Decizia civilă nr. 3531/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3531/R/2012
Ședința publică din 07 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
G. : A.-A. M.
P. de pe lângă C. de A. C., reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. B. (născ. K.), împotriva sentinței civile nr. 837 din 09 mai 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta N. B. (născ. K.), a fost introdus în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror A. S., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs, reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa ei de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (f.
5 din dosar) și, totodată, constată că la data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost expediată prin poștă de către pârâtul intimat, prin care acesta solicită respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind vădit temeinică și esențial legală.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă și pune în discuție inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, prin invocarea de către reclamantă, pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului, a încălcării principiului egalității în drepturi și a principiului nediscriminării prevăzute de art. 16 alin. 1 din Constituția R.iei și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu precizarea ca odată cu concluziile pe fond, aceasta să se refere și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către Curte și respingerea recursului declarat de reclamanta N. B. (născ. K.), având în vedere că măsura deportării mamei reclamantei recurente în U., chiar dacă este o măsură abuzivă, nu se încadrează în prevederile L. nr. 2..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 837 din 09 mai 2012 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N. B., născută K., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru constatarea caracterului politic al deportării în fosta U.R.S.S a mamei și daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu susținerile reclamantei, mama ei a fost deportată la muncă de reconstrucție în U. în perioada 16 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1948.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările
și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantei cu actele de la dosar reiese că, mama acesteia, numita S. E., în perioada 16 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1948 a fost dusă la munca de reconstrucție în U. D., măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă-există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-L. nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.
5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C.
E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii prin D. nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în dosarul
14/2011 a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și
1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și- au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care s-a respins conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe reclamanta N. B. a declarat recurs, în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat acordarea daunelor morale, ci doar constatarea caracterului politic a măsurii administrative privind deportarea în U. a mamei sale, cerere care este imprescriptibilă conform art. 4 alin. 4 din L. nr. 2..
Este adevărat că antecesoarea reclamantei a fost deportată în U. la data de
(...), înainte de data de referință a legii, respectiv (...), însă dacă pentru constatarea caracterului politic al condamnării se admit și fapte petrecute înainte de (...), prin analogie se admite și constatarea caracterului politic al măsurii administrative pentru fapte petrecute înainte de această dată.
Deportarea se circumscrie cerințelor art. 3 din L. nr. 2., iar criteriul etnic a fost o componentă a caracterului politic.
De altfel, întreaga jurisprudență națională este în sensul că deportarea în U. este considerată ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, iar a considera în sens contrar ar însemna o discriminare între persoane care se găsesc în situații similare și asupra cărora se dau soluții diferite de către instanțele judecătorești, discriminare amendată de art. 16 alin. 1 din Constituția
R.iei și art. 14 din C.E.D.O.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentatprin D. A J. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerearecursului reclamantei ca neîntemeiată și, în consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. (f.8-12).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a învederat instanței că mama reclamantei, numita S. E. a fost dusă la munca de reconstrucție în U., în perioada (...) - (...), măsura prizonieratului fiind luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat în R. începând cu data de (...).
În speță, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, hotărâri care sunt obligatorii atât pentru instanțele judecătorești cât și pentru părți și care își produc efectele juridice asupra proceselor în curs de judecată.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041C.pr.civ., reține următoarele:
În ședința publică din (...), C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin.1 C.pr.civ. a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, pentru prima dată în calea de atac extraordinară a recursului vizând temeiurile juridice noi invocate și anume cele referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi și a principiului nediscriminării, prevăzute de art. 16 alin. 1 din Constituția R.iei și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Art. 294 alin.1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de
(...) reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării mamei sale, S. E., în perioada (...)-(...) în fosta Uniune Sovietică și să dispună obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la recunoașterea măsurii deportării, ca fiind o măsură cu caracter politic, cu titlu de reparație de ordin moral, cererea fiind întemeiată în drept pe prevederile L. nr.2..
Pentru prima dată, prin cererea de recurs, reclamanta a completat temeiul de drept al cererii sale ca fiind principiului egalității în drepturi și al interzicerii discriminării menționate art. 16 alin. 1 din Constituția R.iei și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce semnifică schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată care este inadmisibilă în recurs, potrivit textelor legale mai sus citate.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesoarei reclamantei în fosta U. în perioada (...)-(...) C. constată că L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă de către organele fostei miliții sau securități înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, se constată că reclamanta este N. B. este fiica defunctei S. E.
(născută K.) decedată la data de (...), așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la f-5-7,11-13 din dosarul de fond.
Din adresa nr.1263/69/(...) emisă de M. M., reiese că S. E. a participat la munca de reconstrucție în U. în perioada (...)-(...), motiv pentru care potrivit L. nr.27/1966, timpul lucrat la munca de reconstrucție constituie vechime în muncă și poate fi luat în considerare la stabilirea pensiei (f.8 dosar fond).
Prin L. nr.2. legiuitorul a stabilit un nou cadru juridic pentru recunoașterea unor drepturi persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care au fost luate măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Acest act normativ nu înlocuiește reglementările anterioare prin care s-a constituit un sistem de reparații pentru nedreptățile istorice săvârșite în perioada regimului comunist, ci se adiționează acestora, fiind expresia voinței noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și condamna faptele regimului comunist, în considerarea și a Rezoluțiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. (...)) intitulată „Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste";. nr. 1481 (2006) intitulată „Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist";.
Domeniul de aplicare a acestui act normativ, sub aspectul limitelor temporale cărora le sunt circumscrise diferitele forme ale represiunii comuniste este indicat riguros juridic în însuși titlul legii, precum și în dispozițiile art. 1 alin.(1) și art. 4 alin. (1), în care este indicată perioada istorică vizată de legiuitor -
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În doctrină s-a constatat că reglementarea analizată face o distincție foarte clară între planul persoanelor care au constituit obiect al condamnărilor politice, de drept și al măsurilor administrative asimilate acestora, pe de o parte și planul persoanelor condamnate pentru orice alte fapte penale săvârșite în scopul combaterii dictaturii comuniste [. fapte penale decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. a) -j) din lege] sau supuse oricăror altor măsuri administrative, decât cele arătate la art. 3 din lege.
Dihotomia introdusă de legiuitor și în privința măsurilor administrative cu caracter politic, în sensul L. nr. 2. rezultă cu evidență din conținutul reglementărilor cuprinse în art. 3 și art. 4 alin. (2) din lege.
Bunăoară, în cuprinsul art. 3 al legii sunt indicate acele măsuri administrative care au de drept caracterul politic, determinarea acestora realizându-se prin raportare la trei criterii cumulative: a) organul care a luat măsura (fosta miliție ori securitatea); b) obiectul măsurii (dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu; c) temeiul măsurii care trebuie să fie reprezentat de unul sau mai multe dintre actele normative indicate limitativ în enumerarea conținută de art. 3 lit. a) - f) din lege.
În privința altor măsuri administrative, decât cele prevăzute de art. 3 din lege, prin art. 4 alin. (2) s-a prevăzut obligativitatea constatării caracterului politic în urma unei proceduri judiciare, inițiată de persoana care a făcut obiectul măsurii, iar după decesul acesteia, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau din oficiu, de parchet.
Determinarea caracterului politic al acestor din urmă măsuri administrative se realizează prin aplicarea coroborată a dispozițiilor art.1 alin. (3) din lege, la care prevederile art.4 alin. (2) teza a II-a fac trimitere și care se aplică în mod corespunzător, cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de U. a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnareprin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Din interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor legale enunțate anterior, rezultă că se poate constata caracterul politic al unor măsuri administrative luate în perioada regimului comunist dacă sunt întrunite următoarele condiții cumulative: a) măsura a fost luată de organele fostei miliții sau securități; b) măsura a fost dispusă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; c) măsura a fost urmarea unei fapte săvârșite de persoana persecutată al cărei scop consta într-o împotrivire față de regimul totalitar, instituit la 6 martie
1945.
Analizând cele două măsuri administrative în discuție, din perspectiva circumstanțelor istorice în care ele au fost luate, se constată că, atât deportarea pentru munca în reconstrucția U.R.S.S, cât și prizonieratul de război în fosta Uniune Sovietică se plasează temporal anterior momentului instaurării regimului comunist în R. și nu au fost luate de organele fostei miliții sau securități.
De asemenea, circumstanțele istorice în care aceste măsuri abuzive au fost luate aparțin contextului participării R.iei la cel de-al D. R. M.
A., deportările etnicilor germani, cetățeni români, în U. pentru muncă de reconstrucție a fost dispusă de statul sovietic, ca stat de ocupație la aceea vreme.
Bunăoară, Convenția de armistițiu semnată la 12 septembrie 1944 între
Guvernul român și Guvernele statelor aliate nu stipula despăgubiri sub forma muncii în reconstrucție. Totuși, prin O. nr.1761 din 16 decembrie 1944, semnat de I. s-a prevăzut mobilizarea și internarea tuturor etnicilor germani, capabili de muncă (bărbați în vârstă de 17-45 ani și femei în vârstă de 18-30 ani), aflați pe teritorii eliberate de A. R. din R., Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia și Bulgaria și trimiterea lor la muncă în U.
Eliberarea din lagărele de muncă din U. a civililor germani din R. a avut loc la finele anului 1949.
Se poate concluziona astfel că, deportarea în forma arătată nu a reprezentat consecința unei atitudini ostile regimului comunist, nu a fost generată de o activitate politică în forma prevăzută de L. nr.2., modificată și completată, cu referire la unul dintre scopurile prevăzute în art.2 din Ordonanța de U. a G. nr.2., ci a avut la bază criterii de apartenență etnică.
De asemenea și prizonieratul a fost o consecință a participării R.iei în cel de-al D. R. Mondial, neavând legătură cu exprimarea protestului față de regimul politic instaurat după data de 6 martie 1945.
Starea de prizonierat într-o altă țară nu se încadrează în niciuna din cerințele prevăzute de dispozițiile L. nr.2., modificată și completată, în sensul că această măsură nu a fost dispusă de S. român și nici nu a fost rezultatul unei atitudini ce a avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat.
L. nr.2., modificată și completată, a urmărit să repare prejudiciile produse odată cu instaurarea regimului totalitar comunist și nu prejudicii care își au originea în fapte petrecute anterior datei de 6 martie 1945, moment care marchează, din punct de vedere istoric, instaurarea dictaturii comuniste.
Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv și rațional.
Norma de trimitere la prevederile D.-L. nr. 1., republicat, cu modificările și completările ulterioare, conținută de art.5 alin. (4) din L. nr. 2. nu are semnificația unei extinderi a sferei de aplicare a acestui din urmă act normativpersoanelor deportate în U. la muncă în reconstrucția U. și prizonierilor de război.
A., din interpretarea gramaticală a normei evocate, rezultă că aplicarea L. nr. 2. persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-L. nr.
1., republicat, este condiționată de încadrarea acestora în prevederile art.1, art.3 și art. 4 din L. nr. 2..
Recunoașterea drepturilor prevăzute de D.-L. nr. 1., republicat, prin acte administrative sau judiciare anterioare, consolidate nu determină ipso facto încadrarea și în prevederile L. nr. 2., astfel încât, chiar dacă acest din urmă act normativ are un caracter de complinire a sistemului reparator instituit prin acte normative anterioare, acest caracter devine efectiv în cadrul limitelor defipte de noul act normativ.
De asemenea, din interpretarea sistematică a tuturor alineatelor art.5 din
L. nr. 2., rezultă că norma analizată are semnificația reparării integrale a prejudiciului suferit printr-o condamnare politică sau măsură administrativă cu caracter politic.
În aceste condiții, voința legiuitorului, așa cum rezultă din textele legii, a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S.
R. și autoritățile sale, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe măsura înaintării sale spre frontul de vest ori luate de fosta putere sovietică față de foștii aliați ai Germaniei.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul este liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar.
De asemenea, și în jurisprudența Curții Europene a D. O. s-a arătat, în mod constant, că în acord cu regulile generale de drept internațional, prevederile C. nu obligă niciun stat contractant cu privire la un act sau fapt ori o situație care s-a petrecut înainte de intrarea sa în vigoare, aplicarea C. fiind incompatibilă rationae temporis în aceste privințe.
Tot astfel, C. a afirmat, în mod constant, că prin C. nu se impune statelor o obligație generală de a repara nedreptățile făcute de regimurile politice trecute, cu atât mai mult cu cât este vorba despre nedreptățile comise de un stat de ocupație.
Atunci când un stat decide să repare vechile nedreptăți pentru care el nu are nicio responsabilitate, dispune de o marjă de apreciere în stabilirea beneficiarilor, a modalităților de reparare, iar C. a declarat că respectă această marjă și modul în care statele concep imperativele «utilității publice», cu excepția cazului în care aprecierea lor se dovedește complet lipsită de o bază rezonabilă.
De asemenea, C. a observat că nu intră în sfera de protecție a C. simplele speranțe de recompensare, iar „speranța legitimă"; ca noțiune autonomă a C., trebuie să aibă o natură mult mai concretă și să se bazeze pe o prevedere legală sau pe o practică judiciară constantă a instanțelor naționale.
Or, astfel cum s-a demonstrat anterior, L. nr. 2. nu constituie o bază suficientă pentru recunoașterea caracterului politic al celor două măsuri administrative analizate, iar jurisprudența instanțelor naționale asupra acestui aspect este neunitară.
În plus, răspunderea asumată de S. R. prin edictarea acestui act normativ este o răspundere obiectivă, îndeplinind o funcție reparatorie, iar analiza culpeiautorităților diferitelor regimuri politice instaurate în R. în perioadele istorice anterioare datei de 6 martie 1645 este străină atât naturii cât și esenței instituției juridice incidente.
În concluzie, situațiile de prizonier de război și de deportare în fosta U. pe motive etnice ca urmare a participării R.iei la cel de al doilea R. Mondial nu pot fi circumscrise unor măsuri administrative în sensul L. nr.2., modificată și completată, deoarece pe de o parte, aceste măsuri nu au fost dispuse de S. român și nici nu se încadrează sub aspect temporal, în perioada premisă a legii.
Nu prezintă relevanță dacă cele două măsuri s-au întins ca durată în timp pe parcursul unor perioade ce au depășit data de 6 martie 1945, în condițiile în care textele legii mai sus invocate se referă la momentul dispunerii acestora și nu la durata lor.
Prin urmare, chiar dacă reclamanta a dovedit că antecesoarea ei a fost deportată în fosta U. - începutul deportării situându-se în perioada în care cel de- al doilea război mondial era încă în curs de desfășurare -, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de antecesoarea reclamantei ca o consecință a faptelor săvârșite de aceasta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R. după
6 martie 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr.
2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către S. R. așa cum în mod corect a statuat instanța de fond.
Statutul de deportat, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată față de respectiva persoană ca urmare a faptelor săvârșite de aceasta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R. postbelică.
Așa fiind, C. constată că presupusa măsură a deportării din perioada 1945
- 1948, la care a fost supus antecesoarea reclamantei, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării antecesorului reclamantului în fosta U.
Corespunde realității faptul că prin cererea introductivă de instanță reclamanta nu a formulat nici un petit având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor daune materiale motiv pentru care prima instanță nu s-a pronunțat în acest sens ci, doar pentru o riguroasă argumentare juridică, a indicat existența D.ziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/2009 și nici ale D.-lege nr. 1., câtă vreme, presupusa situația particulară a antecesorului reclamantului, aceea de deportat în fosta U., nu se circumscrie nici dispozițiilor
L. nr. 2. și nici dispozițiilor anterior invocate.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. B. (născ. K.) împotriva sentinței civile nr. 837 din 09 mai 2012 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. B. (născ. K.) împotriva sentinței civile nr. 837 din 09 mai 2012 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C. A. A. M. G., Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex/(...). J.fond:P. G..
| ← Decizia civilă nr. 337/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă | Decizia civilă nr. 2804/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Civilă → |
|---|
