Decizia civilă nr. 3295/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3295/R/2012
Ședința publică din 28 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții M. M. ȘI B. I., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.
275 din 22 martie 2012 a T. C., pronunță în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 211/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 22 iunie 2012, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, M. M. și B. I., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că, prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de către reclamanții recurenți, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea acestuia în parte, respectiv înlăturarea obligației de la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 275 din 22 martie 2012 a T. C. , au fost admise în parte acțiunile conexate formulate de reclamanții M. M. și B. I. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, in consecință:
A fost respinsă cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferită de antecesorul reclamanților B. I. prin S. penală nr.
531/(...) pronunțată de T. M. C.
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrativ constând din stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicată antecesorului reclamanților ulterior executării condamnării cu caracter politic și până la data de (...).
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu în perioada (...)-(...), dispuse împotriva reclamanților M. M. și B. I.
A fost respinsă cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, constatarea că antecesorul reclamanților i s-au confiscate toate bunurile mobile și imobile.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 212.477,55 lei despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4105 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, se reține că, prin sentința penală nr. 531 pronunțată de T. militar C. la data de 1 martie 1949, B. I., născut la data de 15 august 1896 in Năoiu Jud. C., fiul lui V. și T., a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare corecțională și 5000 lei amendă corecțională, pentru infracțiunea prevăzută de art. 327 Cod penal și la 3 luni închisoare corecțională infracțiunea prev. de art. 33,35 din L.
190/1947. În temeiul dispozițiilor art. 101 Cod penal, s-a dispus executarea pedepsei mai grave iar in temeiul disp. art. 463 C.J.M s-a dispus computarea arestui preventiv începând cu data de 14 ian. 1949
Condamnatul a executat pedeapsa in Penitenciarul Bistrița după cum rezultă din cuprinsul Mandatului de arestare nr. 619 din 10 martie
1949 emis de T. M. C.
B. I. a fost tatăl reclamanților M. Ana, născută B. și B. I. și a decedat la data de 4 aug. 1996, după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar.
La data de 2 martie 1949, după pronunțarea sentinței de condamnarea lui B. I., familia acestuia, printre care și reclamanții, au fost dislocați și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu in Turda, motivul dislocării fiind acela că au fost considerați indezirabili din punct de vedere politic.
După executarea pedepsei cu închisoarea, în decembrie 1949, B. I. a avut și el domiciliu obligatoriu împreună cu membrii familiei sale.
Începând cu anul 1950, familia B. a avut domiciliu obligatoriu in G..
Restricțiile domiciliare dispuse împotriva membrilor familiei B. au încetat la data de (...).
Tatălui reclamanților i s-au confiscat bunuri imobile și mobile din gospodărie, după cum rezultă din Procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 3 martie 1949.
Reclamanților li s-au stabilit drepturile prevăzute în D. L. 1. prin H. nr. 892/(...), respectiv nr. 394/(...).
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării suferită de tatăl lor, precum și a măsurilor administrative de dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu dispusă față de ei și de tatăl lor B. I.
În ceea ce privește condamnarea, infracțiunile pentru care a fost condamnat B. I., se află printre cele enumerate la art. 1 din L. 2., socotite dedrept condamnări cu caracter politic, ale cărei efecte sunt înlăturate de drept, fără a fi necesară constatarea caracterului politic al condamnării pe cale judiciară.
Prin acest considerent, in temeiul disp. art. 1 și 2, coroborat cu art. 3
4 din L. 2., a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferită de antecesorul reclamanților B. I. prin sentința penală nr. 531/(...) pronunțată de T. M. C.
In ceea ce privește măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu la care au fost supuși reclamanții in perioada (...)-(...) li măsura domiciliului obligatoriu la care a fost supus tatăl reclamanților, B. I., ulterior executării pedepsei și până la (...), cererea de constatarea caracterului politic aceasta a fost apreciată întemeiată, căci motivul pentru care au fost dispuse aceste măsuri, a fost acela că familia a fost considerată indezirabilă din punct de vedere politic.
În consecință, in temeiul disp. art. 4 alin 2 din L. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând din stabilirea domiciliului obligatoriu, aplicată antecesorului reclamanților anterior executării condamnării cu caracter politic și până la data de (...) și al măsurii administrative de dislocare și stabilire domiciliu obligatoriu în perioada (...)-(...), dispuse împotriva reclamanților M. M. și B. I.
În ceea ce privește cererea având ca obiect plata despăgubirilor morale:
Prin D. nr. 1358/(...) a C. Constituționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s- a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, acțiunea promovată este lipsită de temei juridic, urmând a fi respinsă.
Din motivarea Deciziei C. Constituționale, T. reține faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";,
„C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă"; (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fostcitată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o „speranță legitimă"; în obținerea compensațiilor respective.
Totodată, s-a avut în vedere că „despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din D. - lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă";.
Un alt aspect reținut pe către Curtea Constituțională a fost nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacrate de L. nr. 2., din punctul de vedere al paralelismului în sensul că reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ, în procesul de legiferare fiind interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenței unor asemenea neconcordanțe, vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice, conform art. 14 și 16 din legea menționată.
Ori, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, există D.
L. nr. 1., OUG nr. 2. pe de o parte și L. nr. 2. pe de altă parte.
De asemenea, aceeași lege prevede în art. 6 alin. 1 că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate însă aceste despăgubiri au fost acordate cu motivația că pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de D. L. nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii. Însă, în opinia C., aceste despăgubiri au menirea de a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale iar nu de a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
S-a mai constatat faptul că textul de lege criticat nu este clar și precis, ducând la aplicarea incoerentă a acestuia, instanțele de judecată acordând despăgubiri extrem de mari, de până la 600.000 Euro, ceea ce constituie o aplicare excesivă și nerezonabilă, chiar și criteriile introduse prin OUG nr. 6. fiind insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală din perspectiva clarității și previzibilității.
Prevederile Convenției pentru Apărarea D. O. nu pot constitui temei pentru acțiunea in despăgubiri, pentru fapte săvârșite anterior aderării S.ui
R. la această convenție.
Referitor la cererea având ca obiect despăgubiri morale întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, instanța a reținut că potrivit art. 1 din D. L.
167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită,începe să curgă dela data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute de chiar din momentul condamnării.
S.ul represiv care exista in R.ia până in 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care au împiedicat reclamanta să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea apreciem că până la data de 22 decembrie
1989 cursul prescripției acțiunii in despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul in care sistemul represiv întreținut cu ajutorul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamanta să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a antecesorului lor.
Caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării Legii 2., prin D. L. 1. și OUG 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat de condamnarea cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării OUG 2..
Art. 5 din L. 2. nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție, în sensul art. 16 lit. a din D. 167/1958, căci acest text legal a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1. pronunțată de Curtea Constituțională, ori potrivit art. 147 din Constituția R.iei, o normă legală declarată neconstituțională nu mai produce efecte.
Raportând data introducerii acțiunii - 2 iulie, respectiv 5 iulie 2010 la cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG
2.-30 decembrie 1999, ajungem la concluzia că dreptul la acțiunea in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, cererea reclamanților pentru despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 998 cod civil a fost apreciată ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește cererea pentru acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale, instanța a arătat următoarele:
Cererea reclamanților pentru despăgubiri materiale se întemeiază pe dispozițiile art. 5 lit. b) din L. 2., care se referă la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate.
Dat fiind că acest text legal permite formularea unei acțiuni in realizarea dreptului, acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea faptului că antecesorului său i s-au confiscat toate bunurile mobile și imobile din gospodărie, apare ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 111 Cod pr. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a probat să bunurile trecute in inventarul depus la dosar reprezentau toate bunurile mobile și imobile din patrimoniul lui B. I.
Prin inventarul și procesul verbal de predare primire din 3 martie
1949, reclamanții au dovedit că din gospodăria tatălui lor B. ioan au fost confiscate următoarele bunuri: 1 cal rasa arab, 2 vaci cu lapte. 2 viței, 4 boi de înjugat, 3 juninci, 4 porci de prăsilă, 19 porci de prăsilă, 34 porci de tăiat, 32 de oi, 10 miei, 43 păsări, 5 rațe, 3 gâște, 3 curci, 38 colonii de albine, 135 kg. G., 300 kg. Orz, 300 kg ovăz, 3000 kg porumb, 120 kg fasole, 70 kg floarea soarelui, 120 kg sămânță cânepă, 700 kg cartofi, 3 kg arpagic, 3300 kg fân, 1500 kg paie,5 kg miere, 17 kg lână, 10 kg fuior cânepă, 4 kg pielicele miel țigaie, 3 pluguri tracțiune animală, 3 boroane tracțiune animală, 1 uruitoare de grăunțe cu ciocane, 1 uruitoare cu pietre,
1 căruță, 2 care, 3 sănii, 1 ham, 1 căpăstru, e topoare, 3 lanțuri pentru vite,
3 lanțuri pentru car, 2 funii cânepă , 1 dulap veselă, 3 mese, 3scaune,1 dulap arhivă, 2 canapele, 3 lăzi rufe, 30 inguri, 10 furculițe, 3 căni, 13 pahare, 30 farfurii, 1 castron, 1 cratiță, 18 oale, 3 paturi, 1 saltea paie, 2 cearceafuri, 9 pături, 6 perne, 5 fețe pernă, 19 prosoape, 8 buc. pantaloni de vară, 6 cămăși femei, 4 rochii femei, 3 bluze femei, 6 cămăși bărbați, 1 buc. poale, 1 vestă femeiască, 1 vestă bărbătească, 2 fulare, 8 broboade, 2 cioareci, 20 m.l. pânză cânepă, 19 m.l. pânză cioareci, 8 m.l pânză americană, 42 m.l. pânză fuior, 3 cravate, 5 perechi izmene, 23 tablouri diferite,21 saci, 1 mașină cusut, 1 sobă gătit,3 lămpi diferite .
Aceste bunuri au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de expert R. I. D. la suma de 144.277,55 lei .
De asemenea, s-a dovedit, prin același proces verbal de inventariere și predare-primire, că, din gospodăria lui B. I., au fost confiscate și următoarele bunuri imobile: o casă administrație, 1 grajd animale, 1 coteț porci, 1 coteț păsări, 1 saivan oi, 1 magazie cereale, 1 pătul porumb, 1 remiză mașini, 2 bucătării de vară, 2 fântâni, teren intravilan in suprafață de 2800 m.p. aferent construcțiilor menționate mai sus.
Aceste bunuri au fost evaluate prin raportul de expertiză întocmit de expert B. V. la suma de 68.200 lei, din care 35.000 lei valoarea construcțiilor și 33.200 lei valoarea terenului.
În temeiul disp. art. 5 lit. b) din L. 2. și art. 1169 Cod civil, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 212.477,55 lei despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 și 276 Cod pr.civ, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4105 lei cheltuieli parțiale de judecată reprezentând onorarii experți și onorariu avocațial parțial, calculat proporțional cu pretențiile admise.
Recursul
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen leal recurs ambele părți.
Reclamanții au solicitat modificarea ei, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, respectiv inclusiv a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, pe motiv că legea nu interzice și nici nu exclude posibilitatea instanței de a constata aceasta, precum și a celui privind acordarea daunelor morale pe motiv că S. R. are o obligație legală și nu una morală de a repara prejudiciul, iar decizia C. Constituționale, ca și decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, creează o nedreptate imensă și o discriminare față de soluțiile pronunțate în spețe similare, încălcând dreptul la un proces echitabil, dreptul la un bun și Protocolul nr. 12 privind interzicerea discriminării.
Cheltuielile de judecată se impun a fi acordate integral, ele reprezentând onorariile celor doi experți și onorariul avocațial de câte 1000 lei achitat de fiecare reclamant, aceștia nefiind în culpă pentru declanșarea acțiunii, decizia C. Constituționale fiind pronunțată după înregistrarea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, pe motiv că nu s-a făcut dovada confiscării bunurilor, din înscrisul existent la f. 100 din dosarul instanței de fond rezultând că antecesorul reclamanților a fost expropriat de 53 ha pământ prin D. nr. 8., terenul nefiind, așadar, confiscat în baza sentinței penale de condamnare, iar bunurile mobile nu pot face obiectul Legii nr. 2.. În plus, valorilestabilite prin expertiză sunt exagerate, așa cum rezultă din obiecțiunile formulate de pârât și chiar din răspunsul experților la acestea.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
raportat la dispozițiile art. 304 1Cod proc.civ., ce constituie temeiul lor în
drept, curtea constată următoarele:
Astfel, în ceea ce privește recursul reclamanților, acesta este parțial fondat, întrucât, într-adevăr, recunoașterea de drept a caracterului politic al unor condamnări prin L. nr. 2. nu împiedică instanțele de judecată ca, la cererea persoanelor interesate, să constate aceasta prin hotărârea judecătorească pe care o pronunță, aceasta fiind o modalitate de reparare pe cale nepatrimonială a unui prejudiciu moral, legea neindividualizând persoanele vizate de reglementarea pe care o cuprinde.
Sunt fondate și criticile referitoare la acordarea cheltuieli de judecată, în condițiile în care au fost acordate despăgubirile materiale solicitate de către reclamanți, impunându-se și acordarea cheltuielilor de judecată aferente stabilirii cuantumului acestora, respectiv a onorariilor experților, precum și a cuantumului onorariului avocațial integral, chiar dacă un capăt de cerere a fost respins, pârâtul fiind în culpă pentru adoptarea unei legi neconstituționale în temeiul căruia a fost declanșat prezentul proces civil.
Este nefondată, însă, critica referitoare la neacordarea daunelor morale, în condițiile în care acestea au rămas lipsite de temei juridic ca urmare a pronunțării deciziei C. Constituționale, iar, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 3307Cod proc.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat și modalitatea în care instanțele de judecată urmează să aplice dispozițiile deciziei C. Constituționale, instanța fondului nefăcând decât să respecte aceste decizii și înlăturând în mod corect criticile reclamanților referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un bun și a aplicării unui tratament diferențiat unor persoane aflate în situații juridice egale. În ceea ce privește recursul pârâtului, acesta a afirmat că cele 53 ha teren nu ar fi fost confiscate în baza hotărârii penale, ci expropriate, însă nu este vorba de un decret de expropriere, ci de o decizie a M.ui Afacerilor Interne, fiind vorba de o măsură de preluare abuzivă ca urmare a aplicării măsurii administrative cu caracter politic de fixare a domiciliului obligatoriu, așa cum rezultă din hotărârea de trecere în evidență de la f. 100 din dosarul primei instanțe la care se face referire în recurs. Bunurile mobile constituie obiect al Legii nr. 2., întrucât aceasta nu face distincția la care face referire pârâtul recurent, reparând prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă atât a bunurilor imobile, cât și a celor mobile, ca urmare a condamnării sau aplicării unei măsuri administrative cu caracter politic. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acestea au fost stabilite printr-o expertiză judiciară, expertul răspunzând obiecțiunilor formulate de pârât, răspunsul la aceste obiecțiuni nefiind criticat punctual prin motivele recursului. În temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod proc.civ., curtea, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și admite în parte recursul declarat de reclamanții M. M. ȘI B. I. împotriva sentinței civile nr. 275 din 22 martie 2012 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică parțial, în sensul că constată caracterul politic al condamnării suferite de defunctul B. I. prin sentința penală nr. 531/(...) a T. M. C. Obligă pârâtul să le plătească reclamanților suma de 5180 lei cheltuieli de judecată la fond. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 28 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Plecată în C.O., semnează Vicepreședintele curții, JUDECĂTOR D.-L. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: C. V. B.
| ← Decizia civilă nr. 4416/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2566/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
