Decizia civilă nr. 293/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 293/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
A.-A. P.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MFP - D. M., împotriva sentinței civile nr. 1742 din 29 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul R. V., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cursul dimineții, reclamantul-intimat a depus la dosar, prin fax, concluzii scrise.
Se contată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a pârâtului S.
Român prin MFP - D. M., în a critica modul de soluționare al petitului privind acordarea daunelor morale și al constatării prescripției dreptului la acțiune, și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate de instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. apreciază că pe fond recursul este întemeiat, motiv pentru care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul constatării lipsei caracterului politic al condamnării, întrucât infracțiunea săvârșită de reclamant, respectiv trecerea frauduloasă a frontierei, a avut un caracter personal, și nu a reprezentat un act de opoziție față de regimul comunist.
C U R T E A
Pr in sen tin ț a c iv il ă n r. 1742/(...) a T . M., s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul R. V., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin decizia penală nr. 65/(...) pronunțată în dosarul nr. 33/1972 al T. S. - Secția penală - Completul militar.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamant de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul R. V. a fost condamnat, prin decizia penală nr. 65/(...), pronunțată de T. S. - Secția penală - Completul militar, la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. 2 Cod penal, la un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 245 alin. 1-3 Cod penal și la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 1. alin. 2, 4 și 5 din C. aerian.
Conform art. 33 lit. a și 34 lit. a Cod penal, R. V. a executat 3 ani și 6 luni închisoare.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, infracțiunea prevăzută de art. 323 din C. penal din 1936 constituie de drept infracțiune cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Din cuprinsul sentinței penale nr. 244/(...) a T. Militar B., precum și din considerentele deciziei penale nr. 65/(...) a T. S. - Secția penală - Completul militar, a rezultat că și celelalte fapte reținute în sarcina reclamantului au un caracter politic, din starea de fapt reținută de instanțele militare care au pronunțat hotărârile penale rezultând intenția reclamantului de exprimare a protestului împotriva dictaturii, terorii comuniste, abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică.
Reclamantul a fost judecat și condamnat de instanțele militare, care judecau infracțiunile cu caracter politic.
Așa fiind, în baza art. 1 al. 2 și al. 3 din Legea nr. 221/2009, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin decizia penală nr. 65/(...).
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, instanța a reținut următoarele considerente:
În au fost publicate Deciziile C. Constituționale nr. 1358/2010 și nr.
1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 118/1990, C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
Prin Decizia nr. 12 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. 14/2011
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
C. de conducere al C. de A. B. și C. de conducere al C. de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziilor C. Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul O.. Decizia este obligatorie, potrivit art. 330 ind.
7 alin. 4 din C. de procedură civilă.
În ceea ce privește precizarea de acțiune din (...), instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect daune morale, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ:
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamantul și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C.civ., tribunalul a constatat următoarele:
Art. 998 C.civ. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a
S.ui Român, nici în temeiul art. 35 din D. nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C.civ., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, trebuie analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantului, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.civ.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, precizată, prezenta acțiune a fost sau nupromovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr.
1..
Reclamantul prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. M., a investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului prin condamnare, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută, este de subliniat faptul că reclamantul au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantul nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
T. a apreciat că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat, mai ales că, la data de (...), în Monitorul O. al României nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada dedinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în România au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., fiind deci prescrisă extinctiv.
T. a apreciat că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă nici raportat la practica C., cauzele menționate în considerentele deciziei nr. 1358/2010 a C. Constituționale și a faptului că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În fine, instanța a reținut că tot în urma declarării ca neconstituționale a temeiului de drept ce conferea dreptul obținerii daunelor morale, potrivit Legii nr. 221/2009, reclamantul nu are o „speranță legitimă"; în obținerea unei despăgubiri morale.
Împ o tr iv a aces te i s en tințe a decl ar at recurs pâr âtul S . Ro mân, solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii în totalitate.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că infracțiunile pentru care a fost condamnat reclamantul nu constituie condamnări cu caracter politic, reclamantul fiind ținut să dovedească natura politică a condamnării.
Celelalte motive de recurs vizează aserțiuni ale pârâtei referitoare la daunele morale, însă având în vedere faptul că prin hotărârea recurată această cerere a fost respinsă, la termenul de judecată din (...) instanța din oficiu a invocat excepția lipsei de interes a pârâtului S. Român prin MFP - D. M., în a critica modul de soluționare al petitului privind acordarea daunelor morale și al constatării prescripției dreptului la acțiune, astfel încât aceste motive nu vor mai fi expuse.
Ex amin ând recursul decl ar at, pr in pr is ma mo tivulu i v iz ân d greș ita
cons tatare a c ar ac te rulu i pol itic al cond amn ăr ii, cur te a con s tată c ă aces ta este fondat.
Așa cum corect a reținut prima instanță, prin decizia penală nr.
65/(...), reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 323 alin. 2 Cod penal și art. 245 alin. 1-3 Cod penal, raportate la art. 20 C. pen.
și art. 107 alin. 2.4 și 5 din C. aerian.
În considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că rezoluția infracțională a început în cursul anului 1970, continuând până în ziua de (...), când atât reclamantul, cât și alte persoane, având calitatea de coinculpați au fost descoperite de autorități și arestate.
Starea de fapt în ceea ce îl privește pe reclamant a constat în aceea că în cursul lunii martie 1971, după ce a sustras de la părinții săi suma de
8000 lei, a plecat împreună cu alte două persoane din B. M. spre L., cu scopul de a se angaja în Portul Constanța și de a intra în relații cu vreunul din comandanții vaselor străine, pe care să-i determine prin corupere să-i îmbarce și să-i socată ilegal din țară.
Aveau în vedere și posibilitatea de a se urca și ascunde pe un vas pentru a călători clandestin până la trecerea frontierei.
Nereușind să se angajeze ca muncitori în port, s-au înscris la un curs de calificare în meseria de ospătari, cu intenția de a se înscrie mai târziu la o excursie ce se organiza în Turcia și astfel să rămână în această țară, ori pentru a găsi o altă posibilitate de a trece peste graniță în mod fraudulos.
Înainte de terminarea cursului școlii de ospătari, reclamantul a fost luat acasă, la B. M., de mama sa, însă nu a renunțat la ideea sa de a pleca fraudulos din țară, astfel încât la începutul lunii septembrie 1971 a inițiat o serie de discuții cu alți prieteni și coinculpați în dosar, în sensul de a pleca în mod fraudulos din țară, hotărând ca plecarea să se facă prin deturnarea unei curse TAROM, alte variante luate în discuție fiind răpirea unui avion, ideea la care au renunțat curând ajungând la concluzia că acest lucru este greu de realizat, precum și aceea de răpire a unui pilot pe care fie prin corupere, fie prin forță, să-l oblige să-i ducă într-o țară capitalistă.
Din această stare de fapt fiind reținută în sarcina reclamantului, nu reiese însă că faptele reținute în sarcina sa au fost săvârșite cu scopul opunerii la regimul comunist în sensul prev. de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009: constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Acest aspect este relevant, întrucât în privința unui alt coinculpat din cauză, numitul F. V., s-a reținut că acesta a purtat o serie de discuții dușmănoase la adresa orânduirii socialiste, făcând referiri și la schimbarearegimului sau a conducerii actuale, fapte care denotă că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat ca urmare a atitudinii sale de oponență față de regimul comunist.
În privința reclamantului o astfel de opoziție fățișă față de regimul comunist nu reiese din conținutul hotărârii de condamnare, dar nici nu este exclusă.
Întrucât clarificarea acestui aspect - dacă intenția reclamantului de a părăsi fraudulos țara în anul 1971 s-a datorat opoziției sale față de regimul totalitar - impune suplimentarea probațiunii, prin dovezi care în prezenta etapă procesuală nu pot fi administrate, în baza art. 312 alin. 1, 5
Cod proc.civ., curtea va admite recursul în parte, va casa sentința în parte și va trimite cauza spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuția reclamantului necesitatea administrării unor probe care să releve atitudinea subiectivă a acestuia față de regimul comunist, precum și dacă exista o legătură între intenția sa de a părăsi țara în mod fraudulos și o eventuală opoziție față de regim.
Este de menționat faptul că raportat la data săvârșirii faptelor pentru care reclamantul a fost condamnat - anii 1970 - 1971 - era deja în vigoare C. penal din 1968.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat reclamantul prev. de art. 245 și 323 alin. 2 nu coincid în C. penal din 1968 cu cele prevăzute în aceleași articole ale C.ui penal din 1936, art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr.
221/2009, prevăzând în mod explicit că sunt condamnări politice de drept cele dispuse pentru infracțiunile menționate în acest text de lege, prevăzute de C. penal din 1936.
Art. 245 din C. penal Carol al II-lea sancționa infracțiunea de abuz de putere în cadrul Capitolului „Delicte săvârșite de funcționarii publici";, iar art. 323 alin. 2 infracțiunea de ațâțări, instigări și alte delicte contra liniștii publice din cadrul Capitolului „Crime și delicte de incursiune pe teritoriul țării";.
Raportat la diferența de incriminare dintre celor două coduri, la data săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat reclamantul și la dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, reiese că faptele nu se încadrează în categoria condamnărilor politice de drept.
Se impune administrarea de probe pentru a se stabili dacă faptele săvârșite de reclamant sunt susceptibile de a fi considerate condamnare cu caracter politic, instanța urmând, în caz afirmativ, să constate acest caracter.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1742 din 29 septembrie 2011 a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează înparte și trimite cauza spre rejudecarea pe fond aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. C. V. A.-T. N. A. A. P. M. L. T.
Red. MV dact. GC
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 3520/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 4520/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
