Decizia civilă nr. 4416/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4416/R/2012
Ședința publică din data de 24 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V., împotriva sentinței civile nr. 490 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror S. A.
La apelul nominal la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamantul- recurent M. V., asistat de avocat P. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtului- intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului- recurent depune la dosar delegația de reprezentare și copiile a două bilete de ieșire din spital prin care înțelege să probeze efectele măsurilor luate de regimul comunist.
C., din oficiu, pune în discuția părților, necesitatea recalificării căii de atac din apel în recurs, pentru următoarele considerente. Primul petit cu care reclamantul a investit instanța se referă la constatarea caracterului politic al condamnări, iar prin al doilea petit se solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral pe dreptul comun, în această situație, calea de atac fiind dată de petitul principal, de constatare a caracterului politic al condamnării. Conform prevederilor art. XIII din L. nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în primă instanță în cauzele promovate în baza Legii nr. 2., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, la curtea de apel.
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că nu se opune recalificării căii de atac din apel în recurs.
Reprezentanta parchetului de pe lângă C. de A. C. apreciază că se impune recalificarea căii de atac din apel în recus.
C., după deliberare, în temeiul prevederilor art. XIII din L. nr.
202/2010, recalifică calea de atac din apel în recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se constate caracterul politic al condamnării suferite de reclamant și obligarea pârâtului la plata daunelor morale solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului, apreciind că sentința instanței de fond este temeinică și legală. Având în vedere că la dosar există dovezi cu privire la condamnarea din anul 1958, pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 Cod penal, precum și faptul că pentru astfel de infracțiuni caracterul politic este recunoscut de drept, nu mai era necesar ca instanța să constate caracterul politic al măsurii administrative a condamnării reclamantului. În ceea e privește acordarea daunelor morale, corect a constat instanța de fond că această cerere este prescrisă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 490 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...) a fost admisă excepția prescripției și a fost respinsă ca prescrisă cererea având ca obiect daune morale, întemeiată pe art. 998, 999
Cod civil, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată dereclamantul M. V., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției.
Analizând această excepție, instanța a reținut că petitul de obligare a pârâtului la plata de daune morale a fost întemeiat pe art. 998 și 999 Cod civil, art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. fiind declarat neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C.
Instanța a observat că, așa cum a reținut chiar și C. E. a D. O., în deciziile sale, statele sunt libere să reglementeze termene și proceduri speciale de urmat pentru valorificarea unor drepturi.
Astfel, potrivit art. 1 din D. Lege 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât
și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R.ia până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamantul să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poateaprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamantul să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică.
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării Legii 2., prin D.-lege nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-lege nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normative ulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, în temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri și pe cale de consecință, a respins ca prescris capătul de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri formulat de reclamantul M. V. împotriva S.ui R..
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant, instanța a reținut că reclamantul a fost condamnat, prin S. nr. 3., la pedeapsa închisorii de 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 267 alin. IV Cod penal.
Ori, potrivit art. 1 din L. nr. 2., constituie condamnare politică cea pentru fapta prevăzută de art. 267 Cod penal. Ca atare, caracterul politic al condamnării este recunoscut prin lege și este superflu a mai fi constatat printr-o hotărâre judecătorească.
Față de respingerea capetelor principale de cerere, a fost respinsă și cererea având ca obiect cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. V., solicitândinstanței modificarea sentinței și admiterea acțiunii cum a fost formulată.
Calea de atac a fost recalificată în recurs în ședința publică din (...).
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că a fost condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, aproape 18 ani. Regimul de detenție a fost greu de suportat, întrucât nu a avut voie să intre în legătură cu familia în perioada 1958-1961, iar după ce a fost eliberat, s-a angajat cu mare greutate datorită cazierului.
Având în vedere consecințele negative avute în plan familia și social, precum și intensitatea cu care reclamantul a perceput aceste consecințe, se justifică acordarea daunelor morale, de altfel C. E. a D. O. a statuat constant că sunt întemeiate pretențiile de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor condamnări nedrepte, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil.
Prin încercarea de trecere frauduloasă a frontierei, reclamantul a dorit să-și exercite dreptul la libertate, ocrotit de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția E. a D. O..
În ceea ce privește daunele morale invocate, temeiul acestora îl reprezintă dispozițiile art. 998 și 999 C civil, iar dreptul la acțiune a devenit efectiv doar la data intrării în vigoare a Legii nr. 2..
Prin urmare, recurentul a apreciat că în mod nelegal s-a respins petitul de obligare a pârâtului de plată a despăgubirilor cu titlu de prejudiciu moral, ca prescris.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Acțiunea a fost formulată după pronunțarea deciziei C. Constituționale nr. 1. și și-a precizat acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, art. 998 C.
În speță reclamantul a optat pentru stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat în temeiul răspunderii civile delictuale.
În privința măsurilor reparatorii pe care fostele state comuniste le-au legiferat, C. E. a arătat constant în jurisprudența sa că nu impune statelor contractante nici o restricție în exercițiul libertății lor de a determina
domeniul de aplicație a legislației pe care ele pot să o adopte în materiarestituirii de bunuri preluate de stat și în a stabili condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie bunurile. Acest principiu se aplică în cazul tuturor măsurilor pe care țările din Europa Centrală și de Est le-au adoptat pentru repararea prejudiciilor create ca urmare a abuzurilor comise în perioada totalitarismului. Acordarea despăgubirilor pentru daune morale este la libera apreciere a legislativului și în considerentele Deciziei nr.1. Curtea Constituțională a reținut că despăgubirile prevăzute de L. nr. 2. au același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1. motiv pentru care nu pot fi considerate drepte și echitabile.
Problema în discuție este dacă după declararea neconstituționalității art. 5 din L. nr. 2. se mai poate promova cu succes o acțiune pe dreptul comun.
Considerăm că nu poate fi ignorat principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant - și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
Însă, fiind vorba de un drept de creanță instanța în temeiul art. 18 din
D. 167/1958 a verificat dacă dreptul la acțiune nu este prescris. În mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 8 din D. 167/1958 și s-a constatat că acțiunea este prescrisă.
Susținerea recurentului, potrivit căreia termenul de prescripție curge de la data intrării în vigoare a L. nr. 2. nu poate fi reținută deoarece după încheierea termenului de prescripție nu se mai poate discuta de întreruperea acestui termen. L. nr. 2. stipulează un termen de prescripție de 3 ani însă pentru despăgubirile care se pot acorda în temeiul acestui act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotrivasentinței civile nr. 490 din 15 iunie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o va menține
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 490 din 15 iunie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. C. M. CONȚ
GREFIER M.-L. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 1795/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3295/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
