Decizia civilă nr. 1225/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1225/R/2012

Ședința publică din data de 7 martie 2012

Instanța constituită din:

P.:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

M.-C. V.

A.-T. N.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul O. S. B., împotriva deciziei civile nr. 87 din 13 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul C. P. precum și pe reclamanta R. N. A P. R. - D. S. S., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtului- recurent O. S. B., avocat C. A., în substituirea d-nei avocat H. R.-N., reprezentantul reclamantului-intimat C. P., numitul P. I., în calitate de președinte și reprezentanta reclamantei-intimate R. N. a P. R. - D. S. S., consilier juridic N. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la 23 și 28 februarie 2012 reclamanții-intimați au depus la dosar prin fax și prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

La data de 28 februarie 2012, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, timbrajul aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.

Recursul este legal timbrat cu 13,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul de azi, reprezentant pârâtului-recurent depune la dosar delegația de substituire, iar reprezentanta reclamanților-intimați depune la dosar delegația de reprezentare și dovada comunicării întâmpinării pârâtului-recurent.

Se constată că în cursul dimineții, s-a depus la dosar din partea reclamantei-intimate R. N. a P. R. - D. S. o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a avea posibilitatea de a se prezenta la instanță.

La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei-intimate arată că a formulat această cerere pentru că nu știa dacă poate ajunge la prima strigare a cauzei, însă având în vedere că a reușit să ajungă, înțelege să nu o mai susțină.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,

Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtului-recurent susține pe larg recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând în principal admiterea acestuia și pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive de instanță ca fiind inadmisibilă în modalitatea formulată, aceasta fiind o acțiune în realizarea dreptului, ce nu poate fi admisă în raport cu art. 111 Cod procedură civilă; în subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate și pe cale de consecință admițând în totul apelul așa cum a fost formulat, să se dispună anularea hotărârii atacate, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței depuse la dosar.

Una dintre criticile ce pot fi aduse deciziei recurate și sentinței pronunțate de instanța de fond este faptul că contractul de colaborare a fost încheiat din partea C. P. de către o persoană fără calitate, întrucât în mod evident d-lui P. I., președintele composesoratului, îi expirase mandatul, astfel că nu avea calitatea de reprezentant al acestuia.

Acțiunea, așa cum a fost formulată, duce cu gândul la o acțiune în revendicare, dat fiind faptul că finalitatea ei ar fi realizarea dreptului și pe cale de consecință predarea în deplină proprietate și posesie, ori administrare a unei suprafețe de teren. A. acțiune, pe lângă faptul că nu este una în constatarea dreptului ci în realizarea lui, fiind astfel inadmisibilă, este de asemenea evaluabilă în bani. Prin acțiunea în constatare pârâtul a fost obligat să facă ceva, respectiv să predea în administrare în regim silvic o suprafață de teren către o D. S. S., persoană cu care nu are nici un raport contractual, și nu are nici o calitate în această cauză.

Reprezentanta reclamantei-intimate R. N. a P. R. - D. S. S. solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică

și legală a deciziei recurate. În mod corect instanța de apel a respins excepțiile reiterate și în fața instanței de recurs. C. procesuală pasivă a D. S. S. trebuie apreciată în raport de petitul 2 al cererii, prin care s-a solicitat instanței să oblige O. S. B. să predea suprafața de pădure D. S. S. Î.-adevăr față de contractul încheiat între C. P. și O. S. B., D. S. S. are calitatea de terț. Obligația de a preda suprafața de pădure presupune o încetare a contractului inițial încheiat de C. P. cu O. S. B.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al d-lui P. I. pentru C. P., în mod corect a fost respinsă de instanță, întrucât cererea de modificare a conducerii composesoratului a fost respinsă, iar Hotărârea Adunării Generale nr. 1 din 11 aprilie 2010 a fost anulată.

Apreciază că în mod corect instanța a reținut faptul că reclamanta C. P. nu are la dispoziție o altă acțiune pentru clarificarea raportului juridic dintre părți, în sensul celor solicitate prin petit, respingând astfel excepția inadmisibilității cererii.

Referitor la fondul cauzei, având în vedere că prin contractul încheiat între C. P. și O. S. B. s-a stipulat că acesta poate înceta în cazul apariției unei oferte de prestări servicii mai avantajoasă decât cea existentă, composesoratul a solicitat A. O. S. B., prin adresa nr. 1 din 112 noiembrie

2010, încetarea acestui contract, întrucât a apărut o nouă ofertă, solicitând totodată predarea respectivei suprafețe în baza unui proces-verbal de predare-primire, potrivit contractului încheiat. Oferta mai avantajoasă a fost dovedită, contrar susținerilor recurentului, prin contractul de prestări servicii silvice, încheiat cu D. S. S. în care este menționat tariful unitar.

Reprezentantul reclamantului-intimat C. P. solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate de reprezentanta D. S. S. A. totodată că au înțeles să renunțe la contractul încheiat cu O. S. B. întrucât le-a distrus pădurea, „au tăiat-o la ras";.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. 1455 din 9 iunie 2011 a Judecătoriei Z., s-a admis acțiunea intentată de reclamantele C. P. și R. N. A P. R. - D. S. S., împotriva pârâtei A. B.-O. S. B. și în consecință, s-a constatat încetarea efectelor contractului de administrare în regim silvic încheiat între reclamanta A. C. P. și pârâta A. B.-O. S. B., începând cu data de (...).

A fost obligată pârâta A. B.-O. S. B. să îi predea spre administrare în regim silvic, reclamantei D. S. S., suprafața de 282 ha pădure care a făcut obiectul contractului ale cărui efecte au încetat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta A. C. P. și pârâta A. B.-O. S. B., s-a încheiat la data de (...) un contract de asociere, al cărui obiect a fost prestarea de către pârâtă a serviciilor de administrare în regim silvic a suprafeței de 280,20 ha teren forestier, proprietatea reclamantei, mai exact asigurarea pazei pădurii.

În art. 13 lit. f) din contractul de asociere s-a prevăzut că acesta poate înceta în cazul apariției unei oferte de prestări de servicii mai avantajoase decât cea existentă, prevedere de care se poate prevala exclusiv beneficiara serviciilor, sub singura condiție de a dovedi oferta mai avantajoasă.

Oferta mai avantajoasă s-a ivit, iar reclamanta a încheiat la data de

(...) contractul privind prestarea serviciilor silvice cu reclamanta R. R.-D. S. S.

Hotărârea de schimbare a partenerului contractual a fost luată de composesorat în condiții legale și statutare, din moment ce nicio persoană interesată din cadrul acestei organizații nu a cerut anularea acestei hotărâri.

Cum reclamanta nu are la dispoziție o altă acțiune decât acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ., acțiunea s-a admis pe acest temei juridic și în consecință, s-a constatat încetarea efectelor contractului de administrare în regim silvic, încheiat între reclamanta A. C. P. și pârâta A. B. -. S. B., începând cu data de (...), când s-a încheiat noul contract.

Conform art. 10-13 din Regulamentul aprobat prin H. nr. 1., preluarea unei suprafețe de fond forestier pentru care nu este încheiat contract de administrare sau de servicii silvice, pentru care contractul a încetat ori ocolului silvic care asigura administrarea sau serviciile silvice i s-a retras autorizația de funcționare, se face prin control de fond.

Controlul de fond are ca obiect limitele fondului forestier, pentru a stabili eventualele încălcări de hotar, starea bornelor de hotar și a limitelor amenajistice, identificarea arborilor, puieților sau lăstarilor tăiați, rupți sau scoși din rădăcini fără drept, prin parcurgerea întregii suprafețe, evaluarea prejudiciilor și calculul pagubelor, modul de determinare pe teren a zonelor și traseelor autorizate pentru pășunat, adăpat și adăpostire, după caz.

Controlul de fond se face în cel mult 30 de zile de la data solicitării, de către un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice care răspunde de silvicultură, în prezența proprietarului sau a unui împuternicit al acestuia, a unui delegat al ocolului silvic care urmează să asigure administrarea sau serviciile silvice, împuternicit de șeful de ocol, a pădurarului care preia după caz, a pădurarului care predă suprafața de fond forestier.

A. pârâtă are o obligație propter rem, care derivă din natura specială a serviciilor care formează obiectul său de activitate și anume obligația de predare spre administrare fondului silvic, pe bază de control de fond, noii entități învestite cu prestarea serviciilor în regim silvic, D. S. S.

Prin decizia civilă nr. 87 din 13 decembrie 2011 a T.ui S., s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A. B.-O. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1455 din (...) a Judecătoriei Z..

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R. N. a P. R. D. S. S. este neîntemeiată.

Acțiunea cu care reclamantele au sesizat instanța, privește constatarea încetării contractului de asociere încheiat între C. P. și apelantă, precum și obligarea acesteia din urmă de a preda în favoarea D. S. S.-O. S. J., suprafața de pădure care a format obiectul prestațiilor reglementate prin contractul inițial și care ulterior au format obiectul unui nou contract.

Față de primul capăt de cerere, intimata nu are calitate procesuală activă, întrucât nu este parte a contractului încheiat între apelantă și C. P., însă raportat la cel de-al doilea capăt de cerere, aceasta își justifică această calitate, deoarece ea însăși este parte într-un nou contract care privește aceeași suprafață de pădure pentru administrarea căreia s-a încheiat cu apelanta, primul contract de prestări servicii.

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a președintelui C. P., a fost respinsă în mod corect de prima instanță, deoarece P. I. a semnat acțiunea în calitate de președinte și de reprezentant al C.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că nu este întemeiată critica apelantei referitoare la faptul că prima instanță nu ar fi efectuat o cercetare amănunțită în legătură cu oferta cea mai avantajoasă, iar intimata R. N. a P. R.-D. S. S. nu a probat în mod real că oferta sa ar fi mai avantajoasă, cu atât mai mult cu cât verificând apărările formulate de aceasta în fața primei instanțe prin întâmpinare, se observă că aceasta nu a formulat nicio apărare pe fondul cauzei, limitându-se doar să invoce lipsa calității de reprezentant al C. P., în persoana lui P. I.

În mod corect a reținut prima instanță că potrivit art. 13 lit. f) din contractul de asociere nr. 272/(...), acesta încetează printre altele și în cazul în care apare o ofertă mai avantajoasă decât cea convenită cu apelanta, de 50 lei/ha/an.

Oferta făcută C. P. pentru aceleași servicii stabilite în sarcina apelantei este de 35 lei+TVA/ha/an, aspect ce rezultă din contractul de prestări servicii nr. 8670 din (...), încheiat între reclamantele-intimate.

Faptul că în contractul încheiat cu apelanta nu sunt înserate criterii care să definească oferta cea mai avantajoasă, se presupune că avantajele ofertei se stabilesc în funcție de interesele beneficiarului C. P..

D. S. S. are obligația să dovedească avantajele ofertei sale numai în raport cu C. P. ca parte componentă și nu față de apelantă, care în cel de- al doilea contract nu este parte, ci terț.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs O. S. B., solicitând în principal admiterea recursului iar pe cale de consecință respingerea acțiunii introductive ca inadmisibile în modalitatea formulată, aceasta fiind o acțiune în realizarea dreptului ce nu poate fi admisă în raport cu art. 111 C.pr.civ., iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei instanței de apel iar pe cale de consecință, admițând în totul apelul așa cum a fost formulat, să se dispună anularea sentinței atacate în sensul trimiterii spre rejudecare a soluției către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că în apel nu a adus critici sentinței prin prisma art. 13 lit. f) din contractul de asociere, întrucât din punctul de vedere al asigurării pazei, oferta nu devine neapărat mai favorabilă în cazul în care este mai puțin împovărătoare financiar, ci mai favorabilă este asigurarea unei paze serioase și cu un personal calificat mai numeros.

Una din criteriile ce pot fi aduse sentinței și deciziei, este faptul că contractul de colaborare a fost încheiat din partea C. P. de către o persoană fără calitate, întrucât în mod evident semnatarului îi expirase mandatul.

Instanța trebuia să se pronunțe asupra excepției lipsei calității de reprezentant inclusiv în fața instanței de fond, lucru pe care în mod evident nu l-a făcut. Chiar dacă reprezentantul societății nu avea cunoștințele juridice necesare pentru a face diferențierea între ceea ce înseamnă excepție și un alt tip de apărare în procesul civil, atât timp cât calitatea sus-amintită a fost contestată, instanța avea obligația să califice ca atare problema de drept ridicată.

Formula în care a fost redactată acțiunea introductivă, duce cu gândul la o acțiune în revendicare, dat fiind faptul că finalitatea ei ar fi realizarea dreptului și pe cale de consecință predarea în deplină proprietate și posesie, ori administrare a unei suprafețe de teren.

Pe lângă faptul că nu este o acțiune în constatarea dreptului ci în realizarea lui, fiind astfel inadmisibilă, este de asemenea evaluabilă în bani.

Mai mult decât atât, prin acțiunea în constatare au fost din nou obligați să facă ceva, mai exact să predea în administrare în regim silvic o suprafață de teren către o persoană cu care nu are raport contractual, mai exact D. S. S., care nu are niciun fel de calitate în această cauză.

Atitudinea instanței de a ignora aceste chestiuni, echivalează cu a primi într-un asemenea tip de cauză orice ocol silvic de drept privat, față de care recurentul nu are un raport contractual, obligându-l să le predea ceea ce nu le aparține. Chiar dacă instanța de fond ar fi putut cântări prin absurd că contractul a încetat în virtutea acelei clauze invocate, recurentul nu poate fi obligat printr-o acțiune în revendicare, cel mult să predea această suprafață de teren persoanei care i-a transmis posesia, folosința și dispoziția materială, respectiv dreptul de administrare contractuală pe o perioadă limitată de timp.

Nu numai că P. I. nu și-a făcut dovada calității de reprezentant dar nici măcar nu a făcut dovada faptului că în virtutea unei hotărâri ale

Adunării Generale s-a început această acțiune civilă. La această critică instanța nu face niciun fel de referire, decât doar în sală pe cale orală i s-a spus că în mod evident este așa atâta vreme cât acțiunea poartă ștampila unității. Noi susținem în continuare că bunurile nu pot fi luate în considerare în felul acesta, întrucât fie vorbim despre administrator ori despre directorul unei unități, o asemenea hotărâre care vizează întreg patrimoniu unei societăți, asociații sau ocol silvic, nu poate fi luată decât în acest mod. A. convingere ne-a fost întărită prin prezența în sală a unor persoane, parte din Composesorat și că nimeni din Composesorat nu a fot întrebat dacă dorește rezilierea contractului cu noi și încheierea unui alt contract, a mai arătat recurentul.

Toate aceste chestiuni pe care noi le relatăm nu le vom ști niciodată cu certitudine, întrucât nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a dorit sub nicio formă să afle adevărul în cauză, mușamalizând astfel sub o formulă juridică nemaiîntâlnită de realizarea dreptului printr-o acțiune în constatare, transferul unor sume de bani aferente exploatării a nu mai puțin de 282 ha pădure, conchide recurentul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 11, art. 274, art. 304 pct. 6,7,8,9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C.pr.civ.

Intimații C. P. și R. N. a P. R.-D. S. S. prin întâmpinare depusă la dosar f. 8-11, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:

Obiect al recursului îl constituie decizia tribunalului, iar nu sentința judecătoriei, însă recurentul formulează concomitent critici atât împotriva sentinței, cât și a deciziei.

În actuala lui configurație, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

Reclamanții au învestit instanța cu o cerere prin care au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul să se constate încetarea contractului de asociere nr. 2. de administrare în regim silvic a suprafeței de 282 ha pădure și obligarea pârâtei să predea suprafața de pădure D. S. S.-O. S. J.

În contractul de asociere nr. 272 din (...) încheiat între A. B. și O. S. B., la art. 13 lit.f) partea a 2-a, s-a prevăzut că acesta încetează "în cazul apariției unei oferte de prestări servicii mai avantajoase decât cea existentă";. Serviciile de pază ale pădurii asigurate prin acest contract de O. S. B., beneficiarei, erau de 50 lei pe an pentru un hectar de pădure.

Ulterior, prin contractul de prestări servicii silvice nr. 8670 din

15.11 201, încheiat între D. S. S. împreună cu O. S. J. în calitate de prestatori și proprietarul beneficiar C. P., tariful unitar pentru serviciile de pază a pădurii au fost convenite la suma de 35 lei +TVA pe an pentru un hectar de pădure.

În mod evident tariful stabilit în cel de-al doilea contract este mai mic decât în primul, așadar mai avantajos, iar în privința calității serviciilor oferite, D. S. S. și O. S. J. au o experiență bogată, pe care au dobândit-o de-a lungul timpului.

Conform art. 969 alin. (1) Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit art. 111 partea I-a C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.

În temeiul acestui text legal, reclamanții aveau deschisă calea acțiunii în constatarea încetării contractului de asociere, soluția dată acestui capăt de cerere neputând fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

A. nu este o acțiune în revendicare sau în rezilierea contractului așa cum în mod eronat susține recurentul.

Prin același contract de asociere nr. 272 din (...), la art. 13 lit. b) s-a prevăzut că "în situația încetării contractului, ocolul silvic va preda proprietarului, pe baza unui proces verbal de predare-primire, suprafața ce face obiectul contractului…";

Cel de-al doilea capăt de cerere a fost de obligare a A. B.-O. S. B., să predea suprafața de 282 ha D. S. S.-O. S. J., iar ca natură juridică, este o obligație de a face.

Nu se predă proprietatea asupra celor 282 ha pădure, de la pârâtul- recurent la intimați D. S. S.-O. S. J., pentru că în cauză nu s-a formulat o acțiune în revendicare, ci se transferă serviciile de pază de la un prestator la altul, la solicitarea beneficiarului.

Este nerelevant faptul că între cei doi prestatori de servicii nu există raporturi juridice, deoarece dacă într-o primă etapă recurentul i-ar fi predat beneficiarului obiectul asupra căruia se exercită serviciile de pază, până la predarea pădurii spre pază D. S. S.-O. S. J., s-ar fi intercalat un interval de timp în care pădurea ar fi rămas fără pază asigurată.

Contractul de colaborare a fost încheiat din partea C. P. de reprezentantul său legal, tribunalul reținând în mod corect că reprezentantul composesoratului este P. I. în calitate de președinte, iar potrivit art. 25 din Statutul C., președintele reprezintă composesoratul în raporturile cu terții. Persoanele interesate nu au atacat contractul în justiție.

Având în vedere că motivele de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 6,7,8,9, C.pr.civ. sunt nefondate, în baza art. 312 alin. (1) din același cod se va respinge recursul ca nefondat, menținându-se decizia tribunalului în totalitate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O. S. B. împotriva deciziei civile nr. 87 din 13 decembrie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.

P.

Judecători

T. D.

M.-C. V.

A.-T. N.

Grefier

M. L. T.

Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.fond:P. C.

Jud.apel:Năsăudean P., Drăjan G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1225/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă