Decizia civilă nr. 337/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 337/R/2012
Ședința publică din 27 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G. : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R. A.- I. și R. M.- M., împotriva sentinței civile nr. 1916 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții R. A.-I. și R. M.-M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr.
221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că recursul reclamanților a fost redactat prin intermediul doamnei avocat A. G., care nu a depus la dosar o împuternicire avocațială în acest sens, însă la f. 20 din dosarul instanței de fond se găsește împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamanții R. A.-I. și R.
M.-M. au împuternicit-o pe doamna avocat A. G. să-i reprezinte în fața instanței de fond, mandat în baza căruia, doamna avocat A. G. era îndreptățită să declare recurs în numele clienților săi.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea hotărârii recurate ca fiind vădit temeinică și esențial legală.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În privința recursului declarat de reclamanți, C. din oficiu, în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii, pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a principiului nediscriminării.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei Parchetu-lui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar și pune în vedere acesteia ca odată cu concluziile pe fond să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii, pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a principiului nediscriminării, având în vedere că aceste texte legale nu au fost invocate în fața instanței de fond, acțiunea reclamanților fiind întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a și b din L. nr. 221/2009.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că antecesorul reclamanților a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art. 209 C. din 1936, iar aceasta este o măsură administrativă cu caracter politic și având în vedere că prin acțiune, reclamanții au invocat prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, pune concluzii de admitere a recursului declarat de reclamanți și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților, respectiv să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicată antecesorului reclamanților și menținerea soluției instanței de fond cu privire la petitul referitor la acordarea daunelor morale, ca urmare a aplicării Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1916 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanții R. A. I. și R. M. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri L. nr. 221/2009.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 577 din 27 august 1953 pronunțată de T. M. T. O. în dosarul
512/1953 tatăl reclamanților numitul R. I. a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal. De asemenea a mai fost obligat prin aceiași sentință la 100 lei cheltuieli penale.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 221/2009: „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Prin L. nr. 221/2009 se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avutcurajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, infracțiunea prevăzută de art. 209 Cod penal pentru care a fost condamnat tatăl reclamanților se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 221/2009.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 221/2009, articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul
14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial
În cursul procesului reclamanții au mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, se poate constata că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția României privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată s-a constatat că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamanți în anul 2010.
Termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și Decretul - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția Legii nr. 221/2009 s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își înce tează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția României. Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-ohotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamanți, respectiv contravaloarea, actualizată cu rata inflației a sumelor reprezentând amendă corecțională achitată prin sentința penală nr. 577/1953 și cheltuieli de judecată achitate, în baza art. 5 lit. b din L. nr. 221/2001, s-a apreciat că aceste pretenții nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanții și-au întemeiat în drept aceste pretenții pe dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b din L. nr. 221/2009. Conform acestui text de lege se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada (...) - (...), sau a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.
Din cele de mai sus reiese că, legea precizează că daunele ce pot fi acordate vizează bunuri ce au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Ori pretențiile solicitate de reclamanți și care vizează amenda corecțională achitată și cheltuieli de judecată nu intră în categoria bunurilor enumerate în mod expres în textul de lege amintit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții R. A. I. și R. M. M. solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, modificarea în tot a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive deinstanță cu obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 Euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamanților prin condamnarea cu caracter politic la pedeapsa de 25 de ani închisoare corecțională, la restituirea sumei de 600 lei reprezentând amenzi și cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că cererea de acordare a daunelor morale înregistrată la Tribunalul Maramureș la data de (...) a fost întemeiată pe disp. art. 5 din L. nr. 221/2009, declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C., aceste dispoziții încetând efectele juridice începând cu data de 31 dec. 2010.
La termenul din data de (...), primul termen de judecată acordat în cauză după ce disp. art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale și-au încetat efectele juridice în baza art. 132 alin. 1
C.proc.civ. a completat temeiul de drept al acțiunii cu disp. art. 998-999 C.civ.
Potrivit art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 din L. 221/2009 cererea de constatare a caracterului politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral trebuie introdusă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Invederează că indemnizația acordată în baza Decretului 118/1990 reprezintă exclusiv un drept de securitate socială, de protecție socială nu o despăgubire pentru prejudicii morale, acesta fiind raționamentul acordării acestei indemnizații doar o dată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare.
Referitor la cererea de acordare de despăgubiri materiale formulată în baza art. 5 lit. b din L. 221/2009, raportat la disp. art. 2 din L. 221/2009, dispoziții în vigoare la data judecării în fond a cauzei, arată că în conformitatecu disp. art. 2 din L. 221/2009 toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept, deci, implicit și prestațiile efectuate în baza hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată.
Sumele de bani, reprezentând amenzi corecționale și cheltuieli de judecată achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic reprezintă bunuri incorporale - drepturi de creanță însumate într-un patrimoniu care prezintă valoare pentru deținătorul patrimoniului sau pentru moștenitorii acestuia.
În conformitate cu art. 1 din protocolul 1 din C. CEDO „. persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege";.
Prin L. 221/2009 consideră că au dobândit dreptul de a le fi restituite sumele achitate în baza unor sentințe de condamnare anulate înlăturate ca nedrepte.
S. Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare
(f.11-15) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În privința recursului, C., în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ. constată incidentă excepția inadmisibilității schimbării parțiale a cauzei juridice a acțiunii, pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a principiului nediscriminării.
Cu privire la termenul de prescripție, C. constată că este reală că se poate solicita oricând constatarea caracterului politic al condamnării, dar trebuie sesizat că cererea de acordare a daunelor morale a fost întemeiată pe dreptul comun, dat fiind declararea ca neconstituțională a textelor din L. nr. 221/2009 pe care reclamanta își întemeiase inițial acțiunea, prin urmare termenul de prescripție curge, așa cum corect a reținut prima instanță, de la momentul apariției Decretului-Lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial nr.
50/(...), acesta fiind momentul și primul act normativ prin care statul a recunoscut existența persecutării de către regimul politic anterior și posibilitatea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Orice act normativ ulterior care dispune acordarea de drepturi speciale nu înseamnă o repunere în termenul de prescripție pentru persoanele care cer acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, cât timp acesta a început odată să curgă potrivit celor de mai sus, cât timp momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este singular și este posibil să fie suspendat sau întrerupt, dar o astfel de chestiune nu s-a invocat în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât disp. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, și prin urmare nu mai produc efecte în cauza de față.
În ce privește motivul de recurs privitor la acordarea de despăgubiri materiale constând în amenda corecțională achitată, nici acest motiv de recurs nu este fondat deoarece potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 221/2009 se potacorda doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative iar amenda corecțională și cheltuieli de judecată achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic nu se încadrează în categoria bunurilor confiscate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R. A. I. și R. M. M. împotriva sentinței civile nr. 1916 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - P. G. - Tribunalul Maramureș
G. A.-A. M.
| ← Decizia civilă nr. 23/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 3531/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
