Decizia civilă nr. 332/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 332/R/2012

Ședința publică din 27 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. G. : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. V., împotriva sentinței civile nr. 1315 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamantul G. V., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.

C. constată că recursul reclamantului a fost redactat de către doamna avocat D. I., iar la f. 5 din dosar se află împuternicirea avocațială care atestă împrejurarea că reclamantul G. V. a împuternicit-o pe doamna avocat D. I. doar pentru redactarea recursului, nu și pentru susținerea acestuia.

De asemenea, C. constată că prin încheierea ședinței publice din data de (...), în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, iar la data de (...), a fost înregistrată la dosar o cerere, prin care reclamantul recurent, prin intermediul doamnei avocat D. I., solicită repunerea pe rol a cauzei, stabilirea unui nou termen de judecată și citarea părților în vederea continuării judecății, iar în temeiul art. 242 alin. 2

C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nelegal a recursului declarat de reclamantul G. V., având în vedere că prin recurs reclamantul critică soluția instanței de fond, pentru că aceasta a respins probele solicitate de reclamant și a reținut în mod greșit că măsura administrativă aplicată tatălui reclamantului, respectiv includerea acestuia în rândul chiaburilor, nu este o măsură administrativă cu caracter politic, însă în opinia sa, instanța de fond în mod corect a reținut împrejurarea că măsura administrativă privind includerea tatălui reclamantului în rândul chiaburilor nu se încadrează în prevederile Legii nr. 2..

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 1315/(...), pronunțată de T ribun alul Mar amu reșîn dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul G. V., împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

„L. nr. 221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. Astfel, art. 3 stipulează:

Decretul nr. 258/(...), Decretul nr. 77/(...) și Decretul nr. 89/17 februarie

1958; b) Hotărârea C. de M. nr. 2., nr. 1.154/(...), nr. 344/(...), nr. 3., nr.

1554/(...), nr. 337/(...), nr. 237/(...), nr. 282/(...), nr. 1.108/(...); c) Ordinul nr. 100/Cabinet din (...) al Direcțiunii Generale a

Securității P.orului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui

Afacerilor Interne; e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui

Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838/(...) al M.ui Securității S.ui.

Art. 4 din L. nr. 2. la alineatul al doilea arată că: „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art.

3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.

Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., respectiv: „ exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la

14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..

Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.

În speță, din chiar cuprinsul acțiunii introductive de instanță și din răspunsul la întâmpinare, rezultă că reclamantul nu afirmă că tatăl său ar fi fost acuzat de săvârșirea vreunor fapte îndreptate împotriva guvernului totalitar de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din O.U.G. 2. respectiv art. 3 din L. nr. 2. sau a oricăror fapte de opunere la regimul comunist.

Reclamantul nu invocă o opoziție față de regim, care ar fi dus la luarea măsurii la care se referă.

Reclamantul arată în mod explicit că tatăl său a fost declarat chiabur datorită împrejurării că a avut mai multe bunuri în proprietate - fila 2 din dosar, afirmând că declararea tatălui său drept chiabur este în esență măsura abuzivă al cărei caracter politic solicită a se constata în temeiul Legii nr. 2..

Având în vedere dispozițiile art. 3 și art. 4 din L. nr. 2., art. 4 alin. 2 care trimite la art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., arătând că prevederile art. 1 alin. 3se aplică în mod corespunzător, instanța apreciază că aceste dispoziții se aplică exclusiv persoanelor care au luptat împotriva regimului comunist instaurat la 6 martie 1945 sau au efectuat acțiuni vădite de opunere față de acesta.

Art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. prevede acordarea de despăgubirireprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate printr-o hotărâre decondamnare sau ca efect al unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2., dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a oținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

În speță, nu s-a dovedit existența unei condamnări politice sau a unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2., astfel încât dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. nu își găsesc aplicarea.

Reclamantul avea la dispoziție L. nr. 1., L. nr. 2. pentru a solicita despăgubiri pentru bunurile confiscate.

În ceea ce privește petitul având ca obiect acordarea de daune morale, acesta este de asemenea neîntemeiat.

Prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. A din L. nr. 2. sunt neconstituționale.

În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, art. 31 din aceeași lege, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi este definitivă și obligatorie. Dispozițiile din L. nr. 2. constatate ca fiind neconstituționale și- au încetat efectele.

Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în conformitate cu art. 147 din Constituția

României și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, republicată, în prezent nu mai există niciun temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă";.

Împotriva aces te i sen tințe a decl ar at rec urs , în termen legal, reclamantuG. V., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9

C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., arătându-se că soluționarea cererii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe testimoniale, probe care au fost solicitate și la instanța de fond, dar pe care aceasta le-a respins.

Pentru dovedirea cererii reclamantului, respectiv, a măsurilor represive la care familia reclamantului a fost supusă, prin includerea tatălui său pe lista oficială a chiaburilor din C., era absolut necesar administrarea probelor testimoniale.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că includerea în rândul chiaburilor nu este o măsură administrativă cu caracter politic, câtă vreme, aceasta, prin esență, este o măsură abuzivă caracteristică unui regim de opresiune, fiind exercitată de organele represive ale regimului comunist.

În lipsa dovezii unei măsuri administrative cu caracter politic, nu se pot acorda despăgubirile materiale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.

2..

Dovada existenței măsurii administrative cu caracter politic se află la fila 5 din dosar, respectiv, lista chiaburilor din comuna C., unde tatăl reclamantului este înregistrat ca și chiabur.

Greșit reține instanța de fond că reclamantul avea posibilitatea să solicite despăgubiri pentru bunurile confiscate în temeiul Legii nr. 1. și a Legii nr. 2., încălcând astfel principiul disponibilității părților, în condițiile în care dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 lit. b din L. nr. 2., pentru bunurile confiscate, este conferit chiar de L. nr. 2..

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âtul in timat S. R o mân pr in

M in is terul F in anțelor Publ ice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,cu motivarea că în cauză nu a fost dovedită existența unei condamnări politice sau a unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 2., astfel încât, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din această lege nu și mai găsesc aplicarea.

Recursul este nefondat.

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat T.ui M. să constate caracterul politic al măsurilor administrative luate față de defunctul tată al reclamantului, G. V., în perioada anilor 1945 - 1963, constând în includerea acestuia pe lista oficială a chiaburilor din C.; să oblige pârâtul la plata unor daune materiale, pentru bunurile confiscate, trecute în proprietatea C. - ului, și nerestituite, respectiv, o moară de pe râul V. M., o semănătoare de porumb și o prășitoare; să dispună obligarea pârâtului la plata unor daune morale de 500.000 lei pentru suferințele și prejudiciile suferite prin luarea acestei măsuri.

Pentru ca reclamantul să poată beneficia de acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile pretins confiscate, în conformitate cu art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., era absolut necesar ca în prealabil să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate față de defunctul tată al reclamantului.

L. nr. 2. definește ce anume se înțelege prin măsură administrativă cu caracter politic, precizând în art. 3:

„Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea C. de M. nr. 2., C. de M. nr. 1.154 din 26 octombrie

1950, Hotărârea C. de M. nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea C. de M. nr.

3., C. de M. nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea C. de M. nr. 337 din

11 martie 1954, Hotărârea C. de M. nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea C. de M. nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea C. de M. nr.

1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii

Generale a Securității P.orului;d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M.ui Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M.ui

Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M.ui Securității S.ui";.

Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile Legii nr. 2., să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.

Astfel, art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. prevede că : „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.

Nicăieri în textul Legii nr. 2. nu se menționează că ar avea caracter politic, ori că ar constitui o măsură administrativă cu caracter politic, măsura de includere a unei persoane pe lista chiaburilor.

Este bine știut faptul că includerea unei anumite persoane pe lista așa-numiților chiaburi a prezentat relevanță juridică, în perioada ulterioară celui de-al doilea război mondial, doar din punct de vedere al înfăptuirii colectivizării, toți cei declarați chiaburi fiind obligați, de conjunctura politică a acelor vremuri, să se înscrie cu toate terenurile, uneltele agricole, animalele existente în gospodărie, în C., sub sancțiunea rigorilor prevăzute de legislația atunci în vigoare.

Prin urmare, includerea pe lista chiaburilor a avut drept scop imediat forțarea intrării în C. a persoanei respective, nereprezentând o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul noțiunii pretinse de art. 3 coroborat cu art. 4 din L. nr. 2..

Corect a reținut, așadar, prima instanță că includerea antecesorului reclamantului pe lista chiaburilor nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic.

Acțiunile prin care se solicită, de către persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, acordarea unor despăgubiri materiale, în condițiile prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., pe de o parte, pot fi promovate doar de către persoanele care au suferit efectiv condamnări cu caracter politic sau cărora le-au fost aplicate măsuri administrative cu caracter politic, iar pe de altă parte, pot avea ca obiect doar daune materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Cu alte cuvinte, pentru incidența art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: să existe o condamnare cu caracter politic, dintre cele despre care face vorbire art. 1 și art. 2 din L. nr. 2. sau o măsură administrativă cu caracter politic dintre cele la care face referire art. 3 și art. 4 din aceeași lege; bunurile pentru care se solicită despăgubiri materiale să fi fost bunuri confiscate printr-o hotărâre de condamnare, ori ca efect al unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2.; bunurile respective să nu fi fost restituite, sau să nu fi fost obținute despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 1. ori ale Legii nr. 2..

În speță, nu este vorba despre bunuri confiscate printr-o hotărâre de condamnare, ori ca efect al unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 2., ci despre bunuri trecute în proprietatea C. - ului, ca efect al colectivizării.

În consecință, aceste bunuri nu se circumscriu dispozițiilor art. 5 alin.

1 lit. b din L. nr. 2..

Corect a reținut prima instanță că reclamantul avea posibilitatea să solicite restituirea bunurilor trecute la C., în natură sau prin echivalent, în condițiile Legii nr. 1. sau ale Legii nr. 2., fără ca această reținere a primei instanțe să reprezinte, așa cum nefondat susține recurentul, o încălcare a principiul disponibilității.

Instanța de fond s-a pronunțat strict în limitele cu care a fost învestită, arătând elaborat de ce anume includerea pe lista chiaburilor nu reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, respectiv, de ce nu sunt incidente în cauză prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., iar trimiterea la posibilitatea pe care o avea reclamantul, pentru valorificarea pretențiilor sale în temeiul Legii nr. 1. sau a Legii nr. 2., nu reprezintă în niciun caz o pronunțare ultra petita, ci doar o subliniere a opțiunii legale pe care reclamantul o putea urma.

Administrarea unor probe testimoniale nu se impunea în cauză, pentru dovedirea pretențiilor reclamantului, în condițiile în care situația particulară a speței nu se circumscria dispozițiilor art. 3 și art. 4 coroborat cu art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., astfel încât, C. constată că în mod corect prima instanță a respins cererile în probațiune formulate de reclamant.

Așa fiind, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. V., împotriva sentinței civile nr. 1315 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

G. A.-A. M.

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

J.fond: D. Țiplea

← Decizia civilă nr. 3525/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă		Decizia civilă nr. 1851/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă →

Decizia civilă nr. 332/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 332/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă