțională prin care a fost înlăturată incapacitatea specială de folosință a cetățenilor străini de a dobândi proprietatea asupra terenurilor, inclusiv prin moștenire legală și la situația juridică actuală a terenului care nu a reintrat în materialitatea lui în patrimoniul statului sau a unității administrativ-teritoriale de la locul situării lui.
Prin decizia civilă nr. 1. din 2 martie 2012 a T.ui C., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții C. local al municipiului C.-N. și de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 10584 din (...) a Judecătoriei C.-N., pe care a păstrat-o în întregime. Au fost obligați apelanții săi îi plătească intimatului C. G.-E. cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 2.678,21 lei.
Deși în cauză a declarat apel împotriva sentinței judecătoriei și pârâtul M. C.-N. prin P., instanța de apel nu s-a pronunțat și asupra apelului declarat de acest pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că este nefondată critica apelantului C. local al municipiului C.-N. de obligare la emiterea unui act administrativ în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului, cu atât mai mult cu cât s-a emis deja un act de proprietate pentru teren, la acest moment, această recunoaștere fiind în competența M. F. P., în cauză fiind vorba practic de o succesiune vacantă.
În sensul emiterii de către pârât a actului administrativ de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, prima instanță a făcut o riguroasă aplicare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din C., apreciind că recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu privit în materialitatea sa, nu este de natură să înfrângă principiul constituțional al neretroactivității legii civile.
În mod corect prima instanță a dispus obligarea apelantului la emiterea unui act administrativ care să-i ateste dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin interpretarea dispozițiilor art. 14 din C. E. a D. O., în sensul că înlăturarea posibilității reclamantului de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului moștenit în materialitatea sa exclusiv ca efect al aplicării principiului neretroactivității legii civile, ar fi de natură să determine o încălcare a dispozițiilor art. 14 din C., în combinație cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la aceeași C.
Nu a fost găsită întemeiată nici critica pârâtului referitoare la faptul că în speță ar fi vorba de o moștenire vacantă, iar reclamantul nu s-ar putea prevala de dispozițiile art. 700 alin. (2) C. civ., întrucât reclamantul a acceptat succesiunea după antecesorul său, iar construcția juridică propusă de reclamant este aceea a modului în care se asigură respectarea dreptului de moștenire și caracterul efectiv al dreptului de proprietate dobândit prin moștenire legală, în condițiile în care incapacitatea de folosință instituită în anul 1991 a fost suprimată prin modificarea C. din anul 2003, iar terenul nu a intrat nici până în prezent în patrimoniul unei terțe persoane.
Nu au fost găsite întemeiate nici criticile pârâtului apelant S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice. A., critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât a fost soluționată în primul ciclu procesual, reproducând între ghilimele paginile 12-13 din considerentele deciziei civile nr. 6. din 18 noiembrie 2009 a T.ui C..
Nici critica privind faptul că art. 41 alin. (2) din Constituția din anul 1991 nu îi conferă intimatului dreptul la contravaloarea terenurilor din R., nu poate fi primită ca fondată.
Faptul că prin interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 din C. E. a D. O., în sensul că înlăturarea posibilității reclamantului de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului moștenit în materialitatea sa exclusiv ca efect al aplicării principiului neretroactivității legii civile ar fi de natură să determine o încălcare a dispozițiilor art. 14 din C. combinat cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. tribunalul a apreciat că situația juridică din speță este acoperită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., în condițiile în careeste vorba de un drept actual și efectiv al reclamantului asupra bunului respectiv, născut în patrimoniul său în virtutea regulilor moștenirii legale, încă de la data deschiderii succesiunii.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N., ambii prin P.
În recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. a județului C., s-a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei tribunalului și rejudecând, admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului său, S. Român a susținut că pe cale de excepție reiterează lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la prevederile art. 477 C. civil și ale art. 25 din L. nr. 2., în baza cărora averile vacante și fără stăpân intră în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale a M. C.-N.
Î. bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 318 din 1 februarie 2000, că M. de F., respectiv D. V. ca reprezentant al S. Român, nu are calitate procesuală pasivă pentru bunuri din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
Î. bunul în litigiu nu face parte din domeniul public al statului, calitate de pârât nu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială care potrivit art. 4 din L. nr. 69/1991, republicată, are un patrimoniu din care poate face parte bunul respectiv sau orice altă persoană juridică ce invocă un drept asupra bunului.
Referitor la constatarea dreptului reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului C. G. la valoarea terenului, art. 41 alin. (2) din Constituția din anul
1991 reglementează dreptul la moștenire al reclamantului, iar acesta a beneficiat de dispozițiile constituționale în măsura în care a cules din masa succesorală bunurile mobile și apartamentul rămas după defunct, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor. A. normă juridică nu consacră dreptul reclamantului la contravaloarea terenurilor din R. care nu pot fi dobândite de către cetățenii străini prin moștenire legală.
În ceea ce privește obligarea S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice să predea terenul în litigiu, recurentul a arătat că nu deține posesia asupra terenului și prin urmare nu îl poate preda. De altfel, reclamantul nici măcar nu a arătat cine anume are posesia acestui teren în prezent.
În recursul declarat de pârâții C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N., ambii reprezentați de P., s-a solicitat modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâții, în principal pe cale de excepție, a lipsei calității procesuale pasive a acestora, precum și a lipsei capacității de folosință a C. local al municipiului C.-N. și în subsidiar ca nefondat.
În motivarea recursului, pârâții au susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece ambii pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar pârâtul C. local al municipiului C.-N. nu are nici capacitate de folosință.
C. municipală C.-N. de aplicare a L. nr. 1. și-a îndeplinit obligațiile de a întocmi documentația de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp, de a-l pune în posesie pe C. G. G. și de a-i elibera titlul de proprietate.
Terenul în litigiu nu se găsește în prezent în proprietatea publică sau privată a municipiului, astfel că soluția de obligare a lor la emiterea unui actadministrativ în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, este nefondată.
În cauză este vorba de o succesiune vacantă, astfel că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. B și ale art. 5 alin. (8) din Hotărârea G. nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. G. nr. 1., bunurile care provin din succesiuni vacante, intră în proprietatea statului, D. G. a F. P. județeană din cadrul M. F. P. care are calitate ca subiect de drepturi și obligații.
În cuprinsul hotărârilor atacate, nu s-a arătat concret care este temeiul legal în baza căruia pârâții-recurenți să emită un act administrativ de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantului, făcându-se doar o trimitere cu caracter general la prevederile L. nr. 2., or M. C.-N. nu are competența să emită un astfel de act, iar în atribuțiile C. local al municipiului C.- N. nu intră de asemenea o astfel de competență.
Trimiterile instanțelor de fond la prevederile L. nr. 2. sunt eronate, deoarece această lege reglementează proprietatea publică și regimul ei juridic, pe când terenul în litigiu nu are acest regim juridic.
S-a invocat pe cale de excepție lipsa capacității de folosință a C. local al municipiului C.-N., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din L. nr. 2., consiliul local fiind doar o autoritatea deliberativă, astfel că în baza art. 41 alin. (1) C.pr.civ. se impune respingerea acțiunii față de acest pârât, pentru lipsa capacității lui de folosință.
Pe fondul cauzei, pârâții-recurenți au susținut că succesiunea după defunctul C. G. s-a dezbătut la data de (...), când reclamantul în calitate de cetățean străin, nu avea dreptul să dobândească prin moștenire terenul ce a constituit proprietatea tatălui său, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituția din anul 1991.
În ipoteza în care cererea introductivă de instanță s-ar putea asimila opțiunii succesorale, termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ. este de 6 luni de la data deschiderii, respectiv de la data decesului, situație în care acțiunea este tardiv formulată. Chiar dacă s-ar invoca forța majoră la care se referă art. 700 alin. (2) C. civ., iar aceasta ar fi asimilată cu prevederea constituțională din anul 1991, după revizuirea C. în anul 2003, acea așa-zisă piedică a încetat să mai existe, dar acțiunea nu a fost formulată nici în termen de
6 luni de la data intrării în vigoare a C. revizuite în anul 2003.
În sfârșit, pârâții-recurenți au solicitat exonerarea lor de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au aflat în culpă procesuală.
Intimatul C. G.-E. prin reprezentantul său prezent în instanță la termenul de astăzi, a pus concluzii în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, deoarece nu aduc elemente de drept diferite față de criticile formulate împotriva sentinței și în apărările la prima instanță; nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor formulate, curtea înopinia majoritară reține că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În temeiul L. nr.1., prin titlul de proprietate nr. 2. din 11 august 1995, C. județeană C. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, i-a reconstituit numitului C. G. G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp situat în extravilanul municipiului C.-N., tarlaua 103, parcela 201.
Titularul reconstituirii dreptului de proprietate, C. G., a decedat la data de
(...), iar succesiunea după defunct s-a stabilit prin certificatul de moștenitor nr.
158 din (...) eliberat de notarul public L. M., din care rezultă că după defunctul C. G. decedat la data de (...), au rămas următoarele bunuri imobile: apartamentul nr. 10 situat în C.-N., str. Petroșani nr. 3, et. 2, jud. C. și dreptul de concesiuneasupra locului de mormânt situat în Cimitirul Central, parcela O nr. 284, în suprafață de 3,9 mp, iar moștenitor unic legal a fost reclamantul C. G.-E., în calitate de fiu, în cotă de 1/1 parte.
La data deschiderii succesiunii după defunctul C. G., reclamantul C. G.-E. era cetățean german, dar nu și cetățean român, iar potrivit art. 41 alin. (2) teza II- a din Constituția R. din anul 1991 „cetățenii străini și apatrizi nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor";, astfel că terenul în suprafață de 5.800 mp nu a fost inclus în masa succesorală rămasă după defunct.
Cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată, are natura juridică a unei acțiuni în constatarea masei succesorale suplimentare, rămase după defunctul C. G., de revendicare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.800 mp și de obligare la eliberarea unui act neprecizat concret, de recunoaștere a dreptului de proprietate, iar în caz de refuz sentința să țină loc de act de proprietate.
Reclamantul a susținut că încă în baza C. în vigoare la data deschiderii succesiunii, avea dreptul la echivalentul valorii terenului, dar întrucât nu i s-a acordat acest echivalent, după intrarea în vigoare a C. revizuite în anul 2003, este îndreptățit să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, întrucât S. Român nu a exercitat efectiv, până în prezent, dreptul de proprietate asupra terenului și nici nu a îndeplinit vreo formalitate de a-și crea propria materialmente bunul în patrimoniul său.
Este adevărat că potrivit art. 42 din Constituția din anul 1991, „dreptul la moștenire este garantat";, numai că acesta este un drept fundamental al cetățeanului român, or reclamantul nu era cetățean român, astfel că acest text constituțional nu intră în contradicție nicidecum cu dispozițiile art. 41 alin. (2) teza II-a din aceeași lege fundamentală, conform cărora „cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor";.
Caracterul juridic de transmisiune universală a moștenirii, ca universalitate juridică, în sensul că în principiu la moartea unei persoane fizice se transmit către succesori, toate drepturile și toate obligațiile care au aparținut autorului, prezintă numeroase excepții evidențiate ca atare de doctrină și de jurisprudență, printre care și interdicția prevăzută de art. 41 alin. (2) teza II-a din
Constituția din anul 1991.
Caracterul unitar al transmisiunii succesorale, potrivit căruia în principiu, întreaga moștenire ce se transmite este guvernată de aceleași norme juridice, indiferent de natura și originea bunurilor ori a drepturilor și obligațiilor din care este format patrimoniul succesoral, admite o serie de excepții, printre care se înscrie și reglementarea expresă cuprinsă în art. 41 alin. (2) teza II-a din Constituția din anul 1991.
În mod greșit au reținut instanțele de fond că deși textul art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituția din anul 1991 le-ar fi interzis cetățenilor străini să dobândească numai dreptul cetățeanului străin la dreptul de proprietate asupra terenurilor în materialitatea lor, nu însă și dreptul moștenitorului străin de a beneficia de echivalentul valoric al terenului, drept ce nu a fost suprimat expres printr-o dispoziție constituțională, întrucât în patrimoniul defunctului C. G. la data decesului său nu a existat un drept de creanță „. valoric al terenului în suprafață de 5.800 mp";, ci un drept real de proprietate asupra acestui teren, care nu i s-a transmis reclamantului-moștenitor din cauza interdicției constituționale. Așadar instanțele de fond recunosc că reclamantul nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului cu titlu de moștenire la data deschiderii succesiunii.
Valorificarea unui așa-zis „. valoric al terenului";, ar reprezenta un drept de creanță, pentru care acțiunea în justiție se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, iar prescrierea dreptului la acțiuneobligă instanța din oficiu să o cerceteze, conform art. 18 din același act normativ. În concepția reclamantului și a instanțelor de fond, dreptul de proprietate cu titlu de moștenire imposibil de valorificat la data deschiderii succesiunii din cauza interdicției constituționale, s-a transformat într-un așa-zis drept la „. valoric al terenului";, care în aceeași concepție a rămas suspendat de la data de (...) până la introducerea acțiunii (...), când prin „. juridic";, sau „. juridică"; (sunt denumirile acțiunii reclamantului date de tribunal), dreptul la echivalentul valoric al terenului, s-a transformat iarăși îndrept de proprietate, ceea ce este imposibil. Asistăm cu concursul instanțelor, la transformarea unui drept de proprietate într-un drept de creanță și invers, la transformarea unui drept de creanță într-un drept de proprietate, pentru a ocoli astfel dispoziția imperativă din legea fundamentală.
Dacă așa cum a susținut reclamantul și au confirmat instanțele de fond, dreptul reclamantului la echivalentul valoric al terenului exista în cuprinsul textului art. 41 alin.(2) teza II-a din Constituția din anul 1991, atunci termenul de 3 ani pentru introducerea unei acțiuni privind valorificarea dreptului de creanță, a început să curgă de la data deschiderii succesiunii, (...), astfel că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 21 mai 2008, era prescris deja.
Nici unul dintre cei trei pârâți-recurenți nu recunosc că terenul în litigiu s- ar afla în patrimoniile lor: S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice susține că terenul aparține domeniului privat al pârâtului M. C.-N., în baza art. 477 C. civil și art. 4 din L. nr. 69/1991, iar pârâții C. local al municipiului C.-N. și M. C.-N. susțin că nu dețin un drept de proprietate asupra terenului cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui C. G. care a și fost pus în posesia lui, astfel că în prezent nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului, dar dacă s-ar urma procedura vacanței succesorale, în baza art. 1 lit. B) și art. 5 alin. (8) din Hotărârea G. nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O. G. nr.1., bunul provenind din succesiunea vacantă ar intra în proprietatea statului, D. G. a F. P.
Curtea observă însă că prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul nu a învestit instanța cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea succesiunii vacante cu privire la terenul în litigiu, pentru a verifica dacă are interes în promovarea unei astfel de acțiuni și cine este beneficiarul succesiunii vacante, or art. 129 alin.(6) C.pr.civ. prevede că „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății";.
Reclamantul nu este proprietarul terenului în litigiu pentru ca în baza art. 480 C. civil să fie obligați pârâtul S. Român să îi recunoască dreptul de proprietate asupra terenului și să i-l predea în posesie, fiindcă nu deține vreun titlu de proprietate asupra lui, nici măcar un certificat de moștenitor.
Urmare a încetării interdicției cetățenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin intrarea în vigoare a C. R. revizuite în anul
2003, reclamantul nu a devenit proprietar ope legis asupra terenului în litigiu, el însuși recunoscând ca L. fundamentală nu retroactivează.
În mod just au susținut pârâții-recurenți C. local al municipiului C.-N. și
M. C.-N. prin P., că atât reclamantul cât și instanțele de fond nu au indicat textul de lege în baza căruia au fost obligați să îi elibereze reclamantului un act (hotărâre/decizie/dispoziție), cu alte cuvinte orice act, numai să fie, prin care să i se recunoască dreptul de proprietate. Or aceste entități nu pot emite decât acte prevăzute de lege și cu procedura stabilită de lege, așa cum a fost titlul de proprietate care s-a eliberat în baza dispozițiilor L. nr. 1..
Chiar dacă s-ar presupune că acești pârâți ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu cu titlu de succesiune vacantă (ceea ce nu s-a solicitat, analizat și hotărât), emiterea unuia act cu valoare de titlu deproprietate ar fi oprită de dispozițiile art. 26 alin., (1) din L. nr. 7/1996 în forma în vigoare la data soluționării acțiunii în primă instanță, care prevăd că dreptul de proprietate este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară atunci când provine din succesiune, dar acest drept se va înscrie în prealabil dacă titularul înțelege să dispună de el.
Referirea instanțelor de fond la jurisprudența C. E. a D. O. ca la un panaceu universal menit să fundamenteze acțiuni inadmisibile care nu își găsesc temei juridic în legislația internă sau corespondent juridic în jurisprudența națională, nu poate fi primită.
Potrivit art. 20 alin (2) din Constituția din anul 2003, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Acest text constituțional raportat la art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., conform căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile de lege și de principiile dreptului internațional"; nu îi este favorabil reclamantului care nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, deoarece a aparținut tatălui său, iar reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prevederile art.41 alin. (2) teza II-a din Constituția din anul 1991, care le interzicea străinilor și apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Dar art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., mai conține și alin. (2) potrivit căruia „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau amenzilor";.
Așadar, S.le semnatare (R. a ratificat C. și Protocolul nr. 1 prin L. nr. 3.), dispun de o marjă de apreciere în cadrul căreia se bucură de suveranitatea ce le permite să reglementeze regimul juridic al terenurilor situate pe teritoriul lor,
„conform interesului general";.
Î. reclamantul nu a avut niciodată vreun drept de proprietate sau vreo speranță legitimă că va dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art.14 din C. privind discriminarea, în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de acest așezământ juridic.
În ceea ce privește excepțiile reiterate de pârâți în recurs, curtea reține că asupra acestora s-au pronunțat în mod definitiv Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 6. și irevocabil Curtea de A. C. prin decizia civilă nr. 4., date în primul ciclu procesual, când acțiunea reclamantului s-a judecat exclusiv pe bază de excepții, în ceea ce îi privește pe pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. C.-N. prin P.
În privința pârâtului C. local al municipiului C.-N. prin P., acesta nu are personalitate juridică, raportat la prevederile art. 41 alin. (1) C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) și (2) C.pr.civ., se vor admite recursurile pârâților împotriva deciziei tribunalului care va fi modificată în totalitate și rejudecând, se vor admite apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței judecătoriei, care va fi schimbată, în sensul că se va respinge acțiunea civilă precizată, intentată de reclamant împotriva pârâților S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. C.-N. prin
P. ca nefondată, iar împotriva C. local al municipiului C.-N. prin P., pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
PENTRU ACESTE M.IVE
IN NUMELE L. D E C I D E :
Admite, cu majoritate de voturi, recursurile declarate de pârâții S. ROMÂN prin M. E. ȘI F., C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. prin P. ambii prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1. din 2 martie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o modifică și rejudecând, admite apelurile declarate de pârâți, împotriva sentinței civile nr. 10584 din 17 iunie 2011, a Judecătoriei C.-N., pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea civilă precizată, intentată de reclamantul C. G. E. prin mandatar M. D.-V., împotriva pârâților S. ROMÂN prin M. E. ȘI F., C. LOCAL AL M. C.-N. și M. C.-N. prin P. ca nefondată, iar împotriva pârâtului C. LOCAL AL M. C.-N. prin primar, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2012.
Judecător Judecător
T. D. M.-C. V.
Grefier
M.-L. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:1(...)-3 ex. Jud.fond.Roșu D.G.
OPINIE SEPARATĂ
Recursul declarat de C. Local al municipiului C.-N. a fost admis, constatându-se lipsa capacității de folosință a acestui pârât, soluție cu care suntem de acord. C. Local al municipiului C.-N. este o autoritate deliberativă, un organ colegial care ia hotărâri în materie administrativă privind dezvoltarea economică, socială și de mediu, administrarea domeniului public și privat al orașului, gestionarea serviciilor furnizate cetățenilor etc, după cum rezultă din dispozițiile art. 36 din L. nr. 2..
Potrivit dispozițiilor art. 21 al. 1 L. nr. 2., unitatea administrativ-teritorială are personalitate juridică, capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, constatăm că în acest litigiu pârâtul C. Local al municipiului C.-N. nu poate figura în calitate de pârât deoarece nu are capacitate de folosință.
Opinia separată vizează numai recursurile declarate de pârâții: S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. C.-N.
Recursurile S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice le apreciem ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Ambii recurenți invocă lipsa calității procesuale pasive, indicând fiecare ca având calitate procesuală pasivă, celălalt pârât.
Terenul în suprafață de 5800 mp identificat în titlul de proprietate nr.
2./(...), tarla 103, parcela 201, a fost reconstituit în favoarea antecesorului reclamantului C. G. E. A. a decedat la (...) și prin certificatul de moștenitor nr. 1. is-a recunoscut calitatea de moștenitor reclamantului C. G. E., care este cetățean german.
Cum art. 41 alin. 2 din C., în vigoare în anul 2000, prevedea interdicția ca cetățenii străini să dobândească terenuri pe teritoriul R., terenul mai sus arătat nu a putut intra efectiv în patrimoniul reclamantului, deși făcea parte din masa succesorală, care este compusă din toate drepturile și obligațiile pe care defunctul le avea la data decesului.
Nu poate fi acceptată argumentația pârâtului M. C.-N., potrivit căreia acest teren a făcut obiectul unei moșteniri vacante, întrucât defunctul are un moștenitor, reclamantul, care a beneficiat de bunurile mobile și de apartamentul antecesorului său, dispozițiile art. 477 Cod civil, referitoare la moștenirile vacante, nefiind incidente.
Terenul a fost în patrimoniul defunctului C. G., după decesul acestuia terenul nu a putut trece în patrimoniul moștenitorului datorită interdicției constituționale, situație de care pârâtul M. C.-N. a luat cunoștință când a operat certificatului de moștenitor în evidențele sale. Deși terenul a făcut parte din patrimoniul succesoral și având în vedere caracterul universal al moștenirii, acesta trebuia să fie transmis reclamantului, căruia dreptul de moștenire îi este garantat de C. Î. terenul nu a putut fi dobândit de moștenitor, în aceste condiții situația juridică a terenului este asimilabilă unui bun fără stăpân și, potrivit dispozițiilor art. 25 din L. nr. 2., urmează să intre în proprietatea privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale.
Prin OG nr. 1. și prin HG nr.731/2007 se stabilește procedura și condițiile în care se inventariază bunurile fără stăpân de către deținătorii acestora și se predau Direcției Generale a F. P., urmând ca ulterior să fie valorificate.
Urmărind această procedură, constatăm că bunul în materialitatea sa se află pe raza teritorială a M. C.-N., acesta având obligația de a-l inventaria și preda
D.F.F.P., potrivit procedurii prevăzută de actele normative indicate.
Deoarece pârâtul recurent nu și-a îndeplinit această obligație și nu a urmat această procedură, este în culpă procesuală, și în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 41 Cod proc.civ., a fost chemat în judecată în calitate de pârât, ca deținător al bunului.
Pe de altă parte, în mod corect în primul ciclu procesual s-a reținut că pârâtul S. Român are calitate procesuală pasivă, în calitate de garant al dreptului de proprietate în substanța lui, fiind conferită calitatea procesuală pasivă de art. 25 din Decretul nr. 31/1954 în acest caz.
Potrivit dispozițiilor art. 316 Cod proc.civ., dezlegările date în căile de atac sunt obligatorii pentru instanțele de fond. D. casare cu trimitere spre rejudecare, instanța este obligată să respecte dispozițiile instanței de control judiciar.
Problema calității procesuale pasive a pârâților a fost soluționată în apel, unde s-a stabilit că pârâții au calitate procesuală pasivă, instanța de rejudecare urmând să soluționeze fondul cauzei.
În aceste circumstanțe nici părțile nu mai pot, în al doilea ciclu procesual, să atace probleme de drept dezlegate de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nici măcar nu a atacat cu recurs (în primul ciclu procesual) decizia pronunțată în apel care stabilea calitatea procesuală pasivă a acestuia. În acest context, în al doilea ciclu procesual nici nu mai putea să atace în apel și recurs, o problemă necontestată în primul ciclu procesual, asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat și decizia a fost menținută în recurs.
Așadar, în mod legal s-a reținut că pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice și M. C.-N., au calitate procesuală pasivă, criticile recurenților în acest sens fiind nefondate.
În ceea ce privește fondul cauzei, nu poate fi primită critica pârâtului recurent S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice potrivit căreia aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 din C. nu îi conferă reclamantului dreptul la echivalentul terenului din R..
Interdicția instituită de dispozițiile art. 41 alin. 2 Constituția din 1991, impunea până în 2003, ca cetățenii străini să nu poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul R. A. legiuitor, garanta prin C. în art. 42 dreptul de proprietate asupra moștenirii.
În baza acestei garanții a dreptului de proprietate dobândit prin moștenire, statul trebuia să îi confere reclamantului un remediu pentru interdicția stabilită.
În prezent, imobilul există în materialitatea sa, așa încât nimic nu împiedică S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. C.-N. să acorde acest teren cu titlu de echivalent valoric al terenului pe care nu l-a putut dobândi prin moștenire în anul 2000.
Într-adevăr acest imobil în litigiu nu exista evidențiat în baza de date a M.
F. P., însă nu este culpa reclamantului această împrejurare.
M. C.-N., în calitate de deținător al terenului, trebuia, în momentul în care a operat certificatul de moștenitor, să demareze operația de înregistrare a acestuia la Ministerul Finanțelor Publice.
Pe de altă parte, dreptul de a valorifica bunurile fără stăpân aparține M. F. P., potrivit art. 1 lit. e din OG nr. 1.. Pârâții fiind în culpă procesuală pentru că nu și-au îndeplinit obligațiile legate de evidențiere a bunului, nu pot invoca propria lor culpă, fiind aplicabil în acest caz principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans";.
Din această perspectivă, P.ul municipiului C.-N. nu poate invoca lipsa de competență pentru emiterea titlului, după cum a dispus instanța de fond, oricum, în ipoteza în care pârâtul nu emitea titlu, hotărârea instanței urma să țină locul acestuia.
În ceea ce privește critica M. C.-N. referitoare la faptul că reclamantul a fost repus în termenul de opțiune succesorală, prevăzut de art. 700 alin. 2 C. civil, după modificarea C., nici aceasta nu este fondată.
Dreptul de opțiune succesorală este un act juridic indivizibil, nefiind posibil ca reclamantul să poată opta pentru o parte a moștenirii și să fie repus în termenul de opțiune succesorală ulterior, întrucât exista o interdicție pentru anumite bunuri.
Soluția propusă de pârâtul recurent ar echivala cu ridicarea interdicției de a dobândi terenuri și pentru succesiunile deschise anterior revizuirii C., (...).
A. problemă legată de aplicarea în timp a dispozițiilor C. (revizuite), a fost analizată și de doctrină, cât și de Curtea Constituțională, statuându-se că dispozițiile C. revizuite nu pot fi aplicate pentru fapte juridice petrecute anterior, întrucât s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. 2 C. și art. 1 Cod. civil.
Prin Decizia C. Constituționale nr. 408/(...) care deși se referă la dispozițiile L. nr. 5., abrogată în prezent, este actuală din prisma interpretării condițiilor în care cetățenii străini pot dobândi terenuri în R..
A., în considerentele deciziei s-a reținut că (art. 44 din C. nu poate fi interpretat decât în sensul că este de imediată aplicare dispoziția privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în R., de către cetățeni străini, cu condiția ca moștenirea să se fi deschis după data intrării în vigoare a C. revizuite.
Așadar, reclamantul nu putea uza de dispozițiile art. 650 și urm. C. civil, deoarece succesiunea a fost deschisă în 2000 și s-a stabilit prin procedura notarială moștenitorul, prin urmare acțiunea cu care reclamantul a investit instanța nu are natura unei acțiuni vizând suplimentarea masei succesorale.
Apreciem că în mod legal instanța de fond a sesizat că în prezenta cauză există o contrarietate în Constituția adoptată în 1991, derivând din faptul că, pe de o parte, se include interdicția cetățenilor străini de a dobândi terenuri în R., art. 41 alin. 2, iar, pe de altă parte, art. 42 garantează dreptul la moștenire, această contrarietate încălcând dispozițiile C.i.
Prin această acțiune reclamantul tinde la remedierea nerespectării dreptului la moștenire, protejat de art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale. Potrivit dispozițiilor art. 13 din C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. A. dispoziție legală permite oricărei persoane care se pretinde victima unei dispoziții a C.i, posibilitatea de a sesiza instanța cu o acțiune prin care să se constate această violare a convenției, încetarea sa și repararea prejudiciului. În cazul de față statul trebuie să ofere moștenitorului legal un mijloc alternativ de a garanta dreptul de proprietate care-i derivă din dreptul de moștenire, acesta fiind chiar prezenta acțiune.
Prin interdicția aplicată cetățenilor străini de a dobândi terenul prin moștenire legală, s-a creat o diferență între moștenitori cetățeni români și cetățeni străini care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. De fapt, această neconcordanță între dispozițiile C. s-a remediat după revizuirea C., în prezent și cetățenii străini pot să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor și prin moștenire. Î. pentru moștenirile deschise până în 2003 statul trebuie să asigure efectivitatea dreptului de proprietate decurgând din moștenirea legală, acordarea echivalentului valoric reprezentat de un alt teren, care poate fi dat în compensare, fiind o reparație echitabilă.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., cauza Prety vs. Marea Britanie 2002, diferența de tratament între pesoanele aflate în situații identice sau comparabile este discriminatorie dacă nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, respectiv nu urmărește realizarea unui scop legitim sau a unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.
Construcția juridică a acțiunii cu care reclamantul a investit instanța este sui generis, însă este un remediu efectiv pentru S. Român, pentru a evita prejudicierea reclamantului și respectarea concordanței între legislația internă și dispozițiile C.i.
Prin urmare, pentru a nu lipsi moștenitorul, cetățean străin, de dreptul de proprietate dobândit prin moștenire, garantat prin C., din perspectiva art. 1
Protocolul nr. 1 C.E.D.O., precum și pentru a nu-l supune unui tratament diferit față de alți moștenitori, din perspectiva dispozițiilor art. 14 C.E.D.O., cu aplicarea art. 13 din C.E.D.O. corect a fost admisă acțiunea reclamantului.
JUDECĂTOR:
A.-T. N.
(...)
| ← Decizia civilă nr. 43/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Sentința civilă nr. 20/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
